Dorel SCHOR: Medicină militară

Vreau să vă povestesc o întâmplare care este strict autentică, aşa că personal nu am nici un merit şi nici o vină dacă cumva aţi mai auzit-o sau dacă vi se pare cumva exagerată. Cu ceva timp în urmă, mi s-a adresat un domn mai în vârstă, probabil pensionar, care m-a oprit la intrarea în policlinică şi a întrebat foarte politicos, dacă aş putea să-i lămuresc o nedumerire.

Am răspuns afirmativ şi iată ce mi-a relatat dumnealui:

– Eu, în urmă cu peste patruzeci de ani, am servit în armata sovietică vreme de trei ani, că sunt de felul meu basarabean şi am fost în multe locuri, la Duşanbe şi în Urali şi chiar aproape de Vladivostok şi am ajuns cu unitatea noastră, până la gradul de sergent major, că sunt om cu ceva carte şi eram bine cu căpitanul, unul gras de la aprovizionare. Cu toate acestea, am observat că peste tot, adică în toate locurile pe care le-am pomenit, în ceaiul ostaşilor se băga o substanţă, un fel de bromură, ca să fim mai potoliţi în privinţa femeilor de pe acolo. Adevărul este că noi am băut mult ceai şi chiar mai multă vodcă, sau alte băuturi alcoolice, dar nu pot să spun că pe vremea acea metoda asta a ajutat prea mult.

– Şi care e nedumerirea? m-am interesat.

– Păi, tocmai asta aş vrea să vă întreb acum, este oare posibil ca după atâta amar de vreme, după ce am ieşit la pensie şi m-am îngrăşat cu vreo două kilograme şi nici alcool nu prea beau, din cauza tensiunii, e posibil carevasăzică să-şi facă abia acum efectul bromura de pe timpul milităriei!? Că am aşa un fel de impresie…