
Noi și marea
Pe mal de mare, când tăcută-i zarea,
Eu te privesc în ochi deși nu-i văd.
Cu mâna stângă șters-am depărtarea,
Bătaia inimiilor fi-va în acord.
Acum când întâmplarea binecuvântată,
Mi te-a adus în dar în viața mea.
Gândirea-mi încordez și-s luminată,
Deasupra Cerul mi-a trimis o Stea.
Poetule, cu ochii verzi ca iarba!
De ce nu vii când dor de tine-mi vine?
De ce să stingă dragostea degeaba?
Un singur val se – ndreaptă către mine.
Când lumea toată-i umbră trecătoare,
Și sufletul -pereche îți este hărăzit,
Cu-o-mbrățișare sinceră sub Soare,
Tot infinitul ști-va ce tare ne-am iubit.
Nemărginirea în timp să-ți fie!
Simțire- nălțătoare către zări,
Iubirea noastră fi -va-n poezie,
O vie amintire, când vom pluti spre nori.
———————————-
Mia UNGUREANU
2 mai 2019


Vreau să vă povestesc o întâmplare care este strict autentică, aşa că personal nu am nici un merit şi nici o vină dacă cumva aţi mai auzit-o sau dacă vi se pare cumva exagerată. Cu ceva timp în urmă, mi s-a adresat un domn mai în vârstă, probabil pensionar, care m-a oprit la intrarea în policlinică şi a întrebat foarte politicos, dacă aş putea să-i lămuresc o nedumerire.




