Mia UNGUREANU: Noi și marea

Noi și marea

 

Pe mal de mare, când tăcută-i zarea,
Eu te privesc în ochi deși nu-i văd.
Cu mâna stângă șters-am depărtarea,
Bătaia inimiilor fi-va în acord.

Acum când întâmplarea binecuvântată,
Mi te-a adus în dar în viața mea.
Gândirea-mi încordez și-s luminată,
Deasupra Cerul mi-a trimis o Stea.

Poetule, cu ochii verzi ca iarba!
De ce nu vii când dor de tine-mi vine?
De ce să stingă dragostea degeaba?
Un singur val se – ndreaptă către mine.

Când lumea toată-i umbră trecătoare,
Și sufletul -pereche îți este hărăzit,
Cu-o-mbrățișare sinceră sub Soare,
Tot infinitul ști-va ce tare ne-am iubit.

Nemărginirea în timp să-ți fie!
Simțire- nălțătoare către zări,
Iubirea noastră fi -va-n poezie,
O vie amintire, când vom pluti spre nori.

———————————-

Mia UNGUREANU

2 mai 2019

Gia STANCULET: Asemeni lui Icar…

Asemeni lui Icar…

 

Asemeni lui Icar te-nalți prea sus,
Un fluture ieșit din crisalidă,
Vrăjit de farmec te-ai tot dus
În liniștea din jur ca o silfidă.

O tainică absență ca o moarte,
Adânc de nepătruns cu-a mea privire,
Din nou se-așterne, iarăși ne desparte,
Unde să te caut, dulce amăgire?

Trezite candori din a lunii năframă
Văzduhul mi-l umplu cu păsări albastre,
Copacii de flori rup lanțuri de-aramă,
În mine îngheață iernile noastre.

Orele trec adunate-n neștire,
Primăvara mă doare pe umărul stâng…
Tributul de dor las pe-a clipei rotire,
În palmă-mi tresar două flori ce se frâng.

De sunt prea mult sau prea puțin,
În pieptul meu roșul se stinge,
Când pleci, de noi, parcă străin,
Pe mine recele m-atinge.

Adorm sub mantie de flori,
În sân parfum de lăcrămioare,
Din cer-scântei, prin aspre zări,
Te-ntorci să-ți fiu iar sărbătoare.

Rămâi lumină până dimineață,
Nu vreau să știu mai mult, nicicum…
Secundă dă-mi mereu de viață,
Să nu-mi vorbești de moarte-acum!

—————————-

Gia STANCULET

2 mai 2019

Imagine internet

Florin-Cezar CĂLIN: Umbra bătrânului copac…

Umbra bătrânului copac…

 

Motto :

„Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu.” – James Joyce

 

„- Mâine eu voi fi acela … ce-am ales astăzi să fiu!”,

(oaza unor amintiri … primitive-ntr-un târziu).

… nemuriri ce-și uită moftul și mă fac mereu să tac,

ajungând (încet dar sigur) umbră de bătrân copac.

 

De când ai închis tăcerea în lumina zării noastre,

nemurirea parcă n-are … orizonturile-albastre.

tălmăcind pentr-o secundă … taina ta de dumnezeie,

… ascunsă într-un sicriu sau icoana-ți de femeie!”.

 

… mi-ai furat intimitatea … de mai bine de un veac,

e momentul (pentru alții) să nu le mai fiu pe plac.

să fiu umbra strearpă-a vremii sau miracolele vieții,

… lancea mării și-a iubirii … ori extensiile ceții.

 

– Văduvit de întristare, Domnu-și scoate arme noi!,

… păzind Iadul în santină … declarându-i chiar război.

(că ți-a incitat destinul … și l-a pus ca să se joace),

… chiar în cripta funerară, unde moartea-i mai vorace.

 

Zări și puncte cardinale tinerețea ta imploră,

(asta zilnic, permanent și cumva … oră de oră!).

ignorând flămânde vise dau intenții panicate,

că zăpada ta stelară … într-o clipă îți va arde.

 

”- Ce sentință va avea … pruncul încă în placentă!”,

… decât o însingurare … și aceea ca amendă.

împlinirea lui, se pare, că depinde doar de glorii,

puse-n haina nemuririi pentru vise meritorii.

 

M-ai rugat ca să nu-ți uit doruri puse în perfuzii,

… veșniciei să nu-i fac … regretabile transfuzii.

chiar dacă în nemurire, moftul mă face să tac,

… tot ajung până la urmă … umbră de bătrân copac.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

2 mai 2019

 

Dorel SCHOR: Medicină militară

Vreau să vă povestesc o întâmplare care este strict autentică, aşa că personal nu am nici un merit şi nici o vină dacă cumva aţi mai auzit-o sau dacă vi se pare cumva exagerată. Cu ceva timp în urmă, mi s-a adresat un domn mai în vârstă, probabil pensionar, care m-a oprit la intrarea în policlinică şi a întrebat foarte politicos, dacă aş putea să-i lămuresc o nedumerire.

Am răspuns afirmativ şi iată ce mi-a relatat dumnealui:

– Eu, în urmă cu peste patruzeci de ani, am servit în armata sovietică vreme de trei ani, că sunt de felul meu basarabean şi am fost în multe locuri, la Duşanbe şi în Urali şi chiar aproape de Vladivostok şi am ajuns cu unitatea noastră, până la gradul de sergent major, că sunt om cu ceva carte şi eram bine cu căpitanul, unul gras de la aprovizionare. Cu toate acestea, am observat că peste tot, adică în toate locurile pe care le-am pomenit, în ceaiul ostaşilor se băga o substanţă, un fel de bromură, ca să fim mai potoliţi în privinţa femeilor de pe acolo. Adevărul este că noi am băut mult ceai şi chiar mai multă vodcă, sau alte băuturi alcoolice, dar nu pot să spun că pe vremea acea metoda asta a ajutat prea mult.

– Şi care e nedumerirea? m-am interesat.

– Păi, tocmai asta aş vrea să vă întreb acum, este oare posibil ca după atâta amar de vreme, după ce am ieşit la pensie şi m-am îngrăşat cu vreo două kilograme şi nici alcool nu prea beau, din cauza tensiunii, e posibil carevasăzică să-şi facă abia acum efectul bromura de pe timpul milităriei!? Că am aşa un fel de impresie…

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

1 mai 2019

Elena TUDOSA: Amintirea ta

Amintirea ta

 

S-aprind felinarele pe strada întunecată,
În noaptea aceasta neagră, taciturna,
Rătăcesc prin beznă ei și sunt supărată,
Ca nu dau iubite deloc de-a ta urmă,

O nostalgie în suflet mă arde fierbinte,
Chipul tău doar în amintiri îl regăsesc,
Mă sting precum ceara lumânării topite,
Conștientă-s că n-am să te mai întâlnesc,

Și te caut în gândurile mele înțelepte,
În singurătatea sufletului ce mai plânge încă,
Încotro să le spun pașilor mei să se îndrepte,
Cu ce preț se plătește o durere atât de adâncă?,

Amintirea ta iubite ce cumplit mă doare,
Îmi e greu să trăiesc răpusă de atâta dor,
Îmi va fi greu până în ziua aceea în care,
Sufletul va cerși către stele ultimul zbor,

Merg pe aleea unde ard felinare în noapte,
În suflet amintirea ta, o simt ca o piatră,
Cum mi-ai schimbat viața blestemată moarte,
De mă simt brutal de singură și neajutorata,

Deznădejdea și teama e a morții răsplată,
Amintirea ta mi-e lacrima în inima sfârtecata.

——————————-

Elena TUDOSA

2 mai 2019

Anatol COVALI: Final

Final

 

Curtea regretelor e plină
de scamatori şi măscărici
ce-au vrut, jucând în roluri mici,
succes şi-omagiu să obţină.

Dar nu e nici un spectator
care să râdă, să aclame
acele comedii sau drame
în care-s sufletele lor.

Stau trişti pe scena lor actorii,
îngânduraţi şi resemnaţi
că nu mai sunt aplaudaţi
măcar ca nişte foste glorii.

Doar câte-o clipă de extaz
şi-atât! Ce este între clipe
e numai frângere de-arìpe
şi pângărire de obraz.

Şi poate fi numită viaţă
acest destin crucificat,
când dintre lacrimi, ne-ncetat,
urli acelaşi: Râzi, paiaţă?!…

————————————–

Anatol COVALI

București

1 mai 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Zvon de primăvară/ПРОЛЕТЕН ЗВЪН – Traducere în limba bulgară, Nadejda Radeva

ZVON DE PRIMĂVARĂ

 

La margini de-oraş şi de noapte,
aştept primăvara să vină,
câmpul tresare de şoapte,
muguri sub stele suspină.
Mă cheamă un zvon de lumină,
calesti de petale în zbor,
cerul se-aruncă-n fântână
ostenite privirile dor .
Vuieşte şi Istrul la maluri,
din sloiuri albastre scăpat,
corăbii senine pe valuri
miresme la proră se zbat.

 

ПРОЛЕТЕН ЗВЪН

 

По ръбовете на града и на нощта,
очаквам да пристигне пролетта,
полето стряска се от шепот,
напъпва от въздишка на звезда.
Събужда ме звън от светлина,
движение от полет на листа,
небето е кипящ фонтан
изтощени погледи жадува.
Бушува Истър и вълни
от сини слоеве пробягват,
а корабите озарени плават,
мирише на гребло и лък.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

Traducere de Nadejda Radeva
Автор – Дуня Паланджеану
Превод от румънски – Надежда Радева

Ioana CONDURARU: Te mai văd și azi Măicuță

Te mai văd și azi Măicuță

A-înflorit iar stânjenelul
Lângă prispa noastră dragă,
Iar în slăvi violoncelul,
E purtat cu mare slavă
De a păsărilor cânt.
Eu privesc pe ulicioară
Așteptând a ta venire
Să mai fim pe înserat
Depănând o amintire.
Râdunelele voiose,
S-au întors din depărtări
Și se-înalță fericite,
Către slava norilor.
Eu pierdută printre gânduri,
Urmăresc a lor venire
Iar din zările iubirii,
Îmi apăi ca o minune.
Ești așa precum iubirea,
Simplă cu un zâmbet cald
Doar cu șalul îmbrăcată,
Sprijinită de toiag.
Inima tresaltă-în taină,
Iar pe ochi lacrimi sosesc
Și în clipa adorată,
Văd tot raiul pământesc.
Mâna fină-o simt pe creștet
Mângâindu-mă duios,
Glasul lin mă dojenește:
-,, Ai îmbătrânit frumos,
Fata mea cu chip de floare
Și privirea de om blând!
Pe o rază de la soare
Ți-am simțit dorul flămând.
Am venit o clipă doară
Să petrecem împreună,
Că ești tare supărată,
Parcă ai pe șoaptă brumă !”
Noaptea grea la geam se vede
Și din somn brusc mă trezesc,
Ce păcat, ai fost aivea
Într-un vis Dumnezeiesc.
Te mai văd și azi Măicuță
Pe cărările de dor
Apărând cu vorba dulce,
Precum apa de izvor.
În căușul cald al vremii,
Te închid ca pe-o comoară
Să-ți păstrez în taină ochii,
Ce cu drag mă înconjoară.

———————————-

Ioana CONDURARU

28 aprilie 2018

Foto: Pictură- Hugues Merle

 

Cristian Gabriel VULPOIU: Ascultă cum tace

ASCULTĂ CUM TACE

 

Ascultă cum tace natura,
Și visul în ciutură tace
Iar șoapta în noaptea absurdă
În lacrimi stă ascunsă și zace.

Ascultă cum tace izvorul,
Și luna ce nu-l mai mângâie
Lasă în întuneric pridvorul
Iar frunza-i din nou aramie.

Ascultă cum tace luna,
Mi-ascunde visu-ntr-o rază
În pași răstigniti totdeauna
Neființa mea defilează.

Ascultă cum tace visul,
Cum focul în sobă te ascultă
În candele plângi paradisul
Iar zorii sunt ca o insultă.

Ascultă cum tace iubirea,
Când soarele doare-ntr-o carte
La răspântii citim izbăvirea
Și hai să plecăm mai departe !

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

1 mai 2019

Ana PODARU: Tânguirea plopilor

Tânguirea plopilor

Fântânile sunt vechi iar apele sălcii…
Pereţii, gardul, şura se ţin într-un toiag.
Uitat eşti cimitire, sculptat în lemn de fag,
În tine zac icoane de morţi cu nume vii.

În vale, lângă crucea ce nu-şi mai are nume
Se-nalţă plopul verde ce taie norii-n două…
Se-apleacă la pământ când bate vânt şi plouă,
Cu frunza tremurată, umbrar pe-un loc anume.

Mai ies bătrânii noaptea din cripte să ne vadă,
Cu mângâieri pe frunte visăm la tot ce-a fost,
De dragul lor ne umplem de râvnă şi de post
Privindu-i cum se duc, miros a vin şi pâine.

Îmbracă-te pădure cu straiele-ţi măiastre
În fiecare vară de toamnă-ţi fie sete…
Ne dă din primăvară renaşterea pecete
Şi iarna fă-te cuibul zăpezilor albastre.

Noi, ne vom umple-apusul din ciutura fântânii
Şi ne vom plânge morţii culcaţi în dosul stânii.

——————————–

Ana PODARU

1 mai 2019