Mia UNGUREANU: Meditație

Meditație

 

Tăcerea nocturnă se-adună în pace.
Văpaia mă arde, cu gându’s la tine.
Lăuntric mă bucur, și sufletu’mi tace.
Iubirea țâșnește! Te vreau lângă mine!

Din stele coboară lumina divină.
Iar Luna’și răsfață un galeș surâs.
Întreg Universul,subtil mă inspiră.
Cu slavă cerească, mă-ntărește de sus.

În spațiu de taină, făptura mi-e vie,
Trezită din vis în oglindă privesc.
Întreaga-mi ființa se scaldă-n magie,
Sunt trează, mă bucur, exist ,deci trăiesc!

Sunt martorul vieții, trăind inocentă,
N-am teamă de moarte, iubind viețuiesc.
Lucidă transcend existența prezentă,
Descopăr subit, că mi-e dor să trăiesc.

Și visul de aur îl las să îmi scape,
Când viața atinge al său apogeu.
Din vârful de munte, privind mai departe…
Chiar moartea îmi pare supremul trofeu.

Desigur, veți spune cu multă tărie,
Că-a mea poezie, e doar utopie.
Dar moartea în sine, reprezintă un dar.
Prin ea, călătorul urmează să-nvie…

Murind conștient, regăsești energie,
Prin moarte trăiești orgasmul plenar.
Vei renaște mereu,pe o noua câmpie…
Din iubire divină, ți se dă viață în dar.

———————————-

Mia UNGUREANU

8 octombrie 2019

Lasă un răspuns