Constantin-Ștefan ȘELARU: Grevă la poliție

Într-o noapte ploioasă și bătuți de un vânt rece și pătrunzător, plutonierul Făcăleț împreună cu sergentul Țăcălie stau oblojiți sub o streașină unde încearcă în zadar ca să se adăpostească de stropii de ploaie reci care i-au pătruns până în măduva oaselor. În cele din urmă, Făcăleț care are o fire mai bătăioasă și mai voluntară își ia inima în dinți și răbufnește:

– Bă, chiar așa dă proști om fi noi, mă?!

– Adică, te gândești la șefu? – marchează iute Țăcălie știindu-i vechea lui oftică pe șeful lor de grupă.

– Păi, bineînțeles! Ce rahat de democrație o mai fi asta ori stat dă drept cum zic ei, dacă el stă la căldurică cu cracii cocoțați pă birou și privește la televizor așteptând vreun telefon în timp ce, noi mucegăim în ploaie și vânt.

– Păi, nu ne instruiește el? – îl întărâtă Țăcălie – Nu ne și coordonează?

– Pă dracu, pă dracu-l coordonează el! Ce rahat face? In fiecare seară ne recită aceeași poezie pe care nici măcar n-a fost în stare să o învețe pe de rost și ne-o tot citește ca neblegu’ după care, noi ne ducem la muncă iar el la aghioase! E bine așa?

– E bine, cum să nu fie?

– Dar pentru cine oare, că pentru noi nu prea!

Făcăleț s-a întărâtat rău de tot și după ce i s-a strecurat pe după guler o nouă picătură rece de apă care s-a lăsat în jos de-a lungul șirei spinării, trântește o palmă zdravănă în peretele de lemn al dughenei lângă care se adăpostiseră:

– Gata bă, nu mai merge așa!

– Păi și io zic la fel – îi ține isonul Țăcălie.

– Io zic să facem grevă…

– Facem!

– Da… nu d-aia a foamei !

– Adicătelea, d-aia fără mâncare?

– Îhî.

– Ce, ori ești țăcănit? Am în porthart patru cârnați afumați și o conservă cu iahnie de fasole cu o ceapă mare roșie.

– Iar io am adus chifteluțe calde cu mărar în ele și gogonele murate, cu pâine de casă făcută la cuptor.

– Păi vezi? Când pleci la luptă trebuie să analizezi foarte bine cum ataci pentru că nu știi ce se poate ivi.

– Deci, facem grevă d-aia obișnuită.

– Normal! P-aia a foamei s-o facă el.

– Așa zic și io.

– Și o anunțăm, nu?

– Păi, normal, doar e democrație, nu?

– Și ce cerem?

– Să moară mama dacă-mi vine ceva în cap.

– Și mie la fel.

– Atunci, știi ce?

– Nu știu.

– Taci, mă? Io zic să cerem ca să mai meargă și el în locu’ nostru iar noi să stăm în locu’ lui… Ei, ce zici?

– Mișto de tot, ești nemaipomenit!

– Da, intri dumneata și îi spui pentru că ești mai mare-n grad.

– Da, mă… bineînțeles că intru, ce crezi că mi-e târșeală? – și fără să mai stea pe gânduri Făcăleț deschide larg ușa șefului fără să mai bată în ea și intră în biroul acestuia.

– Să trăiți, permiteți să raportez.

– Ce-i, bă Făcăleț? Avem vreun eveniment?

– Păi, ar cam fi ceva.

– Aoleo! Da ce s-a-ntâmplat tocmai pe vremea asta de tot rahatu’?

– Păi, io și Țăcălie am intrat în grevă.

– În ce-ați intrat, mă ?

– In grevă.

– Aoleo! Și io ce să vă fac dacă nu vă uitați și voi în ce călcați!?

– Șefule, nu m-ați înțeles! Noi în felul acesta protestăm.

– Ce mă, ori ați înnebunit? Împotriva cui?

– Păi… împotriva dumitale!

– A mea? Aoleo, dacă vă află nevastă-mea vă bate de vă sună apa-n cap! Cum adică, mă… vă luați voi de mine?!

– Păi, da, că doar e democrație și dacă-i și stat de drept, avem și noi dreptu’ să stăm,  nu-i așa ?

– O-ți avea, mă! Cine știe,,, Și unde vreți voi să stați?

– Uite aici, în locul dumitale.

– Păi, avem noi loc toți trei aici?

– Nu prea avem, așa că, dumneata pleci în patrulare în locul nostru iar noi te instruim și te coordonăm, așa cum faci matale cu noi! Ei, ce zici de figura asta?

– Pare mișto, dar cine a gândit-o înainte?

– Io!!!

– Am bănuit, că prea e bine pritocită.

– Normal, șefu’, că am băgat și eu la cap câte ceva de când tot bat străzile după hoți.

– Atunci ești de acord ca să facem o probă?

– Normal! Numai io singur?

– Deocamdată. Pe Țăcălie îl probez numai dacă n-o scot la cap cu tine.

– Hai să vedem.

Ofițerul își așează palma pe colțul biroului și îi face semn spre ea:

– Lovește, dar cât poți de tare!

Făcăleț îl privește nedumerit și nu prea îi vine să creadă însă ofițerul insistă așa că după ce își scuipă în pumn își ia un avânt hotărât și lovește cu sete spre palmă însă acesta și-o retrage cu o fracțiune de secundă înainte așa că, pumnul lui Făcăleț se strivește de colțul mesei iar el geme înfundat căzând în genunchi de durere.

– Ei, acum ai priceput ceva din chestia asta? – îl întreabă ofițerul zâmbind ironic.

– Hm, am cam priceput io ceva – mormăie Făcăleț ridicându-se încet de jos și frecționându-și mâna de mama focului.

– Atunci, mă bucur că ți-a trecut de grevă și du-te la Țăcălie ca să-i explici și lui cum stă treaba.

Cum iese Făcăleț de la căldură Țăcălie îi și iese-n cale nerăbdător:

– Ia spune-mi și mie, ce-a zis? – iar când îl zărește pe Făcăleț frecționându-și mâna dreaptă a sfeclit-o de tot – Aoleo, ori l-ai caftit?

– Nu fi bou, mă! N-ai văzut la televizor că greva-i fără violență?

– Ba da…

– Păi, atunci?

– Dar, belitura aia de la mână cum ți-ai făcut-o? Ai mângâiat vreo pisică?

– Auzi, mă? Dacă-ți mângâi io una cu belitura asta a mea, ai să-ți vezi pisica cât vaca, acum ai priceput?!

– Te-am priceput, șefule, nu te șucări așa iute pă mine că n-am vrut ca să te jignesc, da’  vreau să știu și io dacă mai suntem în grevă ori nu.

– Fii atent mă, că n-am chef ca să vorbesc prea mult iar tu nu prea te lauzi că ai mintea cu tine așa că, belește-ți bine ochii la mine și ai să te prinzi tu cum stă treaba! – după care se depărtează de Țăcălie cam doi pași uitându-se în jur și cum nu descoperă nici un birou disponibil, se reazemă cu spatele de perete și își acoperă un ochi cu palma validă răstindu-se: „Ia lovește mă cât de tare poți ca să înțelegi cum e treaba cu greva. Hai mă, îți ordon, lovește!”

–––––––––––

Constantin-Ștefan ȘELARU

București, 15 aprilie 2019

Lasă un răspuns