Eu, inorogul…
Te-aștept la Dunăre pe cheu
unde și sufletul e zeu
sau inorog cu-aripi de foc
și-n care arde-al meu noroc.
Te-aștept la Dunăre pe cheu
corăbiile stau în loc
eu scriu cu-al disperării toc
direct pe sufletu-mi de zeu.
Sunt inorog cu-aripi de foc
în care zac doar amintiri
și vreascu-aprins de regăsiri-
azi arde doar al meu noroc.
La Dunăre te-aștept pe cheu…
—————————————————–
Dunia PĂLĂNGEANU
Giurgiu
1 aprilie 2019
Noaptea acestui descânt
Un abur crud de primăvară
în sânge descătușat
plesnește nebun,
sevă vie în scoarța trupului
incendiind rotocoalele de lună.
Spirale în joc de nervuri,
se-ncrucișează-n oră
șoapte din somnul iubirii sfinte.
O taină în candela pietrei palpită
și-n noaptea acestui descânt,
și-n albul vis al copacilor
moartea e-o oarbă cerșătoare
rătăcind prin labirintul de stele
în care ne-am ascuns.
—————————–
Alice PUIU
Aprilie 2019
Foto: Pictură Karen Margulis
Fiori peste nemărginirea caldă a inimii de mamă
Șoptesc elogii, ce ademenesc cântări cerești,
Împărății visate în zile bune, rele, în astă viață , -nseamnă-
Potop de dragoste, care inundă și durerea-n zâmbete copilărești.
Dorind să spui , de ești, nimic nu ai a spune, de nu ai suferit,
Printre ale lor zile, ani, de nu te-ai dăruit, din piept nu a zvâcnit
Curajul, semănat de-ai tăi părinți, și l-ai păstrat, ca un instinct,
Matern, gigantic paradis, în lumea mult umilă, un zbor cu aripi, de neostenit.
Astfel de traiectoriu e pământul, în jurul soarelui Matern, ce încălzește
Și munți de bucurie, și lacuri înghețate, cu stele-n ne-speranță,
Pe toate le-ntronează în suflet pur, în el, și iarbă înverzește,
Și păsări stau la umbra-i, elogiind făptura, prin cânt miraculos, povața.
Vor fremăta, în adieri de primăveri, lăuntrice simțiri, cu violet de dor,
Vor tresări copilărești priviri în ochii mamei- acoperiți de împliniri,
Și prin sorginți de rugi, minuni din mareția eu-lui de Mamă , cel mult visător,
Malefice petale, întârziate, parcă, se vor desprinde -n vânt, din albii trandafiri.
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
ALT AN, ALT ÎNCEPUT…
Și azi am să m-agăț cu îndârjire de soare,
Cu armuri de muguri noi, o să-mi apăr credința.
Și frunzele o să-mi cresc în crezul de adorare
Astfel să-mi oblojesc apusul, rănile, suferința.
Am rădăcină strâmbă dar, vie, neamorțită,
Știu coaja cum să-mi umplu cu sevă primăvara.
Coroana cum s-asmut spre lumina dezlănțuită
Și cum s-o cresc viril și în arșița de vară.
Nu uit cum să-nfloresc din mugur crud în fașă
Iert bruma ce-mi îmbracă între răceli foșnirea,
Prin cutezanța vie slobodă sau trufașă,
Trec dincolo de digul care-mi vrea vremuirea.
…………………………………………………
Atunci când arămiul îmi va-nnegri coroana
Și frunzele s-or cerne pe-alei covor durut…
Chiar și sub talpa ploii,îmi voi învinge teama
Și am s-aștept cuminte alt an, alt început…
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(din vol. ,,Nostalgii din anotimpuri, 2019)
Ultima scrisoare
Se pierde spre zenit lumina,
Noapte coboară peste lume,
Din înalturi mândră luna
Trimite raze diamantine.
Un mic suspin se-aude tainic
Rupând tăcerea de cobalt,
Iar focul toarce enigmatic,
Ultimul jar care-a rămas.
Dezordonat părul plutește
Ajungând pân la pământ.
Mâna gingașă părăsește,
Perina moale ca de pluș.
O pleoapă leneșă deschide,
Felină se întindea pe pat
Și din fereastra cu lumină,
Văzu locul abandonat.
Mirată caută spre sobă,
Doar umbra lunii se vedea
Profilând o umbră sobră,
Pe sofaua de catifea.
Piciorul gol pășește-n aer,
Plutea ușor pe căi de dor
Iar părul său ca evantaiul,
În valuri cădea încetișor.
Privirea gingașă, firavă
I-a fost atrasă de-un răvaș,
Se pare, scris în mare grabă
Și lângă el un crin gingaș.
Cu mâna dalbă, tremurândă,
Luând hârtia cu mirare,
Văzu cum slova jucăușă,
Era adio, de plecare.
Sărută crinul cu mult drag
Și cu o disperare crudă,
Îl aruncă peste grilaj,
Iar jarul șuieră de ciudă.
Portița sobei o trânti
Cu disperare și durere.
Iubitul ei o părăsi
Pentru o clipă de plăcere.
Totul în jur plutea aievea,
Ea, prăbușită peste pat,
Tăcea și-și sfâșia durerea
În rugul unui gând firav.
Și parcă firul vieții sale
Atârna de acea iubire,
iar pleoapa ei înfloritoare
Trecu în veșnica, adormire.
E noapte-adâncă peste lume,
Doar un lătrat în depărtări
Se-aude parcă vrea a spune:
„-S-a stins o floare în plini zori!”
La început de dimineață
Un tânăr a intrat grăbit,
În locuința de la stradă
Dar a ieșit ca, amețit.
Era târziu pentru iubire,
Era târziu pentru-alinare.
Ce-a fost o dulce fericire,
S-a pierdut pe căi stelare.
Suspin
Mai suspini tu, poezie
Pe un petec de hârtie,
Adunând cu mare taină
Versul în propria haină!
Cu mister adaugi rima
Punând gingașă cununa,
Tandrei, sfintei poezii
Cu aripi de fluturi, mii.
Ghioceii înfloresc
Când adaugi vers domnesc,
Viorelele se-adună
Tot ținunâdu-te de mână.
Eu te caut printre vise
Și iubirile promise,
Cu speranța de a fi,
Rimă dragă inimii.
Mai suspini tu, poezie
Când cerul aduce mie,
Norii grei lăsând pe umeri,
Greutăți fără de număr!
La biroul meu te scriu
Vers gingaș, suflet târziu,
Călimara cea divină,
Dăruie cerneala fină
Rima să așez cu dor,
Murmur dulce de izvor.
———————————-
Ioana CONDURARU
Să nu mă mai lași vreodată
„Anumite gânduri, sunt rugăciuni.
Sunt clipe în care oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.” V. Hugo
Să nu mă mai lași vreodată
unde n-ai să fii în vis ,
să nu mă mai cerni prin sita
îndoielii c-am să plec ,
hai să facem doar naveta
între iad și paradis
și să fim numai nuntirea
clipelor care se trec…
Să nu mă mai lași nicicând ,
fără-o aripă să zbor ,
să nu dori ,să mă trezesc
când mă mai visez cocor ,
să te țip ultima oară ,
doar o jale de vioară…
Hai să fim măcar o vară
nunta macilor în ploi
și să înflorim bezmetic ,
un cireș ce doarme -n noi …
————————-
Elena NEAGU
NOSTALGII
Cum aș putea uita
trilul privighetorii unduind
sub luna pădurii adormită
șipotul ploii prin teii
îmbătați de miresme
cerul picurând de stele
prin roua nopților senine
când mut de mirare
simt cum totul renaște
și curge prin mine
în nesfârșirea aceasta
ce mă dilată și doare…
Dă-mi Doamne, putere
să-ți pun la picioare
această celestă mirare
ce mă-nfioară și doare…
După potop
Trecuse potopul
Spulberase tot
Locuiam o vocală
a zeului Toth…
Se bucura iarba
Se bucurau florile
lumina mi se dădea-n dar
odată cu zorile
Undeva, de departe,
stăpână pe timp
îmi zâmbea Tristeţea
din alt anotimp…
Stătea lungită şi goală
într-o altă vocală
aşteptând peţitorii
s-o ceară…
Nu ştiu, era zi, era seară
eram eu, erai tu…
nu vor şti-o niciodată
clipele de-atunci, de-acu…
Ruguri in asteptare
Toată presa serioasă, de tineret şi pentru femei publică cu regularitate teste de verificare a cunoştinţelor, de cultură sau de inteligenţă. De ce nu am proceda şi noi la un asemenea test, câtă vreme se ştie că cititorii noştri au un I.Q. superior? Iata, aşadar cum procedăm: Eu voi nota câte o noţiune, iar dv. va trebui să alegeţi răspunsul corect. Nu e greu dar nici prea uşor.
TIBIA
a. Localitate în Egiptul antic, capitala regatului pe vremea lui Amenhotep al doilea, cuceritorul Nubiei.
b. Element arhitectonic în partea inferioară a frontonului sau arhitravei centrale.
c. Axul principal în mecanismele bazate pe osii şi arcuri tridiferenţiale subţiri.
ELITRA
a. Pompa principală de transfer, ataşată la bordul avioanelor comerciale de mare capacitate.
b. Maladie de nutriţie determinată de grava deficienţă a vitaminei E şi a micro-elementului litium.
c. Veche unitate de măsură în sistemul de capacitate anglo-saxon in perioada războiului de o sută de ani.
AXILE
a. Grup insular situat în Antilele mici. Posesiune franceză.
b. Erou grec, fiul zeiţei Thetis şi al muritorului Pelleus, bun prieten cu Patrocle.
c. Nume dat larvelor de insecte lepidoptere, diurne şi nocturne.
EFEB
a. Marchiz şi mareşal al Franţei, rămas celebru după luptele de la Montbrison (Loire).
b. Denumirea primei expediţii ruseşti în Antarctica, obţinuta prin abrevierea, pe ruseşte, a misiunii oficiale.
c. Derivat secundar al hidrocarburilor naturale (petrol şi gaze), utilizat în industria uleiurilor nevolatile.
KAOLIN
a. Medicament expectorant bazat pe extracte de plante şi adaus de antimoniu natural.
b. Gaz rar, existent în atmosferă, mai ales în urma descărcărilor electrice naturale sau accidentale.
c. Compozitor spaniol (Pablo).
MOLAR
a. Fizician american (Edwin) născut în California în 1907, descoperitorul a două elemente radioactive.
b. Formă particulară a budismului în Tibet şi Mongolia exterioară.
c. Om politic şi scriitor maghiar (Ferenc), autor de romane realiste, povestiri pentru tineret şi comedii.
PERONEU
a. Unul dintre fiii regelui Priamus, ucis în luptă de către Menelaus, sub zidurile Troiei.
b. Lanţ muntos, alcătuind graniţa naturală dintre Franţa şi Spania, pe o lungime de câteva sute de kilometri.
c. Perioadă istorică din neoliticul târziu, caracterizată prin apariţia primelor arme şi unelte cizelate.
x
Gata, trebuie să recunoaşteţi că nu e simplu. Vă sfătuiesc să nu consultaţi prieteni, elevi de liceu sau dicţionare enciclopedice, pentru că n-are rost. Rezolvaţi singuri şi satisfacţia va fi numai a dumneavoastră.
——————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
3 aprilie 2019
Anual, la 1 Aprilie freamătă pădurea de la Varnița, din localitatea Fântâna Albă, numită și Catânul românesc.
Anul acesta s-au împlinit 78 de ani de la una dintre cele mai mari tragedii din istoria neamului românesc, tragedia de la Fântâna Albă, unde au fost împușcați mii de români nevinovați.
Ne adunăm an de an aici unde freamătă pădurea verde a jale pentru a comemora martirii secerați de gloanțele soldaților ncevediști.
Români, ucraineni, din Nordul Bucovinei, dar și din România, Moldova, reprezentanți ai diferitelor societăți, ai autorităților locale, intelectuali și oameni de rând, începând de la elevi și până la vârsta pensionară, vin aici pentru a depune coroane și buchete de flori, a păstra un moment de reculegere, a aprinde lumânări în capelița aflată vis a vis de monumentul principal.
După slujba religioasă oficiată de un mare sobor de preoți, în frunte cu starețul mănăstirii Putna, Arhimandritul Mechisedec, au urmat câteva cuvântări rostite de lideri și reprezentanți ai diferitelor comunități. Printre ei s-au numărat Consulul general al României la Cernăuți, d-na Irina Loredana Stănculescu, deputatul român din Parlamentul Ucrainei Grigore Timiș ș.a.
Grupul folcloric „Ai lui Ștefan noi, oșteni” de la gimnaziul „Ioan Nistor” din Vicovu de Sus conduși de profesorul Vasile Schipor au susținut un recital poetic comemorativ dedicat evenimentului în cauză.
Gospodinele din satele vecine, Cupca, Carapciu i-au sevit pe toți cu sarmale și pifteluțe de post, călugării de la Putna au adus colivă pentru toți cei prezenți. Le mulțumim frumos.
Mai ales ne stăruim să venim aici cu elevi din clasele superioare, pentru ca tânăra generație să cunoască aceste pagini de istorie scrise cu sânge în istoria românilor nord-bucovineni.
———————————-
Eleonora SCHIPOR
Cupca, Ucraina
1 Aprilie 2019
SATUL DE BASM
A fost odată ca-n poveşti,
Un loc de vis şi-un suflet de copil,
Unde iubirea vieţuia în orice colţişor,
Şi două inimi sfinte l-aşteptau cu dor.
Iar dimineaţa, prin ogradă,
Copilul fugărea purceii, îi punea în cadă,
Când toţi mergeau pe deal la vie,
Se hârjonea cu puii pe câmpie.
Apoi, din nou ce fericire,
Când îşi julea genunchii în neştire,
Cu prietenii când se juca pe cale,
Şi inima-i zburda de bucurie, înspre soare.
Şi seara, când căpriţele veneau acasă,
Şi toţi ieşeau la poartă şi pe cale,
Se răspândea şi bunătatea pe la masă,
Când noaptea se lăsa încet, prin vii, peste izvoare.
Dar într-o zii pe-acel copil l-a părăsit norocul,
În lacrimi prigonit de-al lui destin, de un sarcasm,
Un suflet de copil rămas acolo, pe hotare,
Priveşte încă înspre soare, în satul lui de basm.
CUVÂNT DUMNEZEIESC NUMIT „ACASĂ”
Cândva era un loc pe-acest pământ,
Unde totul avea un rost, totul era sfânt,
Unde o rugăciune se rostea la masă,
Şi-un cuvânt Dumnezeiesc, numit „acasă”.
Unde domnea în legea firii şi dreptatea,
Şi-n vremuri grele, în fraţie, pietatea,
Şi când era vre-un ger şi când era ninsoare,
Oamenii îşi păstrau în suflet soare şi candoare.
Cândva, a fost un sat cu inimi calde,
Unde părinţii mai rosteau balade,
Printre copaci de argint, c-un glas fragil,
Se plimba senin un suflet de copil.
Cândva, a fost un sat unde a domnit cartea,
Unde copii au învăţat ce este cinstea, demnitatea!
Şi s-au mândrit cu Horea, Cloşca şi Crişan,
Şi cu umorul neîntrecut de ardelean.
Acolo unde au trăit în Munţii Apuseni,
Şi moşii şi strămoşii, atâţi viteji oşteni,
Acolo, azi un suflet de copil îndurerat mai iasă,
Printre livezi mai caută cu dor o inimă frumoasă,
Şi acel cuvânt dumnezeiesc, numit „acasă”.
–––––––––––
Anisoara Laura MUSTEȚIU
24 martie 2019, Sydney