Lumina demonică se întoarce în întuneric pierzător. Întocmai se poate spune și despre “lumina” firii omenești căzute. Cel care lucrează după “lumina” firii omenești este plin de părere de sine, de cugetare semeață și el e plin de ură și dorință de răzbunare față de cei care ar cuteza să nu dea ascultare celor de el zise. În fapt părerea de sine este o stare demonică. Omul, mânat de cugetare trupească și lumească, nu poate judeca drept, nici despre stare lui lăuntrică și nici despre cea a aproapelui. El judecă după sine însuși, fiind căzut în “autopistie”, credință de sine, sau, mai rău, autolatrie, închinare de sine. El judecă, fiind înșelat, după iluzii şi păreri și iarăși trebuie repetat, că singurul lucru pe care îl poate oferi necuratul este iluzia mincinoasă.
În fapt dacă nu crezi în Adevăr, și Iisus este “calea, adevărul și viață”, nu poți grăi, ești mut. Fără învățătura Credinței, încă mai exact a Credinţei Ortodoxe, omul este în fapt fără grai. Poate emite sunete, foneme, dar ele sunt aer, vid netrebuincios. Fără credință omul nu are lumină și punct de referință și cade în confuzii și înşelări tot mai mari:..au schimbat slava lui Dumnezeu cel nestricăcios cu asemănarea omului cel stricăcios” (Sf.Pavel,Români,1,23).
Doar prin Credință, în Dumnezeu cel în Treime mărit și în învățătura Bisericii Lui Ortodoxe, putem vorbi: ”Crezut-am, pentru aceea am și grăit-și noi credem, pentru aceea și grăim” (Sf.Pavel,2 Corintieni,4,13).
Reintrarea în normalitate a României, în Decembrie 1989, a însemnat, între multe altele şi posibilitatea de a scrie şi publică liber.
Această libertate, în ultima vreme, începe să fie tot mai relativă. Oricum numărul publicăţiilor a crescut exponenţial. Nu doar al publicaţiilor “clasice”, pe hârtie, dar şi a celor alternative, în spaţiul electronic: bloguri, publicaţii, site-uri,etc.
Multe publicaţii sunt de excelentă calitate, altele mai puţin iar unele poate era mai bine să nu existe.
Dar dominant, în momentul de faţă, ceea ce poate fi numit “media” oficială, a devenit monopolul unor cercuri de interes fără legătură cu Neamul Românesc, cu Credința, Tradiția, identitatea lui. Un loc special și un rol special acordă această media oficială atacurilor împotriva Ortodoxiei și Tradițiilor și așezărilor din veac. Să ne amintim de modul vicios în care a fost atacat referendumul pentru definirea familiei și de modul în care agresiv sunt promovate, secularismul, sodomia, și toate aberațiile de comportament.
Această media “oficială” și care repet este subordonată și controlată de cercurile globalist-sodomite, preia toate sugestiile și falsurile promovate de către centrele “puterii”, USA și EU. În aceste condiții toată această informaţie este minciună, interpretare “pro domo” și îndemn la rău. Această media “oficială” nu mai poate fi crezută. Ea este propagandă și propagandă de proastă calitate.
În aceste condiţii un loc cu totul special îl au publicaţiile şi mijloacele de informare ale Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru foarte multă vreme Biserica Ortodoxă nu s-a putut exprimă. Rostirea Ortodoxă s-a putut face doar în slujbele bisericeşti şi răspândirea Cuvântului s-a făcut prin participarea la slujbe. În acest chip s-a ţinut în fiinţă Ortodoxia: prin Slujba şi prin participarea Poporului.
(Desigur au existat publicaţii bisericeşti, de eminent calitate, dar circulaţia lor era limitată.)
După 1989 această situaţie s-a schimbat.
Un mare număr de publicaţii Ortodoxe, ”clasice” şi electronice, au apărut. Calitatea lor este, în toate cazurile, excelenţă. Cuvântul efectiv se revarsă şi se dovedeşte abundent.
Un rol excepţional între aceste publicaţii, după părerea mea, îl au site-ul Basilica şi gazeta “Lumina”, ale Patriarhiei Române.
Aceste două publicaţii prezintă punctul de vedere al Patriarhiei: limpede, răspicat, fără compromisuri. Site-ul Basilica are meritul special că adresează toate situaţiile care apar în timp record, aproape instantaneu. Basilica, în mai toate felurile, se dovedeşte scutul de care se frâng atacurile contra Bisericii şi Ortodoxiei. Este un rol eroic într-o vreme în care, din trufie, laşitate, spirit gregar şi prostie, mulţi se alătură modei satanice şi anticreştine. Un curent promovat tot mai agresiv de marile trupuri internaţionale, cele care controlează media “oficiala” de care pomeneam mai devreme, care alcătuiesc “imperiul sodomit”. Imperiul sodomit sau “globalismul” promovează o sălbatecă politică de eliminare a memoriei colective, a identităţii naţionale şi mai ales a Bisericilor Apostolice şi tot mai răspicat aceasta din urma acţiune priveşte Biserica Ortodoxă. De fapt asistăm la un asalt deschis al puterilor răului asupra Bisericii Pravoslavnice. Că acest asalt va eşua nu am îndoială. Avem făgăduinţa solemnă a Mântuitorului că “puterile răului nu o vor putea cuprinde”. Dar în acelaşi timp este obligaţia fiecăruia din noi să se mărturisească unde se află: alături de “puterile răului” sau alături de Biserica Ortodoxă. Libertatea de opţiune este a tuturor dar la fel şi răspunderea şi consecintele, în lumea asta şi în cea care va să fie. Iar în acest context existent mijloacelor de informare ale Patriarhiei Romane şi Diocezelor ei sunt de mare ajutor, esenţial ajutor. Să ne concentram asupra unui singur aspect.
Între temele prezente în cele două medii de informare amintite (Basilica şi Lumina) una îmi pare de excepţional importantă, în sine şi prin urmări. Este vorba de prezentarea ororilor sistemului concentrationist al comunismului şi amintirea celor care i-au fost victime.
În primul rând este meritul singular al Patriarhiei Române de a rosti fără şovăială, fără teamă, adevărul că în România comunistă s-au comis crime abominabile şi care nu trebuiesc uitate. Acest adevăr este astăzi rostit doar de către Patriarhie şi de numărul, tot mai mic, al supravieţuitorilor ororilor comuniste. Cei care au puterea şi acoliţii lor prefer să tacă, o tăcere complice şi degradantă. Aceştia se mulţumesc să onoreze cauze ordonate de la Bruxelles. Cu părere de rău aceste mesaje dubioase sunt ascultate de un segment al populaţiei care excelează prin stultitie si superficialitate. Aceştia sunt tinerei şi tinerele cu totul nauciţi hormonal şi care în bună măsură descind din pătura ruşinoasă a noilor îmbogăţiţi, a neo-cicoimii, adolescenţi tomnateci şi care umblă vandra şi opozanţi din temperament, într-un cuvânt penibila ceata a “imbecililor utili”.
Dar Patriarhia Română spune adevărul. Îl rosteşte calm, fără patimă, fără să incite la patimă. Rosteşte adevărul, păstrează memoria şi, încet, încet, cu profundă smerenie alcătuieşte modelul alternativ al momentului istoric. Arată care este opţiunea fiecărei persoane, opţiunea pe care o poate face fiecare persoană între bine şi rău. Pentru a fi mai clar.
Publicaţiile Patriarhale amintite prezintă suferinţele victimelor: scurtă biografie (alcătuind de fapt un portret moral), ”vina” care le-a fost aflată de către călăi şi consecinţă suferinţei.
Nimic dramatic, nimic teatral, nimic artificial. Sunt fapte şi cuvinte pe care le poate înţelege oricine. Dar suma acestor prezentări arată ceva. Arată că, în toate cazurile, ”vina” acestor oameni a fost Credinţa Ortodoxă şi solidaritatea cu identitatea naţională. Pentru aceasta au fost “condamnaţi’ şi pentru aceasta au suferit şi, altfel spus, fiecare victima poate spune: ”crezut-am şi pentru aceasta am şi grăit”.
Prezentările făcute în publicaţiile Patriarhiei Ortodoxe si de care am pomenit, din nou, cu enormă smerenie, arată că victimele comunismului nu au suferit degeaba, că mărturisirea lor a avut rost şi încă rost veşnic.
Publicaţiile pomenite nu aleg coloratura politică pe care vor fi avut-o victimele. Victimele sunt prezentate în lumina valorilor pentru care au mărturisit.
Prezentările făcute în publicaţiile amintite sunt convingătoare dintr-un motiv simplu. Ele sunt alcătuite pe temelia trăirii în Hristos. Aceste publicaţii ştiu bine că orice prezentare, lipsită de vieţuire ortodoxă, degenerează în alcătuiri seci, pustiitoare de suflet şi finalmente plictisitoare.
Prezentările privind universul concentrationist al comunismului românesc, înfăţişate în publicaţiile Patriarhiei Ortodoxe si pe care le-am mentionat, sunt parte din România “profundă şi tainică”. Aceste prezentări alcătuiesc modelul alternativ al momentului istoric. Libertatea persoanei se poate manifesta fără putinţă de confuzie. Publicaţiile Patriarhiei arată că în acest moment istoric avem posibilitate să alegem între Credinţă şi identitate naţională sau confuzia “globalistă”. Putem şi avem obligaţia să alegem între bine şi rău, între moral şi imoral, între sodomie şi normalitate şi că pentru această alegere vom avea de dat plată, în lumea asta şi cea care va să fie. Este dovedit că Veşnicia este aceiaşi, ieri, astăzi, întotdeauna. Detaliile sunt oarecum diferite (şi în asta stă miracolul istoric). Din nou se adevereşte , ”cine va cădea pe această piatră se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl strive” (Mt. 21,44).
Copleşitorul semn al veşnicului triumf al smereniei, dar şi frumuseţii împărăteşti ortodoxe, străluceşte fără obstacol.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
16 martie 2020