VOI, VÂNZĂTORILOR DE ȚARĂ
E lungă urma ce-am lăsat-o pe calea vieții de-nceput,
E-adâncă, bine apăsată, încoronând al nost’ trecut,
Să știe toți c-aicea fost-am, mereu la bine și la greu,
Cu codrul frate și cu cerul, cel însfințit de Dumnezeu.
Aicea, fiecare piatră de mii de ori a fost călcată
Și fiecare deal și vale în primăveri a fost lucrată
Cu grea sudoare și cu râvnă, sub ploi, sub soare și pe vânt,
De ei cu mâinile-amândouă, ce-au tot scurmat acest pământ.
El ne-a ținut ’n a sale brațe, să trecem vremuri rând la rând,
Oșteni să-i fim de-o fi nevoie, o clipă să nu stăm pe gând,
Să fim mai bine în Columne, în monumente și sub cruci
Decât robind în grea sclavie, în vremi ce n-ai vrea să le-apuci.
Atuncea cum să dăm țărâna cu moșii veșnicind în ea,
La alți străini din alte neamuri, stăpâni să fie-aici, sadea,
Că-n fiecare bruș din glie, e-un suflet pus la veșnicit,
Străbun ori moș din neamul asta, ce țara tare și-a iubit.
Acuma voi, nepoți de-a celor ce și-au ținut în mâini pământul,
Îl dați pe-un pumn de-arginți degeaba și nu vă duce măcar gândul,
Că-mi vindeți moșii și strămoșii la nesătuii cei străini?
Trădare-i asta, iar voi Iude, cu neiertate, aspre vini.
Pământul țării nu se vinde la alte neamuri, orice-ar fi,
Că-n huma lui, de la-cepuri, s-au renoit părinți, copii
Ce neamul l-au mărit într-una și-n viață țara mi-au ținut,
Aici să-i facă împlinitul, în răbdătorul nostru lut.
Blestem pe capul vost’ să cadă, voi, vânzătorii de tot și toate
Ce-mi vindeți încă la grămadă pământ și neam și demnitate,
Voi închinați, în timp de pace, bucăți de țară la dușmani,
De-aceea trădători voi sunteți, nemerniciți, setoși de bani.
ÎN TIMPUL CELA
Când ceasul turnului va bate amiaza nopții ce-a sosit,
Atunci în vis ți-oi spune-n șoapte, cât încă Doamne, te-am iubit.
Tu vei avea o tresărire, simțind că poate, undeva,
Un cineva-n a lui gândire, de el să-ți amintești ar vrea.
Îți cată-n gând în vremi trecute frumoase clipe de-nălțare,
Când ale tale simțuri vrute mi l-au vrăjit c-o sărutare,
Iar el robit a fost pe dată de chipul tău cel preafrumos,
Când tu, viața i-ai furat-o, la cel de-atunci, nenorocos.
Aminte să-ți aduci cum încă, ai fost cu el în nopți de vis
Și-n sărutări și-n jurămite te-a înălțat în paradis,
Uitat-ai lumea pământeană cărăruind prin cel ceresc,
Tot îndulcindu-te-n iubire, cu clipă de dumnezeiesc.
Acum, tu datu-l-ai uitării pe cel ce te-a iubit din greu,
Închis-ai drumul ce odată în taină îl cătai mereu,
Azi alte căi îmi bați de-acuma, având un altu-n al tău gând,
Eu te-am iertat, trecută-i vremea, las timpul cela, lăcrimând.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Aprilie 2020