Abstractus…
(Iubire abstractă )
Dimineți cu frunze albastre
Și iubiri fără răspuns,
Lacrimi rămase de nimeni știute
Sub tăceri de scrum…
Paradoxuri căutate fără nimic
Doar iubiri deșarte pline de fum…
Timpul te iartă fără să vrei
Amintirea rămâne și ochii la fel…
Scriu iubire pe foi de caiet
Le păstrez ca un dar inocent
Nu mă tem de răspunsul ce-l dai,
Dacă vrei să te joci cu mine, nu vreau!…
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Paris, Franța
10 iunie 2019
Plouă cu soare și cu lună…
Plouă cu flori
plouă cu soare,
plouă cu păsări călătoare,
plouă cu lacrimi ruginii
în ceasuri umede,târzii,
plouă la vale mai ușor
când mândra iese în pridvor
cu ia flori de iasomie
sub pernă de vis drag să-i fie,
ursitul azi să-i iasă -n drum
când caii sorb ciorchini de fum
și calcă pe poteci de foc
tot poleite cu noroc,
plouă cu pere parfumate
când picură cu nestemate,
plouă cu soare și cu lună
plouă cu stele,noapte bună!
—————————————————–
Dunia PĂLĂNGEANU
(Din proiectul literar bilingv român-bulgar „Poeme de băut cu ulciorul”, autoare Dunia Pălăngeanu/traducere l.bulgară Nadejda Radeva, Ruse, Bulgaria.)
AM PIERDUT NEMURIREA
Beau focul, schisma și jăratecul,
Din fîntâna nopților de amor
În vise îmbrac întunericul
În mantie de stele și de dor.
Caut în roua din zori privirea ta,
Și-ntr-ale mării anamneze
Ce-mi țese valul plîngând pe o stea
Destinul să mi-l lumineze.
Șăgalnicele raze din opaiț,
În picături de mir șoptesc iubirea
Pe faldurile lunii dinadins
Îngenunchează-n rugă nemurirea.
Simt ca astazi am pierdut nemurirea,
Iar călimara s-a umplut cu vise
Pe lacrime de dor am scris iubirea
Voi cuceri cerurile promise.
Cred ca astazi am pierdut nemurirea,
Ca și penelul din scorbură de soare
Mi-a rămas fidel zenitul cu adierea
Dar … cine-o fi de vină oare ….?!
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU
10 iunie 2019
Peste munți… răsăritul
– sonet –
Să mă chemi când ridici îngrădirea-n ținuturi,
Ca să văd înc-o dat’ peste munți răsăritul,
Din înaltul Ceresc să culeg coloritul,
Să pictez curcubeu pe-aripioare de fluturi.
Iar în strigătul mut să respir puritate
Și infernul să-mbrac în mirosul de cetini!
Din coaja iubirii curgă viață în paltini,
S-aud o vioară… în arcuș claritate.
Să mă scutur de dor, când frământă o doină,
Efemere trăiri ce prin vene îmi umblă,
Când fața-i lividă și-n formă de jimblă
Și-o creastă de munte lăcrimează a moină.
Iar în glasul doinit s-aud lupul cum urlă,
Să spargă durerea și-un clopot în turlă.
*moină-timp călduros și umed( dezgheț)
*efemer-vremelnic, trecător
*jimblă-pâine albă de formă lungă- franzelă-
——————————-
Nastasica POPA
10 iunie 2019
IUBIREA
– Sonet –
Iubirea este punctul cardinal
ce ne călăuzeşte-n profunzimi,
cea care dacă nu stă vertical
ne lasă să trăim printre-anonimi.
Numai iubind ciopleşti un ideal
şi faci lumină-n sumbre adâncimi.
Prin dragoste chiar şi un om banal
poate atinge orice înălţimi.
Iubirea însă cere să-i oferi
tot ce în lume este mai frumos,
tandreţe,dăruire, mângâieri
şi gândul cel mai pur, mai luminos.
Numai iubind eşti plin de adieri
şi ieşi din încercări victorios.
————————————–
Anatol COVALI
București
11 iunie 2019
Hai Aniţă-n deal, la nuc,
Să te-alint cu dor de cuc !
Vreau, mândruţo, să te am,
Pe-aşternut verde, de ram.
Nu vin, bade ! De mi-i lua,
Trupurile-or lăcrima,
Ramurile s-or pleca,
Dealul rău s-a clătina,
Nucu-n râpă s-a surpa.
Hai Aniţă, colo-n vie,
Să muşc sâni de iasomie,
Despletită de cosiţă,
Ne-om iubi pe pat de viţă.
Nu vin, bade ! De-oi veni
Lăstarii s-or împleti,
Mustu-n vin s-a primeni,
Iasomia a-nflori,
Cu păcat ne-om libovi.
Hai Aniţă, jos, la râu,
Apele curgă pârâu,
Pe şold tainic, fermecat…
Apoi mă iei de bărbat !
Nu vin, bade ! M-oi uda !
Apele s-or tulbura,
Râul matca şi-a schimba,
Pârâu s-a-nvolbura,
Apoi, bade, mi-i lăsa.
Hai Aniţă, sus, în crâng,
Cu jind aprig să te frâng,
Brâuleţ gol şi fierbinte,
Simţurile să-mi alinte.
Nu vin bade, că m-oi frige !
Dacă-n crâng brâul se-ncinge,
Dor cu dor se va atinge,
Stropi de rouă s-or prelinge,
Setea-ţi aspră se va stinge.
De-i veni, de nu-i veni,
Focul greu s-a ostoi,
Cuc flămând te-a aştepta
Până când te-i îmbuna.
Hai bădiţă, de mă fură,
Te aştept în fân, la şură…
Dealul, via, râul, crângul,
Pot să îşi aştepte rândul.
( din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )
———————————
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin
Duioșia ochilor dintr-o icoană,
când se înalță ruga-n noi
„Căci eu sunt tu și tu ești eu ,
Ne așteaptă aceeași cale ;
De voi muri,
Voi străluci în lacrimile tale .” PABLO NERUDA
Dimineața -mi bate -n geam
cu albaștrii-i ochi de cer,
ea nu știe că mi-e frig
și-mi adun în palme vara
pentru când nu ești cu mine ,
căci mi-e iarnă când te strig !
Și de-ar fi cum cântă cucul,
strigându-și perechea în crâng
visând vara să nu plece,
n-aș mai ști decât să plâng
până plânsu ‘ ar da să sece…
Dar te știu că-mi ești lumină,
duioșia ochilor dintr-o icoană
când se înalță ruga -n noi
și mai plâng că sunt o Ană
ce suspină-n amândoi .
Știu că cerul ne ascultă
punând caldul verii-n noi,
până munții-n sihăstrie
vor fi doar nisip sub ploi…
——————————–
Elena NEAGU
Descântec
Te-nduplecă și stinge focul
Ce-l simt în piept de-un timp încoace,
Adună-n palme stropi de rouă
Amestecați cu busuioace,
Și pune-i pe-o frunză uscată
Ce-o noapte-a stat sub raza lunii,
Atâta cât s-o reînvie
S-audă foșnetul pădurii.
Apoi c-o tandră mângâiere
Atinge-mi buzele și ochii,
Iar frunza umedă păstreaz-o
Să simt pădurea, când te-apropii.
Mireasma verde-crud de vară
Să-mi intre-n pori, să-i simt răcoarea,
Iar noi, c-o caldă-mbrățișare
Să ne unim cu depărtarea.
————————-
Carmen STUS
9 iunie 2019
Dorință de liniște
Din miezul sufletului ars de gânduri,
Zvâcnește-n van o ultimă scânteie,
Îmi iau condeiul și scriu aceste rânduri,
Ce mă – nsoțesc de-o vreme ca o cheie.
Mi-am pus demult la ușa inimii mele lacăt,
În lumea mea aparte, tăcută m-am închis,
Doar versu-i cel ce-mi mângâie în treacăt
Durerile amare, ce-n suflet mi-au pătruns.
Vise și amintiri mi le-adun într-un cufăr,
Pecete, o lacrimă amară voi pune peste ele,
Mă doare Întristarea, când văd cât de mult sufăr,
Precum un condamnat privind printre zabrele.
A destinului cărare, necunoscută – mi este,
Nu hotărăsc eu drumul pe unde am să merg,
Viața mea ca a orișicui e-o banală poveste,
Pe care o voi scrie în vers, s-o înțeleg.
În ceasurile nopții, când dorul rău mă arde,
Spre cufărul închis, (tăcut) privirea-oi îndrepta,
Speranțelor ce nu-s decât iluzii fade,
Le-oi spune calm și foarte cumsecade:,
Lăsa-ți-ma în pace, doresc doar liniștea!
——————————-
Elena TUDOSA
10 iunie 2019
Zâmbesc
Zâmbesc. Şi-n zâmbet e tristeţea
că-i prea departe timpul când
nu bănuiam că tinereţea
va dispărea aşa curând.
Zâmbesc. Şi amintiri superbe
mă chemă să le retrăiesc,
crezând că trupul meu de cerb e
şi sare peste stânci firesc.
Zâmbesc. Tot zbuciumul din mine
este legat de un trecut
care din când în când revine
ca doar în fugă să-l sărut.
Zâmbesc. E tot ce pot acuma
să fac, când peste nostalgii
s-a aşezat trufaşă bruma
uitării şi e frg !…Ei, şi ?…
————————————–
Anatol COVALI
București
10 iunie 2019