Centenar 2018
Oare când au trecut o sută de ani?
Şi cât a trăit România Mare,
Pentru care, de la facerea lumii,
Au depus jertfă de viaţă străbunii
Botezaţi de noi Eroi necunoscuţi?
Nu revendic regatul Burebista,
Dar îl preamăresc pe Rege ca pe-un sfânt.
Pe Decebal îl cobor de pe soclu
Şi îi fac statuie înlăuntrul meu,
Înfăţişându-l cum moare-n picioare.
La Centenar vă chem deci la tribună,
Nu însă una dintr-un lemn exotic,
Ci-nchipuită doar din trupurile
Celor ce au murit pentru Unire
Şi ne privesc din ceruri cu mirare.
Noi ce-am făcut din visul lor de ţară,
Cel care-a ars precum o torţă,
Spre-a ne lăsa o vatră a luminii,
Izvorâtoare din celeste candeli
Şi ocrotită pământean de oameni?
Ne strângem doar în declamări festive
Şi fâlfâim deasupra noastră steagul,
Şi palma dreaptă-o aşezăm pe inimi
Care nu bat în ritmurile noastre.
Numai jertfiţii varsă lacrimi încă…
Plânset centenar
Ne închinăm la România Mare
Îngenuncheaţi în România Mică.
Învrăjmăşiţi în strâmbele hotare,
Din ce-am avut nu mai avem nimică.
Pe Brâncoveni i-am aruncat în baltă,
Iar pe Mihai l-am fost scurtat de cap.
Mereu ne-am prefăcut într-o unealtă
În mână ucigaşă de casap.
L-am fugărit din ţară şi pe Cuza,
Pe Horia şi Cloşca i-am dat roţii.
Din Gheorghe Doja n-a rămas nici spuza;
Şi amintirea ne-au furat-o hoţii.
Eroii noştri nu au nici morminte,
Duşmanilor le-am ridicat statui.
Ne-am depărtat de toate cele sfinte,
Fără de Cer suntem ai nimănui.
Ci unde este inima Mariei,
Dar sabia lui Ştefan unde este?
Suntem în tot supuşi nimicniciei,
N-am mai rămas nici file de poveste.
Ne-am adâncit în hăuri precum orbii,
Ni s-a uscat de-atâta plâns privirea.
Precum pe stârvuri ne mănâncă corbii,
S-au istovit şi ura şi iubirea.
I-am scos din cărţi pe marii voievozi.
Ne adâncim în marele păcat.
Suntem o stână fără de zăvozi,
Un biet ţăran rămas fără de sat.
Ni s-a luat şi bruma de pământ,
Nu mai avem nici strachină nici linguri;
Ne-au mai rămas doar vorbele în vânt
Şi sărăcia, să o vindem singuri.
Suntem ca nişte stupi fără de faguri,
Ne risipim în cele patru părţi,
Ne-mpedicăm la orice pas de praguri –
O ţară dispărută de pe hărţi.
Suntem meniţi de a ieşi din scheme
Mai înainte chiar de a ne naşte;
În ochii lor nimic nu-i prea devreme –
Oricum pământul este plin de moaşte.
Ne ducem toţi, preîmpăcaţi cu gândul
Că vremea noastră ca o apă trece,
Dar că şi lor va să el vină rândul
În lacrimile noastre să se-nece.
Dar iată c-a venit şi Centenarul,
Care se-aşterne peste toate cele.
Noi pentru asta am încins grătarul
Şi-n loc de ode înălţăm manele.
Zadarnic câte-o voce se ridică
Şi câte-un ochi mai caută spre zare –
Îngenuncheaţi în România Mică,
Ne amăgim cu România Mare.
Erou necunoscut
Trec regimentele în pas grăbit,
Sub apăsarea raniţelor mari,
Cu dor de casă, doruri de părinţi
Şi dor de tată faţă de copii.
Lumină nouă scânteie în ochi
Şi vise vechi le pâlpâie-n priviri.
Pământul geme sub călcâi străin
Ca un soldat care a fost rănit.
Ostaşii trec, pluton după pluton,
Precum ţăranii, când se duc la plug;
Ci urmele săpate în pământ
Păstrează-n în taină chipurile lor.
Un timp prelung pământul a vuit,
Un timp prelung ostaşii au fost treji.
În urma lor au răsărit păduri
De cruci din crengi cu frunze încă vii.
În clipa când furtuna s-a oprit
Şi-o rază nouă s-a ivit pe cer
S-au adunat rămaşii îndeei
Şi nu ştiu ce pe feţe le-a-nflorit.
S-au ridicat apoi, ca la un semn,
Şi ochii lor spre cer s-au îndreptat.
Erau din nou eroi necunoscuţi,
Aveau un leagăn şi erau popor…
Starea Naţiei
Patrioticul grătar
Sfârâie şi scoate fum;
Damfuri de parlamentar
Îi dau aer de parfum.
Preşedintele-i pe jar,
Iar noi stăm precum şezum;
Guvernanţii n-au habar –
Singuri soarta ne-o făcum.
A plouat mereu cu prinţi,
A plouat şi cu prinţese;
Ploi acide şi ploi dese,
Care ne-au cam scos din minţi.
Chiote de bucurie,
A îndemn şi a chemare,
Umplu plaiul cu trufie,
Însă şi cu disperare.
În uitate cimitire
Pâlpâie câte-o lumină
Întru sfântă pomenire
Pentru morţii fără vină.
Pică lacrime de ceară
Peste cruci fără de nume
Şi-o uitare grea coboară
Peste cei uitaţi de lume.
Cei căzuţi pe meterez
Şi ne-au fost străjer şi scut
Au alt nume de botez:
De Erou Necunoscut.
Sfârâie şi scoate fum
Patrioticul grătar,
Iar urmaşii de acum
Beau pahar după pahar.
Câte-un gând arare pică
Din privirile bătrâne:
„Dar din România Mică
Nouă ce ne mai rămâne?”
Dau răspunsul guri străine,
Dar din cele care muşcă:
„Voi cătaţi-vă mai bine
De grătare şi de duşcă!”
––––––––––
Vasile FILIP
2 iunie, 2018