Nicu GAVRILOVICI: Apus

Apus

Mi-a înfipt tăcerea colții-n beregatã,
Șoapte nerostite-mi picură pe piept,
Ce n-aș da, brad verde să mai fiu odată,
Tinereții duse să îi fiu adept.

Nu mai cântă greieri, nu mai zboară fluturi,
Cerul stă să cadă ca un cort de plumb,
Merg ireversibil înspre reci ținuturi,
Soarele, pe boltă, este doar un bumb…

Brume repetate alb îmi cern în plete,
Port argint în barbã, ceață am în ochi,
Înspre nord, de-o vreme viața-mi dă bilete…
Port, ascuns în mine un străvechi deochi…

Tremurat îmi este pasul pe cărare,
Brațul este moale, spatele adus,
Vise-ncătușate cer eliberare,
Gândurile-n stoluri zboară spre apus.

Pe a vieții mare, putredă fregată,
Spre finala luptă prora mi-o îndrept…
Mi-a înfipt tăcerea colții-n beregată…
Șoapte nerostite-mi picurã pe piept…

–––––––––––-

Nicu GAVRILOVICI

8 iulie, 2018

Ioan POPOIU: Profil

PROFIL

De ce mă chemi
ca să întâlnesc o iluzie
caută-mă unde nu
ajunge gândul tău
te-ai ascuns în tăcere
și departele te-a cuprins
nu răspunzi și nu
te dezvălui
aici ești și nicăieri
nu te aflu
în zile egale fără sfârșit
tu ce vrei să pari anonimă
dar nu știi să-ți ascunzi
strălucirea venită
din lumi apuse depărtate
ce vor să te răpească privirii
atentă la chemări
neștiute ca să aprinzi
în tine o flacără ce
arde tăcută
numai de tine văzută

––––––––––––-

Ioan POPOIU

8 iulie, 2018

Mariana POPAN: Sihaştrii

Sihaştrii

Sunt sufletele adunate
După alte risipiri
Ale faptelor-păcate,
Care ne aduc jigniri…

Ei există pretutindeni,
Singurii de pe pământ
Care, veşnic sunt finite
După duhul lor, preasfânt.

Singurii, în ascultarea
Bunului nost, Dumnezeu,
Suflete firave-n zarea
Lumii-n care om, i-ateu.

Dacă vreodată-n fire,
Omul bun e omul ce,
Ar dori din depărtare
Să îi fie-n veşnicie,

Suflet apropiat cum numai-i
Însuşi, fiul său, Iisus,
Omul, un sihastru-acuma,
Chipu-ar fi de nepătruns:

Nu să fie cuviinţa
Prin desert, el rătăcind,
Să-şi arate-n veci, credinţa
Simţind, crezând, simţind
Trăind.

–––––––––––-

Mariana POPAN

Baia Mare

7 iulie, 2018

Mariana Zorița PURICE: Duioase gânduri !

Duioase gânduri !

Duioase gânduri de iubire,
Îmi răscolesc sufletul greu,
Te vreau aicia lângă mine
Să mă alinți când este greu !

Duioase gânduri mă-nconjoară,
Cu amintiri de undeva…
Atunci când soarele cu drag,

Pe-o bancă-n parc
Ne încălzea !

Duioase gânduri de iubire,
Revin în mintea mea acum,
Când tu m-ai sărutat întâia oară
Și când în brațe m-ai cuprins !

E dorul meu duios și dulce,
Ce ți-l trimit prin sincer gând,
Să te gândești cu drag la mine
Puținul care-a fost să nu îl uiți !

––––––––––––

Mariana Zorița PURICE

7 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Mai vântur prin idei

Balsam în suflet te declar natură
Cu cer aproape, stele, câte vrei
Dac-aş putea să zac în bătătură
Ca-n poezia vremii plânsă prin idei.

Te simt că plângi în hohote, planetă
Munții durerii cresc în tine iar
Și văd cum astăzi nimeni nu regretă
Ca timpul nostru scurs în buzunar.

Nimic nu fac și nu-mi închid nici gura
Până mai văd pe cap un peticel de Cer
Iar pe sub el cum bâjbâie cultura
Și-i prinsă strâns în menghină de ger.

Au confiscat din tot atâta minte
Natura și cultura ca-ntr-un laț
Cretini şi hoți se-mpiedică-n cuvinte
Și țipă că-s de ele-nmormântați.

Pierduți prin ei și prin identitate
Se uită cu de-a sila-n spre ‘napoi
Pe piedestal așează negre fapte
Mai negre decât vorbele din noi.

Dar eu te cânt în suflete natură
Cu Cer aproape, stele , câte vrei
Și mă trezesc mai demnă-n bătătură
Și-n poezie, vântur, prin idei.

Valuri

Valuri spumegânde parcă sunt pe scară
Unduirea-n ape, de cu noapte plânge,
Bate malul țeapăn, prin zbucium de fiară
Cerul înserării, se zdrobeşte-n sânge.

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Árpád TÓTH: Dați-mi un grăunte de uitare

Dați-mi un grăunte de uitare

Să nu mai simt că viața-i grea,

Divinului să-i cer iertare,

Și-apoi poate să mă ia!

Dați-mi apa vie a fericirii,

Însetat fiind, să sorb din ea,

Și în clipa despărțirii,

Să adorm lângă cișmea.

Extazul iubirii să-mi curgă prin creștet,

Universul să-l inunde neîncetat,

Ruginitul covor de frunze veșted,

Să danseze pe pământul înghețat.

Cerbii să se plimbe lin pe poteci,

În zori de zi, înspre izvoare,

Stejarii să nu mai aibă ghinde seci,

Când ramurile cern raze de soare.

Iar vântul să șuiere pe creste,

Cântând printre brazi valsul iubit,

Ciripitul păsărelelor s-ateste,

Euforia naturii, în mod subit!

Și nimeni să nu-ncalce armonia

Naturii mamă, care m-a vrăjit,

Zilnic s-aud simfonia

Frunzișului de aur veștejit!

–––––––––––

Árpád TÓTH

8 iulie, 2018

Ioan POPOIU: Melancolie

MELANCOLIE

Te regăsesc
în zilele de toamnă
pustii și reci
stare răsărită în mine dintr-o absență
pe care încerc disperat s-o acopăr
clipele acelea lungi fericite
nu pot umple golul lăsat de
amprenta ta în suflet
și inima ce te caută fără odihnă
să prindă ceva din ființa ta
brusc depărtată dar curând
vocea ta timid-speriată
îmi aduc ceva din nevinovăția ta
eșantion pe care încerc să-l ocrotesc
ca pe un fragment nepământesc
să vii tot mai aproape din
depărtarea lăsată între noi
ca o pedeapsă

––––––––––-

Ioan POPOIU

7 iulie, 2018

Mariana POPAN: Stihuri

Culorile frunzelor
sunt amestecuri
ale vieţii celor
patru anotimpuri…

Natura
este împărăţia
arborilor,
veritabile flori
ale planetei albastre.

Cerul

este veşnica fortăreaţă
a infinitului
din haosul întunericului.

Noi?
Să lăsăm clipele,
asemeni sufletelor noastre,
zămislire divină,
dincolo de
,fiinţa exteriorului!

Ei?
Sunt file
ale timpului necitit
Încă, nedescifrat,
scris cu
alfabetul
imensităţii
relative.
-Natura, ….orice pentru ei,
totul pentru noi!

–––––––––––––

Mariana POPAN

Baia Mare

6 iulie, 2018

Silvia BODEA SĂLĂJAN: Primăvara cuvântului

Primăvara cuvântului

,,Fericirea este în sufletul omului.Ajutați-o să iasă la lumină!”

mi-e cerul veșnic prieten drag
când înflorește printre nori
crânguri de primăveri cu soare
în cuiburi de privighetori

și pe fereastra lumii noastre
ne cheamă armonii divine
în rostul potrivit al vremii
cu fericirile depline

și-am întrebat atunci seninul
să-mi spună fericirea ce-i
el a tăcut cum tace noaptea
privind adânc în ochii mei

și dincolo de-acea lumină
nici lacrimă nici zâmbet nu-i
mi-a șoptit că e floarea vieții
plantată-n inima oricuri

–––––––––––––-

Silvia BODEA SĂLĂJAN

6 iulie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: De nu

De nu

De nu ne întâlneam,
te căutam.
Te-aş fi găsit, ştiu sigur,
la margine de viață,
în ape tulburi te găseam,
cu cai de mare galopând,
din dimineață până-n dimineață.
Te căutam neîncetat,
căci te simțeam fugind prin mine.
Prin ochi, prin pori, prin vene-am inhalat,
tot ce venea din mine înspre tine.
Pământul, înaintea ta l-am lustruit,
cu ape de la stele-ntunecate.
Din tuberoze, trandafiri şi crini,
am parfumat o întâmplare neîntâmplată.
Ai întâmplat-o tu câd ai venit,
din spuma mării, croindu-ți rochia zdrențuită.
Ai aruncat pe mal cu alge şi delfini,
călcând tăciuni încinşi pe plaja-nchipuită.
Nu ştiu de zeii te-au trimis la mine,
nu ştiu de ai căzut din a egretelor splendoare,
dar ştiu că într-o viață,
m-aş fi lovit cu tâmplele de tine,
căci te simțeam cum te îndepărtai,
fugind spre mine, din ce în ce mai tare.

–––––––––––-

Simina PĂUN-MOISE

6 iulie, 2018