Al. Florin ŢENE: În memoria scriitorului, filosofului jurnalistului şi promotorului cultural ARTUR SILVESTRI la 67 de ani de la naștere -19 martie 1953

 

Ziua a şaptea după Artur

 

 

După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui

Cuvântul în tine a căpătat mişcare

A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui

Spre a înţelege noua-ntruchipare.

 

In această zi ai împărţit bucăţi din tine,

Poeme să le-nţelegem în ceas de mântuire,

Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine,

A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.

 

O mie de ani într-o singură zi

Proclamă un ceas fără eroare,

In duminica de suflet te-aştept să vii

Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.

 

Prilej universal de a ne cunoaşte,

De a întoarce cuvântul înapoi,

În mielul din câmpie ce tăcerea o paşte,

Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.

 

 

Lumina din Acrostih

 

Aurul zilei îi acoperă fruntea înstelată de gânduri

Răvăşită de durerea altora în pagini peste veşnicie,

Tăcute cariatide aşezate în fraze şi rânduri

Unite sub flamura ideilor în Olimp

Rugă sunt şi poartă pe umeri veşnicul timp.

 

Stele s-au aprins în firidele lor

Iluminând verbele pe dinăuntru ce le porţi cu tine.

Lucrurile se reîntorc la veşnicul călător,

Venind cu destinul scris în Sine

Eveniment socratic de memoria ta consemnat

Să rămână prin noi mai departe.

Tăcut şi înţelept te-ai înălţat precum un sfânt

Rămânând ,acolo Sus,în Marea Carte

Iubire pentru neam şi Lumină în Cuvânt.

 

 

Înainte de sfârşitul frazei

 

Brazda ţării în care clocote sângele străbunilor

Ţi-a deschis Calea

Spre Lumina întoarceri în Sine.

 

Precum pasărea din interiorul

Oului de aer

Înălţimea îţi devorează tăcerea…

 

Doar cuvintele tale încărcate de gânduri

Ne umezeşte tâmpla

Iar din dosul ochilor tăi

Îţi este teamă că vei trece prin ei

Pentru îmbrăţişarea finală.

 

Continue reading „Al. Florin ŢENE: În memoria scriitorului, filosofului jurnalistului şi promotorului cultural ARTUR SILVESTRI la 67 de ani de la naștere -19 martie 1953”

Dorel SCHOR: Strângeţi rândurile (ziceri)

*   Prostul își schimbă șeful, dar năravul ba.
*   Vinul ăsta e mai bun pentru că e scump, sau e mai scump pentru că e mai bun ?!
*   A debutat de câteva ori, în câteva locuri…
*   Corona – cu cât ne explică mai mulți, cu atât știm mai puțin.
*   Oriunde te duci destinul te urmează (proverb turc).
*   De regulă, nu opoziția câștigă alegerile ci guvernul le pierde.
*   Când tragedia e națională, cine-i sunt spectatorii?
*   Numai un om foarte bun poate face o alegere foarte rea.
*   Mai bine să te ia gura pe dinainte decât să te ia pe dinapoi.
*   Și preistoria se repetă.
*   Dacă îți place să auzi minciuni, o să te mintă toți.
*   Cu cât creierul e mai neted, cu atât e mai ușor de spălat.
*   În orice rău se ascunde și un bine. De obicei se ascunde perfect.
*   Cine nu se miră nu progresează.
*   Dacă toți gândesc același lucru înseamnă că unii nu gândesc de loc.
*   Necesitățile cu adevărat imperioase sunt de la brâu în jos.
*   Nu toți proștii sunt îngâmfați, dar toți îngâmfații sunt proști.
*   Strângeți rândurile, scrieți mai scurt!
*   Nu mai spuneți că sunt naiv, că mă simt prost.
*   Minciuna presupune studii superioare adevărului.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Mircea Dorin ISTRATE: În urma ăstei molimi

ÎN   URMA   ĂSTEI   MOLIMI

 

Veni-vor vremuri grele de-abia de-acum nainte,

Că spre ceresc cohort de oameni mi se duc,

În urma ăstei molimi, din câți am fost nainte

Rămâne-or cât să-ncapă, sub umbra unui nuc.

 

Trezi-s-o omenetul fără a săi bătrâni,

No fi cine le spună povești la ceea mici,

S-o risipi ce-a turmă, că-i fără baci și câini,

Nu-i mai găsi prin lume sămânță de bunici.

 

Cum o să fie oare o lume fără ei,

Troițe veghetoare la-noastră conștiință?

Moșnegi cu-nțelepciune, ce-au fost mereu acei

Ce au păstrat în veacuri a neamului credință

 

Ei ce-au făcut în viață clipite mărețite

Ce au urcat în slavă norod de răbdători,

Și înc-au fost modele de vieți ce-au fost jertfite

Știiind că doar la neamul acesta mi-s datori.

*

Păstrați-i dar cât încă în viață-i mai aveți

Că mi-s comori de suflet și chagul ăstui neam,

Sunt sarea și piperul la trecătoare vieți,

Voi, muguri ce-nflori-veți, de-apururi pe-al lor ram.

 

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

6 martie 2020

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandrina TULICS: Nădejdea pentru veșnicie (poeme)

Ruga

(Conversație… )
Ce să-Ți mai spun Christos
iubit
Când vântul rugile-mi purta,
Misivele nescrise,
Și porumbeii-n alb
Îmi legănau noianele de vise?
Iar zorii zilei au zâmbit
Când Te chemam în bucurie
Dar nopțile, voiau să-mi șteargă
Nădejdea pentru veșnicie?
Ce să-Ți mai spun când totul
știi:
De mine, -ai mei, de pace sau
tristețe,
Când Te aștept în orice ceas
Să vii să-mi dai binețe.

 

 

Mă doare…



Mă doare-apusul în mijlocul zilei,

Lacrima celui ce nu poate s-o plângă,

Piatra pusă pe gura fântânii,

Ruga rândunicii cu aripa frântă.

Mă doare suspinul tatălui

În biserica goală,

Casa părăsită de cei legănati,

Pâinea neîmpărțită

Celor iubiti și ținuți în poală.

Mă doare stânca uscată

Ce-n buluci

Apa curgea altădată,

Poteca spre casă de unii uitată.

Mă doare fuiorul netors,

De mâna departe plecată

Și rugul trandafirilor arși

Cu fața roșie altădată.

Continue reading „Alexandrina TULICS: Nădejdea pentru veșnicie (poeme)”

Alexandru NEMOIANU: Adevărul este rostit doar de Ortodoxie

Lumina demonică se întoarce în întuneric pierzător. Întocmai se poate spune și despre “lumina” firii omenești căzute. Cel care lucrează după “lumina” firii omenești este plin de părere de sine, de cugetare semeață și el e plin de ură și dorință de răzbunare față de cei care ar cuteza să nu dea ascultare celor de el zise. În fapt părerea de sine este o stare demonică. Omul, mânat de cugetare trupească și lumească, nu poate judeca drept, nici despre stare lui lăuntrică și nici despre cea a aproapelui. El judecă după sine însuși, fiind căzut în “autopistie”, credință de sine, sau, mai rău, autolatrie, închinare de sine. El judecă, fiind înșelat, după iluzii şi păreri și iarăși trebuie repetat, că singurul lucru pe care îl poate oferi necuratul este iluzia mincinoasă.

În fapt dacă nu crezi în Adevăr, și Iisus este “calea, adevărul și viață”, nu poți grăi, ești mut. Fără învățătura Credinței, încă mai exact a Credinţei Ortodoxe, omul este în fapt fără grai. Poate emite sunete, foneme, dar ele sunt aer, vid netrebuincios. Fără credință omul nu are lumină și punct de referință și cade în confuzii și înşelări tot mai mari:..au schimbat slava lui Dumnezeu cel nestricăcios cu asemănarea omului cel stricăcios” (Sf.Pavel,Români,1,23).

Doar prin Credință, în Dumnezeu cel în Treime mărit și în învățătura Bisericii Lui Ortodoxe, putem vorbi: ”Crezut-am, pentru aceea am și grăit-și noi credem, pentru aceea și grăim” (Sf.Pavel,2 Corintieni,4,13).

Reintrarea în normalitate a României, în Decembrie 1989, a însemnat, între multe altele şi posibilitatea de a scrie şi publică liber.

Această libertate, în ultima vreme, începe să fie tot mai relativă. Oricum numărul publicăţiilor a crescut exponenţial. Nu doar al publicaţiilor “clasice”, pe hârtie, dar şi a celor alternative, în spaţiul electronic: bloguri, publicaţii, site-uri,etc.

Multe publicaţii sunt de excelentă calitate, altele mai puţin iar unele poate era mai bine să nu existe.

Dar dominant, în momentul de faţă, ceea ce poate fi numit “media” oficială, a devenit monopolul unor cercuri de interes fără legătură cu Neamul Românesc, cu Credința, Tradiția, identitatea lui. Un loc special și un rol special acordă această media oficială atacurilor împotriva Ortodoxiei și Tradițiilor și așezărilor din veac. Să ne amintim de modul vicios în care a fost atacat referendumul pentru definirea familiei și de modul în care agresiv sunt promovate, secularismul, sodomia, și toate aberațiile de comportament.

Această media “oficială” și care repet este subordonată și controlată de cercurile globalist-sodomite, preia toate sugestiile și falsurile promovate de către centrele “puterii”, USA și EU. În aceste condiții toată această informaţie este minciună, interpretare “pro domo” și îndemn la rău. Această media “oficială” nu mai poate fi crezută. Ea este propagandă și propagandă de proastă calitate.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Adevărul este rostit doar de Ortodoxie”

Ionuț DUMITRU: ePOEME – EMEOPe

ZIAN & ULUKAYA VOR BEA GRANINI & NU VOR FUMA

 

după chipul tău alb ca fulgii din pernă
mi-am urmat visul.

granini cu aromă de piersici rece, abia scos
de la cutiuță, îl pot savura zile întregi.
la fiecare înghițitură nu te pot vedea așa
cum e normal, ci băutura asta rece este
de fapt frica ta.

aroma seducătoare de piersici, ochii tăi obosiți cu care

aș dormi zile întregi la
școală, la meditații, în parcul Marghiloman
& acasă dorm cu geamul deschis noaptea
nu îmi e sete când nu adorm.

când îți vei aminti de orașul meu să dai un
semn, o să bem amândoi granini cu aromă
de piersici rece, abia scos de la cutiuță.

dacă orașele noastre se vor intersecta,
promit că nu voi mai fuma & nu-mi voi
lăsa copiii să tușească.

 

 

RÂNDURI SCRISE CU DETERGENT IN BIOGRAFIE

 

animalele, oamenii născuți din violul ce iradiază traume

& îl vor snopi cu rugăciuni.

libertatea nu se decolorează în viețile pure,
ne putem săruta ibovnicii mult visați
așa cum în suedia o biserică a ales viața –
discoteca îi salvează pe pederaști de
pușcăria împotriva mădularelor infantile.

lacrimile, strigătele, pasiunile,

toate le vom spăla cu detergent în orașele noastre
trăgând perdeaua orașelor după noi
& nu vom ști niciodată dacă vom fi fericiți.

ÎMI PLACE

 

tot ce a mai rămas pe citadela construită
de ceva ani toate femeile fac șpagatul
pe gurile sticlelor de vodka de pe masă:

date-urile eșuate în timpul suferinței
când blocurile au ales să doarmă.

dar noi, (când?) ai de gând să mă lași pentru
o zi să-ți spun: sunt fericit în palmele tale,
totul ne va învăța să fim mai mult decât
ne putem imagina noi, doar prin nebuniile
noastre ne putem ierta.

eu cred mai mult de un simplu /te iubesc/
nu simt lumea ca pe niște ace când ești tu,
nu îmi e frică de mine & nici de puștanii care

& ei sunt morți după dragostea lor.

 

 

TIK TOK – MENTAL HOSPITAL

 

o tânără frumușică, tunsă aproape stil mop
folosit pentru un spital de psihiatrie era
molipsită de monitor. ăsta era jobul ei, cred
că era la SRI, dar nu asta contează.

e bine când se lasă dusă de plictiseala
colegei & la 1/2/3 dă start filmării unde
râde cu un ritm atât de autentic, cântă și
bate în masă, spectacol interesant. cred că
ar putea ajuta cu o terapie de acest gen
pentru copii ce suferă de tulburări mentale
& care nu zâmbesc, măcar să fie ei fericiți.

Continue reading „Ionuț DUMITRU: ePOEME – EMEOPe”

Adrian BOTEZ: A fost odată-un blestemat…(versuri)

DOINĂ DE SPRERIAT PRUNCII

 

m-a apucat prin Capul Luncii

pe unde vin Dulcii

să mănânce Pruncii…

 

nu mă lovi nicăieri

decât jur-împrejur

cât mai înalt

și mai pur

 

…și nu mă lovi Azi

ci Ieri…

 

îmi simt Capul că

iese din Tindă

Creierii-și scot capul

din Tidvă

și – pâș-pâș –

toți se-nghesuie în Drumul

cel de Ghindă

Drumul Spânzuraților

de Grindă…

 

îmi simt Sângele

arhivat – chisnovat

Sângele mi-e pitit

prin Copaci

Sângele-mi stă

risipit pe orișiunde

și-i tare speriat de Draci :

nu – pe asta – te rugăm

să n-o faci ! – sau fă-o

dar nu pe loc

ca Descântații cu Busuioc

ci la Miez de Noapte

dimpreuncă cu

Vârcolaci !

 

și strigă – toți – din Hambar

și strigă din Staulul de Vaci…

 

iar Ciorile – Negre și Albe

năvălite-n Salbe

cârâie – de zor – că ”da”

bucuroase foarte

că n-oi mai mișca…

 

…nimic nu m-a îndurerat

(și pus pe urlat !)

mai tare – la mine

decât că m-am trezit și

n-am mai visat…

 

e-atâta Pustie

și atâta Mânie

c-am început să-mi

ciugulesc singur

Ochii și Creanga

eu – mie…

 

și nu-s spânzurat

decât pe-Nserat…

 

și nu-i nimic din Trufie

ci – cum vă spusei :

din prea mare Pustie…

***

 

A FOST ODATĂ-UN BLESTEMAT

 

a fost odată-un Blestemat

nu căpătat – de cel Curat :

dormea în Cușcă – nu pe Pat…

Casă avea Coașcă de Melc

lătra la el un Câine Berc…

…când s-a trezit din Mahmureală

avea nu Creier – ci o Oală…

 

și-așa mergea pe Drum – mă mir

tot nimerea în Cimitir…

nu-i luase Urma vreo Vântoasă :

era așa – cu Fire-Ntoarsă…

 

și prăznuia – în Cimitir

cu Morți de Soi – și cu Sictir :

veneau – acolo-ntre Morminte

numai Paharnici și Judecători

unii pe Flori – alții sub Flori

înveșmântați în Jurăminte

rostind Cumplitele Cuvinte…

 

…am fost și eu – la ei – cândva

m-am plictisit – și-acu-s așa

cum mă vedeți – ca pe Știuleți :

cu Capul mă dau de Pereți

Abur – pe Nări – eu nu vă scot

Ochii-a-i deschide – nu mai pot

ai zice că sunt gata Mort…

de am vreun Gând – ies din Sicriu

spânzur de viu – că toți mă știu

și fac – în jurul meu – Pustiu…

 

…uitai c-am început ceva

Ceasu-n Perete iar va sta :

acela ce fu blestemat

de Iele fost-a întremat

și călărește-acum un Hat…

că s-ar putea – acuși – să vină

călare pe vreo Cioropină

și să vuiască-n Miez de Noapte

Clopote Mari – Clopote Sparte…

 

de-aia zic : vorbiți în Șoapte

sorbiți din Vin ca dintr-o Carte… :

mai amânați venirea lui

Crai de Susai – Hornar Hai-Hui

…venirea Blestematului…

 

…nu se mai știe Rânduială :

acu’ e Mort – acu’ se scoală !

și face – în Ogrăzi – Răscoală :

Școli de Murit – Școli de Trezit

Ciolane-om fi toți – în ăst Schit

…ne-or sta – Lună și Soare – -n Gât…

 

…e bine pentru Amigdale

un Mort ca ăsta – să se scoale…

…că – mai o Vorbă – Baclavale

uiți și de Moarte – și de Șale…

***

 

DOINA ȘI LUNA

 

ursuzlâc

la parmalâc :

vine Lună cu bâzdâc

 

și se ia de mine

că n-am făcut bine

că pe unde trec

mult rău mai întrec

și de stau – cumva

usuc o Tarlà…

 

”-nu eu – Lună – fac ce fac

ci mă dibuiește-un Drac

și-n loc să cânt prin Pădure

cânt cu Păsările Sure…”

 

”-dar apucă-te de treabă

ai făcut din lume – -o Babă…”

 

”-de-apucat m-aș apuca :

dar cine Lunii-o cânta

Cântece – de-o-nfiora

Cântece de dor și jele

Cântece mai Săltărele

de-ți pierzi Crugul – pentru ele

de te latră Rrei Cățele…?!

 

…depinde cum lingușești

să scapi de Lună – să crești

și Lăuta să-ți păzești

cum și marile Povești…

***

 

CÂND TOATĂ VLAGA VIEȚII TRECĂTOARE

 

când toată vlaga Vieții Trecătoare – tu o ții

pentru-a răzbi spre Mistice Călătorii

nu-ți pasă de-astă Răpciugoasă Lume

ce – încă de la Faceri – uitat-a de Minune…

 

cu Caravanele – plecând prin Sfântul Mit-Deșert

lași dărâmată Casa – a Hoitului inert :

începi să vezi Palatele Măririi

și-L înțelegi – în Duhu-I – pe Cristul Pătimirii…

 

…din Oază-n Oază – devii mai Înțelept

iar Șerpii-ți șuieră că ești pe Drumul Drept :

nu Crima ți-a-mplinit Pelerinajul :

 

Pasărea Phoenix – CARTE-ți fuse – Povață și Curajul…

…te roagă-n Întunericul de Stele

și Crist va coborî – la tine – dintre ele !

*

…dar nu te-ntoarce – cumva – Orfeu Șovăitor :

cei fără de Credință – fără de Suflet Spor

niciunde – Sălaș n-au – Viață ori Odihnă

n-au Șansa Sfântă-a Duhului-de-Tihnă :

în toate și în toți – se șterg din Rânduială

DEFINITIV… – …doar amurgesc și MOR

Crist anulând – în Cosmos – al lor Tipar-Croială…!

***

 

PENTRU CE ȘI CUI – SMERIT – SĂ MULȚUMESC ?

 

pentru ce și cui – smerit – să mulțumesc ?

pentru că-s ”schilodul” ? – și că-mbătrânesc ?

…orice fac – în Viața Urii – pe loc mă rănesc !

Soartă o fi asta ?– …Divin Imbecil :

Candela-Ntrebării stinsu-și-a Fitil…

 

condamnat la Carceră Perpetuă – cum un Criminal :

orice Năzuință – spre Lumină – se-nchide-n Cristal !

Tânăr n-am fost niciodată – nici măcar nu știu

ce mă ține-n Viață și de ce să scriu…

 

…scriu – mereu – ca Obsedații – să nu-nnebunesc :

nu-nvățai nicicum – în Viața-mi – să le potrivesc :

sunt înconjurat – ca Fraier – de Mii Colți Rânjiți

 

gata să dezbine Hoitul meu : Ciocli Cuminți…

…Pasărea mă-ntreabă : ”de ce nu te-agăți ?

eu răspund : ”de-al Naibii – Fârtato ! – să nu mi te-arăți !

…Logica Cretină-mi sapă – mie – Groapă

făr’ măcar să știe că ruptu-i-am Sapă…!

…Satano – Satano – prea te-ai buricà

și – de bucurie – CRED C-AI ORGASMÀ !”

***

 

CU CÂT NU VEI VENI – CU ATÂT TE VOI ȚINE MINTE MAI BINE

 

cu cât nu vei veni – cu atât te voi ține minte mai bine :

ai făgăduit că vom urca – împreună – Coastele Muntelui

ai făgăduit că – împreună – vom afla Miraculosul Ciorchine

al Canaanului – iar nu să mă lași să putrezesc în Adâncurile Hanului…

 

te-am așteptat în Caleașcă : acum – nici pe jos dacă vii

nu va fi altfel : te vor opri – un Câmp de Mânii – dar și Porumbei – mii…

căci Vulturii au năvălit – de curând – în Sfânta Grădină

și nu vei mai afla – întreagă – Acolo – nici măcar o Biată Sulfină…

 

a sosit Amurgul – dar Mireasma Drumului n-are vreo Veste

 

a sosit Amurgul – și Lăuta Mea nu mai murmură nicio Firavă Poveste…

a sosit Amurgul – tot ce-am gândit și visat – se vestejește…

din Cer cad –   Ploi și Comete Râncede – Putredele Fructe :

 

știu că tu îi vei împiedica – pe orice Războinici – să lupte…

…mă voi încinge – furios – cu Platoșă de Inorog

mă voi lupta cu Graiul Rugăciunilor – până voi face – din Stârvurile Beznelor – STOG !

***

DOINA PLECĂRII

 

Floare Colilie

e-atâta Mânie

la Canatul Zorilor

Țâța-Ncuietorilor

 

încât – fără să-mi grăiți

înțeleg că nu mă știți

nu mă știți și nu mă vreți

la ‘cest Prag de Oameni Beți

și cu Vorba de Scaieți…

și că m-alungați

în Codri Dungați…

 

nu vă temeți – oi pleca

n-oi sta la voi – în Tarlà

nici prin Gând nu-mi da…

 

ziua bună” nu v-oi spune

oi face o Rugăciune

c-am scăpat de stricăciune…

 

…nu-mi era de stat

la Loc fără Sfat :

uite c-am plecat

Sori am îmbunat

Pe Umeri am Stele

Călăuză – Iele

ies ca dintr-un Bocet

stârnind draci în Răget

…am și Veste Bună :

în Frunte-mi stă Lună !

 

…dar în urma mea de om

n-a rămas verde vreun Pom

n-a rămas – cu Drept – vreun Om :

au rămas vreascuri de Foc

și Cenuși – în orice Loc

 

eu plecai chemat de Grai

venit – măre – dinspre Rai…

pe voi nimeni v-a chema

doară că veți dispărea :

între Munți și Stea

nu v-a mai rămâne

decât Loc de Mâne…

***

 

LĂUTA MEA – ZIARUL ÎNSTELAT

 

am publicat Grădini – Marìi de Flori

am publicat și Pești – Corăbii – Nori…

…apoi – am publicat Umanitatea Oarbă :

Ediția-a fost anemică – alergică și slabă…!

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: A fost odată-un blestemat…(versuri)”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Armonii de Primăvară românească

   „Cine a văzut un răsărit de soare

   în Piatra Craiului, vrea să trăiască;

   descoperă sensul vieţii.”

               (ERNEST BERNEA)

 

   Soarele se apleacă grăbit peste desişurile gândurilor dese, răsfirate într-un labirint al minţii continuu frământate, aprinzându-le vârfurile de deasupra frunţii spre dezvăluirea cărărilor care înmiresmează cugetul ca o euforie a unei adieri ce se amestecă cu chicotele unor copii în plină hârjoană…

   Gândurile mele se aseamănă uneori cu zbenguitul mieilor care apucă doar jumătate din primăvară înainte de sacrificiul patimilor lor şi-al Patimilor noastre, iar alteori cu ciripitul suav al vrăbiuţelor ce măsoară în zborul lor săgetat şi mlădios aşezările rămase suverane peste timp în vatra străbună a delniţelor noastre – Vatra valahă a Craiului – Regele Creaţiei întronizat de Dumnezeu peste Darurile Frumuseţii Sale.

   Afară nu-i altă mişcare decât adierea plăpândă a ghiocelului, Magul primăverii.

Și a tămâioarelor ce înmiresmează iarba din jur ce dă să-nverzească în ciuda unui vânt care se înteţeşte a crivăţ, răscolind pădurea de la un capăt la altul. Peste cântatul răzleţ al cocoşului ţanţoş printre consoartele sale, o mierlă și un cintezoi, cu trilurile lor târzii, întregesc ritmul glasului baritonal al câinelui ciobănesc bucovinean ce străbate curtea, uliţa…

   Astfel, ziua înfrumuseţată de sărbătoarea PRIMĂVERII se îndreaptă agale înspre azur.

Pașii mă poartă în ogradă unde susurul apei de izvor se adaugă luminii Luceafărului de sus – Izvorul primenirii, într-o ţesătură a creaţiei ce dă sens vieţii, propagând şi repetând undele trăirii, legând şi împletind visele, năzuinţele, îndrăznelile, hotărârile, rugile, dorurile, evenimentele, fenomenele, cauzele ce se pogoară peste existenţa noastră ca sens al împlinirii sacre, acolo unde viaţa semănată liturgic încolţeşte în frumuseţi harice, miraculoase.

Acolo şi Aici la noi, Acasă, încă se mai arată farmecul zorilor, lumina în cântecul şi splendoarea jocului ei nefiresc, majestuos, rapsodiile păsărelelor admirabile peste care se pogoară binecuvântarea Atotcreatorului, ca un Dor înflorit ce prăvăleşte mângâierea dumnezeiască peste Creaţia Sa, prin Întruparea Mântuitorului Hristos şi asupra clipelor liniştite ce răsar sacru, metafizic în bătăile inimii veşniciei noastre.

   O mişcare ce irumpe înspre Primăvară se prelinge din Grădina lăuntrului nostru, astfel că privirea senină pogoară de pe bolţile cerului sufletesc înspre uliţa trupului ce se sprijină de brâul zării, ca o curte aleasă, răzăşească de corola uriaşă a unui nuc secular în care s-au compus miile de madrigaluri ale menestrelului Cuc, astfel că soarele, în rotaţia lui celestă, dă conacului imaginea ce pare că se reazemă de marama azurului ce acoperă cucernic şi veghetor semeaţa pădure verde de brazi.

   Cromatica aceasta celestă a brazilor verzi, înalţi şi falnici, precum şi cea a cerului albastru,nemărginit cuprinsă în brâul rubiniu al zorilor Dimineţii,se adaugă mirific zborului păsărelelor ce-și căută febril ”cărămizile ” întocmirii cuiburilor unde se va încropi viaţa puişorilor lor.

   Totul este o revărsare copleşitoare cu unduiri de lumină în care se acordă armonia unor sunete fascinante, venite din negrăitul angelic, transfigurând Omul dincolo de chemarea sa firească, dincolo de alegera sa creştină într-o încântare diafană unde pare că susură permanent sub bagheta serafică, izvorul muzicii pure, acolo unde tainele cântă prin existenţa frunzişului nostru şi luna suspină în noaptea ei aurie, de basm, după frumuseţea şi dragostea hărăzită lumii acesteia.

   În această Ramă, Icoană cerească desprinsă ca dintr-un basm al copilăriei ori dintr-o fascinantă poveste a Creaţiei, pătrunde Primăvara cu drepturile ei depline, privilegiată de destinul divin al Vieţii, înverzind gândurile, câmpurile, crengile, năzuinţele, răsăritul de soare, înmugurind cuvintele, ramurile, dorurile, rugile, tainele, fecioarele, amurgul, înflorind inima, sufletul, cugetul, florile, femeile, mamele, apele, cântările, toate împodobirile, în această mirifică cuprindere şi necuprindere cosmică, răsfirată ca un crez, ca o mărturisire, ca un act liturgic, ca o cuminecare, ca o comuniune, ca o tendinţă, atitudine, libertate, adevăr, creaţie, poezie, cânt, dragoste, armonie, schimbare şi deplină permanenţă sălăşluieşte Viaţa ca o Primăvară.

   Fascinantă privelişte! Viaţa noastră a creştinilor ortodocşi dacoromâni de pretutindeni ar trebui să urmaze această Axă cosmică pelasgo-geto-dacică, această Osie Hristică în care Ziua coboară din Cer şi urcă serafic înapoi în Sânul cerului său.

   Aşadar, Viaţa care pogoară din Cer, suie iarăşi povârnişul mistic înapoi în Cer.

   Azurul nefiind alceva decât marea draperie a Cerului pentru a proteja pământul de arşiţa Luminii, doririi, rostuirilor şi întocmirilor sale.

   Numai cine coboară pe Zorii îmbujoraţi ai dimineţii înveşmântate într-o aură diafană străbate unduirile de safir ale Azurului, peste care se pogoară Creaţia divină.

   Numai cine se răsfrânge peste caratele diamantului de azur trăieşte plenitudinea desfăşurărilor cugetului, ca un plai uriaş de vis şi împlinire, ce îmbrăţişează zările largi fără hotare.

   Întinderea cât cerul a sufletului frumos al Românului creştin ortodox răsfiră lumina ce urcă şi lucirea ce se coboară, purtându-ne înspre zări de noi începuturi, de noi Primăveri ce înverzesc, înmuguresc, înfloresc şi rodesc în mirificul sublim al ARMONIEI – elogiul divinei splendori a VIEŢII ca o PRIETENIE!

   Cine vede un permanent răsărit de soare în lăcaşul sufletului său aprins de dorul trăirii religioase, fiinţa sa tainică este cuprinsă de o serafică dimensiune cosmică ce nu poate fi ucisă de o vremelnică și aberantă conspirație a fricii !

   Împreună Românilor trebuie să învingem prezentul și să păstrăm Primăvară frumoasă în sufletele noastre !

———————————————-

Gheorghe Constantin NISTOROIU

15 martie 2020, Bursturi, Neamț

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (98)

România în al doilea război mondial (1939-1945)

Regimul Antonescu (ianuarie 1941-august 1944). După înlăturarea Legiunii şi instituirea regimului militar Antonescu, un val de arestări şi procese s-au abătut asupra Legiunii, mai ales asupra celor implicaţi în evenimentele din ianuarie 1941. Unora din legionari li s-a oferit posibilitatea reabilitării „post-mortem”, o măsură cinică de executare a unor adversari politici. Urmăriţi în permanenţă de organele autorităţilor antonesciene, legionarii îşi vor continua până în august ’44, existenţa politică şi fizică, în ţară sau în afara ei. Comunicatul oficial dat după încheierea evenimentelor din ianuarie, menţiona că armata a înregistrat 21 de morţi şi 54 de răniţi, în Bucureşti s-au înregistrat 236 de morţi şi 254 de răniţi, iar în provincie, 117 de morţi şi 73 de răniţi.

Guvernul Antonescu, alcătuit la 27 ianuarie 1941, din 25 de militari şi 8 civili,   nu a avut un caracter politic, ci a fost instrumentul central pentru administrarea treburilor statului, după eliminarea de la putere a Legiunii. Au avut loc şi două plebiscite, unul în martie şi altul în noiembrie 1941, care, oficial, au aprobat politica generalului. Regimul Antonescu era unul autoritar, care nu îngăduia nici un fel de manifestare politică. În februarie 1941, a fost reînnoită interdicţia funcţionării partidelor politice. Antonescu a iniţiat măsuri de consolidare şi organizare a statului. Prin Decretul-lege, din 6 februarie 1941, erau reprimate acţiunile ce puneau în primejdie existenţa şi interesele statului, iar prin Decretul-lege, din 18 februarie, erau militarizate instituţiile şi întreprinderile de stat. Un decret-lege, din 3 mai 1941, pedepsea specula ilicită şi sabotajul economic. A urmat un decret-lege asupra regimului muncii în timp de război. Măsurile represive ale regimului Antonescu au vizat mai multe aspecte. După ianuarie 1941, au fost arestate 9.300 de persoane, majoritatea legionari, doar în Bucureşti. Tribunalul militar Bucureşti a pronunţat peste 1.800 de condamnări, dar în mai 1941, cei cu pedepse uşoare, peste 1.000 au fost graţiaţi. Alţi legionari au fost trimişi în batalioane de pedeapsă de pe front. Autorii uciderilor legionare au fost arestaţi, judecaţi şi executaţi (col. Ştefan Zăvoianu din Poliţia Legionară). Comuniştii au fost internaţi în lagărul de la Târgu Jiu, un număr de 1.200 de persoane şi în Transnistria, un număr de 690.

Conform decretului regal, din 6 septembrie 1940, generalul Antonescu deţinea toate puterile în stat, iar regele Mihai avea următoarele prerogative: era capul armatei, avea drept de a bate moneda, de amnistie şi graţiere, conferea decoraţii, numea pe primul-ministru. Pentru Antonescu, regele era doar un simbol, el trebuia ţinut departe de problemele statului, limitându-se la semnarea decretelor-legi ale Conducătorului (Antonescu) şi la vizite protocolare, prezenţe episodice pe front. Regele era informat individual despre evenimentele politice-el a aflat în ultimul moment despre intrarea României în război şi despre starea de război cu Anglia şi SUA.

Generalul Antonescu îşi definea guvernarea ca un „regim autoritar”. În statul autoritar antonescian, instituţiile fundamentale erau: familia, şcoala, biserica, magistratura, armata-sinteza unui popor. Statul era dirijat şi la fel presa, învăţământul, iar cenzura era atotprezentă. Regimul Antonescu era antisemit, el a aplicat purificarea etnică prin deportarea şi internarea în lagăre în Transnistria, a evreilor din Basarabia şi Bucovina de Nord. A internat în lagăre pe evreii dintre Nistru şi Bug, iar numărul victimelor a fost destul de ridicat.

   Politica externă. Relaţiile româno-germane (1940-1944). Garanţia acordată de Germania şi Italia, la 30 august 1940, avea şi un tăiş antisovietic, perceput la Moscova. România reprezenta pentru Germania o însemnătate strategică aparte, ca bază de atac împotriva Rusiei comuniste. Pentru Germania, generalul Antonescu era piesa cheie în conducerea politică a României. În noiembrie 1940, Antonescu a făcut vizite în Italia, unde a avut convorbiri cu Mussolini şi în Germania, pentru convorbiri cu Hitler. Antonescu a reuşit în cursul acestor discuţii să obţină încrederea şi simpatia Führer-ului. Rezultatul a fost aderarea României la Pactul Tripartit, semnat la Berlin, în 23 noiembrie 1940. Hitler a decis, în perspectiva războiului împotriva Rusiei sovietice, trimiterea unor misiuni militare germane în România, de uscat şi de aviaţie, ca urmare a cererii făcute de Antonescu, la 17 septembrie şi la 12 octombrie. În România au sosit, în octombrie 1940, primele unităţi militare germane. Aceste trupe germane trebuiau să apere zona petrolieră, să contribuie la instruirea armatei române şi, în cazul unui atac rus, să ajute alături de trupele române la apărarea teritoriului ţării.

   Prezenţa militarilor germani în România era considerată de generalul Antonescu ca un scut împotriva Rusiei comuniste, menite să asigure securitatea frontierelor româneşti. La Moscova, trimiterea, fără consultarea ei, de unităţi germane în România era considerată o nouă acţiune ostilă la adresa Rusiei şi intereselor ei la Dunărea de Jos. Pentru a testa reacţia României şi a Germaniei mai ales, Rusia sovietică a ocupat, în octombrie-noiembrie 1940, mai multe insule româneşti de pe braţul Chilia. După vizita la Berlin, Antonescu declara că Germania are interese mari la gurile Dunării şi nu va ceda înaintea Rusiei. Hitler, în timpul discuţiilor cu Molotov la Berlin, din noiembrie 1940, a respins revizuirea garanţiei acordate României, legată de revendicările Moscovei asupra sudului Bucovinei. După negocierile de la Berlin, unde Molotov a încercat să obţină acordul germanilor pentru introducerea trupelor sovietice pe teritoriul Bulgariei, relaţiile dintre Germania şi Rusia erau tot mai încordate. La 18 decembrie 1940, Hitler a semnat Directiva 21, care se referea la declanşarea unei campanii militare împotriva Rusiei până la 15 mai 1941; era prevăzută şi participarea armatei române cu trupele sale de elită la Operaţiunea „Barbarossa”. După atacarea Greciei de către Italia, în octombrie 1940, a apărut o nouă sursă de tensiune în Balcani, rezolvată de Germania prin acţiunea militară împotriva Greciei şi Iugoslaviei, din aprilie 1941.

După ocuparea celor două ţări (Iugoslavia şi Grecia), în perspectiva unei reconfigurări politico-teritoriale a Balcanilor, guvernul român (Mihai Antonescu) a ridicat problema românilor de pe valea Timocului şi a celor din Grecia şi Iugoslavia. În memoriul înaintat, la 23 aprilie 1941, de Mihai Antonescu reprezentantului Germaniei la Bucureşti, Killinger, el spunea că: „România cere o revizuire a tuturor graniţelor din sud-estul Europei”. Propunerea era nerealistă, conjuncturală, rămasă fără urmări. Tensiunea dintre Germania şi Rusia creştea tot mai mult. În aprilie 1941, informat despre pregătirile de război ale Germaniei, Stalin a răspuns prin gesturi de bunăvoinţă faţă de România şi Finlanda, cu intenţia de a încerca să separe cele două ţări de Germania, gesturi ignorate de generalul Antonescu.

La 12 iunie 1941, la întrevederea de la München, Hitler l-a informat pe Antonescu oficial despre atacul asupra Rusiei, despre care Antonescu avea totuşi informaţii, sursa sa fiind generalul Hansen şi mareşalul Göring. Antonescu i-a vorbit lui Bossy, ministrul României la Berlin, despre obiectivele sale în războiul apropiat: „vom obţine nu numai ceea ce am pierdut (Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa), ci şi pe românii transnistreni. Bugul trebuie să ne fie frontieră pentru a recupera populaţia româneasca de dincolo de Nistru şi marele port al Odessei; odată acest spaţiu curăţat de jidani (evrei) şi de ruşi, va începe o acţiune diplomatică pentru recunoaşterea acestor achiziţii (teritorii)”. Aceste obiective puteau fi atinse dacă Germania câştiga războiul şi accepta revendicările României. Nu au existat discuţii prealabile între Germania şi România privind obiectivele guvernului român în războiul din Est însă, la întâlnirea din 12 iunie, Hitler l-a asigurat pe Antonescu că, la sfârşitul războiului, „România va primi despăgubiri” teritoriale. Antonescu declara că România şi-a legat soarta de Germania şi ea n-ar putea rămâne inactivă într-un război dintre germani şi ruşi.

Colaborarea militară dintre Germania şi România s-a stabilit surprinzător de repede într-un război nebănuit de dificil, iar Antonescu s-a asociat Germaniei, cu o uşurinţa incredibilă, fără un prealabil tratat de alianţă bilaterală, singura obligaţie contractuală fiind aderarea României la Pactul Tripartit. Convins că loialitatea României faţă de Germania va duce la recuperarea Transilvaniei de Nord (obsesia sa), Antonescu a angajat armata română până la Stalingrad. Generalul a comis greşeala de a pune războiul înaintea politicii, iar rezultatul a fost un grav eşec.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (98)”

Alexandrina TULICS: Se-ntorc cocorii

Se-ntorc cocorii

 

Poate i-ai urmărit,

Plecând’n tristeţi,

A,nu ştiu câta oară,

Cu lacrimi furişate-n colţ de ochi

În ruginiul toamnei depărtate

Când tânguind,

Îşi luau la revedere ,de la toţi.

Plecarea lor,ţi-a mai lăsat o rană,

Şi un gol în suflet,

Sunt urme ce-au rămas,

I-am petrecut cu nostalgii în iarnă,

Din zborul lor,făcându-ne popas.

Şi îi doream,

Uitându-ne la albul-nins,

Un alb sublim,

Dar… fără glas…

Se încălzesc văzduhurile-nalte,

Se scaldă soarele-n ogor,

Şi un cântec vine de departe

-O, Doamne!

E cântec de cocor!

Chiar se întorc!

Din ţări îndepărtate,

S-aducă cald şi bucurii în cald

Să nu mai suferim în ger şi ceaţă,

Tânjind la primăvară cu ochii de smarald.

-Se-aude-un,cor-cocor,

Dinspre înalt!

Poate ţi-aduce PRIMĂVARA!

Ce, de-atâta timp- o aştepţi,

Şi-n suflet vei fi vindecată,

Ea,atât dorita primăvară,

Va rupe multele peceţi”

-Se-aud cocori!

Cu cânturi din azur

Şi-un freamăt viu,

Mă caută pe mine

Să ies din ierni;

Să cânt,cu Cerul Viu!

Căci, primăvara,

Negreşit,iar vine!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

15 Martie  2020