Într-un articol al său, marele teolog român Dumitru Stăniloae, arăta că o comunitate umană poate exista doar sub forma națiunii. Spunea marele teolog că omul este determinat, caracterizat, național și nu poate fi eliminata aceasta determinanta. Umanul pur nu există fără caracteristicile sale, adică cele naționale. A încerca să suprimi caracteristicile naționale ar fi tot una cu a încerca să schimbi, sau să “rectifici” lucrarea lui Dumnezeu. La cele arătate se mai adaugă o foarte semnificativă observație făcută de alt mare învățat, Sextil Pușcariu. El spunea că, “Ortodoxia noastră este cel mai sigur criteriu de diferențiere, căci noi (Românii) suntem singurul popor de limbă latină de credință ortodoxă. Această împerechere fericită de limba latină cu cele mai alese și autentice însușiri sufletești și spirituale Bizantine, ne conferă acea calitate specială, care face Neamul nostru unic. ”..”Poporul Român se bucură,datorită sintezei dintre latinitate și Ortodoxie de privilegiul unor însușiri spirituale și ale unei culturi unice, de un deosebit farmec.”

Aceste trăsături și această comoară, au fost cultivate și apărate mai ales de către clerul ortodox român și încă mai exact de către “popii de țară”.

În ultima vreme, a devenit foarte obișnuit să fie folosit, cu sens peiorativ, disprețuitor,termenul de ‘popă de țară”. Acest fel de a adresa noțiunea de “popa de țară” reflectă ignoranță și obrăznicie și este extrem de dureroasă pentru omul credincios. Încă mai mult pentru Romanul din spațiul ardealo-banatic. ”Popii de țară” au fost aceia care, în spațiul amintit, ardealo-banatic, au păzit identitatea duhovnicească și identitatea națională românească. Fiind una cu poporenii,încă mai mult, fiind “fratele trimis la carte” care viețuia și împărțea amarul și bucuria cu “fratele rămas la coasă”, ”popii de țară” au fost sfătuitorii la nevoie, exemplul de urmat și cei care, finalmente, asigurau sănătatea morală a satelor. Acolo unde “popa de țară” a fost vrednic,vrednic a fost tot satul.

În Banat și Ardeal, atunci când s-au aflat sub stăpânire străină, ’popii de țară” au fost cei care, cu trudă fără egal și cu enorme sacrificii personale, au ținut bisericile deschise, au întemeiat “școlile confesionale” cele care au făcut posibil învățământ în limba română,au promovat tradițiile naționale ale Românilor.Ei au fost cei care au limitat cancerul sectelor care a biciuit si biciuieste lumea. ”Popii de țară” erau unde a fost mai greu și tot ei au stat și în fruntea horelor. Fără exagerare se poate spune că datorită “popilor de țară” Românii și-au câștigat trăsăturile intime cele mai frumoase, care leagă demnitatea de modestie și modestia de eleganta. Răsplata lor a fost puțină sau de fel, și cel mai adesea a însemnat sărăcie, nerecunoștință ori marginalizare. În tot ce a fost gând bun și biruință românească a fost și trudă și adesea sângele unui “popă de țară”. Iar la asta să adăugăm că lucrarea cea bună a fiecărui “popa de țară” nu ar fi fost cu putință fără sacrificiul preotesei sale care, cel mai adesea, a fost umărul pe care a plâns și a primit mângâiere orice necăjit. În momentul de față categoria “popi de țară” cuprinde tot clerul Ortodox, de la Patriarh la monahul din munți. Iar “popii de țară” toți sunt acuma apărătorii de țară și Neam. Biserica Ortodoxă Română stă azi în linia întâia a apărării Credinței și Tradiției românești, a unității de Limba și Neam.

În aceste momente, mai mult decât oricând în istoria Neamului Românesc pe care o știm, ”popii de țară”, fără larmă, fără agitație, s-au așezat ca stâncă apărând ființa semnificativă a Neamului. Ignorând cu smerenie suprema jigniri și mojicii, venind nu numai din partea unor administrații și așezări statale care sunt supuse unor interese străine și insuflate de duh satanic, dar și ale unor rătăciți căzuți într-un soi de “răscolnicism” găunos, Patriarhia Ortodoxă Română, ”popii de țară”, au făcut și fac ceea ce trebuie. Din nou se dovedește un adevăr superb articulat de către marele scriitor german Ernst Junger, ”În situații în care cei mai deștepți eșuează, iar cei curajoși reflectează la o soluție, putem vedea uneori cum cineva dă liniștit un sfat drept, sau face ceea ce este bine. Atunci putem fi siguri că e vorba de un bărbat care se roagă.”

În împrejurările prin care trece și România și lumea, stări tulburi și primejdioase, când rânduielile se cutremură, când cei răi își arată colții veninoși, Patriarhia Ortodoxă a ales să facă tot ce este bun și de folos.

Patriarhia ajută în mod activ pe cei în nevoie, dă sfat și tărie celor slabi și mai ales înalță rugăciune de cerere de milă la Dumnezeu.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Popi de țară și apărători de țară”” →

Casa Boldea din satul Borlovenii-Vechi, Valea Almăjului, Banat, casa străbunilor mei materni, este un modest dar plin de merit simbol de continuitate românească, într-o istorie chinuită de prea multe și prea dese întreruperi și fracturări, unele cu rost și cele mai multe fără.

Casa are o existența de peste două sute de ani, a suferit transformări dar ele nu i-au atins ori preschimbat nici forma esențială și nici duhul. Ea este rezultatul trudei încăpătânate o multor generații și a multor oameni remarcabili, fruntași sătești și provinciali.

Începută la mijlocul vecului al XVIII-lea, când rânduiala ‘grănicerească” s-a impus, începuturile casei sunt legate de un înaintaș, Șerban Boldea, care avusese sălașul în zona Sfârleac, cam la zece kilometrii de actual vatră a satului. Populatia Borloveniului, așezată în cătune și crânguri răspândite pe tot hotarul satului, a fost adunată de autoritățile imperial, atunci când s-a format regimentul de granița, și așezata în actuala vatra a satului, al cărei plan, aceleași autorități le-au hotărât. ”Casa Boldea” a primit numărul matricol grăniceresc 44 și este așezată pe latura de răsărit a satului, având în spate un întreg deal, ’crac”, pe care l-a stăpânit și continuă să îl stăpânească și azi, ”cracul Boldea”. Urmași ai lui Șerban Boldeau au fost: Savel, căzut în luptele de la Arcole cu Naploleon, apoi Toma și fiul lui învățătorul Pavel. Ei au mărit avutul familiei și au consolidat poziția familiei în ierarhia satului. Casa a intrat într-o faza de radicală înnoire și a căpătat forma de azi, prin eforturile Protopopului Pavel Boldea și apoi ale fiului sau Colonelul K.u.K(cesaro-craiesc) Romulus Boldea, bunicul meu matern.

În una dintre încăperile casei, ”soba din vale”, pe peretele dinspre sud, se păstrează două portrete mari, făcute după fotografii, în Bozovici prin 1890. Ele înfățișează pe învățătorul Pavel Boldea și pe soția lui Maria, născut Popisti, din Bozovici.

Pavel Boldea a fost primul intelectual din familia Boldea. El a urmat Seminarul din Caransebeș si din Biserica Alba (“secția” de învățători) care pregătea “cadrele didactice” pentru școlile din granița bănățeană. Este de menționat că atâta vreme cât a funcționat granița bănățeană (până în 1873) limbile de predare, în școlile elementare, erau română și germană.

Învățătorul Pavel Boldea (1840-1917) a fost o personalitate remarcabilă.

Era un om aspru, foarte strâns la mâna (se spune că își gonea caii ca să se gunoiască pe pământul lui), dornic să dea înainte material și social. El era un reprezentant al “elitei” românești din spațiul româno-banatic (care s-a arătat pe la mijlocul veacului al XIX-lea, nu ca o apariție explozivă ci ca rezultat al dezvoltării în masă a țărănimii românești din acel spațiu românesc), care s-a caracterizat prin calitățile excepționale ale membrilor ei (erau selecționați dintre cei mai buni) și ale cărei caracteristici esențiale erau: naționalismul tradiționalist, Ortodoxism intransigent și legătură caldă cu fratele rămas la “coasă” (deci un naționalism esențial și necesar democratic). Învățătorul Pavel Boldea a fost un gospodar foarte bun dar a fost și un învățător foarte bun. În conferințele anuale ale învățătorilor din “granița” și care se țineau în Caransebeș, el mereu făcea intervenții care erau benefice învățământului din zonă. Soția lui, Maria născută Popisti, i-a ținut vrednică companie, născându-i mulți și buni copii (între ei a fost fiul cel mare, tot Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Portrete de rastrăbunici” →

Trăim într-o lume fragila și aproximativă. Este o lume care traversează vremea ei în convulsii, foarte adesea provocate și, până la un punct, controlate, de “puternicii” zilei, despre ale căror bune intenții ar trebui să nu ne mai facem iluzii. Este suficient să vedem modul în care criza “coronavirus” este străbătută. Dincolo de suferință socială putem vedea cum, acei “puternici” de care pomeneam, folosesc prilejul să își stabilească un control deplin, nelimitat, asupra societății și modul în care asistăm la o redistribuire economică absolut obscenă în folosul celor bogați. Trăim într-o lume care, tot mai evident, este stăpânită de cel rău și uneltele lui, o lume în care armele atomice și amenințarea cu războiul și teroarea înlocuiesc pe Îngeri, o lume în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu.

Un semn limpede al celor spuse mai sus este lipsa de respect pentru cuvântul dat, pentru făgăduința dată, pentru tratatul semnat. Iar cei care dovedesc în chip sfruntat, pe față, cinic, acest dispreț pentru cuvântul dat sunt “vârful de lance” al globalismului-sodomit, Statele Unite ale Americii.

În ultimii ani am putut vedea cum sistematic, bucată cu bucată, USA au anulat și încălcat tratat după tratat.

Tratatul pentru salvarea climei și mediului înconjurător, a fost anulat.

Tratatul încheiat cu Iranul, a fost anulat.

Tratatul despre limitarea armelor nucleare, a fost anulat.

Făgăduință că expansiunea NATO nu se va produce a fost călcată în picioare.

Pactul de neamesetec în trebuirile interne ale altor țări și de respectare a granițelor existente a fost călcat în picioare.

Făgăduința la renunțarea agresiunii și folosirea războiului au fost călcate în picioare și Serbia stă dovadă a acestui fapt.

Toate cele menționate sunt consecința aroganței demente și a faptului că a existat nefericitul moment istoric al existenței unei singure super-puteri. Legat de aceasta s-au alcătuit direct teorii imperialiste, a “dominației planetare” sau a”permanenței supremații”, teorii alcătuite de indivizi cu nume predestinate, Kagan, Wofowitz și alte mlădițe ale celor care se consideră “aleși”. Despre felul în care urmau să se comporte noii stăpâni limpede ne arată Adrian Zuckerman, ”alesul” numit ambasador al USA în România, atitudinea lui de jupan-proconsular. Un limbaj justificator a fost alcătuit noului imperialism, în care USA erau numită “statul indispensabil înzestrat cu „excepționalism”. Foarte ușor se poate vedea că vechi formule imperialist-rasiste ,gen “rasă superioară” și “spațiu vital”, se ascundeau în haina nouă. În acel moment istoric, acea super-putere, USA, s-a comportat lamentabil și și-a pierdut orice urmă de credibilitate morală. (Trebuie să fiu foarte clar.Când spun USA am în vedere administrațiile nevrednice și vremelnice și nu Țara și Poporul ei,care sunt victime ale unor politici demente.)

În momentul de față această lume uni-polară, Slavă Domnului, nu mai există, sau există numai în imaginația bolnav-criminală a unor cercuri zis “neo-conservative”. În momentul de față există forțe în lume care pot înfruntă imperiul globalisto-sodomit. Aceste forțe sunt Rusia, China, Turcia, Iran, India și aliații lor. Dar imperiul globalisto-sodomit, această fiară rănită de moarte, continuă să promoveze răul. Prin așa zisele revoluții”colorate”, prin Soros, prin OGN-uri, prin #rezist, prin “imbecilii utili”. O altă cale este cea de a folosi faptul că exista, în lumea pe care ei nu o controlează, încă stare sub lege, oameni care respecta cuvântul dat. Este tactică borfașului, care folosește mijloace necinstite în confruntarea cu omul cinstit. Un asemenea exemplu este modul în care a fost încercată infiltrarea în Rusia și a fost încercată determinarea a viitorului ei.

Imperiul globalisto-sodomit a crezut că a pus Rusia cu “botul pe labe” prin sprijinirea nesăbuitului alcoolic Boris Elțîn. Țara era în haos, economia era la pământ, sistemul de apărare era în criză. Dar iată că socoteala nu a ieșit. În mod providențial Rusia a ajuns să fie condusă de un om de excepție, Vladimir Vladimirovici Putin!

Pornind de la zero, cu răbdare, perseverență și enormă cumințenie, Rusia a ieșit din criză. Economia s-a stabilizat și întărit, sistemul de apărare al țării a fost refăcut și este în deplină măsură să respingă orice fel de agresiune (de fapt, în domeniile decisive, ale apărării de rachete și transportului de arme nucleare, Rusia are, în momentul de față, o superioritate calitativă netă) și mai ales Națiunea Rusă și-a recâștigat încrederea în sine, unitatea și mândria. Toate aceste lucruri au avut loc în paralel cu o renaștere spirituală gigantic, miraculoasă. Aceasta renaștere spirituală poate fi ilustrate prin evenimente ce au avut loc în Iunie 2020. În vreme ce USA este zguduită de o răscoală sociala și ideologică, o răscoală bântuită de idei sinistre, între care și anti-creștinismul, în Rusia, la Moscova, a fost inaugurată o gigantică catedrală aducând laudă lui Dumnezeu pentru libertatea țării. O mai mare deosebire, privind unde se găsesc valorile existențiale în USA si Rusia, ar fi greu de aflat. În Rusia se aduce slavă Ortodoxiei și în USA se cere distrugerea însemnelor creștine. Videat Deus et Judicet!

Nu este de mirare că în aceste condiții rata de aprobare a Președintelui Putin oscilează între un “minimum” de 75%  și o medie de 85-90%. Putin este în deplinul înțeles al cuvântului un conducător-patriot iubit de Neamul său!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Un act înțelept” →

Atunci când încercăm să analizăm istoria creștinismului este cu neputință să nu observăm că această istorie este în fapt succesiunea unor persecuții neîtrerupte. Persecuții care au fost separate de perioade de relativă liniște, o liniște care a permis reașezarea credinței pe temeliile ei tradiționale. Începutul creștinismului, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, a fost însoțită de prima prigoană sălbatecă, uciderea pruncilor. În această persecuție s-a arătat și chipul celui care prigonește, chipul”celui rău”, cel care ucide pe cei cu totul nevinovați, pe inocenți. Iar de atunci persecuțiile s-au succedat necontenit: în vremea Imperiului Roman, în vremea iconoclasmului, în vremea Revoluției Franceze și în orgia de sânge bolșevică. Iar atunci când persecuțiile nu au fost sângeroase, ele au continuat prin ideologii ateiste, materialiste sau deschis satanice.

Vremea pe care o trăim, stăpânirea imperiului globalist-sodomit-anglo-sionist, a fost în permanență dominate de un anti-creștinism furibund.

Perioada istorică pe care o străbatem este dominată de confruntarea tot mai violentă dintre “globalism”, care apune, și “locuri” sau, altfel zis, țări, Neamuri, Tradiție locală și mai ales Credință, stări veșnice și de neînlocuit.

În această înțelegere este necesar să reafirmăm ce înțelegem prin termenii și conceptele folosite. Să lămurim ce “limbă” vorbim.

“Globalismul” este, încă, o realitate fluidă, după unii în dezvoltare și după semnatarul acestor rânduri în disoluție. Oricum “globalismul” s-ar dori un soi de nou “turn Babel”. O alcătuire care ar cuprinde tot și toate, de-a-valma, oameni, locuri, stări, așezate sub o singură stăpânire, o singură voie și slujind un singur scop. Ca justificare “globalismul” declară că ar urmări instaurarea “binelui universal”.

Lesne poate fi văzut, la o analiză mai atentă, că această “acoperire de intenție” este strict larmă, zgomot, fonema fără rost.

“Binele universal” este cea mai penibilă credință posibilă. Care “bine”, unde, când, cum? De fapt “binele universal” este o iluzie fără urmă de acoperire. Este bine să ne aducem aminte că iluzia este singurul lucru pe care îl poate oferi negativitatea pură (altcum zis, necuratul). Mai departe scopul propus: o singură stăpânire, o singură voință, o singură gloată, după crâncena experiență a veacului douăzeci, știm bine ce înseamnă: teroare de plumb de tipul Ceka, Gestapo, Guantanamo.

Între timp sunt folosite minciuna, jumătatea de adevăr și vorbăria. Încet, tenace, diabolic, trupurile organice (familia, Neamul, Țara, Credința) sunt minate, calomniate și insultate, atunci când nu sunt atacate direct: cu bombe, intervenții “umanitare” sau aruncări în lagăre. În schimb sunt promovate: relativismul moral, impostura, perversiunile (prezentate, nu doar ca stări “normale’, ci direct că virtuți). Un simptom extrem de semnificativ poate fi observat în modul în care însăși limba în care vorbim este desfigurată și împănată cu “barbarisme” inutile, barbarisme de dragul barbarismului. De regulă “barbarismele”, cuvinte luate dintr-o altă limba, intră în limba locului atunci când nu există echivalent. Dar în momentul de față sunt introduse sinistre, stridente, “barbarisme” fără rost. Spre exemplu se spune “OK”, în loc de bine, a “implementa” în loc de a introduce, s.a.m.d. Aceste “barbarisme” inutile, folosirea lor, demonstrează că oamenii nu citesc și dacă citesc nu pricep. Dar această încercare de eliminare a Tradiției, Credinței și a bunului-simt, printr-o “ideologie” găunoasă, nu a reușit. Iar noul imperiu, globalist-sodomit, anglo-sionist a trecut la faza care trebuia așteptată, persecuția deschisă.

Mai înainte de a intra în acest subiect câteva precizări metodologice sunt necesare.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: În noua prigoană” →

Apariția grupării politice Uniunea Salvați România, în forma în care o vedem azi, reprezintă, în viață politică a României, o mutație malignă.

Această grupare politică nu este rezultatul unei evoluții organice și nu este rezultatul unei nevoi românești. Uniunea Salvați România este o apariție impusă, concepută de cercuri jurat anti-românești și scopul grupării este promovarea disoluției a tot ce este românesc și tradițional românesc. In zilele de la jumătatea lui Iunie 2020 din nou aceasta sinistra vespasiana politica USR s-a manifestat dezgustător. USR s-a ridicat din nou în promovarea sodomiei.

Am mai avut ocazia să vorbesc despre ce reprezintă, o formație politică de tipul “Uniunea Salvați România”, în peisajul politic românesc. Am să repet câteva lucruri despre acest USR.

Acest partid a fost înființat ca o continuare sau proiectare pe plan național a unei formațiuni, ”Uniunea Salvați Bucureștiul” , formațiune care a dus o campanie electorală strânsă, dar care a pierdut-o detașat, pentru Primăria Bucureștiului.

Înființarea acestui nou partid are o istorie neclară. Dar, cele mai autorizate voci spun că USR a apărut și este o creație a unei organizații decisiv sorosista, ”Pentru o Românie Curată”. Această “Românie curată”, dorea să adauge figuri politice noi, chipurile ”necompromise”, care să dezvolte planurile sorosite mai vechi. Un fel de aceiași Mărie, cu altă pălărie.

În fruntea noului partid se afla Nicușor Dan care, se pare, avea anume standarde morale și care nu avea cum să își afle locul într-un plan pus la cale de oameni ai lui Soros Gyorgy.

Astfel noul partid și cei cu el, au debarcat rapid pe Nicușor Dan, au aninat la conducere pe Dan Barna, s-au fofilat, cam pe ușa din spate, în Parlament și au pornit să execute planurile care le-au fost ordonate.

Repet, în peisajul politic românesc, care nu excelează prin moralitate sau principialitate, acest USR reprezintă un record fără glorie in negativ. După ce a fost dovedit că ‘președintele” acestui partid, a folosit, cu probitate îndoielenică, fonduri europene destinate handicapaților, cei mai nevoiași membrii ai societății, USR a scăzut dramatic în ochii electoratului românesc. Nici nu putea fi altfel.

După ce au făcut cap de afiș cu lozinca, ”fără penali”, s-a dovedit că Dan Barna este în stricta lor vecinătate!

În aceste împrejurări, în interiorul acestui partid, au avut loc convulsii teribile. Aceia care au minimale standarde morale au cerut demiterea lui Dan Barna, dar, folosind metode de tip “Ana Pauker”, gruparea lui Barna a eliminate pe cei minimal corecți morali din USR. Evident acest lucru a stârnit încă mai mare îndoială în viața publică. Tot mai limpede a reieșit că USR este o mișcare anti-românească, extremistă,marxist-anarhistă. Aici USR a trecut de la incorectitudine la panică.

Dan Barna și cei din jurul lui, au declarat că USR se va defini ideologic și, în grabă, au alcătuit un soi de “pronunciamentum”, în care spuneau că USR este, nici mai mult și nici mai puțin, o mișcare de “centru-dreapta modern”. Este una dintre tipăriturile al căror singura noutate este titlul. Dar chiar titlul, în sine, este ridicol și fără sens căci, sau ești de “centru-dreapta” , sau ești “modern”. Dar, se pare, Dan Barna și cei din jurul lui, clica lui, nu pricep un lucru elementar: cuvintele au înțeles. Dar să vedem cum s-au definit ei, și citez: ”Valorile în care credem sunt: Libertatea, însoțită de responsabilitate. Economie de piață și libertatea economică. Educație și șanse pentru toți. Respectul și garantarea proprietății private. Libertate religioasă. Respectul față de viața privată. Demnitatea persoanei. Dreptatea, Adevărul. Competența. Meritocrația. Integritatea. Respectul față de lege și stat de drept. Libertatea de expresie. Drepturile omului. Respectul față de cultură europeană clasică. Valorile și principiile morale euro-atlantice.”

Programul lor este o adunătură de cuvinte fără acoperire, a căror aplicativitate este din capul locului declarată selectivă, opționala și interpretabilă, folosind adausul “modern”(?!). Dar să exemplificăm această afirmație prin câteva cazuri.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: De ce există asemenea mizerie umană?” →

Istoricul Bisericii, Eusebius din Caesarea (veacul IV d.Hr.), relatează în opera sa “Istoria Bisericii” că,în vreme ce înainta spre bătălia decisivă, Caesarul Constantin, mai apoi Constantin cel Mare, a văzut pe cer, înconjurată de stele, semnul Crucii și, împrejur, inscripția, ”en touto nika”, „In hoc signo vinces” („Prin acest semn vei învinge”). Ca urmare, Constantin a ordonat ca pe stindardul trupelor sale să fi înscris semnul Crucii, semnele grecești Chi-Ro, stindarde care vor fi numite “Labarum”. În ciuda inferoritatii numerice trupele lui Constantin, purtând semnul Crucii, au înfrânt decisiv forțele mult mai numeroase ale adversarului sau și au dobândit vestita biruință de la “Pons Milvius” în anul 312 d.Hr. Câteva luni mai târziu(313 d.Hr), acum Împăratul Constantin, dă decretul de la Milano prin care Creștinismul devenea religie legală în Imperiul Roman. Curând semnul Crucii avea să fie ridicat biruitor în toată lumea și pentru totdeauna.

Crucea, altarul pe care Dumnezeu Fiul, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, s-a jertfit pe sine pentru viața lumii, reprezintă voința Tatălui,cinstea Fiului și bucuria Sfântului Duh. Iar pentru cei credincioși,în vorbele Sfântului Pavel: „Să nu fie mie a mă lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Gal. 6, 14).

Crucea este mai luminoasă ca lumina soarelui, este o tărie care nu poate fi biruită, un scut care nu poate fi zdrobit, ocrotirea celor în nevoi, izvorul celor însetați, hrană celor flamanzi, adăpostul orfanilor, spaima necuratului și triumful celor bine credincioși.

Crucea este“semnul lui Hristos” și al creștinismului.

Semn al „Fiului Omului“, crucea este desigur și semn al creștinului. Ea descoperind iubirea lui Hristos trebuie să fie însoțită și de iubirea noastră, ca răspuns la chemarea Mântuitorului. Crucea este semnul schimbului de iubire între Dumnezeu și noi. Hristos nu se rușinează de crucea Sa, pentru că ne-a mântuit prin ea, ne-a iertat păcatele, ne-a arătat astfel cea mai înaltă iubire a Sa față de noi, dar prin aceasta ne-a și câștigat iubirea noastră pentru EL. De aceea în Sfintele Evanghelii, se vorbește deopotrivă de „Crucea lui Iisus“ și de crucea celui ce-L urmează pe Iisus. Crucea este semnul și locul în care ne întâlnim cu Iisus.

Purtând și numele lui Hristos, creștinul se însemnează cu semnul crucii ca și cu o pecete a lui Hristos, care arată că face parte din trupul Lui, din Biserică,din Ortodoxie. Și pecetluirea cu acest semn începe încă din pruncie, de la Botez. Cu semnul Crucii ne însemnăm în toate clipele vieții și așa au făcut Creștinii de la început,cum ne mărturisește scriitorul bisericesc Tertulian (160-240 d.Hr) care spune: “înainte și în timpul treburilor, intrând și ieșind, îmbrăcându-ne, înainte de somn, în toate lucrările noastre, la fiecare pas și la fiecare faptă, noi ne însemnăm cu semnul sfintei cruci“. Și în aceasta se poate vedea cumplita înșelare în care se află sectanții și toți cei care s-au separate,amăgiți de necuratul,de Trupul lui Iisus, adica Biserica Ortodoxă și care se feresc de semnul Crucii.

Pe Cruce s-a jertfit Iisus pentru viața lumii. Dar, crucii iubirii supreme, îi urmează viață. Din cruce și prin cruce se arată învierea. Crucea ne descoperă această bogăție de daruri și înțelesuri. Crucea și jertfa pe cruce ne dezvăluie adâncul iubirii dumnezeiești pentru om. La umbra crucii se luminează și jertfa, și ispășirea păcatelor, plinirea dreptății dumnezeiești și sfințirea firii prin biruirea stricăciunii. Crucea și jertfa pe cruce au făcut cu putință continuarea planului dumnezeiesc din punctul în care a fost întrerupt, prin intrarea păcatului în lume. Că așa este ne este dovedit de modul vehement în care Mântuitorul îl mustra pe Petru atunci când acesta îl sfătuiește și îndeamnă să nu se lase suferinței Crucii. “Și Petru luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicandu-I: Fie-Ți milă de Ține să nu Ți se întâmple Ție acestea. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano!. Sminteala Imi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.”(Matei 16;22-23)

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: In hoc signo vinces” →

Brennus a fost o căpetenie a tribului celt al Senonilor. El a înfrânt trupele Romei republicane la Allia, în 18 Iulie 390 I.d.Hr. În anul 387 I.d.Hr. el a condus trupele sale din Galia Cisalpină ,a atacat Roma, a capturat cea mai mare parte din oraș și a ținut orașul captiv câteva luni.

Senoni erau un trib celtic care s-au extins și în nordul Italiei de azi. În jur de 400 I.d.Hr. au pătruns în Umbria iar în 391 I.d.Hr. au invadat Etruria. O încercare de pacificare cu Roma a eșuat și Senonii au atacat Roma. În bătălia de la Allia (din 18 Iulie, 390 I.d.Hr.), cum spuneam, armata Romei a fost înfrântă și Senonii au pătruns în oraș. Ei au ocupat bună parte din oraș dar nu au reușit să ocupe Capitoliu. Conform legendei, gâștele sacre ale Iunonei au deșteptat din somn pe Marcus Manlius Capitolinus care a reușit să scape de ocupație Capitoliul, (De acolo provine și vorba,’gastele au salvat Roma”). Totuși, văzând bună parte din oraș ocupată, Romanii au căutat să cumpere pacea. Brennus, căpetenia Senonilor, a cerut o mie de livre de aur. La cântărirea aurului Senoni au adus greutăți măsluite și deci cereau mai mult aur decât fusese înțelegerea. La protestul Romanilor, Brennus a aruncat sabia sa pe deasupra și a exclamat; ’Vae Victis”, „vai de cei învinși. „Se spune că acest incident a amânat o vreme încheierea păcii. Timp suficient ca dictatorul Marcus Furius Camillus să adune trupe și să reînceapă lupta sub deviza; ”non auro, sed ferro recuperanda este patria” (nu aurul, ci fierul va redobândi patria). Celții au fost înfrânți iar Camillus a fost ovaționat drept “Pater Patriae”, Părintele Patriei. Oricum din întreg acest eveniment istoric, memorabil și repetitiv, a rămas conceptul, ”vae victis”, vai de cei învinși.

Este vorba faptul că cei înfrânți în război erau abuzați, persecutați, umiliți și asta în condițiile în care nu aveau putință de a protesta, învingătorii aveau și “dreptate”, și glorie, și pradă, după bunul lor plac. Această practică producea în chip inevitabil un ciclu de războaie ulterioare. Cei înfrânți așteptau până le venea la îndemână și apoi porneau războaie de “revanșa”. Violența genera altă violență și ciclul devenea tot mai nemilos, tot mai distrugător. Oamenii au fost și sunt incapabili să înțeleagă că răul și nedreptatea nu pot genera decât un rău și o nedreptate mai mare. Oamenii nu au putut și nu pot înțelege că ura va genera tot ura.

Este destul să ne uităm la istoria foarte apropiată.

Către sfârșitul celui de al doilea război mondial, pe măsură ce succesul militar al Aliaților devenea evident, limbajul rațiunii dispărea. Cuvintele despre “democratizare”, ”libertate”, ”stare de drept”, erau înlocuite cu făgăduințe și amenințări de răzbunare. Aceste făgăduințe au fost împlinite din plin.

Într-un manifest, de o cruzime obscenă, ”Ucide-l pe Neamț”, propagandistul sovietic ovrei Ilya Ehrenburg, îndemna pe soldații sovietici să distrugă totul în cale lor: orașe, sate, oameni. Ii îndemna să nu cruțe nici pruncii din pântecele mamelor lor și să ia ca pradă femeile germane. Toate aceste lucruri soldații sovietici le-au împlinit din plin!

Aliații “apuseni” nu au fost mai prejos. Soldații germani care li s-au predat au fost declarați”combatanți în captivitate”, un termen care nu a mai fost auzit!, și în consecință sute de mii de soldați au fost ținuți sub cerul liber, fără nici un fel de hrană sau asistență. Zeci de mii au murit și încă mai mulți au rămas grav bolnavi. În plus teritoriul Germaniei a fost măcelărit. Provincii întregi, Prusia Orientală, Silezia, Țara Sudetilor, au fost rupte din Germania și populația expulzată sau nimicită,zeci de milioane de oameni. Aceasta a fost cea mai mare operație de “curățire etnică” și genocid din istorie. O practică în care anglo-saxonii aveau o serioasă experiență. Mă refer la genocidul împotriva populației native din America de Nord. În același timp, chiar după constituirea Republicii Federale Germane, pământul german a rămas sub ocupație. Până în ziua de azi Germanii sunt supuși unei operații de spălare la creier de o intensitate fără precedent și sunt siliți să plătească “despăgubiri” gigantice către statul Israel, Ovreimea mondială și urmașilor Holocaustului, ajunși la a patra generație.

Aceleași lucruri s-au întâmplat în Japonia unde, în plus, forțele USA au folosit și arme nucleare, stabilind dubiosul record de a fi singura țară care a utilizat asemenea monstruozitate.

Dar această politică de tip canibalist este continuată de USA și astăzi.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Sub semnul lui Brennus” →

În unul dintre eseurile sale, intitulat “Stindardul Lumii: ,G.K.Chesterton vorbea despre felul în care un loc sau o țară pot crește și pot avea viitor. El conchidea că viitorul unui loc (ori al unei țări) poate fi asigurat doar prin dragoste,” o dragoste având substrat transcendental și fără motivare pământească”. Doar în acest chip, spunea marele eseist, un loc poate deveni măreț și demn de viață și de moarte. Mai întâi oamenii trebuie să cinstească un loc și apoi vor putea să își dea viața pentru el, ca să îl apere sau să îl facă mai frumos. Un asemenea loc va fi iubit și cinstit chiar în înfrângeri și doar un asemenea loc va putea să devină strigăt de lupta și motivație de renaștere, după o înfrângere. Spunea Chesterton; ”Roma a fost îndrăgită de oameni nu pentru măreția ei, ci ea a căpătat măreție pentru că oamenii ei au iubit-o”. Iar Roma este un caz cu valoare permanentă și absolută. Ea este arhetipul “locurilor” pentru care oamenii au știut și să trăiască și să moară, să aibă rost, să se poată ridica din înfrângeri, ”să își lingă rănile”, să se ridice mai tari, mai mândri, mai frumoși. Asemenea locuri există în multe părți și un asemenea loc au toate popoarele care știu că ele nu sunt simple realități istorice, ci că sunt realități duhovnicești deopotrivă. Căci neamurile au fost aduse în istorie cu un rost de împlinit care nu stă la voia răului clipei. Un asemenea loc special și făgăduință de biruință este Kosovo-Metohia.

Este bine a ne aducem aminte și să nu uităm ce s-a întâmplat în Primăvară anului 1999 și mai exact în zilele ce au premers Învierii Domnului și până la Sfinții Apostoli Petru și Pavel, zilele sfinte ale dreptmăritorilor creștini. Acele evenimente țin de meta-istorie.

Un neam de un curaj și demnitate fără egal, Neamul Sârbesc, a fost atacat cu o brutalitate și violență care au fost cea mai vădită crimă a negativității pure din ultima jumătate a veacului XX. Acest atac si această agresiune sfruntată,nu au avut decât un singur scop:să ucidă, să distrugă și să umilească și,încă mai vârtos, să umilească Biserica lui Hristos în zilele ei de bucurie și în unul din locurile ei sfinte.

În conflict s-au aflat un imperiu buimac și fără suflet,un imperiu care va evolua ulterior în “imperiul globalist- sodomit-anglo-sionist” de azi (adică SUA, EU și slugile lor) și o țară și un neam care stăteau pentru locul lor în lume. Este știut că o vreme, după căderea comunismului, mulți am crezut că, măcar pentru o vreme, răul va fi stăvilit. Ne-am imaginat că figuri sinistre nu ne vor mai bântui. Dar în acele zile am văzut fețele hidoase ale dezmățatului William(Bill) Jefferson Clinton, a generalului hingher Wesley Clark, ale anti-femeii Madeleine Albright și alți eiusdem farinae. Dar asta poate nici nu mai are importantă. Un alt lucru are însă importantă.

Incredibila rezistență sârbească a dat tuturor oamenilor și țărilor, un răgaz să se dezmeticească din visare și iluzii. Oamenii au avut răgazul de a vedea cine sunt cei “buni și cine sunt cei “răi” , în noile circumstanțe ale istoriei. În chip brutal condiția noastră umană a fost pusă din nou în situația de a TREBUI să aleagă între bine și rău. Și să nu ne amăgim. Pentru această alegere vom avea de dat seama în față unei instanțe care este infinit mai tare și mai dreaptă decât a oamenilor. Suntem obligați să vedem că “imperiul globalist- sodomit-anglo-sionist” (repet, UȘA, EU și slugile lor) Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Kosovo-Metohia” →