Sunt liber
Sunt liber să evadez
să simt miresmele cerești.
îngeri cu ramuri de măslin
îmi cânta psalmi.
lacrimi prefăcute în mărgăritar
deschid ușa împăcării,
mister e totul
cerul curge-n sufletul naturii.
———————————–
Alexandru-Eusebiu CIOBANU
Dincolo de zare
pășeam sub strașina cerului
degetele gânditoare peste lacrimile lumii
așezând cuvântul din humă
pe crucea de zări
fluierul suna trist la ceas de uitare
dansam peste pietre încinse
căutând pasul într-o îmbrățișare
în zori am pășit în biserici de suflet
ștergând dureri la intrare
plouase mult peste culmi de tăcere
pana aluneca peste raze sfâșiate
durerea creștea, tot creștea
în valurile orizontului
udând țărâna străbună
din lut ciopleam clepsidre de suflet
în eternul cânt peste ape
purtam în ochi doruri despletite
cu rădăcinile înfipte în humă
zidind altare din petale de zări
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
18 mai 2019
Cum aș face să-l mai găsesc pe băiatul acela care furase cu bună știință din casa lui,
își cărase aproape toți cei optsprezece ani la bibliotecă?
Dansase cu toate volumele de poezie clasică
deși ajunsesem să fiu geloasă pe Baudelaire și pe Verlaine
tot îl căutam,
nu-l găseam din prima,
își făcuse cuib între două volume ale unui franțuz.
Îmi plăcea că-și lua notițele pe cer,
mă distra teribil când îl vedeam cum încearcă să-l îndese în rucsac,
cum se uita în dreapta și stânga și ca un hoț experimentat cum îi îi rupe colțul…
Și-atunci începea să plouă cu picuri adevărați, el avea umbrelă iar eu n-aveam umbrelă.
Cum aș face să-l mai găsesc odată…
Să vă spun semnalmentele lui,
purta pantaloni scurți și avea obiceiul să-și asculte tăcerea cu volumul dat la maxim,
din când în când privea speriat în spate,
eu credeam că se temea de taică-său, dar nu,
era mai mereu urmărit de timp,
asta era!
Dacă l-aș întâlni i-aș spune că aș coase pământul pentru el,
chiar m-aș juca împreună cu ochii lui „de-a săruturile”
va trebui să mor a doua oară
ca să-i înapoiez mărul blocat în inimă,
mărul din care amândoi am mușcat.
—————————-
Camelia BUZATU
18 mai 2019
SATUL MEU IUBIT
Scăldat în roua dimineții de milenii,
Cu ulițele prăfuite de umilele căruțe
Gârbovi, încărunțiți dar iubitori săteni
Blânzi și statornici aceleiași credințe.
În zori sătenii pleacă la muncă pe ogoare,
Femeile țes în tihnă straie îngerești
Cu dragoste purtate în zi de sărbătoare
Drept mulțumire pentru binecuvântările cerești.
Duminica sătenii vin la Sfintele altare,
Este ziua când chiar și pământul se închină
Pentru un rod bogat, dar și pentru o vreme bună
Sub mângâierile calde ale răsăritului de soare.
Și în câte o casă se împletesc destine,
Tineri ce vor să își unească drumurile-n viață
La sacrele altare merg pentru veșnicie
Din nou trăim a primăverii dimineață.
Când vine seara, lămpile aprinse stelele îngână,
Cămăruța e împodobită în straie de culcare
Se mai aude torcând câte un caier de lână
Și-n ruga lor mai plânge o Sfântă lumânare.
Satul românesc e vatra noastră milenară,
Temelia acestui neam pentru eternitate
Cântecul, portul și dansul sunt o garanție sacră
Pentru a noastră unire, dragoste și libertate.
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU
18 mai 2019
ȘASE RÂURI ALE MORȚII MI-AI PUS GRANIȚE LA VIAȚĂ
Lanțuri, stele deprimate și miracole-n cenușă
Mă-mpletesc în disperarea unor ceruri fără sfinți…
Ploaia-mi vine de o vreme mai ceva ca o mânușă
Și-i fur întristarea toamnei când te faci că nu mă simți.
Fluturi, șobolani de lacrimi și-orizonturi de uitare
Mă pândesc să-mi guste dorul franjurat de necuvânt
Mă scufund în umbra ta și n-am vestă de salvare
Iar când lașități te-or arde, n-am să pot să-ți mai descânt.
Zațuri, mări înlăcrimate și anafore cu ceață
Mi-otrăvesc însingurarea din răspunsuri când te strig
Șase râuri ale morții mi-ai pus granițe la viață
Da-ți plâng Zeii toți de milă când de mine ți-este frig.
Vulturi, zări pline de patimi și tăceri monumentale
Îmi anesteziază zborul către Raiul din trecut…
Nu știu de-o s-ajung să-ți „mângâi” dracii ignoranței tale
Însă știu că veșniciei tu-mi dai curs printr-un sărut.
——————————
Ella IAKAB
Clipa de parfum
În oraşul Dunării albastre,
S-a deschis floarea de tei,
Parfumând aerul pân la astre,
Atrăgând îndragostiți pe alei
Mândrii castani plini de floare
Şi de albine de nectar atrase,
Aprind candelabre pe altare,
După ce rugi pe frunze înşirase
Sălciile îmbrățişează valurile
Dunării ce se varsă-n mare
Soptindu-i visele şi dorurile
Să le ducă până-n Ursa Mare
Totu-i floare, parfum şi iubire
Timpu-n vrajă ne descoase,
Plutim uşor printre mistere,
Şi prin vise plăcute, voluptoase
——————————–
Alexandra GĂLUȘCĂ
Brăila
Dacă tu ai fi cuvânt
Ca pe-o rugă te-aș rosti,
Și mi-ai fi mereu în gând
Versul ce mi l-aș dori.
Aș preface în ruine
Ziduri triste de orgolii,
Ți-aș împodobi în versuri
Irișii, doar cu magnolii.
Dacă tu ai fi o floare
Încrustată-n a mea vină,
N-aș lăsa lacrimi amare
Să atingă-a ta tulpină,
Te-aș uda cu lacrimi calde
Izvorâte din iubire,
Și aș strecura-n petale
Doar parfum de fericire.
Dacă-ai fi doar o cometă
Rătăcind prin galaxii,
Ți-aș crea decor din stele
Prinse-n pletele-argintii,
Te-aș urma prin căi lactee,
Spațiu ți-aș crea din unde,
Ți-aș aduce numai soare
Printre genele plăpânde.
Dacă-ai fi marea albastră
Ce îmi lacrimă prin gene
Ți-aș aduce-n dar corăbii
Doar cu dorurile mele.
Dacă-ai fi o clipă tandră
Petrecută-n al meu vis
Aș crea din spațiu, timpul
Viitorului promis,
Aș preface-acea secundă
În eterne, calde șoapte,
Mângâiere ce-ți alintă
Roua strânsă printre pleoape.
De-ai fi gândul ce se zbate
Între dor și neputință,
Ce aduce-n suflet lacrimi
Prins de-a inimii dorință
Ți-aș găsi azi fericirea
Într-o lacrimă de stea,
Te-aș lăsa să-mi iei lumina,
Să o strângi.. în palma ta…
——————————–
Daniel Leonard MORARU
AMPRENTĂ DE CĂMAȘĂ ALBĂ
Ți-am țesut cămașă albă dintr-un petec, colț de nor,
Nu voiam să-ți strângă glezna când pășeai prin primăveri.
Mi-era teamă de amoruri și tandreți scăldate-n dor,
Încă vindecam vârtejul de minciună dintr-un „ieri”…
Nasturi de iubire albastră am cusut cămășii tale,
Cu fir-zâmbet de icoană mângâiam un ochi de zeu.
Plămădeam scrobeală albă, apretând „foc” de cristale
Coborâte din legenda unui fiu de Prometeu.
Am fugit și eu de oameni, mă dureau în falsități,
M-am oprit stingheră-n colțul unei lumi de necuvinte
Și-am blamat apoi minciuna ce mușca în lașități,
Ferecând-o în pustiul unor oameni fără minte.
Ai venit tu, blând de suflet, să-mi alungi tristețea-n larg,
Să mă amprentezi cu forma unei slove dăruite.
Ți-am deschis timidă poarta și-am ieșit mirată-n prag,
Frunzele neîmplinirii cădeau rând pe rând, rănite.
De mai sunt în întuneric glasuri ce blamează stins,
Și-mi răstoarnă echilibrul cerând lacrimi în altar,
Să-mi rămâi balanță dreaptă, de orgolii neatins,
Și să porți cămașa albă, într-al inimii sertar…
——————————–
Nicoleta GORDON (Many)
Şi totuşi
Cumplită este viaţa ! Doar mizerii,
înşelăciune, jale, plâns şi chin.
Dar ia priviţi al cerului senin
în adierea dulce-a primăverii !
Ce scurtă este viaţa ! Ce meschină
este recolta ei de împliniri.
Dar ce frumoase-s primele iubiri
când totul este cântec şi lumină !
Nedreaptă este viaţa ! Dăm durerii
un bir necontenit, plătind peşin.
Dar e ceva mai splendid, mai divin
decât tandreţea blândă-a mângâierii ?
Urâtă este viaţa ! Ne dezbină
şi ne târăşte prin nenorociri.
Dar ai dori alt aer să respiri,
să nu-ţi mai simţi de ea fiinţa plină ?
————————————–
Anatol COVALI
București
18 mai 2019
Când ploaia lin coboară,
Pe gândul meu hoinar
Și anotimpul scrie,
Iubiri în calendar,
Când tu-mi surâzi șăgalnic,
Prin florile de mai,
Cu ochii verzi de patimi
Punând pe vers văpăi,
Eu trec ca o himeră
Peste acestă lume,
Căci vreau din stratagemă,
Să iau o rugăciune.
De ce-ți retragi privirea
La margine de timp?
Uite fericirea,
Revarsă-n labirint,
Rubinul și smaraldul,
Din cerul adorat,
Îmbrăcând natura
În ploile de jad.
Dezbrăcată-te de gânduri
Și visuri inutile,
Hai, vom păși pe rânduri
Răbind din ani doar zile,
Căci trecător e timpul
Și flămânzi ne-om trezi,
De patimi și iubire,
În nopțile târzii.
———————————-
Ioana CONDURARU