Duioșia ochilor dintr-o icoană,
când se înalță ruga-n noi
„Căci eu sunt tu și tu ești eu ,
Ne așteaptă aceeași cale ;
De voi muri,
Voi străluci în lacrimile tale .” PABLO NERUDA
Dimineața -mi bate -n geam
cu albaștrii-i ochi de cer,
ea nu știe că mi-e frig
și-mi adun în palme vara
pentru când nu ești cu mine ,
căci mi-e iarnă când te strig !
Și de-ar fi cum cântă cucul,
strigându-și perechea în crâng
visând vara să nu plece,
n-aș mai ști decât să plâng
până plânsu ‘ ar da să sece…
Dar te știu că-mi ești lumină,
duioșia ochilor dintr-o icoană
când se înalță ruga -n noi
și mai plâng că sunt o Ană
ce suspină-n amândoi .
Știu că cerul ne ascultă
punând caldul verii-n noi,
până munții-n sihăstrie
vor fi doar nisip sub ploi…
——————————–
Elena NEAGU