Vasile COMAN: Aş iubi…când să iubesc?

Aş iubi…când să iubesc?

 

Aş iubi! Dar sunt prea tânăr, mă gândesc că mai e mult,
Până vine iarna vieții când la sobă, moțăind
Voi citi din carte, versuri, scrise de-un poet… cândva,
Despre ce a fost iubirea, despre cum fu viața sa!

 

Acum râd când văd amorul cum se plimbă leganând,
Cum cerșește sărutări până acum necontenit
Nu mi-e poftă, nici dorință s-ascult vorbe de îubire,
Este timp! Anii-mi sunt tineri…voi iubi cândva-neştire…

 

Azi, admir gradina, fluturi…mă voi odihni-n livezi,
Nu am timp de râs cu chipuri ce-mi zâmbesc cu ochii verzi
Sunt prea tânăr…şi roşesc când la braț văd amorezii,
Ce se gudură intruna şi se zbenguiesc ca iezii.

 

Dați-mi voie, prin livezi încă vreau să rătăcesc
Şi la braț cu a mele vise să alerg şi să trăiesc,
Într-o dulce nepăsare, să culeg crinul curat
Flori de iris, flori de lotus…că sunt suflet nepătat.

 

Ce se-aude? Este iarnă?! Doamne, ai făcut ‘nadins!
Unde-mi este trupul tânăr, de ce părul mi-este nins?
Cănd trecură anii vieții, când am râs de-atâtea ori,
De ce Doamne, scuturi floarea şi o laşi fără culori?

 

Dați-mi voie! Doamne Sfinte, pune lângă mine milă,
Prea e clipa trecătoare, inima mi-este copilă,
Lasă-mi timp! De ce e grabă lemnu-n sobă să ascult
Împiedică-mă de a plânge, lasă-mi clipa…n-am iubit…

––––––––––-

Vasile COMAN

Fânari

3 iunie 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Ascultă-n verde

 

Ascultă-n verde, simt miros de nuntă
În verdele desprins de prin rutină
Iar mugurii de brad ce vântu-i cântă
În buburuza-n zbor, fără de vină.

 

Mă trec prin verde, încă nu-l mai știu
Şi împletesc prin mrejele din mine
Mugurii de floare ce-mi doresc să fiu
Şi-o creangă aplecată , înspre sine.

 

Cobor din nori, în verdele din haine
Și-n timpul tins prin frunze ce-i tăcut
Penel de clipociri îngrop în vine ,
Pe chipul din copaci din timp pierdut.

 

Mă-ngrop în verdele din frunzele răpuse
Croire prin culcușul din ascuns
În putregaiul celor descompuse
Și în răspunsul, fără de răspuns .

 

Mă ung în verdele demult uitat de soartă
Precum si-n cel ce n-are niciun rost
Și în miresmea lemnului din poartă
Ce nu demult, cum știu ,stejar a fost.

 

Mă trec prin verde unde timpul duc
Ori să le las pe toate, printre toate
Sau dacă vreau mă nasc din nou, haiduc ,
Să petrec frunze descompuse, înspre moarte.

 

Dar parcă-n verde, văd alai de nuntă,
Penelul țanțoș și-a pictat rutina
Prin muguri verzi de paradă vântul cântă
Și-ncerarcă-n verde-a împleti lumina.

 

Alt apus de soare

 

Ce apus de soare, spectacol , iubite
Vezi deasupra noastră se mijeşte Luna.
Stele diafane, peste cer cârpite
Valul bate țărmul de ocean întruna.

 

Umbre de-ntuneric mărginind ispite
Plâng azure ape , bolților izvoare,
Fâlfâit de aripi umbrelor pierite
Bot desprins din ierburi, ochi de căprioare.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis”

Marin BEȘCUCĂ: Depozitul de libertate

DEPOZITUL DE LIBERTATE

 

… aho-aho !… copii și Frați
de prin toate ungherele lumii,
ia veniți de m-ascultați …
de treci codrii …
la noi,
da-la noi !… sunt codrii nalți,
da-nalți …
nici nu mai știm ce poartă munții,
grânele de la noi … pfuuu !
serele, iazurile, comtimurile de toate felurile,
producțiile la hectar,
o tonă de cereale pe cap de locuitor !
alimentația rațională a întregului popor,
ia și-un strop cu strop de televizor parțial … color !
trecusem cum-necum de 1977,
dar aveam asigurată independența și suveranitatea națională și-atâta flotă comercială, că unu cu pleoapa stângă lăsată anormal peste ochi nici nu visa c-a s-o facă harcea parcea …
s-a cerut dintr-un foc să ne lipsim de CAPuri,
ba cu zâmbelul din lob în lob !
și țara s-a năpustit … praful și pulberea,
apoi ne-am ales cu praful de pe tobă …
noi vrem codrii voștri !… Imperiul,
după ce așezaseră catapeteasma peste petrol,
LIBER !… li s-a spus,
noi vrem siderurgia !
LIBER !
noi vrem cimentul,
LIBER !
noi vrem pământ de la voi
LIBER, dar fără Fundulea !
LIBER
LIBER
LIBER
LIBER
și am mai rămas cu libertatea de-a striga în stradă …
și tot strigăm !
se știe și cine ne plătește strigatul
și pensiile au niște piloane, pfuuu !!
radar ?
LIBER !
autostrăzi nu vreți ?
dar cine să le facă ?
voi !!!
mânați măi și sunați din zurgălăi !
uau, ce tare …
da vrem să vă impunem MCV
LIBER !
LIBER
LIBER …
dar eu, eu cu cine … ?
liber frate la cine vrei că treaba se face cu ambasada,
LIBER !
au ieșit niscai golani, am vrea minerii, știți …
bâte, topoare, fețele mâzgălite cu praf de cărbune,
LIBER !
jos golaniada !
și-au pus-o jos …
dar s-a câștigat mai apoi Puterea,
dar osul tot os !
moș Gavril a fugit din defileu, dar cu Dudu … ehee
liberă Capitala de mineri în veci vecilor,
va veni Mântuirea Neamului !
dar munții plâng,
le și e rușine cu pântecele goale-n ochii lumii,
iar sateliții ăștia nu au simțiri,
văd tot, ascultă tot … mai ș-o bârfă
cum atacul barbar gazetăresc împotriva actelor
de la Târgu Mureș …
dar ei sunt liberi !
dar au mințit !
ei și, sunt liberi !
DEPOZITUL DE LIBERTATE nu se va construi la voi,
vom … penitenciare …
moderne,
chiar până la 7 stele !
LIBER !
dar vine Centenarul,
100 de ani de libertate națională integrată …
lasă asta,
cine v-a adus curcubeul ?
bine-bine dar măcar să punem un motostivuitor …
LIBER !
vrem să pixelăm mai mult
LIBER !
dar mai avem ceva pământ, totuși,
DEPOZITUL DE LIBERTTE …
dar la câte sărbători aveți de unde altă libertate ?
da, dar copii noștri s-au cam săturat de bătrînii
care și-au ieșit cu piloanele goale în stradă
LIBER !
dar și lagardera …
LIBER !
dar eu,
eu sunt un poet în Grădina Maicii Donului,
LIBER !
cum să spun …
nu spune !
de la mine pân-la tine liberul arbitru
Liberul arbitru suntem noi,
voi mergeți cu DUMNEZEU !
bine, dar suntem așa de puțini,
apăi, râul, ramul … Cărarea Împărăției
lasă … a privi gândești că pot…
nu gândesc, scriu !
DEPOZITUL DE LIBERTATE
are pornite toate camerele de luat vederi,
iar noi am fos obișnuiți … știți … de îndată !
LIBER !
și Schengen ?
acolo e liber deja, nu mai e nevoie de voi,
dar lăsați-vă retina !

 

II

 

… retina ziceți ?
hmm … retina !
dar eu sunt mesager prin vers,
eu aduc linie de har,
aduc dar din Dar !
eu încerc !
da, m-am crezut Campionul,
ei și ?
am greșit !
pasul meu încă mai calcă,
pasul meu ferm încă,
mai și șovăi,
dar așa mi-i izvorul,
nimic nu-l împiedică însă să-ți ducă matca,
am încercat SUPLICIU,
l-am și biruit,
e drept, ÎMPĂRȚIT DE DOI !
mă uit în ochii cerului și-mi caut rezeme acolo,
azi l-am strigat pe Ioan Țepelea,
l-am rugat să-l salute pe George Enescu,
peste urmele pașilor lui îmi duc acum pasul !
și pasul calcă,
și pasul mi-i încă ferm !
firesc, Mărțișor mă ține de mână !
cerul nu-mi întoarce răsfățul,
el e mai liber ca mine !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Depozitul de libertate”

Jane CRIȘAN: Zori de n-or veni…

ZORI DE N-OR VENI…

 

Cum aș putea să intru-n noapte fără tine?
Cum să te caut prin vise rătăcind?
Și zori de n-or veni, știi bine,
Pe drumul lung vreau ca să plec iubind…

 

Trup lângă trup, arzând sub haina rece
A unui Timp ce vine să fure pe tăcute,
Nu vom simți cum clipa ne va trece,
Și vom lăsa în urmă doar amintiri cernute…

 

Cum aș putea s-adorm uitând să te respir,
Pe tine, care-mi ești de-o viață reverie?
Pe brațul tău, cuminte, eu părul să-mi răsfir,
Și din sărutul tău să beau doar apă vie…

 

Așa că, stai aici, cu mine… și dă-mi mâna,
Ca să pășim în noapte împreună…
Doar tu și eu, și prin fereastră Luna,
Privind de sus cum doru-l sorb arvună…

––––––––––––

Jane CRIȘAN
Seattle,WA, USA
2 iunie,  2018

Germain DROOGENBROODT: Tablou celest

Fotografie Germain Droogenbroodt, Pognana, Lacul Como

 

Tablou celest

Pe fondul albastrei bolți
norii încondeiază
alb peste alb
efemere tablouri

Oare să fie semne
sau poate-i vorba doar
de-un simplu răsfăț vizual?

Germain Droogenbroodt

La Cava, Pognana, Lacul Como, 7. mai 2018

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
***

HEMELBEELD // Tegen het blauwe hemelgewelf / schilderen de wolken / wit boven wit
hun efemere beelden // Zouden het tekens zijn / – of niets méér / dan alleen maar /
verrukking voor het oog?

Iulian TĂTARU: Străinul

Străinul

 

Autobuzu’-opreşte lin
În stația „La cruce” ,
Din el coboară un străin ,
Spre-o casă mersu-l duce…

 

Măreşte pasul . Şi-ar dori
Să-ntoarcă roata vieții,
Măcar o clipă de-ar mai fi
În anii tinereții…

 

Nici nu simți când a ajuns
La poarta cunoscută .
La „bună ziua” i-a răspuns
O voce neştiută…

 

Păşi, apoi, străinul nost’
Pe-o îngustă cărare,
Ajunse-n dealul ce i-a fost
Umăr la supărare…

 

O linişte îl apăsa
În piept atât de tare…
La gura sobei se visa
Tot înșirând taclale…

 

Se văzu tânăr, viguros,
Trăgând brazde cu coasa,
Ori stând la masă bucuros,
Cu-ai lui, cu toată casa…

 

Bătrânul câine-l cunoscu
Şi veni lângă dânsul
O lacrimă-i, din ochi, căzu,
Străinul scăpă plânsul…

 

Mai trase-odat’ aer în piept,
Aer curat, de-acasă,
Apoi, plecă pe drumu-i drept
Spre liniştea-i ce-apasă…

–––––––––––––

Iulian TĂTARU

Larnaca, Cipru

3 iunie, 2018

Pr. Radu BOTIȘ: Mai dalbă, Alba reîntregirii

Mai dalbă, Alba reîntregirii

În Alba țării, sub cetate
Sălășluiesc, de mult, eroi
Răpuși cu dorul de dreptate
Uitați, adesea, și de noi.

Se aud sub crucile creștine
Cum lacrimile curg șuvoi,
Până la cer răzbat suspine
Cu jind la pacea de apoi.

La Alba Iulia, altarul
Mai poartă-n catedrală semn,
Iar peste țară, preasfânt, harul
Scoboară la poporul demn.

Mai dalbă, Alba reîntregirii
Răscoală-n noi chemarea sa,
Cu, pretutindenea, martirii
Unirea sfântă va dura.

––––––––––––

Pr. Radu BOTIȘ

Ulmeni, Maramureș

3 iunie, 2018

Vasile FILIP: Centenar 2018 (versuri)

Centenar 2018

 

Oare când au trecut o sută de ani?

Şi cât a trăit România Mare,

Pentru care, de la facerea lumii,

Au depus jertfă de viaţă străbunii

Botezaţi de noi Eroi necunoscuţi?

 

Nu revendic regatul Burebista,

Dar îl preamăresc pe Rege ca pe-un sfânt.

Pe Decebal îl cobor de pe soclu

Şi îi fac statuie înlăuntrul meu,

Înfăţişându-l cum moare-n picioare.

 

La Centenar vă chem deci la tribună,

Nu însă una dintr-un lemn exotic,

Ci-nchipuită doar din trupurile

Celor ce au murit pentru Unire

Şi ne privesc din ceruri cu mirare.

 

Noi ce-am făcut din visul lor de ţară,

Cel care-a ars precum o torţă,

Spre-a ne lăsa o vatră a luminii,

Izvorâtoare din celeste candeli

Şi ocrotită pământean de oameni?

 

Ne strângem doar în declamări festive

Şi fâlfâim deasupra noastră steagul,

Şi palma dreaptă-o aşezăm pe inimi

Care nu bat în ritmurile noastre.

Numai jertfiţii varsă lacrimi încă…

 

 

Plânset centenar

 

Ne închinăm la România Mare

Îngenuncheaţi în România Mică.

Învrăjmăşiţi în strâmbele hotare,

Din ce-am avut nu mai avem nimică.

 

Pe Brâncoveni i-am aruncat în baltă,

Iar pe Mihai l-am fost scurtat de cap.

Mereu ne-am prefăcut într-o unealtă

În mână ucigaşă de casap.

 

L-am fugărit din ţară şi pe Cuza,

Pe Horia şi Cloşca i-am dat roţii.

Din Gheorghe Doja n-a rămas nici spuza;

Şi amintirea ne-au furat-o hoţii.

 

Eroii noştri nu au nici morminte,

Duşmanilor le-am ridicat statui.

Ne-am depărtat de toate cele sfinte,

Fără de Cer suntem ai nimănui.

 

Ci unde este inima Mariei,

Dar sabia lui Ştefan unde este?

Suntem în tot supuşi nimicniciei,

N-am mai rămas nici file de poveste.

 

Ne-am adâncit în hăuri precum orbii,

Ni s-a uscat de-atâta plâns privirea.

Precum pe stârvuri ne mănâncă corbii,

S-au istovit şi ura şi iubirea.

 

I-am scos din cărţi pe marii voievozi.

Ne adâncim în marele păcat.

Suntem o stână fără de zăvozi,

Un biet ţăran rămas fără de sat.

 

Ni s-a luat şi bruma de pământ,

Nu mai avem nici strachină nici linguri;

Ne-au mai rămas doar vorbele în vânt

Şi sărăcia, să o vindem singuri.

 

Suntem ca nişte stupi fără de faguri,

Ne risipim în cele patru părţi,

Ne-mpedicăm la orice pas de praguri –

O ţară dispărută de pe hărţi.

 

Suntem meniţi de a ieşi din scheme

Mai înainte chiar de a ne naşte;

În ochii lor nimic nu-i prea devreme –

Oricum pământul este plin de moaşte.

 

Ne ducem toţi, preîmpăcaţi cu gândul

Că vremea noastră ca o apă trece,

Dar că şi lor va să el vină rândul

În lacrimile noastre să se-nece.

 

Dar iată c-a venit şi Centenarul,

Care se-aşterne peste toate cele.

Noi pentru asta am încins grătarul

Şi-n loc de ode înălţăm manele.

 

Zadarnic câte-o voce se ridică

Şi câte-un ochi mai caută spre zare –

Îngenuncheaţi în România Mică,

Ne amăgim cu România Mare.

 

Erou necunoscut

 

Trec regimentele în pas grăbit,

Sub apăsarea raniţelor mari,

Cu dor de casă, doruri de părinţi

Şi dor de tată faţă de copii.

 

Lumină nouă scânteie în ochi

Şi vise vechi le pâlpâie-n priviri.

Pământul geme sub călcâi străin

Ca un soldat care a fost rănit.

 

Ostaşii trec, pluton după pluton,

Precum ţăranii, când se duc la plug;

Ci urmele săpate în pământ

Păstrează-n în taină chipurile lor.

 

Un timp prelung pământul a vuit,

Un timp prelung ostaşii au fost treji.

În urma lor au răsărit păduri

De cruci din crengi cu frunze încă vii.

 

În clipa când furtuna s-a oprit

Şi-o rază nouă s-a ivit pe cer

S-au adunat rămaşii îndeei

Şi nu ştiu ce pe feţe le-a-nflorit.

 

 

S-au ridicat apoi, ca la un semn,

Şi ochii lor spre cer s-au îndreptat.

Erau din nou eroi necunoscuţi,

Aveau un leagăn şi erau popor…

 

Starea Naţiei

 

Patrioticul grătar

Sfârâie şi scoate fum;

Damfuri de parlamentar

Îi dau aer de parfum.

 

Preşedintele-i pe jar,

Iar noi stăm precum şezum;

Guvernanţii n-au habar –

Singuri soarta ne-o făcum.

 

Continue reading „Vasile FILIP: Centenar 2018 (versuri)”

Jane CRIȘAN: Poesis

MOȘTENIRE

 

E-atâta strâmbătate! Cum, oare, s-o îndrepți!
Pe cine să condamni? Cu cine să te cerți?
E-atâta neputință și-atâta plâns pe-ascuns,
Că, din găleata lumii, în râuri a ajuns!

 

Striviți sub o povară, precum Atlas cu globul,
Din zori până în seară muncim numai, ca robul,
Furăm din fericire, ca stropi firavi de ploaie,
Și ramuri verzi de suflet tristețea le îndoaie…

 

Venim, plecăm cu zgomot sau poate pe tăcute,
Și ne mândrim, sporadic, cu ce lăsăm făcute…
Mizeria umană e-o moștenire sfântă…
Pledăm pentru iubire, ce pare că ne-ncântă,

 

Dar plină-i de trădare, de vorbe spuse-n joacă,
Și-o transformăm în toană, ce inima ne-o toacă,
O face mici surcele, cu care-aprinde focul,
Și bietul om disperă, nu-și mai găsește locul…

 

E-atâta strâmbătate, în legile ce-și plimbă
Moștenitori, în timpul care din toate schimbă!
E-atâta rău și-n bine, și-atâta bine-n rău,
Că nu-nțeleg, planeta, cum mai trăiește, zău!

 

CELEI CARE TACE

 

Dacă scriu pentru ieri pentru azi sau un mâine
Dacă răni încă dor dacă sânge mai curge
Dacă venele-ți plâng când prin ele se scurge
O iubire de-o viață ca iubirea de câine

 

Continue reading „Jane CRIȘAN: Poesis”

Dorina OMOTA: La tine mamă când ma iei?

La tine mamă când ma iei?

 

A înflorit iar liliacul
Măicuță la mormântul tău,
Şi ce pustiu ți-e azi cerdacul,
În care ne-așteptai mereu.

 

Au înflorit mamă salcâmii,
Dar ce folos că tu nu-i vezi,
Te-ai dus ușor pe ușa vremii,
Lăsând în noi numai zăpezi.

 

Au înflorit și trandafirii,
E primăvară maica mea,
În adieri plutesc zefirii
Dar inima mea-i tare grea.

 

Au înflorit doruri în suflet,
Şi să te văd ce mult aș vrea,
Mi-s ochii arşi de-atâta planset
De când tu ai plecat pe-o stea.

 

Au înflorit pe a mea tâmplă,
De ceva timp albi ghiocei,
Și-ți pun o întrebare simplă:
La tine mamă, când mă iei?

––––––––-

Dorina OMOTA

11 mai, 2018