Cristian Gabriel VULPOIU: Dor de poetul Adrian Păunescu

DOR DE POETUL ADRIAN PĂUNESCU

Poete, ieși degrabă din mormânt,
Și lasă că mă lupt cu abisul eu
Scoate țara asta din pământ
Până nu se transformă-n heleșteu.

Vino maestre, țara noastră plânge,
Paznici minimi cu săbii o păzesc
Scriem pagini cu lacrimă de sânge
Copiii noștri pe la alte porți cerșesc.

Maestre, țara ta te așteaptă,
Au transformat-o în arenă ai tăi fii
Cruci răsar acum pe glia strămoșească
Nu se mai văd flăcări la chidii.

Poete, poezia ta,
Un tunet ce mută chiar și munții
Rămâne pavăză în lupta grea
În care au acum arme chiar și pruncii.

În aceste vremi haine,
Când țara noastră-i sfâșiată în bucăți
Doar vorba ta mai poate să ne aline
Flăcării tale ne închinăm noi toți.

Acum când moartea,
La tot și toate pare a-i fi sorginte
Un plâns ni-i soarta
Am scrie, dar nu mai avem cuvinte.

Vino maestre, ceasul demult a stat,
E ora zero a neamului străbun
Vino acum când moartea te-a uitat
Până nu se transformă țara asta-n scrum.

Vino maestre, Moldova după tine plânge
Ca după Ștefan cel Mare, și cel Sfânt
Cu sabia ta sacră fă dreptate-n sânge
Mai sfințește odată al nostru pământ !!

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

5 noiembrie, 2018

Carmena BAINTAN: Am…sărutat…frica

A M … S Ă R U T A T… F R I C A

Am sărutat nemărginirea
Şi viaţa mea s-a schimbat
Am simţit cum bântuie oceanul în mine
Şi valul cum curge cu adevărat.

Am sărutat norii,
Şi tulburarea am simţit cum îmi vorbea,
Despre lucruri ce nu se mai întorc
Şi amurgul ce se strecoară în sinea mea.

Am sărutat singurătatea,
Şi-am despicat tăcută legea stelelor,
Am învăţat că talazurile plâng la furtună
Şi cerul cum plânge când este plin de nori.

Am sărutat nopţile toamnei,
Când stelele se-nghesuiau în grădina mea
Cerul umbla atunci prin iarbă,
Eu m-am împiedecat de-o aşchie de stea.

Am sărutat primăvara,
Deschizând uşa dorurilor necunoscute,
Când omul vrea să asculte voci noi
Şi pe-o monedă de pământ se spun vrute şi nevrute.

Am sărutat iarna,
Cu zilele ei melancolice şi încăpăţânate,
În şemineu mai plângea focul nestins
Când pe hol un orologiu încă mai bate.

Am sărutat frica,
Mi-a spus că fac parte dintr-un infinit,
Că sunt o stea albastră ce arde,
Într-un univers minunat şi vrăjit.

––––––––––-

Carmena BAINTAN

Baia Mare

5 noiembrie, 2018

Mariana POPAN: Dacă-am fi mai răi…

Dacă-am fi mai răi…

Dacă aş permite vieţii,
Sociale, chiarastfel,
Să se şteargă la intrare
De veşmântul meu din suflet,
M-ar cuprinde iadul searbăd,
Cu diavoli plin de lux.
Nu aş rezista în oarba
Poză-a doamnei MATRAFLUX.

Dacă am permite lirei
S-amuţească-n veci de veci,
Chiar şi verile-n coline
Ar fi ierni, mereu mai reci.
Dacă-o clipă n-am atinge
Sufletul, aşa, închis,
N-aş permite-atunci, a unge
Mirul meu din necuprins.

Dacă, Doamne, ai pleca iar,
Ochii-ţi veşţnic, cer senin,
Lumea ta, n-ar mai fi har,
Raiul?Iadul cu venin.
Să lăsăm în colbşi măscă,
Sufletul, mereu curat!
Să rămânem veşnic, casă
Pentru tot ce n-am uitat!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

6 noiembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Nu mângâia gleznele fără nuferi

Nu mângâia gleznele fără nuferi

Noaptea golită de întuneric dă seamă soarelui
de miasmele putreziciunii din lacuri
unde deseori luna alunecă-n ape,
se fotografiază-n oglinzi cu nuferii
şi se înalţă galbenă peste păduri.

Cum fructul se coace din iubire
îmi intră-n sânge luminos
şi-l subţiază asemeni vinului
pe care-l beau cu buzele tale.

Sub nespusul fraged al inimii
cresc copacii pe văile verzi
unde omul şi cuvântul într-o trăsură regală,
pleacă la cules de stele
și fură cu mâinile goale lumina.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

5 noiembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Litanii

LITANII

Dorurile-ajunse din trecut
cu năduf, în fiecare seară,
repetau că totul s-a pierdut
când uitate îngheţau afară.

De voiam în casă să ajung,
lângă soba vajnic încălzită,
nu mai auzeam că ele plâng
cu regrete fără recuzită.

Câteodată apăreau discret
pe tavan în cutele lăsate
printre umbre fără epitet
cu penel de flacără pictate.

De acolo mă certau onest
cu un soi de ostoită milă
şi accente calme de protest
din litanii tandre de sibilă.

Le ascult și astăzi răvăşit,
regăsind iubirile trădate,
amintiri venite la sfârşit
cu amar din dulcile păcate.

———————————————–

Corneliu NEAGU

6 noiembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Toamnă la Giurgiu

TOAMNĂ LA GIURGIU

Ceasul din Turn
ne spune că e toamnă,
arome de gutui
umblă hai -hui
prin amintirile mele-
surâs de crizanteme,
frunze căzute prin Timp
învinse de Anotimp,
și eu pe-aici ,pe undeva,
în loc de inimă,o stea,
aprinsă lângă Dunărea bătrână,
povești adevărate se nasc
sub malul ce sună…

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

6 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Taci

Taci

Nici o-ntrebare.
Taci. Din tăcere
vom lua putere
şi-mbărbătare.

Fă din plecare
o mângâiere
şi-apropiere
din depărtare.

Taci şi priveşte!
Din amintire
vechea iubire
cântând soseşte.

Vezi cum zâmbeşte,
ce fericire
are-n privire
când ne priveşte?

Aprinde-n tine
ruguri albastre
şi ia din glastre
flori şi-n retine

fă-le tulpine.
Aruncă-n astre
visele noastre
cât sunt senine.

Vom reîncepe
vechea poveste
urcând spre creste
pe mândre iepe.

Şi vei pricepe
că-n mine este
ceva să-ateste
că nu-ţi dau stepe.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 noiembrie, 2018

Sofia Doina GAVRILĂ: Țara „pierdută”

Țara „pierdută”

Edelweiss

Nu știți unde mai este o țară
Noi îi spunem patrie, cu dor
Frumoasă, ca o primăvară,
În care acum speranțele mor?

Nu ați văzut și niște codri?
Azi în ei, viețuitoarele plâng,
Furați acum de marii lotri
Cu sufletul întinat, nătâng!

Parcă erau și niște fabrici
Trudea mulțimea de norod,
În patria noastră zilnic, aici,
Acum le facem doar prohod!

Cândva o cloșcă cu pui de aur
Ciugulea pe-al nostru pământ,
Și-aveam atunci și un tezaur
Azi doar pământ pentru mormânt.

Mai erau și oameni zâmbitori
Cu fețe radioase, calde, senine,
Devenit-am popor de gânditori
Purtând toți grija zilei de mâine.

Care prestidigitator înzestrat
Făcut-a toate astea să dispară?
Suntem un popor veșnic damnat
Să purtăm pe umeri grea povară?

Voi sunteți un neam ales români,
De Dumnezeu, mereu viteji să fiți,
Ne cheamă glasurile din străbuni,
A sosit timpul să nu mai dormiți!

—————————–

Sofia Doina GAVRILĂ

5 noiembrie, 2o18

Florin-Cezar CĂLIN: Noua strategie a vieții…

Noua strategie a vieții…

Din hipnotica mea stare îți tot spun de-o veşnicie,
S-alăptezi timpul la sân … când acesta intră-n vrie.
… apoi chiar melodramatic să trimiți scrisori la morți,
să le spui cum că iubirea a-nviat și n-o suporți.

Mă curtează izul dânsei, stimulându-mi indecenţa!,
… că-nainte de trădare eu i-am constatat prezența.
Urlă stelele în noapte parc-ar fi dânsele-n rut,
îmbrăcate-n constelații și-n orgoliul meu tăcut.

I-au delirul tău ca doliu … pentru nopțile pierdute,
(și cutremur sub amprenta dorurilor noastre mute).
Calendarul tău de patimi cred că încă ne pontează,
Cum c-am fi prezenți în visul ce nu ne mai guvernează.

Idioți post mortem suntem sau celibatari nocturni,
Priponiți la tâmpla sorții … din mila unor nebuni.
Arvunind de-acum ‘nainte zile cu nemiluita,
Pentru nopțile perene care ne-au furat ispita.

Alfabetizând trecutul … am uitat să conspectăm,
… daunele nemorale ale visului diform!.
Fluturi care nu mai zboară … e normal să-i retractăm,
Și în doruri întinate noi de-acum să dezertăm.

Optimist eu sunt din fire dar acum nu mai suport,
Lașitatea … ca remediu și perfidul tău complot.
O să bântui multă vreme printre morții încă vii,
Ca să știi că viața noastră face alte strategii.

Poemul face parte din trilogia ”Mâna destinului” volumul III intitulat ”Donatoarea de speranță”

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

5 noiembrie, 2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Bust de dor

Amurgul făcuse cu răsăritul un târg
Să-mi creeze din umbre un nemaivăzut burg
Cu porumbei de curcubeu jucăuși între ele
Printre nesfârșite carnavale-n foc de iele

Pe unde te zăream cum fugi în voal de fum
Lăsând răvașe ce ardeau,atinse,în parfum
de rouă,ce mă învăluia-n derviș sărat de brumă,
Ciugulit de porumbei, lăsându-mă-n bust de humă…

Filă de clipă

Ce ființă o fi poetul?
Dacă nu o frunză-n apă
Precum o gondolă clipă
Scufundat să guste mâlul..

Lumii ce-l judecă-n pripă
Răsărit în nufăr de file!
Fumat de albatros în pipă
Prin ale gândului, vâsle…

———————————–

Petru Daniel VĂCĂREANU

6 noiembrie, 2018