Istoricul Bisericii, Eusebius din Caesarea (veacul IV d.Hr.), relatează în opera sa “Istoria Bisericii” că,în vreme ce înainta spre bătălia decisivă, Caesarul Constantin, mai apoi Constantin cel Mare, a văzut pe cer, înconjurată de stele, semnul Crucii și, împrejur, inscripția, ”en touto nika”, „In hoc signo vinces” („Prin acest semn vei învinge”). Ca urmare, Constantin a ordonat ca pe stindardul trupelor sale să fi înscris semnul Crucii, semnele grecești Chi-Ro, stindarde care vor fi numite “Labarum”. În ciuda inferoritatii numerice trupele lui Constantin, purtând semnul Crucii, au înfrânt decisiv forțele mult mai numeroase ale adversarului sau și au dobândit vestita biruință de la “Pons Milvius” în anul 312 d.Hr. Câteva luni mai târziu(313 d.Hr), acum Împăratul Constantin, dă decretul de la Milano prin care Creștinismul devenea religie legală în Imperiul Roman. Curând semnul Crucii avea să fie ridicat biruitor în toată lumea și pentru totdeauna.
Crucea, altarul pe care Dumnezeu Fiul, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, s-a jertfit pe sine pentru viața lumii, reprezintă voința Tatălui,cinstea Fiului și bucuria Sfântului Duh. Iar pentru cei credincioși,în vorbele Sfântului Pavel: „Să nu fie mie a mă lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Gal. 6, 14).
Crucea este mai luminoasă ca lumina soarelui, este o tărie care nu poate fi biruită, un scut care nu poate fi zdrobit, ocrotirea celor în nevoi, izvorul celor însetați, hrană celor flamanzi, adăpostul orfanilor, spaima necuratului și triumful celor bine credincioși.
Crucea este“semnul lui Hristos” și al creștinismului.
Semn al „Fiului Omului“, crucea este desigur și semn al creștinului. Ea descoperind iubirea lui Hristos trebuie să fie însoțită și de iubirea noastră, ca răspuns la chemarea Mântuitorului. Crucea este semnul schimbului de iubire între Dumnezeu și noi. Hristos nu se rușinează de crucea Sa, pentru că ne-a mântuit prin ea, ne-a iertat păcatele, ne-a arătat astfel cea mai înaltă iubire a Sa față de noi, dar prin aceasta ne-a și câștigat iubirea noastră pentru EL. De aceea în Sfintele Evanghelii, se vorbește deopotrivă de „Crucea lui Iisus“ și de crucea celui ce-L urmează pe Iisus. Crucea este semnul și locul în care ne întâlnim cu Iisus.
Purtând și numele lui Hristos, creștinul se însemnează cu semnul crucii ca și cu o pecete a lui Hristos, care arată că face parte din trupul Lui, din Biserică,din Ortodoxie. Și pecetluirea cu acest semn începe încă din pruncie, de la Botez. Cu semnul Crucii ne însemnăm în toate clipele vieții și așa au făcut Creștinii de la început,cum ne mărturisește scriitorul bisericesc Tertulian (160-240 d.Hr) care spune: “înainte și în timpul treburilor, intrând și ieșind, îmbrăcându-ne, înainte de somn, în toate lucrările noastre, la fiecare pas și la fiecare faptă, noi ne însemnăm cu semnul sfintei cruci“. Și în aceasta se poate vedea cumplita înșelare în care se află sectanții și toți cei care s-au separate,amăgiți de necuratul,de Trupul lui Iisus, adica Biserica Ortodoxă și care se feresc de semnul Crucii.
Pe Cruce s-a jertfit Iisus pentru viața lumii. Dar, crucii iubirii supreme, îi urmează viață. Din cruce și prin cruce se arată învierea. Crucea ne descoperă această bogăție de daruri și înțelesuri. Crucea și jertfa pe cruce ne dezvăluie adâncul iubirii dumnezeiești pentru om. La umbra crucii se luminează și jertfa, și ispășirea păcatelor, plinirea dreptății dumnezeiești și sfințirea firii prin biruirea stricăciunii. Crucea și jertfa pe cruce au făcut cu putință continuarea planului dumnezeiesc din punctul în care a fost întrerupt, prin intrarea păcatului în lume. Că așa este ne este dovedit de modul vehement în care Mântuitorul îl mustra pe Petru atunci când acesta îl sfătuiește și îndeamnă să nu se lase suferinței Crucii. “Și Petru luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicandu-I: Fie-Ți milă de Ține să nu Ți se întâmple Ție acestea. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano!. Sminteala Imi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.”(Matei 16;22-23)
Nicăieri nu a mai mustrat atâta de aspru Mântuitorul pe cineva. A făcut-o pentru a rămâne bine întipărit în inima Apostolilor și a tuturor Credincioșilor că singura cale spre mântuire este prin Cruce și pe Ea trebuie să o cinstim și slăvim. Că așa este ne-o dovedesc Cuvintele imediate după această mustrare a lui Petru, rostite de către Iisus: “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine; să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”(Matei 16,24-25).
Altă cale nu există: prin cruce, prin asumarea ei și prin lăuda ei, doar în acest fel putem să urmăm lui Iisus și să nădăjduim să fim cu el.
Cu durere vedem că există grave rătăciri în interiorul sectelor eretice care “raționează”(cred ei!) că” nu trebuie slăvită și închinată Crucea”; zic ei,”crucea a fost un instrument de tortură și pe ea a suferit Manuitorul. ”Evident asemenea gânduri sunt ispite șoptite de către “tatăl minciunii”, necuratul. Informații după ureche și texte scripturistice, rău înțelese și scoase din context, care fac posibile atari blasfemii.
În primul rând, cum poate cineva crede că Mântuitorul, Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ar fi putut fi “silit” să facă orice lucru? Mântuitorul s-a dus cu voia Lui spre Cruce, cu “nerăbdare”, căci doar în acest chip putea mântui lumea. Crucea este altarul sfânt pe care Mântuitorul s-a jertfit,”singur s-a dat”, pentru viața lumii. A acceptat-o pentru El pentru a ne atrage și pe noi la Sine prin Ea și implicit la cinstirea ei, cum ne și spune: “Cînd mă voi înălța de pe pămînt pe mulți îi voi trage la Mine. Iar aceasta o zicea arătînd cu ce moarte avea să moară” (Ioan XII, 32-33).
Dar spaima de Cruce este a necuratului,cel care a fost zdrobit prin Ea.Din această pricina se și lupta “cel rău” cu atâta înverșunare împotriva Crucii.
Căci în Cruce se vede puterea nesfârșită a lui Dumnezeu, cel care schimbă, transfigurează totul și un instrument de tortură îl preschimba în Slava celor care cred și care se mântuie. Schimbare săvârșită odată pentru totdeauna. Aceasta l-a făcut pe Sfântul Pavel să exclame: “Cuvîntul crucii pentru cei pieritori este nebunie, dar pentru noi cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. L 18).
Sfintei Crucii datorăm închinăciune căci,prin ea Mântuitorul a biruit moartea și a dat viață celor Bine Credincioși,Ortodocșilor: ‘Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!’ (Înălțarea Sfintei Cruci, Laude).
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
15 iunie 2020