Nastasica POPA: Nopți Celine

Nopți Celine

O rană mi-e sufletul,vreau să revii
Cascadă sa curgă dorul din tine,
Varsă și Cerul pocalu-n Evlavii
Rătăciți de suntem în nopți Celine.

Să te-ntorci în amurg,voi fi spășită
Este-n Lumină odaia de taină,
Voi curge-n brațe-n plăcerea-ți dorită,
Dorul de tine trupu-mi înclină.

Mă rostești fericit…ți-am fost…încă-ți sunt
Plămădită iubire-n lutul doinit,
Amor,durere,biruită de cnut…
Misterul Celest te-aduce-n iubit.

Pârdalnic mi-e gândul în ceasul târziu
Te-aștept deasupra-mi să-ți simt respirarea,
Strigătul tău…pare-a fi străveziu
Când trupul meu își pierde apărarea.

Și Dorul flămând îmi frânge dorința
Iar amurgul Sfințit este-n Lumină,
Odaia de taină-ți simte prezența,
Mireasă-ți sunt…în povești Cătălină.

——————————-

Nastasica POPA

24 august, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Dintotdeauna

Dintotdeauna

De fapt te-am așteptat dintotdeauna
Iar tu dintotdeauna m-ai uitat;
Cum sunt pe ceruri soarele și luna
Eram și noi, femeie și bărbat.

Tu căprioară colindând alene,
Eu lup cu ochi strălucitori și reci
Purtând sălbăticii și dor în gene
Ne întâlneam pe-ngustele poteci

Și tu prin mine alergai sprințară,
Iar eu prin tine coboram abrupt,
Iubirea noastră a ținut o vară
Și-n zorii toamnei, galbeni, s-a-ntrerupt.

De-atunci mă iau cu ploile la trântă
Și stelele, spre cer urlând, le-aprind,
De dorul tău dureri mă înveșmântă
Și râd și plâng, apoi mă nasc murind,

De-atunci în oase port cumplită iarnă
Și-n piept deschisă rană port mereu,
Aud lătrat de câini și glas de goarnă
Și cerul, umerii, mi-apasă greu…

De mor ori de trăiesc, îmi e totuna,
Îmi pare existența un păcat,
Căci eu te-am așteptat dintotdeauna,
Iar tu, dintotdeauna m-ai uitat…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

25 august 2018

Nina TĂRCHILĂ: Sunt…

Sunt…

asfințite iubiri, nemărginite plecări,
bătăi de inimă care-au fost fulgere-odată!
scânteierile clipei în înălțarea spre cer,
pleoapa trandafirului de amurg tulburată.
răscruci de uitare, desperechere și vânt,
ruine de temple prin care-alunecă vipere otrăvite.
asfințite iubiri, nesfârșita risipă de mine,
ochi îmbibați de aducere-aminte
și vânt, surpare-nlăuntru, o rană
cu adâncimile întotdeauna neterminate.
sunt marea însămânțând tărmurile cu scoici,
deschizându-și ferestrele să primească pâraiele toate,
sunt fântână deasupra căreia mai zboară cocori,
sunt suflet împrimăvărând la nesfârșit aurori.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

24 august, 2018

Mariana FAUR: Numele tău…

Numele tău…

Se pierde numele tău
pe drumuri și în piețe,
prin cristale fără sticlă, prin rămășițe fără soare.
Este frig în ochii mei
numele tău era un rug,
dar o ploaie de uitare,
fără să vreau, l-a stins.

Totul era numele tău :
savoruri, fructe, culoarea
după amiezii, mângâierea,
floarea…
Rămân două litere
care tremură, pierdute,
în cufărul fără stăpân,
așteptând un adio…

–––––––––-

Mariana FAUR

24 august, 2018

Doina PANĂ: Lacrimi dulci

LACRIMI DULCI

Lacrimi dulci
Se preling pe obrajii fetelor,
Buzele lor au gustul mustului
abia stors.
În inimile noastre sunt doar
Lacrimi de binecuvântare.
Pamântul se roteşte spre soare
Mulțumind cu supunere.
Natura întreagă cântă
Bucuria toamnei îmbelşugate…

———————————
Doina PANĂ

24 august 2018

Florentina SAVU: Vreau

VREAU

Vreau o pastilă dintr-un cântec
Sau vreau măcar o jumătate
Ca prin magia ei s-alunec
Și-ncet, să mă spulber în noapte…

O pastilă muzicală
Mi-ar fi foarte necesară,
M-ar scula, cert de pe boală
De-o fi iarnă, de-o fi vară…

Vreau o pastilă de cânt
Să-mi alin dor și iubire,
Sufletul să mi-l încânt
Cu un pic de fericire!

Vreau o pastilă de dans,
Un dans pătimaș, divin,
Să plutesc într-un balans
Spre al cerului senin…

Muzica-i o doctorie,
Poate cea mai indicată,
Prin ea te simți mereu vie
Și atât de-adevărată!

Muzica-mi este un drog,
Fără ea nu pot trăi
Sau, aș fi ca un olog
Ce pe pământ s-ar târî…

Nu vreau dezintoxicare,
Vreau cu ea să mor în gât,
Vreau pastile cu cântare,
Vreau sufletul să-mi încânt!

———————————–

Florentina SAVU

24 august, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Alpinism în sine…

Alpinism în sine…

Doamne… te-am tot căutat prin intangibil,
ca să te citesc în mine, mai unită cu cea de azi…

Doamne… și cât de îndepărtată îmi eram
celei de ieri sau de niciodată…

Doamne… m-am rătăcit prin gândul că te mai caut,
mai singură decât mine, copila, cândva înlănțuită de cei care nu te căutau…

Doamne, oare mai am de spart piatra așteptării
cu lacrima împlinirii prin a te striga?

————————————

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău, Moldova/Basarabia

21 august, 2018

Artist foto – Svetlana Cojocaru

Corneliu NEAGU: Trec zilele de-a valma

TREC ZILELE DE-A VALMA

Trec zilele de-a valma, fără rost,
și mă întreb: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate.
Ce poate fi mai greu decât așa?-
să crezi în visul tău, să ai speranță,
fără să știi că-n umbră piaza rea
nedrept îți frânge orice cutezanță.

N-ai fost și nu vei fi deloc dorit
în lumea celor care se îmbată
doar cu iluzii smulse dintr-un mit
cu rădăcini înfipte-n niciodată.
Mergând spre nevăzutul nicăieri,
sunt ca o pleavă veșnic răscolită
între un mâine ce va fi și ieri,
tătâțe oarbe din a vremii sită.

Nu poți răzbi numai cu munca ta,
nici cu talentul hărăzit de soartă,
în lumea strâmbă care nu te vrea
nu vei găsi o judecată dreaptă.
Atâția proști s-au cocoțat pe sus,
nicicând nu au visat așa mărire,
dar vântul nedreptății i-a tot dus
și neamurile proaste, în neștire.

Trăim cu toții un delir cumplit,
tot ce zidim se fură peste noapte
privim peste prezentul adormit,
visând un viitor cu mierte coapte.
În țara lui Păcală Cel Vestit
doar bășcălia dârză te mai scapă
sau șmecheria prostului școlit
ca rațele care-au trecut prin apă.

———————————————–

Corneliu NEAGU

24 august, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Mă regăsesc în aceeaşi emoţie

Mă regăsesc în aceeaşi emoţie

Mă regăsesc în aceeaşi emoţie
în care am înotat prin sufletul tău
unde m-am sprijinit doar pe iniţiativă,
de cuvintele mi se împleticeau
şi iubirea se temea să fie recunoscută.

Aşa au început întâlnirile noastre mimând indiferenţa
cu atingeri voite din întâmplare
zidite-n promisiuni pe care numai ochii le ştiu.

Totul furişa sentimentele într-un poem
care se scrie singur
iar numele tău locuieşte-n memorie
împreună cu alte trăiri mântuite de vise,
inima-mi nu se mai teme de înfrângeri
şi păstrează câştigul fericit care-l simte
aidoma semnului ce ţi-a fost dat.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

23 august, 2018

Florentina SAVU: Copacul trist

COPACUL TRIST

Te țin în palmă drag pământ,
Cu brațele mele te-alin,
Și îți șoptesc dulce cuvânt,
Și-ți dau din aerul divin,

Prin ale mele crengi vezi cerul
Albastru pururea, curat,
În mine vei afla misterul
Unui trai neinfestat…

Of, oamenii tăi ce îmi fac?
Atâta ură-n ei au strâns,
Mă ciopârțesc…da, nu mă plac
Dar într-o zi vor da în plâns…

Ei uită azi de al lor bine,
Că aer le oxigenez,
Că brațele-mi știu să-i aline
Și că îi binecuvântez,

Și uită că le țin pe șale,
Cu toată dragostea de ei,
Pământul, să n-o ia la vale
Și să le năruie temei,

Mă taie fără nicio milă,
Cu minte clară nu gândesc
Și mă privesc cu multă silă
Când mort, pe jos mă prăbușesc!

Veni-va ziua însă când
Vor regreta nemila lor,
Când cerul va porni urlând
Cu răzbunări de ploi și nor…

Priviți-mă cum chiar susțin
Planeta-ntreagă, deci pământul,
Cum brațele-mi de heruvim
Vă protejează cu dor, gândul!

Cum? Banii să primeze-n viață
Și în derâdere s-o luați?
Veni-va timp fără speranță
Și socoteală o să dați,

Să nu vă plângeți de nimic,
Să nu vă plângeți că natura,
Fără de milă și cu sic,
Își va schimba întorsătura,

Ați poluat bietul pământ
În fel și chip, nu se mai știe,
Cum să vă pierdeți ce-aveați sfânt,
Pentru trei zloți în pălărie?

V-a potopit pe toți gunoiul
Pe care-l aruncați oriunde,
Curând juca-va tontoroiul
Prin ale râului reci unde,

Nici apă nu veți mai avea,
Nici hrană bună, sănătoasă,
Până și cerul s-o schimba
Iar voi veți fi plini de…angoasă!

Hai, luați măsuri de pe acum
Și nu mai schilodiți natura
Àltfel, cu tristeți v-o spun,
Viața v-o lua-o de-dura!

———————————–

Florentina SAVU

23 august, 2018