Dan-Obogeanu Gheorghe: ,,Devenire’’

,,Devenire’’

(închinată celor de la catedră

și dascălilor mei plecaţi din această lume)

Dacă m-aş mai naşte odată
i-aş cere Domnului să mă facă Dascăl,
să văd lumea cu ochiul primului Cuvânt
ieşit din creionul unui suflet micuţ….
E Miracolul celui ce încă n-a înţeles Viaţa
dar vrea să fie Om Mare!
Şi i-aş cere Tatălui Meu
mai multă inimă,
mai multă fantezie,
mai multă Iubire…
I-aş cere numai răbdare să-mi dea
să pot să mai fiu Eu atât de Copil
cât să pot sădi copilaria asta dulce
în orice Fiinţă….
Lumea să iubească
aurul din litere
şi dulceaţa din cuvinte,
iar gustul lor
să se facă Miere, Azimă şi Vin….
Aş vrea să fie Lumea
un stup
în care să se adune
toată dulceaţa florilor din câmp…
Iar Dascălul priceput
să poarte Roiul acesta
în tot Universul,
iar Harul său
să se facă Lumină de Înviere
peste tot Pământul!

………………………………….

De m-aş naşte înc-odată
Fa-mă, Doamne, rămurea
Muguri buni să dea din ea…
Rod bogat din Flori de Stea!

–––––––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

5 iunie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Pe aripile gândului…

PE ARIPILE GÂNDULUI…

(dedicat satului Dagâța)

Mă poartă gândul în caruselul timpului spre înapoi,
La satul meu, uitat printre coline-n colţ de Rai…
Pe-acolo, unde colindam ades cu-ai mei copoi,
Prin lan de floarea-soarelui, pe lac şi prin zăvoi
Şi-acasă iarăşi mă-ntorceam, l-al nostru trai,
Doinind în dulce grai !

Închid ochii şi-n vârtejul timpului ajung pe-ogor…
Cu nările deschise-adulmec aer proaspăt şi curat…
Amintiri trezându-mi ciorchinii de razachie din podgor,
Îmbiindu-mă mirosul de sulfină, levănţică şi mohor,
Al pământului reavăn şi-afânat după arat,
Când ploile l-au picurat !

Văd şi cumetrele cum la taifas adună snopii,
Bărbaţii, cu hazul piperat, căpiţe-nalţă din fâneţe…
Aud vântul, cum şuierând de pe colină-ndoaie plopii,
Copiii pe ulicioară, hărmălaie ţopăind în jurul popii,
Bomboane să primească şi blagoslovire la bineţe,
Mângâiere cu blândeţe !

Cimitirul văd, biserica şi-aud clopotul cum bate,
Nu ştiu de-i botez, cununie sau înmormântare…
În piept simt agonie şi inima cum mi se zbate,
Un fior, o teamă mă inundă-n suflet, mă străbate,
Că nu ştiu de face-a groază, a înspăimântare
Sau a voie-bună şi-ncântare !

Şi ce mai văd ? Căsuţa cea mică, pe plai între coline,
Pe-ai mei în pragul casei şi curtea plină de-orătănii…
Cumpăna fântânii, mama cu apă-n ulcior ce-mi vine,
Să-mi dea binecuvântarea, că să am zile senine
Şi-acolo, unde uimită mă crucesc făcând mătănii,
Dispare totu-n mreaja tănii !

ÎN SATUL DE ODINIOARĂ…

M-aduce vântul de departe, prin satul copilăriei,
Că vreau să văd biserica, școala, casa părintească…
Oamenii să-i văd, câți mai trăiesc și câți în gura gliei,
Sub talpa hain-a timpului, sub greautatea panopliei,
Ce, poate vor să iasă la lumină, cu vecinii să vorbească,
Să îi ntrebe de-au uitat în vatr-aprins-o iască…

Privesc în jur sterpele grădini și casele părăginite,
Grinzi putrede, porți căzute, lespezile sparte…
Cu gardurile-n bălării, ferestre astupate, cătrănite,
La uși, belciuge și-ncuietori zăcând atârnate, ruginite…
Doar sufletele acelea pripășite mai bântuie deoparte,
Agățate de granița dintre viață și moarte…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Pe aripile gândului…” →

Victor COBZAC: Frânturi de timp

FRÂNTURI DE TIMP

Trăim…
Frânturi de timp
Şi cioburi… de iluzii,
Acutizăm tăcerea,
De ea…
Nici o scăpare,
Rămâne doar credinţa
În ziua cea de mâine,
Care mai zace-n stive,
Colacul de salvare.
Resuscităm durerea,
Ascunsă prin arhive,
Îmbătrânind devreme,
Murim copii,
De tineri,
Fără-a şti gustul vieţii
Murim de la născare,
Murim de disperare,
Nu ştim
Să ne oprim.
Murim, murim,
Murim?!

–––––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

1 mai, 2017

Emilia ȚUȚUIANU: Nostalgii lirice

Prietenie

Nu socoti nimic

prietenia nu are măsură

aşa cum iubirea

nu se poate defini.

Este ceva ce arde

te apropie

ţi-e dragă.

Uneori,

fără să vrem,

pierdem…

Prietenia eşti tu

aşa cum te ştiu!

Durerea mea…

Durerea ce o simt

mă încovoaie

nu-i găsesc leacul

printre făţărnicii

şi nimicnicii.

Poteca pe care o străbat

spinoasă şi întortocheată

poate să fie o provocare?

O accept cu seninătate

ştiind că dincolo de timp

toate se vor aşeza.

Cel care mă ţine de mână

ştie că sub curcubeul vieţii

suferinţa mea

va ofili

şi-n lumina cerului

voi primi izbăvirea…

Noaptea

Mai vine o noapte –

şi afară plouă.

Des şi mărunt,

din empireul de plumb.

Nesfârşită singurătate,

mereu ne-ntâlnim,

în noaptea cenuşie…

Cutreier în întuneric,

pe drumuri pierdute,

stropi blânzi s-adună,

în şoapte,

cu vise şi doruri tăcute…

––––––––––––

Emilia ȚUȚUIANU

Roman

4 iunie, 2018

Jane CRIȘAN: Amintirea păsării

AMINTIREA PĂSĂRII

Mai știi? Îmbrățișarea mea a fost
ca două aripi triste de pasăre rănită,
ce-și căuta iubirii pe viață adăpost,
dar nu-ndrăznea, de dor încremenită…

Nici n-am simțit când ploaia, pe obraz,
sărutul mi-l ștergea cu-nverșunare…
Dar erau numai lacrimi de topaz,
cu gustul lor sărat, tulburător, de Mare…

Și până-n suflet se scurgeau tăcute
mărgăritare strălucind din gânduri…
Noi ne spuneam doar vrute și nevrute,
iar vorbele zburau în patru vânturi…

Și ne-am înlănțuit atunci cu-o amintire,
pe viață s-o purtăm și nimeni să nu știe…
O pasăre albastră, născută din iubire,
pe care am ascuns-o pe veci în poezie…

––––––––––––––

Jane CRIȘAN
Seattle,WA, USA

4 iunie, 2018

(Din vol. „Sărutul spinului”)

Dan-Obogeanu Gheorghe: ,,Sentința”

,,Sentința”

Ai vrut să-mi stai pe lângă suflet,
Să nu trăieşti în rătăcire,
Dar gându-ţi este numai umblet
Sau o fărâmă din neştire…

Nu-ţi spun poveşti americane
Şi nici nuvele franţuzeşti,
Te naşti din vechi foiletoane
Şi cazi în vechile poveşti!

Când visele iţi cad canonic
În vechi păcate pe altar
Mai vine îngerul demonic
Sa dea cu peria un var …

Şi bat cărările întoarse
Aceleaşi arse, scrum, regrete,
Tot plâsul inimilor stoarse
Îţi face sufletul burete…

Şi judecata e minciună
C-un adevăr scurt la picioare,
Îţi cântă lira cu o strună
Păreri de vis într-o uitare…

Şi visul cade peste zori
Cu stelele în fundul mării
Te vei trezi…n-ai cum să mori
Punând doar semnul întrebării…

Mai lasă o mirare-n zi
Şi un regret într-o oglindă
Şi iţi voi scrie poezii…
În cartea mea tu îmi eşti grindă…

Eşti stâlpul verde lustruit
Ce-mi ţine candela aprinsă
Lumina ei m-a mistuit…
Străin eram cand dormea stinsă!

Acum…e bine…m-ai iubit
În cărţi, mi te-ai făcut citire,
Te-am răsfățat şi te alint…
Eu te condamn la Fericire!

Sentință grea, de n-ai s-o duci
Te va închide epitetul,
Metafora vei vrea s-o-ncurci…
Dar nu uita să-ţi pierzi…regretul!

………………………….

Într-un recurs…din nou…citire…
Eu te condamn la Fericire!

––––––––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

4 iunie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Poeme

Ce dar?

Spune-mi copile,
Ce dar ai vrea să-ți fac,
Când ziua ți-e aşa senină?
Ce dar să-ți facă mama ta,
Când ziua îți e plină de lumina?

Ți-am pus cununi de flori,
De când erai în dimineață,
Te-am învățat,
Cu florile să te încânți pe ram,
Şi să le sorbi din vers a lor dulceață.
Cu regii alianțe am făcut,
Ca să îți fie viața fără de războaie,
Chiar unui zmeu i-am înțărcat copii,
Să te vegheze,
Niciun blestem să nu te-ndoaie.
Ți-am dat să bei dintr-un pocal
Plin de a brazilor savoare,
Ți-am inşeuat de mic un cal,
Să împrumuți a libertății lui culoare.
Te-am învățat cât am putut
Să te semnezi cu litere de aur,
Şi până când ți-o fi părul cărunt,
La fiecare an,de ziua ta,
Să mai adaugi câte un laur.
Cum să cobori din Soare, Luna,
Cum să opreşti cu un surâs furtuna,
Cum să te-nalți, mândru fecior pe zi ce trece,
Cu toate, zi de zi, te-am învățat a te petrece.
Cu-arhanghelii în hore-am petrecut,
În cor de heruvimi şi serafimi am îngânat,
Pe-altar m-am răstignit cu rugăciuni,
Tot ce-i frumos şi bun,
Copilul meu, să-ți fie dat!

Şi calea ți-o presar cu flori,
Atunci când plec, apusul meu să nu te-nece!
Să treci prin viață,
Lăsând în urma ta comori
Cu amintiri ce niciodată nu or trece.

Deci, ce dar ai vrea să-ți fac,
Copilul meu, sfântă minune?
Căci ştii ca mi-eşti atât de drag,
C-aş transforma această vară,
În dimineți cu primele cunune.

Hai, fericire!

Hai, zâmbeşte-mi fericire,
Nu fugi de mine iar,
Leagă-te din nou de mine,
Dă-te jos de pe cântar!

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poeme” →

Mugurel PUȘCAȘ: Vatra Părintească

VATRA PĂRINTEASCĂ

Mă-ntorc la vatra părintească,
Nu mă aşteaptă ” nime ” – n prag,
Cei dragi sunt ” detaşaţi „, departe,
La Dumnezeu… Pe alt meleag.

Păşesc pe vechea ulicioară,
Înconjurat de umbre vechi,
Se plimbă Cel de Sus prin mine,
Împărăţind stele-perechi.

Turla bisericii-n depărtare,
Presară-n suflet har ceresc,
Dascălii mei din vechea şcoală,
Cu paşi de slove mă-nsoţesc.

Chiot de fete, jos, în luncă,
Sub ” Bursucău „, pe ” Hora „- n vii,
Maci roşii-mi sângerează-n tâmple,
Săruturi dragi, de păpădii.

Mă cheamă Mureşul, prea-linul,
Curgând alene, drag şi sfânt,
Să-mi îmbăiez copilăria,
Cărări de soare, brazi, pământ.

Bunii mei dragi m-aşteaptă-n poartă,
Cu iz de basm, de busuioc,
Au viscol şi nepoţi la tâmple,
Aşteaptă, veşnici, nou soroc.

Îl văd pe tata prin grădină,
Împovărat de griji şi rând,
Pe mama străjuind lumină,
Culcându-se cu mine-n gând.

Ciotârna casei e căzută
Iar locu-mi pare-aşa pustiu…
Mă-ntorc să reclădesc trecutul
Acum, cât nu e prea târziu.

Adie iz de vară veche,
De mere dulci şi nepătruns,
Stau lucrurile vechi în casă,
Aşteaptă blânde un răspuns.

Fără odihnă sau zăbavă
Voi reclădi pridvorul vechi,
Meticulos, fără de grabă,
Alint de meşteşug străvechi.

M-aşteaptă coasa roasă-n şură,
Iarba-n ogradă-i până-n brâu,
Lipsit de griji şi cu măsură
Voi umple corliţa cu grâu.

La ceas de taină, după muncă,
Ca bunii mei voi hodini,
Un cor de greieri enigmatici,
M-or însoţi spre zori de zi.

Cândva pleca-voi mai departe,
La rându-mi ” detaşat ” şi eu…
Mă-ntorc la vatra părintească,
Păşind încet… Cu Dumnezeu…

––––––––––––––

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin
3 iunie, 2018

( Vol. „Călătorul „, editură Vatra Veche, iunie 2018 )

Videoclip de suflet : scriitorul Lucian Dumbravă!
Foto: Ionel Ilovan, Balazs Csaba, Mugurel Pușcaș

Nina TĂRCHILĂ: Pot

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi –
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăţ să uit
cum îţi suna pasul când îmi calci în dor
şi redefinindu-mi viaţa prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăţ să mor.

–––––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

3 iunie, 2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Venițí

VENIȚI !

Ciclul: Răspântii

… visele s-au dat în spectacol întreaga noapte,
reflectoarele cerului nu mai știau pe care
să-l pună mai întâi în lumină,
Luna se lăfăia în lojă de nori,
un luceafăr îi adusese pop-corn
iar ea savura totul de sub voal de argint …
gândul m-a purtat instant spre Hanger
și câtă ploaie de vers din Hanger !
simt un of din stern,
coșul pieptului ținea doar pentru el,
dar unde pui sângele !?
el ducea totul afară din mister,
firesc, noaptea striga toată incantația de luciri
și curgea peste mine atâta polei …
doar sărutul trăgea de întâmplare,
să simtă pentru el vâltoarea de încorduri,
vedeam cum mai cade o stea,
gândeam în durerea ei, căutând reacția cerului,
credeam eu !… mai sărăcit,
dar el se-mbogățea intrânduni-se-n sărut,
cerul !
Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Venițí” →