Într-o noapte ploioasă și bătuți de un vânt rece și pătrunzător, plutonierul Făcăleț împreună cu sergentul Țăcălie stau oblojiți sub o streașină unde încearcă în zadar ca să se adăpostească de stropii de ploaie reci care i-au pătruns până în măduva oaselor. În cele din urmă, Făcăleț care are o fire mai bătăioasă și mai voluntară își ia inima în dinți și răbufnește:

– Bă, chiar așa dă proști om fi noi, mă?!

– Adică, te gândești la șefu? – marchează iute Țăcălie știindu-i vechea lui oftică pe șeful lor de grupă.

– Păi, bineînțeles! Ce rahat de democrație o mai fi asta ori stat dă drept cum zic ei, dacă el stă la căldurică cu cracii cocoțați pă birou și privește la televizor așteptând vreun telefon în timp ce, noi mucegăim în ploaie și vânt.

– Păi, nu ne instruiește el? – îl întărâtă Țăcălie – Nu ne și coordonează?

– Pă dracu, pă dracu-l coordonează el! Ce rahat face? In fiecare seară ne recită aceeași poezie pe care nici măcar n-a fost în stare să o învețe pe de rost și ne-o tot citește ca neblegu’ după care, noi ne ducem la muncă iar el la aghioase! E bine așa?

– E bine, cum să nu fie?

– Dar pentru cine oare, că pentru noi nu prea!

Făcăleț s-a întărâtat rău de tot și după ce i s-a strecurat pe după guler o nouă picătură rece de apă care s-a lăsat în jos de-a lungul șirei spinării, trântește o palmă zdravănă în peretele de lemn al dughenei lângă care se adăpostiseră:

– Gata bă, nu mai merge așa!

– Păi și io zic la fel – îi ține isonul Țăcălie.

– Io zic să facem grevă…

– Facem!

– Da… nu d-aia a foamei !

– Adicătelea, d-aia fără mâncare?

– Îhî.

– Ce, ori ești țăcănit? Am în porthart patru cârnați afumați și o conservă cu iahnie de fasole cu o ceapă mare roșie.

– Iar io am adus chifteluțe calde cu mărar în ele și gogonele murate, cu pâine de casă făcută la cuptor.

– Păi vezi? Când pleci la luptă trebuie să analizezi foarte bine cum ataci pentru că nu știi ce se poate ivi.

– Deci, facem grevă d-aia obișnuită.

– Normal! P-aia a foamei s-o facă el.

– Așa zic și io.

– Și o anunțăm, nu?

– Păi, normal, doar e democrație, nu?

– Și ce cerem?

– Să moară mama dacă-mi vine ceva în cap.

– Și mie la fel.

– Atunci, știi ce?

– Nu știu.

– Taci, mă? Io zic să cerem ca să mai meargă și el în locu’ nostru iar noi să stăm în locu’ lui… Ei, ce zici?

– Mișto de tot, ești nemaipomenit!

– Da, intri dumneata și îi spui pentru că ești mai mare-n grad.

– Da, mă… bineînțeles că intru, ce crezi că mi-e târșeală? – și fără să mai stea pe gânduri Făcăleț deschide larg ușa șefului fără să mai bată în ea și intră în biroul acestuia.

– Să trăiți, permiteți să raportez.

– Ce-i, bă Făcăleț? Avem vreun eveniment?

– Păi, ar cam fi ceva.

– Aoleo! Da ce s-a-ntâmplat tocmai pe vremea asta de tot rahatu’?

– Păi, io și Țăcălie am intrat în grevă.

– În ce-ați intrat, mă ?

– In grevă.

– Aoleo! Și io ce să vă fac dacă nu vă uitați și voi în ce călcați!?

– Șefule, nu m-ați înțeles! Noi în felul acesta protestăm.

– Ce mă, ori ați înnebunit? Împotriva cui?

– Păi… împotriva dumitale!

– A mea? Aoleo, dacă vă află nevastă-mea vă bate de vă sună apa-n cap! Cum adică, mă… vă luați voi de mine?!

– Păi, da, că doar e democrație și dacă-i și stat de drept, avem și noi dreptu’ să stăm,  nu-i așa ?

– O-ți avea, mă! Cine știe,,, Și unde vreți voi să stați?

– Uite aici, în locul dumitale.

– Păi, avem noi loc toți trei aici?

– Nu prea avem, așa că, dumneata pleci în patrulare în locul nostru iar noi te instruim și te coordonăm, așa cum faci matale cu noi! Ei, ce zici de figura asta?

– Pare mișto, dar cine a gândit-o înainte?

– Io!!!

– Am bănuit, că prea e bine pritocită.

– Normal, șefu’, că am băgat și eu la cap câte ceva de când tot bat străzile după hoți.

– Atunci ești de acord ca să facem o probă?

– Normal! Numai io singur?

– Deocamdată. Pe Țăcălie îl probez numai dacă n-o scot la cap cu tine.

– Hai să vedem.

Continue reading „Constantin-Ștefan ȘELARU: Grevă la poliție” →