PETRARCA I

 

Voi ch’ascoltate in rime sparse il suono
di quei sospiri ond’io nudriva ’l core
in sul mio primo giovenile errore
quand’era in parte altr’uom da quel ch’i’ sono,

del vario stile in ch’io piango et ragiono
fra le vane speranze e ’l van dolore,
ove sia chi per prova intenda amore,
spero trovar pietà, nonché perdono.

Ma ben veggio or sì come al popol tutto
favola fui gran tempo, onde sovente
di me medesmo meco mi vergogno;

et del mio vaneggiar vergogna è ’l frutto,
e ’l pentersi, e ’l conoscer chiaramente
che quanto piace al mondo è breve sogno

 

 

SONETUL 1

 

Voi, ce în rime risipite cercați tonul

atâtor tânguiri ce inima-mi umplură

când, june, negăsind o scurtătură

spre ceea ce sunt azi, greșeam isonul,

 

de felul cam pestriț în care cântu-mi

s-a potrivit  speranței și durerii

aș vrea astăzi la toți, că-i vremea serii,

să cer iertare dar, scuzând avântu-mi.

 

Dar chiar de-s conștient că de poveste

m-am tot făcut de tânăr, în popor,

de nu am pace cum nu au nebunii,

 

și suferința de rușine-mi este;

mai știu ceva: ce place tuturor

e-adesea doar un vis pe chipul lumii.

 

 

***

PETRARCA XIII

 

Quando fra l’altre donne ad ora ad ora
Amor vien nel bel viso di costei,
quanto ciascuna è men bella di lei
tanto cresce ’l desio che m’innamora.

I’ benedico il loco e ’l tempo et l’ora
che sí alto miraron gli occhi mei,
et dico: Anima, assai ringratiar dêi
che fosti a tanto honor degnata allora.

Da lei ti vèn l’amoroso pensero,
che mentre ’l segui al sommo ben t’invia,
pocho prezando quel ch’ogni huom desia;

da lei vien l’animosa leggiadria
ch’al ciel ti scorge per destro sentero,
sí ch’i’ vo già de la speranza altero.

 

 

SONETUL 13

 

Cănd între ele, cu o tainică lentoare,

Amor învie încet-încet în fața sa,

cu celelalte n-aș putea-o compara,

și iarăși ard de patima cea mare.

 

Apoi binecuvânt și locul, ceasul,

când ochii-i ridicai spre harul ei

și zic: Suflet al meu, printre femei,

cum te-onoră cine-ți conduse pasul.

 

Căci ea e chiar izvorul de petale

pe care, de-l urmezi, ajungi în rai,

disprețuind ce pân-atunci râvneai;

 

din ea adie gingășia ce-o doreai

și care înspre  cer deschide-o cale

pe care calc încrezător, suind agale.

 

 

***

PETRARCA XVI

 

Movesi il vecchierel canuto et biancho
del dolce loco ov’à sua età fornita
et da la famigliuola sbigottita
che vede il caro padre venir manco;

indi trahendo poi l’antiquo fianco
per l’extreme giornate di sua vita,
quanto piú pò, col buon voler s’aita,
rotto dagli anni, et dal camino stanco;

et viene a Roma, seguendo ’l desio,
per mirar la sembianza di colui
ch’ancor lassú nel ciel vedere spera:

cosí, lasso, talor vo cerchand’io,
donna, quanto è possibile, in altrui
la disïata vostra forma vera.

 

 

SONETUL 16

 

Ca bătrânelul care-și lasă locul
în care anii și viața l-au albit
și-unde toți cu vorbe i-au hrănit
speranțele și visul, nenorocul;

el, care cu fereală abia își cară
ciolanele privind spre asfințit,
căci a-înțeles acum că a sosit
vremea când totul este o povară, Continue reading „Ion ISTRATE: FRANCESCO PETRARCA – IL CANZONIERE (1) – SONETE TRADUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DE ION ISTRATE” →