În aceste momente de restriște, simțim nevoia de a aduce un omagiu celor ‘ peste 65 ‘
Părinți și bunicii noștri au avut grijă de noi, cu dragoste, cu dăruire, poate dintr-o pornire instinctivă de a construi o lume perfectă prin intermediul nostru, al viitorului pe care îl reprezentăm.
Pentru ei n-au cerut prea multe, căci le-a ajuns mândria de a fi numiți părintii care au reușit să construiască o viată mai bună, să însemne ceva pentru ceilalți. Dacă ar putea, s-ar jertfi la nesfârșit, pe același altar al dăruirii, al răbdării și al perseverentei, iar brațele lor, oricât de mult ar îmbătrâni, n-ar obosi să țină între ele același cuib cald în care ne-am refugiat de fiecare dată când am simțit frigul înstrăinării de noi înșine și de lume.
Toate sentimentele sunt la fel peste tot în lume, dar ele se repetă pentru fiecare cu o intensitate extraordinară. Legătura dintre părinți și copii, chiar și cu acea prăpastie dintre generații, este una imuabilă, inexprimabilă adeseori în fapte și cuvinte, dar absolut minunată.
Și cu cât viața ne depărtează de ei, ne amintim tot mai mult acele mărunțișuri care-i fac speciali și iubiți, care-i fac așa cum sunt, înțelegând că noi suntem o torță menită să ducă mai departe flacăra iubirii lor.
Există o șansă în plus-de apropiere sufletească între generații atunci când părinții devin bunici.
Ei au mai mult timp pentru a aprecia, pentru a fi folositori, pentru a dărui, pentru a-i ajuta pe copiii lor și pe nepoți.
Mulți dintre noi sunt părinți și bunici.
Dacă vremurile când am fost părinti au fost uneori întunecate de convulsii sociale, istorice, când grija și dragostea noastră nu am dăruit-o atât cât ne-am fi dorit, avem șansa, ca bunici, să ne îndreptăm dragostea noastră către nepoți. Și prin ei ne mai achităm de o sarcină pe care o avem față de copiii noștri.
Înțelepciunea bunicilor, experiența lor de viață sunt neprețuite.
Bunicii oferă familiei dragostea lor, bunăvoință, sprijin și așteaptă foarte puțin, un gest, o vorbă tandră, poate puțină protecție.
Continue reading „Dumitru Puiu POPESCU: Rugă pentru părinți și bunici”

Ovidiu DINICĂ: Sunteți un autor recunoscut internațional, care v-ați implicat în viața literaturii române. Locuiți în Australia. Aveți în palmares mai multe realizări importante precum antologia „Testament”, cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române. În același timp sunteți profesor de management dar și traducător. Destinul dumneavoastră literar este unul fericit, primele amintiri?
La sfârșitul lunii martie a apărut cele patru volume ale antologiei de texte literare“Vis cu Nichita “, editată de “Ro.Cart“, București, 2020, sub egida Societății Culturale “ARTĂ; CULTURĂ; CIVILIZAȚIE“, ediție îngrijită de Anca Elena Călin.
În 1861, Al. Odobescu publică studiul său Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai cu seamă în raport cu ţara, istoria şi datinele românilor.


Au trecut doi ani de când a plecat subit la Domnul, la vârsta de 67 de ani, un frate basarabean, frate întru românism, pe care l-am prețuit și care, în generozitatea sa înnăscută, mi-a răspuns la rându-i cu mult peste puterea mea de a oferi.
„Toate, şi câte grăiesc şi câte nu grăiesc, Te cuvântă.