Lia RUSE: Primul pas spre școală

PRIMUL PAS SPRE ȘCOALĂ

Clipa mea, astăzi, are candoarea clipei tele

Doar,..e intrarea-ți în prima clasă!…

Mă-ntorc în pragul copilăriei mele

Oo, în amintire-i, azi, rămasă!

Venind, la școală,-n prima zi cu flori,

Matilda! La șase ani crezi că ești mare,

-Așa cum ai visat de multe ori-

În vremea trecută -rămasă-n visare.

În lumea aceasta atât de schimbată,

Sângele-mi tresare în ziua splendidă…

Azi, clipa mea pe-a ta e instalată.

Simt o nostalgie, fetiță candidă!

Sufletul să-ți fie ca vremea senină

Și gândul de-o duioasă culoare,

Să ai mândria mamei și,-o stea divină,

Ca o vioară susurândă-n cântare.

De-optzecișapte ani ceasul inimii-mi bate

Pe-acest tărâm aprins și-atât de-ntins,

Primăvara din tine, acum, străbate

Inima-mi. O! Frisonul m-a cuprins…

——————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

23 august, 2018

Mariana Zorița PURICE: Dintre iris și pleoape

Dintre iris și pleoape

Se lasă seara
Peste ochi obosiți…
Lumina lasă locul umbrelor!
Doruri nemărginite
Rulează pe ecranul de vise!
Amintirile depășesc scena realității!
O melodie se aude peste zare
Cântând liniștea din noapte !
Tu vii și pleci,
Apari și dispari,
Din imaginile călătoare…
Dintre iris și pleoape !
Și…somnul mă fură,
ducându-mă pe un tărâm,
unde imagini diforme,
unde amintiri apuse
dansează haotic…
într-un univers bezmetic
dispărând apoi…
înspre zori…
lăsând loc,
anotimpului trecut…
și dorului de noi !

——————————-

Mariana Zorița PURICE

23 august, 2016

Corneliu NEAGU: Bemolii din fligoarne

BEMOLII DIN FLIGOARNE

Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,
regretele rănite mă tulbură din nou !…
Venite să-mi așeze cuvinte-n poezie,
le-aud, nedeslușite, la margini de ecou.
Plecate pe-nserate din triste carnavale,
în pragul neuitării lăsate mai demult,
îmi readuc în cuget acorduri vesperale
pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.

În liniștea rănită, bemolii din fligoarne
coboară neuitarea, din margine de gând,
prin trape redeschise în antice lucarne
din vechi acoperișuri cu turle care plâng.
Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,
de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,
iar muzica fanfarei, din parcurile goale,
îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.

Trec singur pe aleea brodată cu mistere
să reascult fanfara, rămasă mai târziu,
iar muzica ajunge în lunga mea tăcere
cu triluri renăscute din vechiul potpuriu.
Privesc în depărtare și parcă o minune
renaște rătăcită la margine de gând –
un tril de clarinete neîncetat îmi spune
că din trecut, iubito, vei reveni curând.

———————————————–

Corneliu NEAGU

23 august, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Viața

Viața

S-a făcut târziu în viață și mi-e cam pustiu
Ochii nopții dorm sub pleoape si sunt cam afunzi
Viața-mi pleacă pe-o cărare pe care n-o știu
Zile-ngrămădite-n sacul pe care-l ascunzi.

Fapte strânse de prin timpuri dau afar’ din gânduri
Altele vor să se-ascundă ori sunt impotrivă
Unele cuminți se-așează pe nescrise rânduri
Ca o barcă, prinsă-n valuri ce doarme-n derivă.

Zilele se trec prin vânturi si se pleacă-n șoapte
Viața peste noi se trece , zboră- ncetișor
După ziuă, alta vine , le desparte-o noapte
Și prin sufletul de paie, strecori si-un fior.

Peste-o clipa-ndepărtată , mai așterni uitarea
Iar sub pași tăcuți adoarme , timpul obosit
Numai Soarele amiezii-ți este în urcare
Și din nor pe crucea zilei, îți cântă vrajit.

Seara vine cu talanga și în prag răsună
Clipele-i sunt numărate , de e rea sau bună
Noaptea trece-ntr-o clipită si pe Cer cu Lună
Tu cu sufletul pe cale pleci mână, de mână.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

23 august, 2018

Vasile COMAN: Dacă nu acum…

Dacă nu acum…

Dacă suntem frați, totul e sinistru,
Generații multe sunt în pribegie
DE LA TISA NOASTRĂ…DINCOLO DE NISTRU
O știu și copiii…E O ROMÂNIE !

Plânge și suspină, Moldova orfană,
Cizma grea rusească incă nu ne lasă,
Suntem neam de daci și avem o mamă
TE IUBIM MOLDOVA, vino iar ACASĂ!

Robi și peste Nistru. și acolo-s frați,
Pod de flori și punți astăzi ne dorim
Toți același sânge noi suntem jurați,
ROMÂNIA MARE …NOI O FĂURIM !

BUCOVINA plânge după CERNĂUȚI,
Și acolo-i soră, și acolo-i frate
Și acolo-s dealuri și acolo-s munți
HAIDEȚI LA UNIRE…veniți că se poate !

Inima REGINEI e-n CADRILATER,
La Cetatea Balcic e a ei iubire
Și acolo-s frați și acolo sper,
La o ROMÂNIE la MAREA UNIRE !

Hai să rupem lanțul care ne separă,
Veniți toți Românii ce sunteți plecați
Hai să ne UNIM că suntem o ȚARĂ,
Haideți toți acasă…la Munții Carpați !

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

22 august, 2015

Nina TĂRCHILĂ: Mai dă-mi un semn

Mai dă-mi un semn

mai dă-mi un semn din forfotele vieții!
printre singurătăți sticloase în delir,
trimite-un semn în gara mea pustie
primindu-l, să-mi aduc aminte să respir.
sunt doldora de ghețuri și uitare!
trezește-mă cu semnul tău păgân
și despletindu-mi inima-mi din tine,
ajută-mă iar mie să-mi rămân!
din rana ta în rana mea aleargă dorul
cu gura arsă de bezmetice cuvinte
pe care-acum nu le mai spune nimeni –
mai dă-mi un semn să mi le-aduc aminte
pulsând în tâmpla-mi și curgând în inimi
cărări de cer, beție nebunească…
mai dă-mi un semn că ești, că-ți sunt, că timpul
iubirea noastră n-o s-o copleșească
și n-o s-o-ngroape în noroi și moarte
sub lespede chircită a blestem …
ca să-mi desfac iar coama de luceferi,
de prin războiul vieții dă-mi un semn
să știu că ești … să pot iar să respir
printre singurătăți sticloase în delir.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

22 august, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Poeme

Ens summum

În calea căutătorului, poemul ermetic al vieţii

se ţese cu multe fire – mai scurte, mai lungi,

înnădite sau nu,

albe, aurii, roşii sau negre…

Prin derularea trecutului ce biruie timpul,

cu ajutorul Simurgh-ului

de pe muntele Kaf,

( muntele care dă ocol pământului,

acolo unde sălăşluiesc djinii şi demonii),

un strigăt straniu, o chemare

îi trezeşte pe cei adormiţi.

O imensă flacără ai simţit că-ţi arde

în mijlocul frunţii

şi, în aceeaşi clipă, fâlfâirea

şi umbra de gheaţă a unor aripi imense.

Cuprins de o viziune dublă,

ca prin ceaţă, priveşti concomitent

în amândouă lumile.

De ceva timp crezi

că înaintezi printr-un tunel.

Lumina de la capăt nu se vede,

ieşirea nu mai apare,

deşi presimţi că este bine.

Te îndoieşti mult de tine,

de ce poţi, de ce vrei,

de unde şi de ce ai pătruns aici.

Închizi ochii şi îi deschizi,

în faţa ta se apropie

o leoaică imensă, puternică.

În ochii ei te uiţi fix,

ştii că e acolo

să-ţi dea un mesaj,

ochii ei ţi-au trasmis atâtea,

iubire, compasiune, iertare, blândeţe.

Priveşte-i bine!

Mai au un mesaj pentru tine, alesule?

Cu-aceste daruri îţi continui drumul

ca şi cum ai fi nemuritor.

Prin Graţia Lui, Lumina e în tine,

nimic în plus!

Atingerea Cuvântului

Pe traseul iluzoriu înaintezi

prin vântul puternic,

abia respiri,

mergi şi mergi,

de nicăieri se-aud voci,

întinzi mâna, nu vezi nimic.

Un fir fragil între două puncte!

Prin sunetele împrăştiate peste tot,

lacrimile pier

ca aburii ceţii dense, compacte,

fără un punct de reper,

fără urme.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme” →

Emma POENARIU SERAFIN: Mamă

Mamă

Mamă pentru mine tu ești începutul
Ochii tai sunt viață, scursă-n ochi pustii
Porți în pas de soartă un întreg trecutul
Și un gând din stele curs din galaxii.

Pașii mei pe cale, Soarele răsare
Chiar de trece vreme-n timpul nemilos
Și-au clădit în tine, prin suflet cărare
Pe poteca ninsă din timp norocos.

Zilele sunt pietre așezate-n cale
Prin ferestre puse, scrise-n amintiri
Unele te urcă , altele-s pe vale
Cresc prin întâlnire sau în despărțiri.

Când scârțâie poarta, tu prinzi Universul
Și timpu-ți îngheață, pentru o secundă,
Știi că sunt aproape, îmi adulmeci mersul
Ceasul bate ziua, cât să și-o ascundă.

Suflete prin vreme și prin vremi pătrunse
Mamă pentru mine, tu ești început,
De ești prinsă-n toamnă, ori prin veri ascunsă
Sau te-a nins zăpada, din timpul trecut

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

22 august, 2018

Florentina SAVU: Rugă

RUGĂ

Spre negrul cer mâinile-ntind
Și-l rog ca să mi te redea,
În brațe vreau iar să te strâng,
Pe unde ești, iubirea mea?

De lângă mine mi te-a smuls,
Balaurul ne-ndurător,
Nu i-a păsat de al meu plâns
Ce îmi țâșnea din ochi, izvor!

Cerniți mi-s sufletul și dorul,
Cernit e universul tot,
Te rog măi cer, cu binișorul,
Redă-mi-o, fără ea sunt mort!

Mi-e lumea-ntreagă doar cenușă
Și-n gură am numai leșie,
În urma ei mi s-a-nchis ușă
Și viața mi-a rămas pustie

Și ruga, de nu mi-o asculți,
Primește-mă-n cer și pe mine,
Te voi urma cu ochii-nchiși
Și cu iubirea morții-n vine,

Refă întregul de amor,
Unește-ne în veșnicie,
Vom face nunta pe un nor
Și vom trăi o feerie…

Acolo e al meu destin,
Acolo e iubirea mea,
Transformă-mă în heruvim
Ori, și mai bine, într-o stea!

———————————–

Florentina SAVU

22 august, 2018

Vasile COMAN: Clipa

Clipa

Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de-acum?
Mai aprinzi veioza, mai citești vreo carte…
În această toamnă, plină de parfum
Câte nu ne-am spune în singurătate!

Câteodată ploaia, bate la fereastră…
Altădată simt, lacrimi ce-or să doară,
Însă toamna aceasta de iubirea noastră
Mi-amintesc de-o clipă ce-n vis o să moară.

Mi-amintesc ecoul clipei de demult…
Respiram în vise soarele și luna,
Astăzi, frunza toamnei nu pot să ascult
Când sub cerul pal nu mai e totuna.

Ce mai faci, iubito? Nu ni le-am spus toate
Despărțirea doare- pace n-am aflat,
Printre frunze moarte și singurătate
Mai îmi iubești ochii cu adevărat?!

Ce mai faci, iubito? Mai trăim o clipă?
Mai aprindem lampa să citim povești?
În secunda aceasta clepsidra-i rănită
Eu…am fost odată…azi, nici tu nu ești…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

13 august, 2016