Al. Florin ŢENE: Motivul icoanei în literatura română

Se spune că românul din toate timpurile a fost creştin. În astfel de condiţii, din vremuri ancestrale, el a încercat să-şi exteriorizeze acest sentiment, desenând şi cioplind în piatră reprezentări imagistice sugerând divinitatea, mai ales în peşteri, ce se constituiau în adevărate lăcaşuri de cult. Însă tradiţia spune că Evanghelistul Luca ar fi pictat primele trei icoane ale Fecioarei Maria, din cele 12 realizate în total. La noi în ţară există cel puţin trei asemenea icoane celebre.Aceste trei icoane erau de tipul “Milostiva “. Cea mai veche însă mărturie pe care o avem cu privire la icoanele pictate de sfântul Luca datează din secolul VI.

Au apărut şi o serie de legende despre originea anumitor icoane. Istoricul bisericii Eusebiu de Cezareea ( 263-339 d.H.) vorbeşte în cartea sa Istoria ecleziastică despre faptul că se vorbea în vremea sa despre o icoană care îl reprezenta pe Iisus şi care, se spunea, că a fost pictată chiar de El, după înălţarea Sa la cer şi trimisă pe Pământ prin intermediul apostolului Tadeu regelui Abgar al Edessei, cetate din Siria, care dorise să-l vadă pe Iisus, despre care auzise multe lucruri.

Am făcut această mică introducere cu scopul vădit de a sublinia că iconografia a apărut odată cu creştinismul.Mircea Eliade scria despre icoană că aceasta “reactualizeză miraculosul illud tempus, când Hristos, Fecioara şi Apostolii trăiau printre oameni.”

În cultura românească motivul icoanei a pătruns o dată cu Umanismul românesc abia spre sfârşitul secolului XVI, odată cu primii cărturari, cunoscători ai limbilor greaca şi latina, alături de voievozii români care au susţinut ridicarea de adevărate monumente religioase în stil renascentist şi sprijinirea primelor tipărituri. Astfel cronicarii scriu şi amintesc în cronicile lor despre icoanele pictate în bisericile ctitorite de domnitori. Astfe în “Predoslovie .“ , Grigore Ureche aminteşte de folosul icoanei purtătoare de noroace.

Biserica ortodoxă română a constuit prin mânăstirile sale în secolele XIV-XVI, ca Vodiţa, Tismana, Prislop, Cozia, Călimăneşti, Bistriţa, Dealul, Govora, Voroneţ, Suceviţa, şi altele, centre de cultură unde călugării depuneau o harnică muncă de copiere a textelor slavoneşti şi mai târziu cele româneşti, fie religioase, fie pravile, în care era vorba despre icoane ca simbol şi imagine a întemeietorilor creştinismului planetar. Tot în aceste lăcaşuri de cult s-a dezvoltat, printre altele, pictura acestor icoane.Un exemplu elocvent este mănăstirea Nicula.

O cronică s-a alcătuit după anul 1481, la curtea lui Ştefan cel Mare care prezenta evenimentele de la 1457 înainte, şi în care este vorba de unele icoane din mănăstirile moldovei.

Cărţile tipărite de Coresi, bucurându-se de o largă răspândire, au impus graiul popular vorbit în Ţara Românească şi în sudul Ardealului ca mijloc de exprimare cărturărească. Acestea au făcut vorbire de icoane şi le-a impus ca simbol al creştinismului în lăcaşurile de cult.Mai întâi în mânăstiri şi apoi în parohii.

În 1643 vede lumina tiparului în Moldova “Carte românească de învăţătură “a mitropolitului Varlaam. În prefaţa Cazaniei se afirmă ideea originii comune a Românilor, în care ne-a transmis în imagini artistice- aspecte din viaţa societăţi moldoveneşti din satele şi târgurile de pe atunci, inclusiv lăcaşuri de cult cu icoane, care contribuie mult la ridicarea valorii literare a lucrării.

În “Psaltirea în versuri a lui Dosoftei “ de la 1678, prima operă în versuri, de mari proporţii, operă tradusă după modelul polon al lui Jan Kochanovscki, tipărită în Polonia la Uniev la 1673, se face vorbire şi de icoană: “Viersul de psalmi să nu fie vană/Cu bucium de corn de bour/ să vorovescă ca o icoană/Să răsune până`n nour “.

Grigore Ureche în cronica sa “Domnii ţării Moldovei şi viaţa lor “dă o mare extindere în cronica sa domnitorului Ştefan cel Mare.Figura sa ne este prezentată ca un simbol al luptei pentru eliberare, dar şi despre ctitoriile mânăstirilor pictate cu icoane comandate de domnitor şi soaţa sa.

În secolul XVIII cultura română a luat o amploare mai mare prin lucrările lui Dimitrie Cantemir şi Ion Neculce. Dar nu trebuie uitat nici Ilia care a ilustrat cu icoane Cazania lui Varlaam. Despre icoane face vorbire şi Ion Neculce în “Letopiseţul Ţării Moldovei dela Dabija Voievod până la domnia lui Ioan Mavrocordat “, dar şi în “O samă de cuvinte “în care îl zugrăveşte pe Ştefan cel Mare ca iubitor de sabie şi icoană, iar Ion Neculce în “Letopiseţul Ţării Moldovei “, povesteşte evenimentele trăite dintre anii 1661-1743, continuând cronica lui Miron Costin. În această cronică ilustrează momentul în care Dumitraşcu Vodă, Cantacuzino şi o seamă de boieri cer şi obţin să fie lăsate pentru iernat hoardele tătăreşti.Printre elementele de satiră socială şi de umor descoperim şi amintiri despre lăcaşuri de cult împodobite de sfintele icoane.

Dimitrie Cantemir în”Hronicul vechimii a Romano–Moldo–Vlahilor “(1718) el dezbate problema unităţii şi originii comune a poporului român.Lucrarea cuprinde şi pasaje interesante din punct de vedere literar şi religios, mai ales când autorul vorbeşte cu dragoste despre popor, creştinismul acestuia, patrie şi lăcaşurile de cult cu colorate fresce.

Mai târziu în literatură motivul icoanei a luat şi o conotaţie reprezentativă pentru un lucru iubit şi îndrăgit. Astfel Nichifor Crainic a demonstrat că Eminescu a fost un poet creştin şi că Icoana Maicii Domnului l-a inspirit, dedicându-i câteva poezii.Crainic a găsit o soluţie adoptată şi de Edgar Papu care afirmă că temele romantice sunt un “adăstrat “ al creaţiei eminesciene, dar fiind un “duh “ creştin, care poate ieşi la iveală după o atentă filtrare a operei acestuia. Sensul icoanei s-a folosit în a reda dragostea de mamă, “ icoană sfântă“. Opera eminesciană, creştinismul şi simbolul Icoanei nu apare în chip autonom, ci ca parte a unei problematici considerate mai largă, anume identitatea naţională, creştinismul neamului românesc şi valorile tradiţionale ale naţiunii.( Vezi poezia Rugăciune, etc.)

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Motivul icoanei în literatura română” →

Gheorghe PÂRLEA: Din tinerețea lui Ion Ionașcu (V)

(Amintiri moștenite)

Cum și-a furat flăcăul nevastă (I)

Catrina, nevasta lui Nică Ionaşcu, nu prididea cu parastasele, calea prin care săvârşea legătura cea tainică cu cele două suflete plecate de lângă ea prin voia Domnului. Prin voia Celui de Sus, dar prin mâna neamţului, în cazul feciorului cel mare, şi cu mâna banditului Zanet, în cazul bărbatului ei.

Feciorul cel mic al Catrinei, Ion, băiatul ce-i rămăsese nădejdea bătrâneţii, s-a dat greu la brazdă din purtările lui îndărătnice. Vremea începea să-i deschidă ochii spre nevoile cele care pregătesc omul pentru aşezarea sa în tiparul satului. Dar Nică Ionaşcu, tată-său, chemat pe nepregătite din lumea asta, nu prea lăsase mare lucru în urma lui. Câteva oi din prăsila celor scăpate de cuţitele tâlharilor lui Zanet şi vreo două-trei pogoane de pământ, mai mult păşune decât ogor bun pentru brăzdarul plugului. Cei doi boi cam îmbătrâniseră şi nu prea mai aveau vlagă. Îi hrănea Ion degeaba. Mamă-sa l-ar fi îndemnat din toată inima să se-nsoare, ca să mai aducă un braţ de muncă în gospodărie, fie el şi mână de femeie tânără şi nu tocmai deprinsă cu îndeletnicirile casei. Să-i fie ei ajutor la treburile cele femeieşti. Dar ori de căte ori îi venea un asemenea gând îl alunga aşa cum şi venise: ca o fulgerare în noapte a norilor ce-şi vărsau ploaia departe, spre munte. Băiatul ei era încă prea tânăr. Şi-apoi nici nu prea era încredințată că lui Ion îi stătea pe inimă vreo fată. Deşi ştia ea că, la horă, băiatului ei nu i se-mpleticeau deloc picioarele. Şi că de-nvârtit, învârtea fete – şi nu babe.

Ion avea motive, ce-i drept, altele decât mamă-sa, ca să-l frământe şi pe el gândul însurătorii. Vedea lesne, căci nu era deloc încuiat la minte, cum că ar fi trebuit să fie mai copt pentru un asemenea pas în viaţă, adică mai aşezat la rânduielile gospodăriei, mai statornic în faptele cele potrivite fiului rămas să-l înlocuiască pe tată-său. Dar nehotarârea lui cu privire la însurătoare atârna greu de faptul că nu făcuse încă armata. Celelalte motive păleau toate pe lângă acesta care dădea bărbatului patalama de maturitate deplină. El ştia bine că însurătoarea nu-i o treabă de azi pe mâine şi că, odată însurat, îţi croieşti drum fără abatere pentru până unde-a binevoi Dumnezeu să-i pună capăt. Iar în sat îi numărai pe degetele de la o singură mână pe cei însuraţi înainte de isprăvirea cătăniei. Dar inima tânară, ştiu asta mulţi, e mai tare decât mintea.

Flăcău zdravăn la trup, cu piele bruneţică, ochi verzi şi gură frumos conturată, Ion avea în sat câteva fetişcane care-l pândeau pe sub gene. Ştiau ele însă că băiatul nu li-i hărăzit lor. Doar două fete pe măsura lui aveau motive să-şi facă planuri ascunse, pe care să le împlinească împreună cu Ion. Uneia însă, Casandra lu’ Blaniţă, Dumnezeu îi rânduise alt plan: s-o facă înger în Împărăţia Lui. Unealta de jos, de pe pământ, a planului Său fiind acel neastâmpărat de Budacea, cel cu fapta necugetată și îngropată între celelalte taine ale oamenilor. Căci tot ce se ştia despre cum a murit Casandra a rămas în sat ca o poveste tristă, fără chip de pătruns de pe tărâmul omului. Decât dacă, cumva, bănuielile asupra lui Budacea ar fi căpătat vreo noimă.

Cea de-a doua fată care-i dădea ghes la însurătoare lui Ion era Ruxandra lui Ghiţă Pâslă. O copilă zveltă, cu căpşor tare frumos cioplit de Meşterul Cel de Sus. Şi-avea o blândeţe în purtare, parcă anume potrivită chipului ei desăvârşit. Cei doi, Ion și Ruxandra, deși cu o oarecare înrudire, se cunoşteau mai ales de la hore, căci gospodăriile lor erau rânduite la două margini opuse ale satului, iar legăturile de înnemurire se cam diluaseră. (VA URMA)

Horele obştei adunau perechile cele tinere în medianul cel larg al satului, lângă un tăpşan mai ridicat, unde-şi zdrăngăneau lăutarii cei tuciurii cobzele lor burduhoase, sau îşi umflau bojogii suflătorii în alămuri. Petrecerile acestea tinereşti care umpleau de viaţă, din când în când, duminicile satului se sfârşeau la porţile fetelor care aveau trecere la băieţii cu gânduri serioase. Dar printre însoţitorii codanelor se aflau şi vicleni, în plasa cărora gâsculiţele s-alegeau cu ponoasele cele hulite de ţaţele şi babele satului. Aşa păţise Maria lu’ Rostogol şi Ileana lu’ Ivaşcu, ai căror plozi erau numai buni de-acum să pască mieii pe coastele Chetrăriei, ori s-aducă acasă gâştele de la bălţile Ghilahoiului.

Continue reading „Gheorghe PÂRLEA: Din tinerețea lui Ion Ionașcu (V)” →

Valeriu DULGHERU: O luptă deja pierdută înainte de a fi începută

„Azi cartea se vinde greu, oamenii se vând ușor, iar Țara se dă degeaba”

(George Ceaușu)

Este vorba despre marea luptă la prezidențialele din toamnă. O luptă decisivă pentru scoaterea acestui colț de țară din captivitatea lui Dodon și punerea lui locul binemeritat- la dubă.. În loc să ne pregătim bine pentru această luptă din timp (cum face kremlinezul Dodon de trei ani și nu cum am făcut-o în alegerile din 2016 când Maia Sandu a avut doar două săptămâni de campanie electorală!) noi ne irosim forțele, timpul și elanul în lupte fratricide, lupte pe viață și pe moarte. Prima piatră, de care s-au împiedicat eurounioniștii în pregătirile către scrutinul prezidențial, sunt alegerile din circumscripția nr. 38 din Hâncești pentru un simplu loc de deputat (nesemnificative comparativ cu miza din toamnă!). Se pare că aceste alegeri vor deveni (din păcate!) o oglindă a ceea ce se va întâmpla în toamnă pe segmentul eurounionist. Pentru orice idiot este absolut clar că fără o unificare a tuturor forțelor eurounioniste care să iasă cu un singur candidat (chiar din primul tur fiindcă în cazul mai multor candidați de pe segmentul de dreapta-centru dreapta există pericolul câștigării alegerilor de către Dodon chiar din primul tur!) nu avem nicio șansă să-l doborâm în toamnă pe buldogul Dodon. Fără ample și aprinse discuții în vederea identificării candidatului unic cu cele mai mari șanse de câștig în fața kremlinezului Dadon, cu cedări, scrâșnind din dinți, care trebuie începute de pe acum, nu avem nicio șansă. Fără câștigul prezidențialelor din toamnă unionismul, dar în general existența acestei așchii de popor român, nu are nicio șansă. În următorii patru ani riscăm să devenim o anexă a transnistriei și găgăuziei în posibila structură federativă.

Privesc cu dezgust dar și cu mari temeri la acest teatru de prost gust. În loc să se consulte între ei, s-au avântat fiecare din țarcul său partinic cu candidatura sa. Din păcate se repetă fidel scenariul din alegerile primarului de Chișinău, după care ni s-a părut că actorii activi au mai prins la minte după atâta călcat pe greblă. Cu o singură deosebire (spre bine): în loc de cinci candidați de pe un segment de dreapta avem un singur candidat. Dar dacă ar fi fost unită întreaga dreaptă? Startul l-au dat, din păcate, componentele Blocului ACUM care împreună au făcut atâtea lucruri bune (cel mai bun lucru – ne-au scăpat de Plahotniuc și au arătat că se poate guverna altfel. Acum omul simplu are cu ce compara găinăriile membrilor guvernului lui Dodon!). Fiecare s-a grăbit să-și înainteze candidatul său. Bravo candidatului PPDA Dl. M. Druță care a înțeles mai bine decât șeful lui că este o mare prostie să nu se meargă cu un singur candidat din partea Blocului ACUM. A. Năstase a declarat deja (este un fel de infantilism copilăresc) că dacă nu se va merge în aceste alegeri cu un singur candidat din partea Blocului ACUM PPDA va merge cu candidatul său în scrutinul prezidențial din toamnă. De ce să nu-i cedezi acum jucăria dacă vei avea nevoie de sprijinul lui într-un moment mult mai important?

Nu consider corectă nici decizia PAS de a merge cu candidatul său. Cu toată stima față de Dna Olesea Stamati dar ea ar fi trebuit să procedeze ca dl M. Druță. Având un contracandidat chiar din partidul PAS (pe dl Cobzac, nu punem în discuție cum a apărut această candidatură), înseși organizația PAS din raionul Hâncești fiindu-i într-un fel ostilă, nu are nicio șansă să câștige. Pe lângă acesta mai are încă cel puțin trei contracandidați de pe segmentul de dreapta-centru-dreapta (PLDM, PUN, UNIREA) atunci când pe segmentul de stânga este doar un singur candidat, altul (al democraților) fiindu-i de ajutor pentru a rupe voturi de la centru-dreapta dispersată și debusolată de atâția candidați. Părerea mea este ca PAS să facă un pas înapoi, să accepte o candidatură a PPDA sau poate a tuturor componentelor de pe dreapta-centru dreapta (PAS, PPDA, UNIREA și PLDM). Să rămână pe acest segment doar candidatul PUN-ului (dacă va insista în continuare!), care la sigur va fi taxat de alegători pentru separatismul (chiar antiunionismul!) de care dă dovadă. În final îmi pun întrebarea (dar și celor cu putere de decizie de pe segmentul eurounionist): care a fost rostul acestei grabe, acestui tembelism pentru un loc de parlamentar care practic nu hotărăște nimic? Oare nu era mai bine de ajuns la un consens și de pregătit terenul atât de minat, deminarea căruia cere timp, pentru alegerile din toamnă?

Atunci mă întreb: de ce totuși se întâmplă lucruri atât de proaste într-un moment atât de crucial? Poate această puzderie de liderași de pe dreapta-centru dreapta văd ceea ce noi, cei de jos, nu observăm? Poate Dodon nu mai este atât de puternic și nu trebuie să-i acordăm atenție? Există și astfel de opinii sinucigașe pentru segmentul eurounionist, care nu fac altceva decât să toarne apă la moara răblăgită a lui Dodon. Priveam deunăzi la un post de televiziune duelul dintre doi unioniști D. Chirtoacă și S. Mocanu (în privința ultimului nu sunt sigur, una spune și alta face!). Atunci când Dl D. Chirtoacă venea cu argumente forte de a nu repeta greșelile din alegerile primarului Capitalei și de a merge în alegerile prezidențiale cu candidatul său (și aici s-a întâmplat o metamorfoză: puțin timp în urma D. Chirtoacă era de părere că chiar în primul tur toți eurounioniștii trebuie să meargă cu un singur candidat. Se vede că această nouă opinie este impusă de conducerea colegială a mișcării UNIREA!), dar neapărat cu un acord de „neagresiune” încheiat interlocutorul său S. Mocanu venea cu ideea identificării unui singur candidat unionist care să se bată pe viață și pe moarte cu Maia Sandu pentru a ieși în turul doi cu Dodon, pe care-l va învinge. Se va întâmpla în acest caz tocmai ca în cunoscuta zicală românească „când doi se bat al treilea câștigă”. În acest caz Dodon va câștiga chiar din primul tur. Cum poți să numești această aberație altfel decât o mare provocare dodonistă. Mă miră faptul că se mai găsesc unii (și printre moderatorii televiziunilor) care mai cred în aberațiile acestui așa numit unionist cu un trecut atât de sumbru al unui transfug care în ultimii 30 de ani a migrat de pe extrema dreaptă (Frontul Popular) până la extrema stângă (consilier al lui Voronin). De ce i se acordă atâta atenție acestui individ cu identitate atât de obscură și partidului său (Mișcarea Populară Antimafie) care din momentul fondării (a. 2011) a obținut 1,74% (în alegerile parlamentare din 2014), 0,36% și 0,20% (în alegerile locale din 2015 la consilii raionale și, respectiv, sătești), 0,61% (în alegerile parlamentare din 2019), iar în alegerile locale din 2019 nu a participat?

Continue reading „Valeriu DULGHERU: O luptă deja pierdută înainte de a fi începută” →

Ileana VLĂDUȘEL: La pas prin amintiri

De acolo de unde sunt eu, cresc pe ramuri bucăți de cer, pacea coboară de la izlaz pe seară, din fântână bei nectar din muguri de primăvară.

Soarele, acolo unde am crescut, dormea noaptea între tufele de trandafiri, luna se strecura pe coșul de fum, ai spune că am crescut într-o carte de frații Grimm.

Dar ar fi greșit să crezi așa, eu am crescut lângă bunica mea, acolo în bătătura cu spumă din săpunul din leșie amestecată cu floarea de lămâiță și până am făcut vreo șase anișori am avut unchi care semănau cu niște frățiori, parcă eram eroii din poveste cu Prâslea cel Voinic, Cosânzeana și Harapul, în iesle dormeau mieii și uneori mă lăsa să dorm lângă ei bunica mea, înduioșată de ochii mei.

Si așa am început limba fiarelor s-o cunosc, câinii îmi cunoșteau și visul pe de rost, se săturaseră de mine, le mâncam zilele pe pâine, pisicile ziceau că sunt de-a lor, iar podul casei….ei bine, podul case era cufărul meu cu mistere, în el, am ascuns toate doinele prinse între filele inimii neatinse de iureșul vieții și între ele am pus praful de stele să nu-mi roadă timpul amintirile. În stele am ascuns creionul fermecat atunci când am mai crescut și am plecat să mă fac adult serios și îngândurat, la oraș.

Acolo de unde sunt eu, doarme uneori, când e prea obosit, Dumnezeu. Pe EL îl las, dar dacă te hotărăști să te duci pe acolo, să-l vizitezi, nu te deranja n-ai să reușești, frunzele de stejari și fagi s-au împletit cu cerul și vezi printre ele doar dacă ai drag de joacă și de povești , dacă nu, ar fi foarte bine să te ferești. Din lună, noaptea coboară soldați, încă mai știu cum să-i comand, gata de atac, dacă intrușii vor să-mi invadeze raiul cu stele prinse în fagi.

Dacă totuși ești curios închide ochii și imaginează-ți tot ce e mai frumos!

Dacă ai reușit o să înțelegi, dacă nu, nu are rost să te mai deplasezi, ești condamnat la o închisoare pe viață, fără zâmbet și fără culoare.

Oricum, de acolo de unde sunt eu, fericirea izvorăște dintr-un izvor, eu sunt binecuvântată pe viață să nu-mi plece copilăria din coastă, să nu se usuce ramul din mine, cel pe care rodesc toate jocurile din copilărie.

Nu e de vânzare, nu e de dat, îl port cu mine în suflet, cu tot cu podul vechi și cu soldații îmbrăcați în armurile țesute de păienjenii paji.

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: La pas prin amintiri” →

Vasile MIRCESCU: Fă-mă Doamne

Fă-mă Doamne

Fă-mă Doamne aripă de înger,

Să pot lua roua din cer,

Să spăl cu ea păcatele din mine,

Care mă ard și nu-mi fac bine…

Fă-mă Doamne vânt de primăvară,

Să pot topi zăpada de afară,

Să încălzesc pământul reavăn, care,

Așteaptă lama plugului să-l are…

Fă-mă Doamne nor de ploaie caldă,

Să pot uda adânca brazdă,

Din care grâu și maci or să răsară,

Pe câmpul dragostei, în primăvară…

Fă-mă Doamne-o dragoste măreață,

Să pot topi o inimă de gheață,

Ce n-a știut vreodată să iubească,

Sau căldura sufletului să o dăruiască…

Fă-mă Doamne tânăr pentru-o vară,

Să iubesc din nou ca prima oară,

Căci mi-e dor de-mbrățișarea ei,

Când ne sărutam la umbra unui tei…

Fă-mă tânăr Doamne, dacă vrei !

19.02.2019

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești

Árpád TÓTH: În grădina mea din Chiuruș (poesis)

Poems in Italian

Translated by Rubina Andredakis (Cyprus)

IL MIO GIARDINO A CHIURUŞ *

Servitore del Divino,

Viandante per tutta la vita,

Schiavodi nebbia del macinato,

Amo ogni dolce momento della vita.

Mia madre, mi ha insegnato bene,

E lei si è preoccupata tutto il tempo

Per farmi imparare dai miei errori

E ora tutto è in via di guarigione.

Le braci ardenti gettano luce fioca,

I nostri cuori sono come un fuoco,

Questo posto è veramente fantastico,

Le stelle sono le sue uniche recinzioni.

Stiamo vivendo tutti questi secondi,

Andranno alla deriva nel tempo,

In questo mondo di sogni sprecati,

Illusione e anime vuote.

Poco dopo, abbiamo assaggiato

Il dolce pozzo del miele della vita,

Abbiamo visto e pensiamo

Al sentiero ripido e stretto verso il paradiso.

Non ho mai visto gli Immortali prima,

Ora stanno accanto a me,

Non oso fare rumore

Ahimè, mi chiedo perché non lo sapevo

Come amare con tutto il mio cuore.

Ora non posso più fallire,

Ho trovato l’obiettivo della mia vita!

* Piccolo villaggio in Transilvania

(Translated by Dragoş Barbu)

MY GARDEN IN CHIURUŞ*

Servant to the Divine,

Wanderer for a lifetime,

Thrall to the grind’s mist,

I love every sweet moment of life.

My mother,she taught me well,

And she took care all the time

To let me learn from my mistakes

And everything is on the mend now.

The burning embers shed dim light,

Our hearts are like a fire,

This place is truly fantastic,

Stars are its only fences.

We are living all these seconds,

They will drift away into the time,

In this world of wasted dreams,

Illusion and wollow souls.

Soon after,we tasted

The sweet honeywell of life,

We saw and come to think

About the steep and narrow path to Heaven.

I’ve never seen the Immortals before,

Now They stay beside me,

I do not dare to make a sound

Alas,I wonder why I didn’t knew

How to love with all my heart.

Now I can’t fail anymore,

I found my life’s goal!

*Small village in Transylvania

Continue reading „Árpád TÓTH: În grădina mea din Chiuruș (poesis)” →

Corneliu NEAGU: Tăcerea clipei trecătoare

TĂCEREA CLIPEI TRECĂTOARE

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

27 ianuarie 2020

Eugenia BUCUR: Dăruirea

Dăruirea

Primăvară, vârfuri în inflorescențe,

Mireasma-n păduri dezgolite de jar,

Doar îngerii stau în veşminte trudite,

Mă leagănă în amintiri iar şi iar, şi iar.

Aud săltat de păsări zglobii pe ramuri,

Fine sunete-mi ridică obosită privirea.

E lumină în codru şi-i lumină în mine,

E martie şi a ‘ntinerit în clipe pădurea.

Inele curate îmbracă trupuri cernite.

Mă plec peste ele-n calmă îmbrățişare.

Mi-e sete de libertatea privirii din cer,

De vis curat, trăiri din senina depărtare.

Mă sui pe vârfuri de nouă primăvară.

Ce alb, încărcat cu esență de petale!

Întind brațele, să te am mai aproape…

„- Copilă!” îmi spui şi mă prinzi în ale Tale.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

25 ianuarie 2020

Mariana Zorița TURDA: Temă în clasă

Prima zi de școală! O clasă oarecare într-o școală oarecare din România !

Ora de limba română! Temă în clasă :

Compunere

CUM MI-AM PETRECUT VACANȚA !

(Este o temă veșnică, după fiecare vacanță)
De când mă știu o clasă este formată din trei ,,grupuri sociale”:
1. Cei bogați care își permit orice și orcând ,chiar și aroganța! Să zicem un zece la sută!

2. Cei care trăiesc la nivelul liniei de plutire,care își permit poate o vacanță la bunici sau la vreo rudă dintr-o altă localitate…ăștea să zicem că sunt cincizeci la sută iar restul…

3. Cei ce nu își permit nimic,adică cei ce supraviețuiesc datorită unor oameni milostivi sau doar datorită faptului că pur și simplu au zile și voință !

Cum ar fi compunerea celor înstăriți.

CUM MI-AM PETRECUT VACANȚA

Compunere

Am luat vacanța ! După câteva zile de preparative intense am plecat cu părinții mei în vacanță la mare(sau la munte).

Am fost cazați la un hotel de …stele (sau la o cabană ). Era minunat ,aveam plajă aproape (sau pădurea)

În această vacanță am făcut plajă(sau am schiat),am văzut nu știu care film ,nu știu care operă sau piesă de teatru !

M-am distrat într-un uriaș parc de distracții.

Luam mese îmbelșugate,…etc

Vreo trei patru pagini…

De nota zece !

2. Grupa a doua

Am luat vacanța ! A doua zi am plecat la bunici în satul X din județul Y . Acolo mă așteptau și alți verișori ! Toți ne petreceam vacanțele la bunici deoarece părinții aveau serviciu și le era mai ușor știindu-ne în siguranță la bunici !
La țară vacanțele trec repede deoarece avem multe activități ! Vara culegem flori de pe câmpurile din apropiere,ajutăm la grădinărit, seară ne adunăm în fața porți și ne jucăm tot felul de jocuri. Iarna,iarna la sănius și la gura sobei ascultând povești ! Etc…etc

Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Temă în clasă” →

Daniela BALAIITA: Gânduri sprințare (poeme)

Fă-le toate din iubire

Ai grijă să fii lumină, să fii adevăr curat

Să fii o speranță dată unui om îndurerat.

Să ai noblețe sufletească, să ai credință și răbdare

Peste tot unde te poartă, pașii-n lumea asta mare.

Să fii bun întotdeauna, nu numai de sărbători

Dar divin e bunătatea-ți, împărțită chiar din zori.

Când greșești să-ți ceri iertare, n-amâna

pe viitor

Fă-le toate din iubire și de poți la timpul lor.

Gândurile mele sprințare

Când clipele-mi sunt agitate

Privirea mi-o îndrept spre cer

Căci numai el să îmi trimită poate

O liniște adâncă drept consilier.

Noaptea, gândurile mi le înalț de subțiori

Și le învăț să zboare printre nori

Le las să-mi doarmă acolo până-n zori

Visând frumos în cântec de viori.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Gânduri sprințare (poeme)” →