Categorie: Poezie

Nastasica POPA: Orfană…fără tine

Orfană…fără tine

 

O liniște-n apus e spartă…
Bate toaca clipelor de lut,
Păsări se agită,-s în alertă,
Căzută-s în eternu-absolut.

 

Cărările iubirii…caut!
Povestea ei să o pot scrie,
S-o pot cânta apoi la flaut
Să nu mai cred în loterie.

 

S-arunc cu numere impare,
Atunci când înfloresc iar merii,
Să reaprind Sfinte Altare
Dând viață,în apus culorii.

 

Iar numărul ce-mi e fatidic
Și mi-a răpus mugur de floare,
Să piară-n hău,să nu mă-npiedic
În calma mea însingurare.

 

Căci sunt orfană fără tine…
Mai treci cumva printre cuvinte,
Cu-o muză ce din Ceruri vine
În mângâieri să mă alinte.

 

Doar ea mă ține-acum în viață,
M-ascunde-n lacrima de ploaie,
Să gust a florilor dulceață,
Să simt a dragostei văpaie.

 

Într-un târziu e liniște-n apus,
Doar clipa mea de lut se zbate,
Între noi tăcerile s-au pus…
Trezită-s de clopote-argintate!

–––––––––––––

Nastasica POPA

6 iulie, 2017

 

Claudia BOTA: Poesis

Granițele inimii

 

Război neînfricat între durere și suspin,
Între lumină și adevăr, fără venin,
Corabie plutitoare pe ape nepătrunse,
Visele îmi stau între lacrimile ascunse.

 

Cântecul de la miezul nopții,
Răscolește îngerul sorții,
Atârnarea timpului străbate pustietăți,
Locuri străine fără vietăți.

 

Linii întrepătrunse de valuri înspumate,
Ecoul răzbate din veacurile agitate,
Reazem pe neputința neștiinței,
Apusul străbate durerea credinței.

 

Călător al suferințelor,
Azi asiști la stabilirea sentințelor,
Caută-mă, găsește-mă și eliberează,
Așează-mă în lumina ce nu cedează.

 

Du-mă la limanul Tău,
Deși uneori îmi este greu,
Brațul meu se risipește,
Printre gândurile întunecate.

 

Soarele meu luminează granița inimii,
Orizontul îmi veghează calea fericirii,
Acolo mă simt cel mai bine, ca și acasă,
Deși au plecat părinții ca să se odihnească.

 

Tăcerile noastre

 

Tăcerile noastre desprinse din șoapte
Lumini încadrate în noapte ne despart de moarte,
La hotarul unde ne rupem de viață
Acolo în lanul cu grâu, spicul se coace.
Din rubine căzute-n din cerul senin,
Ca un copil te asiguri ca azi nimic nu e un chin.
Pe tălpile noastre s-au scris amintiri
Din lut s-au zidit candelabre macabre,
Pe trupurile noastre sunt încadrate iubiri,
Și îngerii plâng când ne prindem printre umbre,
Continue reading „Claudia BOTA: Poesis” →

Mariana POPAN: Luna

LUNA

 

Doamne,
Iar aprind…
Înspre poalele de lumina,
Stelele au revenit,
Totul este feerie,
Armonie, inedit.
Frunza-n dunga codrului
Lin, doineşte unduind,
Ale vântului aripe,
Parcă, somnul răvăşind munte,
Şoapte fermecate sună
Prin izvorul cristalin,
O poveste despre lună.
Adiind prin ramuri,vântul,
S-a oprit,s-asculte iar,
A lunii, poveste vie,
De pe ceru-i chihlimbar.
Noapte lină se presară
Peste locuri adormind…
Totu-i susur angelin,
Somnlul? Tace-n jur, vrăjind.
Somnul lin aline picii,
Iar visând visuri de basm!
Îngerii i-aline-n taină,
Printre clipe de popas!

–––––––––––––

Mariana POPAN

Baia Mare

6 iulie, 2018                              

 

Marin BEȘCUCĂ: Poeme

SCUFUNDĂTORUL

 

… eh, timpule !
așteptările m-au ruginit
de-atâta vreme adăstând în adâncuri de ape,
tulburi ori nu, nu știu,
nici n-aș avea cum !
negura afundului este atât de apăsătoare,
deși n-o văd, îmi dă urticarie,
tăcerile ei sunt pline de mistere …
da,
nu scoica e de vină !
ea m-a ținut atât de bine ascuns
de când m-a prins fir de nisip …
adevăr vă spun,
când s-a spart clepsidra m-am văzut prins de nod,
de unde sabie ?
alexandrian ?
aș !
să mă dea la plagiat ?
așa că m-am raportat la tabinet,
știa mai bine scoica !
dar mă tot hrănea și mă hrănea, să capăt puteri,
apoi să mă bat cu ea,
apoi …
mi-a adus Orologiu,
un dor nebun, feștilă,
și o dorință nebună după Lumină …
deprinsesem rugăciunea de zi cu zi,
puneam Șoaptă să mi se fie de mereu întru mereu …
scoica nemulțumită:
ia de mânâncă !
masa plină peste măsură,
merinde împărătești,
aveam și cupe de cristal !
creșteam anul cât altul în șapte,
dar destinul mi-era în scoică …
își mai scotea coapsele afară
dar nu mă puteam zmulge mlaștinii de sidef,
murmurele mi le așezam pe gherghef,
ruga mi se strecura,
clăbuc după clăbuc …
nădăjduiam vreun sonar mă simtă,
dar mereu mă țipa o balenă albastră
numai să-ndrăznesc să mă ies din scoică …
habar n-am câte vecernii și-alte plămădiri,
pierdusem urma timpului,
audeam când loveau de stânci novoduri …
știam și ceva voci,
dar nu deslușeam cauciuc de scafandru !
e scufundătorul !
un fir de nisip, ademenit de scoică,
la tabinet !
scufundătorul doar te mai poate-ncerca,
totul e să-ți bați PINul în perete
scufundătorul doar te-a putea scoate,
te-a duce la licitații ori te-ar păstra pentru el, nu știu,
dar știu ce știu:
SCUFUNDĂTORUL !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Poeme” →

Emma POENARIU SERAFIN: Lirice

Te-am iubit

 

Te-am iubit şi ți-am dat tot
Ți-am dat până şi nimicul
Şi te-am pus lângă Hristos
Alintându-te prin gândul
Celei ce culege flori
Spre-a împodobi Pământul.
Unde ești?
Unde mă cauți ?
Sunt aici persist în timp
Cu un suflet , rupt în coate
Gol de orice anotimp.
Nu căta să judeci fapte
Că nu ştii a le-nțelege
Prin hățișul dintre astre
Nimeni n-are nicio lege.

 

Te-am iubit şi ți-am dat tot
M-ai încununat cu vise
Spre-a le-așterne-n porți de dor
Vise rupte-n nopți ucise.
Unde ești?
Unde mă cauți ?
Sunt aici , persist în timp
Cu un suflet rupt în coate
Gol de orice anotimp
Nu căta să judeci fapte
Că nu ştii a le-nțelege
Prin hățișul dintre astre
Nimeni n-are nicio lege.

 

Sărută-mă

 

Sărută-mă iubite, pe large bulevarde
Și îmi sărută mână, pornită-n mângâiere
Pe sufletul albastru, ce zace sub cocarde
Sau buzele ce-s arse de prea multă tăcere.

 

Sărută -mi părul negru, ce unduire alene
Și ochiul ce se-apleacă mai lin înspre culcare,
Și lacrima ce zace ascunsă printre gene
Și visele sihastre ce vin dintr-o splendoare.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Lirice” →

Camelia CRISTEA: Aprind iar candela iubirii (poeme)

Vindecare

 

 

Harul Tău să curgă Doamne
Peste crucile de lemn
Să se scurgă în țărână
Chiar și ultimul blestem.

 

Mână Ta izbăvitoare
Să ne sprijine mereu
Când povară-i uneltirea
Și ne este Doamne greu.

 

Pasul Tău să ducă calea
Când prin noi ne rătăcim
Într-o sfântă rugăciune,
Doamne fă să ne-ntâlnim.

 

Împăcarea să ajungă
Chiar și-n inimă de piatră,
Cu o daltă de iubire
Cea mai tare tot se crapă!

 

Pacea Ta izbăvitoare
Să ne-nvăluie mereu,
Când vrășmașul ține calea
Și ne este tare greu!

 

Rugăciunea să alunge,
Lacrima căzută-n suflet
Să nu aibă în veci parte
De al răutății umblet.

 

Jerta Sfântă de pe cruce
Să ne facă să vedem
Că suntem cu toți țărână
Și de Tine tot nedemni.

 

Liturghia Taina Sfântă
Să ne-adune-n casa Ta
Pacea, mila și iertarea
Tot în suflet să ne stea!

 

Ruga serii

 

Mă-nchid în ruga cea de seară
Să vină îngerii cu alăute,
În inimă să se pogoare,
Să – alunge grijile de multe.

 

Chimval răsunător cuvântul,
Fă să aducă alinare
Să mângâie durerea lumii,
Corvoada ei de întâmplare…

 

Şi serafimi îngenucheați
Îţi cer milostivire Doamne
Se ceartă fraţii, între fraţi,
Tu pune flori de împăcare.

 

Mironosiţele femei,
Aprind iar candela iubirii,
Din rătăcirea de idei
Să înfloresca iarăşi crinii.

 

Toţi sfinţii străjuiesc altare,
Iar flacăra se înteţeşte
Să ardă reaua întâmplare
Şi gândul care pribegeşte.

 

Într-un buchet de rugi aprinse
Coboară cerul pe pământ,
Furtuna iar se potoleşte,
Și ploile… tăcute plâng.

––––––––––––

Camelia CRISTEA

București

6 iulie, 2018