Claudia BOTA: Suflet însetat

Suflet însetat

 

Caut prin buzunare și jurnale,
Amintiri adunate prin gândurile
Nopților lungi ce sunt călătoare,
Ating visele albe- întâmplătoare.

 

Amintirile acestea sunt picături,
Picături mari sau mici din suflet,
Pictate cu trudă în taina unei veri
Pe un tablou meditativ de șevalet.

 

Adierea te-ntâmpină în vâlvătaia inimii,
Hrănită cu dor și miere dulce amețitoare,
Dezminte-mă să-mi regăsesc setea luminii,
Când glasul tău îmi cheamă apriga cugetare.

 

Abia în trecere de reușesc să te-ntrezăresc
Căutătoarea stelei fără nume mă numesc,
În drumul singurătății ce este fără de hotar,
Nimic în lumea asta mare nu este în zadar.

 

Privesc lumea cu a ei surâs pe care o iubesc,
Deși în fiecare zi clipele de ieri aici se risipesc
Noianul acesta lasă un fum în trecerea prin viață
Când nu mai sunt nici umbre atuncea totul te-ngheață.

———————–

Claudia BOTA

1 mai, 2018

 

One thought on “Claudia BOTA: Suflet însetat

Lasă un răspuns