Într-o fotografie

Într-o fotografie tristețea stă în aer,
în timp ce buzele se arcuiesc în formă de semilună.
Într-o fotografie se arată întotdeauna spatele, și niciodată fața.
Cine ar putea crede, că într-aceasta poți cuprinde o ființă?
Dar mai multe suflete?
Într-o fotografie este îndesat aerul delimitat
de lungime și lățime,
Astfel încât să încapă un moment întreg.
Într-o fotografie se poate observa că aceasta respiră.
Ea însăși este plămânul timpului prin care omul supraviețuiește.
Într-o fotografie este surprinsă clipa, cum este alungită de verbul „a rămâne „,
ce în cazul de față are traducere: „Camarade! Nu te las în urmă!
Vreau ca toți să-și reamintească de tine.”

Am rămas văduvă

Am rămas văduvă, încă din momentul în care am venit pe lume..
Oh, dragostea mea, ce păcat că eu m-am născut atât de târziu, iar tu mult prea devreme..
Ce nedreptățire ni se face!
Nu ni se îngăduie să ne iubim în niciun fel, nici măcar prostește!
Dacă aș ști unde ți-a fost îngropat trupul,
Și dacă aș ști, că sufletul îți stă alăturea așteptându-mă cu nerăbdare,
Aș alerga la tine, și ca un copil, ți-aș plânge-n brațe.
Permite-mi, dragostea mea, să-ți jelesc a ta plecare.
Mir ți-aduc ție, mir al lacrimilor mele peste tine revărsate.
Mă rog de groparii îngeri să te-așeze mai sus de cer la mare înălțime..
Oh, cu ce mâini te-au pus în groapă adâncă-ntunecată, lipsindu-te de soare?
Mă înveleasc cu pământul de sub picioare.
Vezi? Pentru tine, dragostea mea, am devenit mormânt!
Vino, și te-ntinde peste mine!
Vino, și doarme-ți somnul de veci în brațele mele..
Vino, dar în liniște, să nu trezim slujitorul morții, ce odată mi te-a luat.
Peste noi, un covor de flori și frunze..

Continue reading „Codruța-ELENA: Versuri” →