
În vise încă ninge
în vise încă mai ninge
ramura mea e încă albă
în pleoapa unui drum
alb şi el
care nu duce nicăieri
gânduri perfecte
se lovesc
de zidul sufletelor mele
Continue reading „Adriana POPA: În vise încă ninge”

În vise încă ninge
în vise încă mai ninge
ramura mea e încă albă
în pleoapa unui drum
alb şi el
care nu duce nicăieri
gânduri perfecte
se lovesc
de zidul sufletelor mele
Continue reading „Adriana POPA: În vise încă ninge”
Ambientarea dintre mine şi Ioana Stuparu se realizează pe coordonatele accesării energiei Kundalini care se înalţă în aura divină. Spovedania este modalitatea autoarei de a comunica sfere lumeşti pe lângă cele creştineşti pe care le face la biserică. Duhul Sfânt îşi lărgeşte energiile în paginile cărţilor Ioanei Stuparu inspirându-i, fluidizându-i comunicarea în scris. Din pagini se degajează molcoma curgere a comunicării pe care scriitoarea o are şi în vorbire cu o voce de o muzicalitate aparte. „Cireşul spovedaniei” ne leagă încă o dată, făcându-mă să mă apropii de carte. În pasiunea încă acerbă pentru Mama Geea care ne dă toate frumuseţile cu flori, arbori, iarbă verde, munţi, fluvii, mare etc. etc, am cumpărat un apartament care avea chiar lângă balcon un cireş care înflorind se vedea în lumina lămpilor ca o imagine din rai, iar vara împreună cu prietenii îi culegeam fructele roşii, delectându-ne.
Ioana Stuparu vine în carte cu o lume a satului pe care o devoalează minunat într-un ton al românului care a adus din ancestralitate marile bogăţii morale. Jocul „Alunelului” în care energia dansului a îmbogăţit trupul şi sufletul neamului nostru este la fel ca Sârba din satul meu Teliu, unde este o Cetate dacică; „tel” este un cuvânt cu o vechime de 3.000 de ani, înainte de Hristos care însemna deal. T s-a transformat în d prin palatalizarea labialelor, şi e s-a diftongat. Astfel tel – s-a transformat în deal. Pe deal este Cetatea dacică din Teliu. Sârba din Teliu este a bărbaţilor dezlănţuiţi într-o energie pe care n-am mai văzut-o niciodată.

VOIEVOZII NEAMULUI NOSTRU
ei sunt crescuţi din luturi şi ţărână
sunt Voievozii apogeului de mir
făcuţi sunt doar în locul ăsta să rămână
să-i dea lumină – fir de patrafir
ei sunt crescuţi din piatră şi pădure
Voivozi sunt Vulturilor – Epopeii-Munte
înalţă Neamul în Război şi-n Nunte
şi se pogoar’ în Mare – pân’ la hale sure
iar Soarele şi Luna – pe umeri li s-aşează
ca două coţofene gemene-n amiază
şi frunzăresc – alene – istoria străbună
ca pe-o poveste: rea întâi – apoi iar bună…
…voievozi au fost – au ars – acum le-aud doar goarnă:
dar unde-s tocmai azi – când vântul ne răstoarnă?
LUPUL DACIC
unde ne-aţi alungat Voivozii – venetici cu scai?
unde ni-s Sfinţii – cari cu Luptele Luminii ne sfinţeau
şi Drumul Libertăţii întâi ni-L arătau
din toate drumurile care duc la rai?
redaţi Daco-Valahiei splendoarea
şi paradisului ce-i scris aici – răcoarea…
redaţi mândrie – vitejie şi martiriu
în aste locuri unde azi e-un cimitiriu…
nemernici zgribuliţi de gândul crimei – lăcomie
iadul vă ardă pân’ la Talpa-i – şi din Foc să-nvie
Voievozii noştri cei cumpliţi Arhangheli
…osânza voastră – venetici – nu-i bună nici la candeli…
…dar strig în van: Daco-Valahia e-n agonie
în urma-alaiului funebru – Lup Dacic să ne vie!
DOINA POETULUI
şi Pământ înflorit
şi Cer înflorit…:
am privit
şi-am fugit
frumosu-i frumos
la om sănătos
la bătrân sfătos
şi la prunc sfios…
frumosu-i frumos
la stejarul gros
la bradul – Măria Sa
pururea-i Dumìnica…
cine-a vidè şi cunoaşte
apoi acela – cu bună veste
pe toţi să-i împroaşte:
că de unde – este!
iar cine-a vidè şi-o şti
împărat el s-o numì
şi o luminà
pân’ Soarele-o stà
şi o tăinuì
pân’ şi Luna
s-o ivì….
…cununaţi – necununaţi
Soarele şi Luna
fraţi…
…nu mă lăudaţi
şi nu mă hulìţi
pe cele hudìţi
ale Cerului
ale Hristului
ale Mărului…
…şi nu mă cătaţi
pe la Îngeri fraţi
şi nu mă cătaţi
pe la agăţaţi:
de mine voi daţi
doar când vă-nchinaţi
şi-n genunchi suiţi
pe Golgòte fiţi
cu olèu de sfinţi
la cei răstigniţi…
…Munţii mei
fraţii mei
de temei:
oi urca pe voi
să văd stele roi
oi urca pe voi
să văd şi Ziua
de-Apoi…
Hristos şi cu Sfinţii
numa s-uit
cuminţii
cum eu Scripca-nstrùn
pentru-un Cânt străbun…
or plânge – or râde
ori m-or şi ucìde
or râde – or plânge
Cântu-mi pe toţi frânge…
…Hristos stele plânge…
ARTA BANALULUI
tot şovăim prin lumea-ntunecată
bănănăind pe drumuri cunoscute
de-am dispărea – nu este judecată
iar de-am rămâne – nu se-observ volute…
e-un aer de lehamite şi vrajă
la Cer de mult nu se mai pune strajă
şi – bucuroşi – ne azvârlim singuri în mreajă
cu sufletul scobit – un golf de plajă…
nimic nu-i neceasar ori important:
să fie cât mai liniştit şi mai pedant
nimicul fie – el însuşi – ghid constant
spre dispariţia supremă: spre neant…
…aşa ne-am calicit de-o veşnicie
şi dispărem – hârtii la primărie…
PORUNCI – LOGOFETE!
eram ascuns în tufiş – ascultând zguduirea
de tropot şi chiot şi sfinte blesteme
e plină pădurea – în noapte – de firea
voivozilor noştri: simţim noi îndemne!
e plină pădurea de rime cumplite
lumină ca ziua – pustiu de ispite
voievozii aflară bătaia de joc:
pe marii călduţi trag în ţeapă – cu foc!
„porunci – logofete – -s să zvârli reaua pană
şi zale şi paloş să scoată-a ta rană:
cu Luptă se capătă Frunţi de Aramă
supuse nicicând: Sfânt Biciul – rău sfarmă…”
…şi Crist-Vânătorul poemelor slabe
se-arată cu Craii – iar nu-n patru labe!
PRIVIND PE FEREASTRĂ
privind pe fereatră
văd – deasupra DACO-VALAHIEI –
cruguri schimbându-şi – cu grabă-nmiită
plimbarea – mersul şi
sensul: o nefireasă şi înfierbântată
grabă – pe toţi – şi pe mine – mă mână – ne
mână – spre luminoasa
fulgerătoarea de demoni
treabă
se pare că Domnii şi
Feţii Frumoşi – dar şi
Craii – după trecerea lor în
rândul Arhanghelilor – nu-s lăsaţi – nicicum – de
Crist a fi
trândavi – ci cumplit de
harnic lucrează – cu negrăită
râvnă stăpână – grijind în altare – pentru
Luminata Săptămână…
fiece Duh de Voievod –
scos – de îngeri – pe uşa din faţă – nu se
răsfaţă – ci
se-apucă de treabă – spre a-şi călăuzi şi
re-ncălzi – până la
incandescenţă – Neamul
său – scopit de mult prea indecenta
decenţă… – …ofticoasa
prudenţă
voievozii DACO-VALAHIEI ard cei mai harnici –
în stelele lor: eu deja simt – în nări
sporul lor – de fierbinte
şi de chiot
ne-cuminte
aşa că lepăd degrab’
Peana din mână – îmi pun cu tot
şartul – Şorţul – şi
deschid – îndat’ – Covălia!
curând – baroase şi oase de duşman
fărmate – îmi vor confirma
meseria
curând – toţi câţi îşi lasă Plugul – pentru
Paloşul Plăţilor Drepte – cu totul riguros
Chitite – cu vârf şi-ndesat
plătite – îşi vor confirma
Sfânt Meşteşugul!
CALPUL CRĂCIUN
(urări pentru zarafi – venetici şi-autohtoni – laolaltă!)
dat la-ntors ca un palton
Cristul nost’ de tinichea
Cristul nostru de carton
confiscat de buni zarafi
(…care pun còzii canafi…)
Cristul nost’ – cu zăhărea
pus să vândă la tejghea!
nu de Naştere vă doare
ci de pântec şi unsoare
nu de Prunc şi nici de Magi
n-au casapii dor de fragi:
casapilor nu le pasă
nici de casă – nici de masă
de-orfan – văduvi – mahalà
care n-au nici ce mâncà…
nici de munţi aprinşi de brazi:
…ce Hristos – bancuri cu Magi?
pe sfoară pe toţi să-i tragi!
…cu explozii de neoane
cu-electronice zorzoane
etalate din avioane…
…”hai la Cristul de vânzare
până-ţi golesc buzunare!
hai la Moş – vă jumuleşte
şi de suflet – şi de deşte!”
…cât să mai răbdăm ăst cleşte:
fariseul de nădejde
cămătari cu rug de bani
pentru fraierii sărmani…
zarafii ce duc popor
la zalhana şi omor…?!
…Maica plânge şi-i străină
dar ne-a tot spălat de vină
…ruga Ei numai amână…
…aşa că vă ur de-acum
şi aşa – dar şi altcum
să nu scap crima în drum…
vă urez urându-vă
vă urez – stârpindu-vă:
urătură din durere
din inimă şi din fiere
urătură şi blestem
pentru toţi ce-acum îi chem:
pentru cămătari de legi
pentru fùrii fără zeghi
pentru sacrul măcelar
mercenarul pe dolar
care – într-un ceas de milă
îmi ia Cer şi îmi dă silă… –
…al dracului-mercenar
cari de „sfânt” n-are habar
nici cât cucul de cuibar:
„să vă fie casa scrum
masa – fum
scuipaţi să fiţi pe-orice drum
iar recolta de sub brazdă
vi s-arate-n chip de iazmă
să-nghiţiţi în sec grenade
în loc de snoabe-oranjade
şi-o să facem toţi o chetă
pentru scut anti-rachetă
să vi-l băgăm sub jachetă
cu focul pus la rozetă…
iar în borta pentru Duh
să vă dau eu foc la stuh!
să vă fie excrementul
excrement
abundent
şi permanent
fără vreun amendament:
cu poftă-l mâncaţi
şi din cozi mişcaţi!
c-au mai fost mai an – în urmă
cazuri de lepră – de ciumă:
pe toate le luaţi
şi vă bucuraţi
aeru-l purgaţi
şi ne mai lăsaţi:
toţi – cotul să daţi!
furàţi – măi ciumaţi
din cozi clătinaţi
şi-apoi explodaţi!
la urechi cu-aruncătoare
de flăcări – bună răcoare
să muriţi deodată
să scăpăm de altă plată!
să muriţi grămadă
măturaţi pe stradă!
cu mùzică de flaşnetă
prelua-v-ar altă planetă!
dar-ar molimele-n voi
să mai ştiţi şi de nevoi
iar noi să vă dăm – şuvoi
leac: otrăvuri de bun soi!
daţi şi voi de ştire
blestemaţilor din fire
zarafi cu nenorocire
şi la piept – şi în privire:
să vă fie casa – masă
masa fie năsălie
pentru toţi cu meserie:
măcelari de ţări şi neam
arde-v-ar focul – prin geam!
iar la anul – în iad lat
vă vom vizita la pat
la cazanul cu c…!
…mânaţi – măi
pe căi de răi!
…şi mânaţi-i înc-o dată
cu harapnicul pe spată:
îneca-s-ar în privată
(vedea-le-aş gura căscată
înghiţind totul odată!) –
îneca-s-ar fără trudă
pe sămânţă şi pe rudă –
venetici cu-inimă crudă!
…cămătari
murdari
şi zarafi
tartari
flocăiască-vă cinci draci:
cu harapnic şi haraci
tratament să suportaţi
ca <<uncle sam>>-i şi cazaci!”
SPECTACOLUL S-A TERMINAT
spectacolul prăpăstiilor
s-a terminat: uite-aşa
i-a venit – deodată
rău – în plină
scenă – şi – eroico-emfatic – pe
scânduri – a
sucombat
(…noroc că – fraierii – biletul şi l-au
achitat…)
cine mai vrea să vadă
panorama deşertăciunilor – să ia
seama Lunilor: numai pe
Lună – acolo – în simulacrele alea de
gropi şi oceane
vulcanice – paiaţe nude şi
tiranice – se mai
înghit – chiar şi-n
zilele noastre (fără apă fără
aer) – încă
aşa gogoşi – epopei de
senili – lăudăroşi
moşi: Luna
străbună – strămoaşa
minciunilor şi a
stricăciunilor de
cap – furnizoarea
ospìciilor – marèelor şi a
serviciilor
sociale – de tot
soiul!
n-aveţi decât să contactaţi
ramolit – satelitul pământului
pământului singur – chinuit
de febre (istoriceşte şi cu
nădejde – răstignit pe
tenebre!) – şi – fără
a mai fi întrebat ori
prin realitate
scurmat – să continuaţi a v-adora – în
creierii iluzorii
puroiul
…în niciun caz
zorii…în niciun caz – chiar sub
nas – buboiul…
ÎNŢELEPTUL
a fi înţelept – înseamnă să-ţi ştergi – cu
guma – nervii – eroismul
epopeilor
amintirile… – …şi să-ţi dai drumul
isteric – la
gură – rostind ceea ce – de fapt
n-ai aflat şi n-ai gândit
niciodată – decât (teribil de
tulbure şi-ngălat) – în
somn
dacă se potriveşte – cu ceva (nu importă
cu ce!) – ceea ce-ai
zis – se va spune că eşti
înţelept – dacă
nu – te vei consola că
eşti doar
filosof
înţeleptule – ridică-ţi
prealăţitul şezut – care a prins
între timp (cât ai sforăit
meditând…) – licheni – muşchi – tot
soiul de scoici
suboceanice – care s-au ţinut
lipcă de tine – cu toţi
dinţii şi ghearele lor
invizibile (cât ai
moţăit în grota părăsirii de
lume – cu totul
insensibile!) – şi – pe dată – fără nicio
amânare – pe loc
dă-ţi foc!
SINISTRA VAMPĂ
orfani de omenie şi d-erèsuri
maimuţărim – pân’ sună jungla-n noi…
…Muntele – Cerul – măcar şi Doruri Noi
nu mai boìţi şi nu mai daţi cu drèsuri!
Sufletul – Duhul – parcă ies din sàuni:
neruşinaţi – năuci – ca nişte fàuni…
…să te păstrezi uman – ţi-e jenă şi ţi-e greu
când exhibaţi – ca la nudişti – vezi clàuni
cu Falusul în vânt – Grotescul Zeu…
…privesc stele spre noi – cum spre strigoi!
ia faceţi bine şi măcar pe Dumnezeu
nu-l angajaţi – la trepte-vă – trist vistavòi…
…nimic nu poate fi – de-acum – eroic – tragic
nimic de epopee n-are snagă:
o lume istovită – tot mai vagă
în schimonosituri nu mai găseşti foc magic…
…s-au stins luminile – hotarul dinspre Rampă
l-a cucerit – dement – Sinistra Vampă…
PENTRU CEI SINGURI ŞI ÎNSTRĂINAŢI DE SĂRĂCIE
gândiţi-vă – acuma – -n Ajunul de Crăciun
la cei ce nu-şi mai pot vorbi graiul străbun:
săraci – străini – în noaptea fără mâine
plecat-au s-aducă plozilor din depărtări – o pâine
pe ce coclauri? – nu mai ştiu nici ei cum să cunoască
în Babilonul ce tot i-a scufundat…
icoana Maicii Domnului o au „palmat”
şi-n suflet – ruga-n sfântă limbă părintească…
în gaura de şoareci – ce li-e casă
şi-n întunericul plătit cu prea mulţi bani
mai au curajul – unii – să şoptească
o colinduţă vie – de când aveau cinci ani…
…gândiţi-vă – acum – de sărbătoare
că-n ţară – pe Sfânt Prunc – vestiţi în gura mare!
…şi nu vă-mpuşcă – nu vă toarnă în ciment
islamizaţii Occidentului dement…
–––––––
Adrian BOTEZ
Adjud, Vrancea
1 Decembrie 2017

GENEZĂ
azi nu am scris, uitasem să mai scriu, o foaie albă, început de carte,
slove-nţelepte, cine mă-nvaţă când apari din întunerec
ce e lumina şi cine noaptea de lumină o desparte
azi nu am scris, în versuri lungi, cum ape-ntinse sunt albastră zarea
şi-un răsărit în flăcări, fundal prin care treci adeseori tăcut
adeseori separă cerul, marea
Continue reading „Valeriu Marius CIUNGAN: Vremea luminilor (poeme)”
Institutul Cultural Român din New York, în colaborare cu Biserica românească “Sf. Maria” (Queens, NY), are plăcerea de a vă invita să va bucurați de sărbătoarea Crăciunului, într-o atmosferă de sunet și culoare.
Tradițiile românești de Crăciun, la ICR New York
Joi, 21 decembrie 2017, ora 19.00
Institutul Cultural Român din New York
200 East 38th Street, New York, NY 10016
Prezentat de un grup de cca. 30 de copii, îmbrăcați în costume tradiționale românești, de la școala duminicală care funcționează pe lângă Biserica românească “Sf. Maria”, coordonați de doamna profesoară Simina Bărbos și de Pr. Chesarie Bertea, programul artistic va cuprinde:
– recital de muzică de cameră: surorile Alexandra și Gabriela Ghile, și Daniela Leric vor cânta la pian, iar Maria Bărbos, la clarinet; repertoriul include, în ordinea interpretării, piese de: Mozart, Terzibaschitsch, Dunayevsky, Bach, Schumann, Burgmüller, Vivaldi, Beethoven, John Francis Wade.
Continue reading „Tradițiile românești de Crăciun, la ICR New York”

DRAGULE
În faţa casei e un zid de ger!
Drumurile au plecat, cu-atâtea sănii,
În iarna grea!.. S-a agăţat de cer
O nebuloasă … norii fac mătănii…
Un timp a şters, cu alb, stradă cu stradă
Şi-ntreg oraşul,!.. Clipele vestesc
Că totul amorţeşte sub zăpadă.
Dorm casele, în curţi, sub turn mânăstiresc. Continue reading „Lia RUSE: Dragule…”
Au trecut doar 24 de ore de la ziua de ieri, încărcată de multiple semnificații. Înțelegem oare ce s-a petrecut sub ochii noștri? Mulțimea aceea striga ceva, voia să se exprime, fie și la o înmormântare regească ! Aici voiam să ajungem: despre rege și regalitate este vorba! Ce scandau oamenii, adunați în număr mare pe străzi, pentru a-l cinsti pe Rege?! “Monarhia salvează România”! Iată tema fierbinte a acestor zile: în ce fel de țară vrem să trăim? Monarhie sau Republică? Suntem astăzi în fața unei decizii istorice, a unei răscruci de destin a neamului românesc! Încă odată, după decembrie 1990 și aprilie 1992, ne aflăm în fața unui nou început! Nu avem voie să pierdem această nouă șansă! Dumnezeu ne deschide din nou calea, trebuie doar să pășim pe ea! Regele ne-a lăsat o moștenire, o sumă de valori și de principii, pe care trebuie să le introducem și să le aplicăm în noua Românie, pe care vrem s-o construim! Și ne întoarcem astfel la începutul discuție, cum să arate această țară, care are o tradiție istorică monarhică! Continue reading „Ioan POPOIU: România după 16 decembrie 2017”

Haikuul zilei – 18 decembrie 2017
fulguind din zori –
sita veche umple iar
covata bunei
(Vasilica Grigoraș)
Afinitatea celor două imagini umple poemul de o stare de armonie universală. Lucrurile sînt așa cum e îndătinat, afară ninge încet și în casă se cerne spornic făina pentru cozonaci. Iarna de-acum nu se dezminte. Sita veche, a cerului sau a bunei, își face treaba. Și limba știe că, nedezmințit, fulgii se cern din ceruri pe pămînt și în covată sita ninge pulberi albe de făină.
Și totul a început harnic din zori. C-o fulguială și cu o grabă bine temperată. Depășind oarecum faptele în sine și plăsmuind prin imponderabile interferențe și printr-o nebănuită detentă atmosfera sărbătorii. În această magie aluzivă de a convoca, prin evocarea unor detalii expresive, contexte vaste și situații consistente care se amestecă fără nicio reținere constă tot farmecul haiku-ului. (Corneliu Traian Atanasiu)
————————–
Vasilica Grigoraș
Vaslui
18 decembrie, 2017

MI-AM LĂSAT INIMA MIŞCATĂ
Crăciunul acesta
este foarte alb
tandreţea lui Dumnezeu
încălzeşte Evanghelia socială
şi răstoarnă mirosul de portocale
peste Milostivire
sub bradul simbolic
Mă gândesc la ziua de ieri, sâmbătă 16 decembrie, zi pe cât de tristă, pe atât de surprinzătoare prin măreţia şi solemnitatea acelor ore lungi în care am învăţat cu adevărat Istoria. Atât eu, cât şi generaţia mea minţită şi păcălită, dar şi tinerii care încă nu s-au născut pe vremea noastră.
Am aflat ieri ce Om de omenie profund, inteligent şi nobil – nu numai prin obârşie, ci şi caracter, – a fost M.S. Regele Mihai, rege care îşi iubea ţara şi neamul din toată inima, cu totul necondiţionat. Nu cerea niciodată nimic, în schimb nu a pregetat să-şi ofere serviciile ori de câte ori era nevoie de ele.
Am urmărit cu atenţie sosirea celor mai importanţi reprezentanţi ai aristocraţiei europene aliniindu-se pe lângă familia Defunctului în toate momentele zilei, pentru a-şi exprima respectul şi profunda consideraţie, dar şi regretul pierderii unei rude valoroase, care a părăsit cu atâta demnitate această lume nedreaptă şi nerecunoscătoare.