Pictură de Luis Pla
Acvila
Corbii zboară în stoluri
acvila zboară solitar.
Luchino Visconti
Atât de aproape de cer
zboară acvila
singură
ca un poet
răbdător așteptând
sosirea cuvântului
până când pana, în sfârșit,
zgârie câteva linii
îndoindu-se încă
de rostul
de zădărnicia
spunerii prin cuvinte.
Germain Droogenbroodt
Traducere: Gabriela Căluțiu-Sonnenberg
din “În curgerea timpului, Meditații în Himalaya”
Editura Europa, Craiova
Pas în doi (3)
dacă mă mai iubeşti
pune-mi toamna în ochi
şi scutură-mi gândul cu tine
din copacul care mă privește
de când am schimbat
verdele frunzelor mele
pe bruma zborului tău de pe tâmple
mă arunc în tine ca-ntr-o fântână
în ochiul tău stâng
îmi las dorința sub pleoapă
la uşa sufletului tău
apoi umblu tiptil cu pașii mici
mă tulbur mă înfior te respir
pe sub oase se-aprind licurici
inima ta bate pentru amândoi
tu respiri și pentru mine
mirosim amândoi a floare-a iubire
dacă mă mai iubeşti
lasă-mă să păşesc desculţă
pe iarba ta
să te iau de mână să plutim orbi
să ne lovim de lucruri de oameni de pomi
deschide-ți sufletul și lasă-mă să trec
cu hergheliile mele de fluturi
de îngeri beți
fără tine nu aș mai fi
îmi ești aer lumină și sânge
să ne-aruncăm din înalturi îți zic
unul în altul ținându-ne de mână
într-un vertij aiuritor
o, câtă spaimă se arată
parcă am zbura pe cai înaripați pe fluturi
în schimb nu-mi vine să cred
că te ating pe suflet și că îmi e frig
dacă mă mai iubești
spune-mi poveşti
despre zboruri căzute din stele
şi lasă-mă să mă ascund de mine însămi în tine
eu sunt o pasăre migratoare
dragostea mea
——————————————–
Adriana Popa & Petre Ioan Creţu
Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița
21 martie 2018
Întâiul mit
înțelepții spun că a viețui este sinonim cu
a inhala falii de oxigen și de nefericiri
în neînțelepciunea tinereții mele pipăi soarele și miile de stele cu degete de hârtie
cupola lumii îmi pare
o strană în care furtuni de meduze aliezee ale timpului mort aliniază planete
prin acest univers ostil port carcasa trupului viu
ramificațiile ei pătrund până la al șaptelea
element
în subterana sufletelor care continuă să viețuiască printre moloz marmură și mituri
pot preschimba această punte trecătoare într-o
viitoare viață?
lumea are la temelie picturile rupestre ca și cum oamenii de acum ar fi tot naivii ce au inventat arta
în demisolul singurătății
cu puterea întâilor născuți îți zic Ție Doamne
că ne-ai înțelepțit prin cuvânt chiar dacă
în universuri paralele acesta umblă deztrupat
Moarte narcotică
poate dincolo moartea este caldă
ca mustul ce fierbe în întuneric
poate e ca zăpezile ce acoperă creste de munți
tot mai subțire tot mai rară
o floare de-nu-mă-uita smulsă de botul umed
al unui cerb rătăcit
moartea…ah! gustul ei de oțet
mi-a ars epiglota
nu mai am suflu să îi vorbesc despre
dimineata nașterii mele
cu flori de gheață sculptate pe iris
voi păși spre moarte cu tot cerul meu ancorat
de emisfera stângă
simt de pe acum pulsul mâinilor cu care mă vor îmbrățișa
simfoniile morții haotic
Nopți filiforme
în noaptea asta stelele privesc autostrada
populată de singurătăți
fiecare cu roșia manta a sângelui strânsă la piept
știu că am aruncat pe cer timpul sufocat de ani imperiali
dar ascund în palme lumi la scadență neputințe calamități
facturi neplătite ale vieții în zadar
dă-mi luna
rotundul ei fixat ca un girofar îmi pătrunde
în plămânii uscați
și te strig din umbra arborelui-poem
cu tălpile linse de pietre
val spre uscat sare amară a clipele mele
Timp ubicuu
iarna asta zăpada acoperă ochii cailor orbi
aburi îmi urcă în piept și mă scutur de timpul viu
care continuă să se înfășoare salamandră ce fierbe pe piatra filosofală
îmi miroase a geruri care topesc stalagmite
le transformă în filigran
apoi se așază la masă cu propria mea ingenuitate
îți arunc singurătățile la cutia milei
îndrăgostiții inspiră dragostea cu aerul ei oxidat
iar eu scriu cu umbra mâinii tale pe gheața
artificială zig-zagurile morții
gura mea rostește cuvântul perfid cu care
au cucerit femeile trecători
viața este o iarnă dezghețată între mii de poeme albe
Ziduri chinezești
păsări ca umbre ascuțite cresc
dincolo de orizontul pătrat
îmi atârn inima de gâtul luminii
și tac cu pendulul lumii fixat între branhii
niciun om nu-mi ridică zorii
până la nori/ candele aspre
ce va fi dincolo de tăcerea vibrantă?
ne vor orbi îngerii cireșele amare se vor coace?
lumea ta fantomatică pare a se prinde
de ruginiul pământ
sub care se ascund iriși tomnateci
bulbi străvezii
sentimente de aer pe care le trag
mai adânc mai adânc
în plămânii mei largi
ce respiră cu sute de valve ancorate
în universul aerat
sub marele zid
Traseul
viața la parametrii normali
are un lung traseu
nu zguduie mentalul colectiv
doar se pliază pe ventriculul stâng
iubiri filiforme trec prin tine
ca printr-un cap de pajură
mecanismul lor subtil are un resort
înfipt în sol
cine manevrează sentimentele
aura lor diformă ?
focuri înalte îmi joacă pe sternul
din care albul se scurge grunjos
Tu
Nu puteam evoca
Înapoia gândului
Paşii încordaţi,
Căutători de linişte
Zăpada albă – iubire!
Mireasa de har
Mă-nvăluia în jurul ei
Pe tine căutându-te
Să-ţi spun că acolo, ei
Erau trecuţi şi uscaţi
…nu plânge iubire,
ia-mă de mână, vino!
Iţi iau inima în palme,
Căldura inimii tale….
Singura existentă
Apoi neliniştile tale
Altruismul, dăruirea ta
Le revărs asupra oamenilor
Arătând, evocând…
Bob de dor cu amintiri
Te priveam,
așa cum erai…
Cu dorurile strânse-n tine,
şi sufletul gârbovit de ani.
Stagiatură
înlocuiam cuvintele cu inefabile păsări
până când stelele se-aprindeau
de gelozie – fără îndoială –
cucul
îşi tot satura numele
undeva între frunze neclare
pletele mele blonde pierdeau
inocenţa grâului copt
tu făceai foc
pentru imperceptibile zboruri eu străluceam
abstract ochii tăi reduceau pădurea din jur
la un singur punct
oraşul ne primea străin
eram cam inconştienţi
bineînţeles
aveam în braţe soare
şi-n buzunare fân
de uimire doamnele
erau să calce trenul
la barieră lângă parc
Zbor
dac-aş fi cer
aş declina cu norii
mi-aş dezbrăca speranţa
în stropii de ploaie
dac-aş dansa sub lună
cu picior de izvor
aş descânta deşertul din noi
cu livezi
dac-aş răsări dimineaţa
Continue reading „Adriana POPA: Poesis”
Melancolie
Ce albastru e cerul
şi cât de sfâşietoare par toate
priveşti în gol
la tinereţea pierdută
clipele acelea unice
se derulează cuminţi ca
într-un film de epocă
pagini ale unei vieţi
acum ca şi epuizate
pe ce filă a trecutului
vrei să-ntârzii unde crezi că
ai trăit mai adevărat
ce să selectezi de-aici
ce alegere să mai faci acum
când zilele par inutile şi triste
vieţi stoarse de sevă
cadavre ce plutesc în vid
ce salt nebunesc să poţi face
ca să regăseşti trăirile acelea
ce ne păreau magice
ce demon se joacă cu vieţile noastre
nu reuşeşti să cuprinzi decât învelişul lucrurilor
în timp ce lacrimile picură calde
pe gresia rece
——————————-
IOAN POPOIU
21 martie 2018
E ZIUA MONDIALA A POEZIEI
Vibrează poezia în viaţa socială
Prin iluzii, speranţe, fiori şi iubire,
Comunicarea e duioasă, muzicală
În clipele dumnezeieşti pline de simţire.
Născută din talent creaţia, în viaţă,
Străluminează în cultură şi filozofie.;
Cuvântul, versul, strofa, rima se răsfaţă
În sunete-aşezate ca într-o simfonie.
Mulţimi de poezii inundă această lume,
Exprimă bucuria, gândul şi durerea,
Emoţia, melancolia şi tăcerea…
Sculptată-n dor poema ia formă de minune!
Astăzi, pe mapamond, sărbătorim minunea!
Cu demnitate, sentiment şi datorie,
Printr-un şir de cuvinte tandre ca rugăciunea,
Prindem timpul sensibil -în sfântă- armonie.
——————————–
Lia RUSE
Laval-Montreal, Canada
21 martie 2018
PE FRUNTEA SUFLETULUI MEU
Pe fruntea sufletului meu,
Cernit-au astăzi flori de măr…
Din ceruri poate, de vreun Zeu,
Când ruga mi-auzit… sau Zmeu,
Coroană-mi împletind în păr !
Visul, rămas în iarnă priponit,
Pe stâlpul deznădejdii înspre cer,
Până mai ieri, de viscol prigonit,
Mi-a sângerat la poale, surghiunit,
De mâna crud-a unui temnicer…
Azi, însă, parcă ies din labirint,
Soarele mă întâmpină, mă scaldă…
Cuvinte nu pot scrie din ce simt,
Îmi picură ca stropi de mărgărint,
De bucurie, o sevă dulce, caldă !
Prezentă-s primăverii-n sărbătoare,
Mă inundă parfum de flori de măr,
De parcă ies dintr-o vâltoare,
Putând fi iarăși visătoare,
Prinzând din zbor fluturi în păr…
Și am de-astâmpărat atâta sete,
Ce-am adunat în sufletu-mi arid…
Că vreau să șterg cu un burete,
Amare lacrimi și regrete,
Din mine să-nfloresc timid !
Să cred în zile noi și încercări,
Să-mi vina, făr-a scrie-o jalbă
Și-n loc de vifor și întunecări,
Doar primăveri m-aștepte pe cărări,
Din flori de măr să-mi fac o salbă !
—————————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
21 martie 2018
Poezia
ornicul
ce ne leagănă paşii
cu graţie
pe firul timpului
tăcerea şi taina
din fiecare sunet
rostit din iubire
apă vie
venită de sus
să ne spălăm inima
dornică de reînviere
ghioceii copilăriei
mereu proaspăt înfloriţi
până la senectute
sevă dulce de copac
adăpând miraculos
setea de metaforă
şuviţe tainice de zbor
în noaptea violet
spre licuricii cerului
înger cu aripile întinse
generozitate divină
în sfântă mângâiere
darul Domnului
pentru că la început
a fost Cuvântul
——————————-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
21 martie 2018
O ședință a cenaclului literar LĂMÂIȚA de la CIE Cupca a avut loc chiar în incinta muzeului istoric. Aici se află expoziții permanente dedicate scriitorilor noștri atât clasici, cât și actuali – Taras Șevcenko, Mihai Eminescu, Olga Kobâleanska, Ilie Motrescu, Ion Cozmei și alții. Elevii au susținut un scurt recital poetic. Au citit versuri ale celor doi poeți pe care îi comemorăm în luna martie – Taras Șevcenko și Ion Cozmei. De asemenea ne-am aminit și de marele Eminescu, s-au citit versuri de ale regretatului nostru comământean Ilie Motrescu. La fine am dat citire câtorva creații proprii, versueri scurte, fragmente din compuneri, descrieri ale naturii. Am răsfoit ziare, reviste, buclete.
Ne-am amintit în această zi (deși facem permanent acest lucru) de regretatul nostru consătean Petre Ciobanu, omul și activistul, datorită căruia cupcenii au monografia satului de baștină. Am vorbit despre doamna scriitoare și activistă Mariana Gurza, din Timișoara, harnica doamnă, care acolo, în România, a scris mult despre domnul Petre Ciobanu, le-am arătat și creațiile mele proprii dedicate vrednicului român și patriot al baștinii, care a lăsat o urmă de neșters în amintirea sătenilor, dar și a tuturor bucovinenilor.
Nu l-am uitat nici pe un alt vrednic cupcean Vasile Plăvan, ale cărui creații au ajuns la noi, tot datorită stăruinței depuse de doamna Mariana Gurza, care niciodată nu uită de unde își are rădăcinile. Cupcenii se pot mândri pe bună dreptate cu asemenea personalități.
——————————-
Eleonora SCHIPOR,
profesoară, conducătoarea cenaclului literar LĂMÂIȚA
Cupca, Ucraina
21 martie 2018
*În foto, membri cenaclului în incinta muzeului școlar, cu șefa cercului și președinta comitetului școlăresc Marta Belici.