Anatol COVALI: Era prima zi pecete

Era prima zi pecete

 

Şi era o zi senină
dintr-o toamnă minunată,
când lăsam să ne străbată,
blând, a dragostei lumină.

Îmi simţeam inima plină
de o patimă ciudată
şi vedeam întâia dată
că-n extaz prind rădăcină.

Trupul tău era fierbinte
şi în el vibra dorinţa
când îţi răscoleam fiinţa
şi mi te sculpam în minte.

Ochii-ardeau, tăceau cuvinte
admirându-ţi iscusinţa
de-a-mi primi făgăduinţa
de-a avea aceleaşi ţinte.

Era prima zi pecete
a iubirii de o viaţă
când surâzătoarea-ţi faţă
a ştiut să mă desfete,

ştergând orişice regrete,
cucerind o fortăreaţă
care se credea măreaţă
şi-au distrus-o nişte plete!…

Îţi aduci aminte, Doamnă,
de tăcerile profunde
când simţeam între noi unde
şi ştiam perfect ce-nseamnă?

Amintirea mă îndeamnă
să trăiesc ce-n ea ascunde,
să simt arşiţe fecunde
dintr-un început de toamnă.

————————————–

Anatol COVALI

București

8 noiembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Dincolo de orice

DINCOLO DE ORICE

 

Prezența Ta o simt. E suverană.
Chiar dincolo de gând și de vorbire.
Izvor din care toți, de bună seamă
Ne tragem seva. Ești, întreaga fire.

S-au străduit, mulțime de artiști
Un chip să-ți zugrăvească. Nălucire.
Eu cred, că Tu continui să exiști
Mult mai presus de orice-nchipuire.

Cu ce să te compar din lumea mea?
La Tine nu se află concurență…
Să am pe suflet vina cea mai grea
Știu că la Tine voi găsi clemență.

Ne pasc nenumărate încercări.
La fiecare pas, e o ispită;
În loc de drumuri, preferăm cărări
Spre lumea în derivă, rătăcită.

Trădarea, lăcomia, ni-s altare
La care zilnic ne-nclinăm smeriți;
Mințim, senini, nimic nu ne mai doare
Când frați de sânge gem. Și-s asupriți.

Ne acostează primul doritor
De parvenire. Vrea să ne conducă.
Vorbește elevat, curtenitor
Ca mai apoi, să prade ce apucă.

Omizi atroce, rodul ni-l răpesc;
Grădina ce ne-ai dat-o moștenire
E loc unde tâlharii huzuresc
Iar pentru noi, un prag de pătimire…

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

9 noiembrie, 2018

 

Oana Adriana ALEXANDRESCU: O ultimă frunză…

O ULTIMĂ FRUNZĂ…

 

O ultimă frunză desprinsă din ram
Își scutură-n zbor neputința
De-acum dalbe flori s-or așterne pe geam
Iar toamna-și semnează​ sentința..

Se tânguie stins cu bruma din zori
Ce-o-așterne pe rănile-i hâde..
O dor frunzele și suspină-n culori
Arămii sentimente-o pătrunde!..

Iar și iar…picurând ploaie rece și dor
Își așteaptă surata să vină
Când nu plânge..suspină într-o umbră de nor
Ceață deasă.. așterne-n surdină..

I-ar fi somnul mai dulce și visul mai lin
Amintiri peste pleoape și-ar coase..
Doar o zi s-o revadă cum își cerne sublim
Desfătarea în fulgi de mătase..

Dar întârzie…plânge cu gânduri și ploi
O poveste pictată pe-o frunză
Ce coboară spre moarte și valsează greoi
Să-mi servească mie drept muză…

—————————————

Oana Adriana ALEXANDRESCU

Focșani

9 noiembrie, 2017

 

Vasile COMAN: Iartă-mi mamă, depărtarea…

Iartă-mi mamă, depărtarea…

 

Şi iar plec, bătrână mamă,
După blestematul ban,
Văd privirea şi ți-e teamă
Că nu mai trăieşti un an.

Şi mă porți în rugăciune,
Suferi mult şi des suspini,
C-am plecat maică în lume
Să muncesc pentru străini.

Iartă-mă, măicuța mea…
Ca să scap de sărăcie
Am plecat din casa ta,
Chiar din fragedă pruncie.

Şi iar plec…și iar suspini
Şi mi-e teamă că orfan
Rămân, mamă, prin străini…
Pentru blestematul ban…

Plânge sufletul în mine,
Aud dorul cum mă cheamă
Şi de multe ori îmi vine
Să fac drum întors din vamă.

Şi mi-e teamă deseori
Şi îngân o rugăciune,
Să nu vin târziu…cu flori
Să n-am…mamă, cui a spune…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

7 noiembrie, 2018

 

Silvia URLIH: Fă-mă ploaie

FĂ-MĂ PLOAIE

 

Fă-te ploaie
şi mă spală,
fă-mă fulgul din ninsoare,
cerne-mi
zilele prin ciur,
strânge-le
din scuturare ,
strânge-n candela uitării
nopți
cântate-n lăcrimare,
iartă-mi gându-ngândurat,
mai dă-mi încă
o născare.

Fă-mă zile
fără neguri,
fă ca vântul să nu doară,
fă-mă stea
să îmi lumin întunericul
din seară,
plouă noaptea
ce e-n mine,
viața,
să nu-mi fie-amară,
fă-mă ploaie
să-mi spăl anii,
să renasc
a doua oară.

Prefă-te Doamne în ploaie
și spală-mă de negura din mine

și din jurul meu !

—————————

Silvia URLIH

8 noiembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Eugen Țurcanu – câteva precizări

În universul închisorilor comuniste „fenomenul Pitești” ocupă un loc special, prin atrocitățile sălbatice și scârboase ce s-au petrecut acolo. Împrejurarea că acele grozăvii s-au făcut pe seama studenților închiși, tineri curați la suflet și avântați, încă mai mult adaugă încărcătură neagră acelui fenomen.

Despre acel fenomen s-a scris mult și cele care urmează sunt doar câteva precizări. Semnatarul acestor rânduri pleacă de la premiza că cei care vor zăbovi să le citească sunt informați despre „fenomenul Pitești’. Dacă nu, le recomand să citească cele scrise de Virgil Ierunca și Dumitru Bordeianu și să viziteze numeroasele postări de pe internet dedicate acestui „fenomen”.

În esență „fenomenul Pitești” a făcut parte din arsenalul de brutalitate maximă a teroarei comuniste.
Bestiile comuniste au pornit de la adevărul simplu că în condiții de maxim stres orice formă sau comunitate biologică sfârșește prin a se autodistruge.Acest adevăr,simplu în cruzimea lui,bestiile comuniste l-au folosit în lagărele lor cele mai brutale și față de „elementele” pe care ei le considerau mai periculoase sistemului comunist animalic.

La baza metodei stătea folosirea,prin „rotație” ,alternativ,că victime și călăi ,a deținuților.(Dar evident practică s-a „perfecționat în timp și a avut diferite „variante”.)

A fost folosită mai întâi împotriva aristocrației „albe”, în Uniunea Sovietică, în anii 20 ai veacului trecut. (În lagăre „mixte”!,bărbați și femei). Apoi s-a extins,mai ales după sfârșitul celui de al doilea război mondial.

În Silezia,împotriva Germanilor s-a folosit pe scară largă și o carte,”Ochi pentru ochi”(An eye for an eye) descrie în amănunt „fenomenul”.

În România sistemul s-a introdus prin agentura comuniștilor veniți din Uniunea Sovietică (Pauker, Nikolsski, Pantiușa, și alți monștrii abominabili).

Emblematic rămâne însă cazul Pitești.

Acolo studenții au fost exterminați prin Eugen Țurcanu.Despre acest personaj doresc să fac doar câteva precizări.

Eugen Țurcanu a fost un psihopat sadic și un oligofren.În condițiile în care i s-a îngăduit să facă tot ce vrea cu semeni ai săi, el asta a făcut.Dar ce este supărător este faptul că în momentul de față există o tendința de a i se atribui lui Țurcanu repet, un psihopat oligofren, o anume statură pe care nu a avut-o.

Născut în Darmoxa, sau în vecinătate, el provenea dintr-o familie decăzută și târâtă. De la naștere Țurcanu a avut anume „semne” suspecte. („Semnele” din naștere, „degetul necuratului”, nu sunt basme. Nu întâmplător cei care urmau a fi conducători erau cercetați dacă au asemenea „semne”. Între aceste semne sunt; mătreață, „albul” în ochi, duhoarea, etc.). Mai ales, încă de la naștere, Țurcanu avea o duhoare neplăcută, ulterior localizată asupra picioarelor. În plus Țurcanu a avut de mic copil o cunoscută insuficiență genitală. (Era batjocorit, amărâtul lui „atribut” masculin, de rudele lui drept ‘ciotul lui Genu” și de fapt acea insuficientă a făcut ca până către opt, nouă ani să fie nevoit să mictioneze că fetele). Personal cred că Țurcanu era un hermafrodit (un „fătălău”) monstruos, o aberație genetică. Această insuficientă glandulară l-a marcat profund. O singură femeie i s-a alăturat, și se spune, că ea însăși era târâtă, și se ‘compensa” cu frați ai lui (așa cum el mărturisea într-o scrisoare personală, nu la „anchetă”). Există suspicii că Țurcanu o îndemna să facă asta și că în urmă a acestor relații a și rămas gravidă. Că această inadecvată și insuficiență sexuală exista este dovedit de către supraviețuitori ai fenomenului Pitești. Dar încă mă elocventă este o altă circumstanță.

Este un truism faptul că toate adevărurile importante sunt la vedere și le putem afla dacă avem un minimum de atenție.

Mania scatologică și aberant sexuală vorbesc limpede despre impotența, inadecvența și ne determinarea sexuală a lui Țurcanu.

În primul rând grosolaniile sexuale sunt evitate de două categorii de bărbați: cei feciorelnici și cei filanderici (afemeiati). În schimb cu ardoare emit grosolănii sexuale cei care tânjesc după așa ceva sau, mai exact,nu au acces la așa ceva. În fanteziile lui sexuale cele mai blasfemice Țurcanu arăta că nu știe despre ce vorbește, dovedea că își dobândise cultura sexuală, din auzite, în latrine de școli de băieți proaste sau cazarme. Țurcanu dovedea că habar nu are nici „cum se face” și nici nu știa ce va fi fiind „obiectul”. Era chinuit de dorință, nu putea să o „facă” și ura pe cei care o făceau.

Cu această „zestre” genetică a ajuns Țurcanu să aibă drept de viață și moarte asupra unor oameni care TOȚI îi erau superiori la toate modurile și pe care îi invidia cu ură.

Țurcanu era un cretin. Faptul că tortura cu sete și entuziasm nu era decât dovadă a acestui fapt.Un psihopat sadic, inadecvat și indeterminat sexual nu avea cum să se poarte altfel.

Inteligența înseamnă creativitate pozitivă. La Țurcanu nu era cazul. Poseda „memorie”, dar un tip de memorie care este simptomatic.

Avea memoria celor mimetici și subordonați, memorie care, în foarte multe cazuri, este ieșită din comun și este proprie oligofrenilor. Este distructivă și inutilă, este memoria diavolului, cel care este specializat în alcătuirea de „dosare” (care în final nu îi folosesc la nimica).

Este foarte adevărat că Țurcanu a omorât oameni, a desfigurat personalități și a mutilat suflete dar ce a rămas în urmă lui? Absolut nimic, doar amintirea că îi puțeau picioarele pestilențial. Acel animal psihopat și oligofren când a fost înlăturat de cei care îl folosiseră s-a târât pe jos și s-a comportat ca un vierme puturos, care și era. Iar victimele lui și-au dovedit superioritatea absolută iertându-l. Mai mult.

„Fenomenul Pitești” a fost un eșec lamentabil la toate modurile.

Cei care îl puseseră la cale credeau că starea de bestialitate superlativă creată va produce „mutarea” modelului care așează persoana,credeau ca pot schimba personalitatea, adică semnul special așezat de Dumnezeu în fiecare lucru al mâinilor Lui ,,credeau că pot crea un robot al răului, că pot recreea persoană „după chipul și asemănarea necuratului”. Asta era „lupta” lor cu Dumnezeu!

Nici vorba să fi reușit, nici vorba!. Cei care au supraviețuit și-au revenit iar cei care au rămas bestii (Popa-Tanu și alți câțiva avortoni) simplu au dovedit același lucru (că persoana și mai exact personalitatea nu pot fi recreate, modelului așezat de Dumnezeu în fiecare om nu poate fi schimbat); bestii erau când au intrat în Pitești, bestii au fost cât au fost în Pitești și bestii au rămas după ce au ieșit din Pitești.

Victimele lui Țurcanu, toate, sunt admirate cu pietate. Cum spuneam cei mai mulți dintre supraviețuitori și-au revenit și câțiva au devenit figuri exemplare, modele. Sistemul comunist a ieșit în urmă „fenomenului Pitești” încă mai mototolit și de fapt bestiile comuniste au fost obligate să pună capăt practicilor de tip Pitești. Iar după căderea comunismului călăii au fost siliți să mintă, să se ascundă, să își arate fața de șobolani.

În ‘Memorialul Durerii” este cuprins un interviu cu bestia Nikolscki. Acel putregai mințea cu frică și groază, față lui era a unui șobolan încolțit. Gunoiul ăla uman era un „învingător”.? Hai să fim serioși!
Eugen Țurcanu a fost un călău sadic și nimic mai mult. În esența lui era un cretin oligofren, un inadecvat și nedeterminat sexual, un psihopat și sociopat, o zdreanță umană, a fost, la modul cel mai crud, „excrementum diaboli”. Un asemenea specimen aparține expoziției de aberații umane, de demonizați dincolo de posibilitatea mântuirii. Cei care au supraviețuit „fenomenului” Pitești, prin viața dusă au dovedit că nu exista mijloc de a „învinge” pe Dumnezeu umilind creația Lui.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

8 noiembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Geniul

GENIUL

Statui căzute de pe soclu
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme fără titlu
în versuri pline de mister.
Din ritmurile lor celeste
şi rime prinse pe contur
îşi lasă magica poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja neştiută
pe locu-n care au căzut,
un geniu urcă în volută
pe soclul încă nevăzut.
Lumină sacră se adună
pe chipul geniului curat,
revin statuile-mpreună
pe socluri fără de păcat.

Din locurile regăsite
recită versurile-n cor,
dispar temutele ispite,
nălucile sinistre mor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
îndrăgostiții, fără frică,
din sărutări își fac altar.

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 noiembrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: La răscruci de lumină

LA RĂSCRUCI DE LUMINĂ

 

Încă din zori te aștept la răscruci de lumină,
Pictate-n necuvinte de curcubeie arămii
Tămăduite de șevaletul fără vină
În culori din agonia clipelor târzii.

Mă joc cu nimbul ludic al razei de lumină,
Al florilor de nufăr ce-ți acoperă văpaia
Ce îmi soarbe atom cu atom ființa meschină
Șiroaie de lacrimi nerostite îmi inundă odaia.

La răscruce de raiuri, eu casă mi-am făcut, naiadă,
Să mă vezi când din icoane ființa ta coboară
Lasă blestemul zeilor peste condeiul meu să cadă
Și sărutul tău boem să-nceapă să mă doară.

Răstignit pe rugi aprinse la răscruci de vis damnat,
Chem vulturii să mă sfâșie-n necuvinte
Curg ploi de lacrimi peste versuri și plânge un pian
Curs și eu odată cu nisipul din clepsidră.

Vagabond printre clipe la răscruce de timp,
Gust fiecare picătură de zenit ce mă atinge
Luna s-a stins, nu mai am orizont sau anotimp
În ritm de menuet spre necuprins noaptea mă împinge.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

7 noiembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Iubire…

Iubire…

 

Îți pun o inimă în palmă
Să te-ncălzească între zori,
Să-mi vii îndrăgostită, calmă…
De n-ai să-mi vii, tu ai să mori!

Că nu-s iubiri deloc pierdute
În cerul alb și infinit,
Ci doar trăirile prea multe
Răsar în câmpul pârjolit!

Și să culegi un braț din ele
Pentru un timp pierdut cu rost,
Să fie focul de surcele
Aprins, când singură ai fost…

Să ne-ncălzim cu trupul moale
Îmbrățișați cu dor nebun,
Între iubirile domoale
Vom arde-n serile în scrum!
……………………….
Iar din iubiri s-or naște vise
În nopți cu bratele întinse!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

7 noiembrie, 2018