Carmen STUS: Descântec

Descântec

 

Te-nduplecă și stinge focul
Ce-l simt în piept de-un timp încoace,
Adună-n palme stropi de rouă
Amestecați cu busuioace,

Și pune-i pe-o frunză uscată
Ce-o noapte-a stat sub raza lunii,
Atâta cât s-o reînvie
S-audă foșnetul pădurii.

Apoi c-o tandră mângâiere
Atinge-mi buzele și ochii,
Iar frunza umedă păstreaz-o
Să simt pădurea, când te-apropii.

Mireasma verde-crud de vară
Să-mi intre-n pori, să-i simt răcoarea,
Iar noi, c-o caldă-mbrățișare
Să ne unim cu depărtarea.

————————-

Carmen STUS

9 iunie 2019

Lasă un răspuns