În liniștea deplină
În liniștea din mine se lasă înserarea
Dă Cerul tot în flăcări și Soarele-i aprins
Sub trupul gol șegalnic tot negrul e cuprins
De-mi pare mai aproape și lacrima și zarea.
La margine de mine vin turmele pe cale
Stindard păstori pe margini din fluiere cântând
In frunte-i Miorița, dar o aud plângând
Că nu-și găsește locul, nici pajiștea, nici valea.
În ochii ei de pace, pădurea s-a-noptat
Luceafărul din gânduri din ce în ce tresare
Doar stelele sărace mai cad pe vre-o cărare
În liniștea-i deplină îmi pare că-a-nserat.
Doi greieri cu vioara, mai cântă, doi hoinari
Că frunzele uscate cotrobăie-n petale
De nu găsesc prin floare , stamine și sepale
Și-și iau ușor speranța ca simpli temerari.
Departe-și au culcușul dar poate cu noroc
Găsesc o partitură ce-i scrisă din iubire
Cunosc ei începutul și-apoi dintr-o privire
Se-astern peste-nserare să cânte peste foc.
Rămâi vară
Rămâi vară, nu pleca, toamna peste noi pășește
Peste pomi, peste caiși, peste fiecare floare
Peste codri, peste ape, peste fiece mișcare
Și ne strânge, și ne-adună până când ne cucerește.
Rămâi vară, nu pleca, mai alintă-te prin iarbă,
Randunele stoluri, stoluri, văd că-s tare supărate
Și se strâng, și dau năvală, să nu uite toate, toate
Nici căsuțe, nici ograda, din plecarea lor degrabă.
Rămâi vară, leagă cerul, și pe el cârpește nuferi
Toamna-i sus, în deal la vie, dar îmi pare mai aproape
Strânge frunzele-n grămadă, zici c-ar vrea sa le îngroape
Numai muntelui nu-i pasă, nici că poți pe el să-l superi.
Rămâi vară, nu pleca, aș mai vrea un rând de vară
Și mai vreau un smoc de verde prin maronul zăpăcit
Prin portocaliul spumă, de la mărgini, gălbejit
Vreau sa ningă-n mine verde poate și a treia oară.
Rămâi vară, nu pleca, mai dezmiardă-te prin flori
Toamna asta ce-mi aduce, o cămașă… ruginie ?
Sângele din anotimpuri , peste-o inimă pustie
Și-i săracă ..și firavă…ce să-mi scrie din culori ?
Continue reading „Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis” →
