Vasilica GRIGORAȘ: Gărgăriţa

Gărgăriţa

 

Gâză, gâzuliţă,
Cu nume de Gărgăriţă,
Rochie roşie cu buline,
Nimeni nu-i ca tine.

 

Chiar şi micii prunci
La tine vin pe brânci,
Să te mângâie-ar dori
Fără să te sperii.
Să vă jucaţi împreună
În mireasma din grădină,
Sub copacul cel umbros
Lângă scrânciobul faimos.

 

Fetele te-drăgesc,
În mână te-ocrotesc
Şi fără de preget
Te pun pe-un deget,
Să le spui deschis
De li s-o împlini un vis:
Privind încotro vei zbura,
Să ştie unde s-or mărita.

 

Te admiră mic şi mare,
Totul este o încântare,
Apoi, în zbor pleci voioasă,
La tine acasă.

(Imagine internet)

————————–

Vasilica GRIGORAȘ

1 mai, 2018

Claudia BOTA: Suflet însetat

Suflet însetat

 

Caut prin buzunare și jurnale,
Amintiri adunate prin gândurile
Nopților lungi ce sunt călătoare,
Ating visele albe- întâmplătoare.

 

Amintirile acestea sunt picături,
Picături mari sau mici din suflet,
Pictate cu trudă în taina unei veri
Pe un tablou meditativ de șevalet.

 

Adierea te-ntâmpină în vâlvătaia inimii,
Hrănită cu dor și miere dulce amețitoare,
Dezminte-mă să-mi regăsesc setea luminii,
Când glasul tău îmi cheamă apriga cugetare.

 

Abia în trecere de reușesc să te-ntrezăresc
Căutătoarea stelei fără nume mă numesc,
În drumul singurătății ce este fără de hotar,
Nimic în lumea asta mare nu este în zadar.

 

Privesc lumea cu a ei surâs pe care o iubesc,
Deși în fiecare zi clipele de ieri aici se risipesc
Noianul acesta lasă un fum în trecerea prin viață
Când nu mai sunt nici umbre atuncea totul te-ngheață.

———————–

Claudia BOTA

1 mai, 2018

 

Mariana POPAN: Condeiul timpului

CONDEIUL TIMPULUI

 

Sunt pana ce scrie cu slova din suflet
Un gând cu aromă nedescifrată,
Sunt pana din aripa micului cuget,
Ce zboară ca gândul în lumea uitată.

 

Sunt dor rătăcită-ntre astre anume
Ce, par infinit necuprins, neatins,
Sunt dor călător de pe-o stea fără nume,
Sunt clipa din noapte care nu s-a stins.

 

Sunt ciob dintr-un picur, cristal argintiu,
Pe care nici soarele nu-l poate usca,
Sunt himera de aici și din spatele viu
Al sufletului drag, oriunde s-ar afla.

 

Sunt paznicul porții imperiului alb,
Uriaș sentiment nepătruns,
Înrobit de dragostea gândului dalb-
Adânc în a sa inimă, cred că s-a ascuns.

 

Sunt ce nu par și sunt ce am fost,
O voce senină din cer infinit,
Sunt slova din ruga venită din Cosmos,
Din ținutu-i un haos plăcut, nesfârșit.

 

Sunt sticla ce fulgerul nu o poate strica,
Eu apăr minunile lumii nepăzite,
Sunt siguranța din mirifică persoana sa,
Sunt ciobul din viața lumii nesfărșite…..

————————-

Mariana POPAN

30 aprilie, 2018

Adriana POPA: A fi nefiind

A fi nefiind

 

Mi-e iarăşi dor de tine.
Mi-e iarăşi dor de ploile târzii, de aripile din iubire, de tăcerile ascunse-n iarbă.
Miros a soare când te-aştept.
Miros a ger când tu-mi răneşti, cu paşi grăbiţi, zăpezile din suflet.
A venit iar aprilie, castanii plâng iar alb şi tu te duci şi iar te duci către niciunde.
„A fi sau a nu fi….Aceasta-i întrebarea.”
A fi nefiind…e tot o intrebare.

——————-

Adriana POPA

Timișoara

28 aprilie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Vino, iubite !

Vino, iubite !

 

Vino, iubite
să ne plimbăm
prin marele atelier
al cunoaşterii,
inspirând vraja
aştrilor neadormiţi!

 

Să îmbrăcăm
pala de foc a iubirii
în frânturi de răsfăţ
clipe de-ncântare
la ivirea primilor muguri
în braţele fragede
ale inimii
pe platoul zorilor
sub mlădierea
vibrantului senin
al cerului
care se topeşte
printre pleoape suave
în surâsul ochilor
atingându-ne discret
cu mişcări lente
ca într-un vals de Brahms.

——————————-

Vasilica GRIGORAȘ

30 aprilie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Explozia salcâmilor

 

Au explodat salcâmii-n alb de înger
Retina troienindu-mi-o instant,
De-atâta puritate redundant
În colțul lunii mă înțep și sânger.

 

Au explodat salcâmii în miresme
Încât mi-aleargă ciute albe-n vene,
Prea plin de dorul tău, mă-mbăt alene
Cu vin ‘n-a zorilor catapetesme.

 

Au explodat salcâmii-n praf de cretă
Părând sub raza lunii reci fantome,
Având de depresive nopți simptome
De triluri de privighetori fac chetă.

 

Miresme-n ale primăverii scocuri
Au explodat salcâmii-n albe focuri.

 

Mereu lângă tine

 

Prefă-te iubito în iarbă pe dealuri,
La rându-mi, în rouă, în zori mă preschimb,
Prefă-te-n icoană, să pot a-ți fi nimb
Ori râu în câmpie să pot a-ți fi maluri.

 

Prefă-te iubito în vultur pe creste…
Urca-voi la tine pe-al brazilor vaier;
Voi fi, sărutându-ți aripile, aer,
Pe cerul albastru vom scrie poveste.

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Simina PĂUN-MOISE: Jurământ

Jurământ

 

Iubitule, de astăzi vreau să-ți fiu mireasă,
Eu rochia albă vreau să-mbrac.
De astăzi vreau să-ți fiu aleasă,
Tu, astăzi, să te-mbraci în frac.

 

Să ne luăm frumos de mână ,
Să mergem noi doi la altar.
Să- mi pui pe cap sfântă cunună,
Azi, să ne dăm inimile-n dar.

 

Să ne jurăm de astăzi cu credință,
Când verighetele ni le schimbăm,
Şi dacă ne-o fi cu putință,
Să încercăm de azi, să nu ne înjurăm.

 

Că aurul pe degete are carate,
Şi străluceşte-n soare orbitor.
Ar fi păcat, să ştii iubite,
Să ne mințim de azi,
Jurând un fals amor.

 

Să dănțuim frumos cu popii,
Strâns mâna-n mână ne rotim!
Şi când ajungem seara-acasă ,
Să ne gândim şi la copii.

 

De astăzi, dragul mei iubite,
Aş vrea de azi să te compun.
Şi nu uita ca-ți sunt mireasă,
Ție, de azi, eu mă supun.

 

Să ne- ncheiem povestea de iubire,
Peste mulți ani, c-o droaie de copii.
Să mergem mână-n mână-n tăinuire,
La bătrânețe-n moarte, tot mire vreau să-mi fii.

———————————

Simina PĂUN-MOISE

30 aprilie, 2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Ochii de infinit

 

Doi nebuni frumoși să fim
Și-n fiecare clipă să ne uimim
Eu cu o floare, tu sărutare
Ascunse după colț prin sertare.

 

Ochii de infinit să zâmbească
Moartea tandru să ne iubească
Să ne ducă acolo unde ea
Și-a pierdut de mult timp iubirea.

 

Să ne privească inmărmurită
Cum trăim o iubire infinită

 

Cui sărutat

 

Nu am văzut om să înebunească
De singurătate sufletească
Prin munti peșteri-ntunecate
Cât ar fi de reci și-negurate…

 

Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri” →

Vasilica GRIGORAȘ: Senryu

pospai de bani albi –
coşul cetăţeanului
la înălţime

 

Selecție și comentarii: Ioana Dinescu
,,Un senryu cum scrie la carte, care interpretează magistral câteva elemente ale fotografiei, îmbinându-le într-un tot unitar și ironic. ”Coșul” zilnic este – în imagine – în mod evident la înălțime, cu alte cuvinte, în viața noastră de cetățeni ”sub vremi”, e clar că prețurile au crescut. Pospaiul de zăpadă adunat pe coș se transformă în poem în bănuți albi (și puțini!). Mai frumos și mai nimerit nu se putea spune!”

(POEME EVIDENȚÍATE LA CONCURSUL LUNAR DE HAIGA — aprilie 2018)

Foto: Paul Alexandru

————————-

Vasilica GRIGORAȘ

29 aprilie, 2018

Vasile COMAN: Fără nume

Fără nume

 

De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu știu să zic mamă și tată
N-am cui să cer un strop de apă.

 

Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc din greu și din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.

 

De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărțite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu ești să-mi dai o sărutare?

 

Cu ce-am greșit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?

 

Mai sunt copii abandonați
Cu numele de înfiați,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.

 

Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieți si fete,
Vino mămico…că mi-e sete…

—————————-

Vasile COMAN

Ploieşti

26 aprilie, 2018