Florentina SAVU: Limba noastră

LIMBA NOASTRĂ

 

Limba noastră este dulce
Și de-a pururi ne-o conduce
Prin lume, nicicând uitată,
Cu dor în suflet purtată.

 

Limba noastră este sfântă,
Poeții cu drag o cântă,
O rostim plini de mândrie,
Fiindu-ne trăinicie,

 

Moștenire din străbuni,
Leagăn dulce de minuni,
Visul nostru arzător
Și de bucurii izvor,

 

Este cântecul de doină,
Cules din a vieții beznă,
Este o comoară sfântă
De care nimeni nu uită.

 

Limba noastră este luptă
În ea oamenii cuvântă,
În ea își exprimă mersul,
Vieții sfinte, interesul

 

Din suflet nicicând nu moare,
Oriunde am fi sub soare,
Însetați i-om duce dorul
Și-i vom da prinos onorul,

 

Vom cânta-o cu iubire
Fiindu-ne moștenire
De la cei înaintași
Ce i-au fost, prin luptă, ași

 

Numai prin efortul lor
Devenit-am un popor
Stăpân pe limbă și port
Și nu i-am dat morții ort.

 

Graiul nostru, grai de dor,
Fii veșnic nemuritor,
Respectat în lumea largă
Și-n a noastră țară dragă,

 

Să dăinui cât omenirea,
Vieții să ne fii menirea,
Tot mai mult să te cinstim
Și corect să te vorbim!

———————————–

Florentina SAVU

31 august, 2018

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: De ziua ta…

De ziua ta…

(pamflet scris de Ziua Limbii Române)

 

Dulcea mea limbă română
Multă lume te îngână
Și pe-ndată te stâlcește
Salam, Guţă şi cu Peşte!

 

Te omoară prin cuvinte
Cei cu inima-n morminte
Şi te siluiește-n grabă
,,Doctut’’ ce se află-n treabă…

 

Îţi pun virgulă…păcat…
După subiectul trist,
Până-n acrul predicat,
Mai ceva ca Anticrist!

 

Te sugrumă precum laţul,
Cu metafore din gât,
Iar pe urmă-ţi şterge ,,smalţul’’
Un ştrengar cu bot sau rât.

 

Te despoaie de conjuncţii,
Ca pe-o târfă în amvon,
Toţi ,,limbiştii’’ de prin funcţii
Care n-au niciun…rezon!

 

Nu-ţi pun punctul sau căciula,
Nici măcar semnu-ntrebării,
Cratima-i precum pendula…
Ţi-au pierdut semnu’ mirării!

 

Azi e ziua ta cea mare
Şi te vor cânta ,,poieţii’’,
Ştiu că sufletu’ nu-ţi moare…
Te vor umple iar ,,scaieţii’’!

…………………………

Dulce ești limbă română…
Nu eşti oala cu smântână!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

31 august, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Spune-mi…

Spune-mi…

 

spune-mi, mai respiră vreun ecou în tine
peste ochiul morţii vocea-mi scuturând?
vreun regret mai umblă prin nisipul nopţii
să-şi găsească loc în cuibul vreunui gând?
mai primeşti lumina-mi să îţi intre-n suflet
mângâindu-ţi tâmpla ca să dormi ușor?
spune-mi, mai ţii minte vara dezvelită,
iarba-nfometată de atâta dor
sau parfumul reavăn răspândit de ploaie
peste-mbrăţișarea ce curgea prin noi?
spune-mi, mai ții minte cum era povestea
vâlvătăii noastre-aprinsă de-amândoi?
coborâse-un cearcăn de tristeţe oarbă
și un gând cu tine împietrise-n el –
era ceas de noapte viscolind nelinişti,
viaţa fără tine mirosea … altfel.
clipe îngheţate surpă-n mine timpul –
risipită-n gânduri trec prin amintiri
şi-ţi refac conturul desfrunzit de vreme
cu sălbăticia fostelor iubiri…

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

31 august, 2018

Mariana Zorița PURICE: Ce este libertatea ?

Ce este libertatea ?

 

Ce este libertatea,
Un film făcut în doi,
Sau calea unui singur
Prin munți, poieni, zăvoi ?

 

Ce este libertatea,
Ursita ce-am ales
Pășind spre fericire,
Sau doar un vis deșert ?

 

Ce este libertatea,
Este-o poveste vie,
Sau este doar o umbră
-nsoțită doar de frică ?

 

Ce este libertatea
Când n-ai la căpătâi,
Iubirea ce te doare,
Un suflet grijuliu ?

 

Ce este libertatea,
Când toamna a trecut
Și-ți vine iarna-n casă
Și tu ești singur cuc ?

 

Ce este libertatea,
Acum, tu poți să-mi spui ?

——————————-

Mariana Zorița PURICE

30 august, 2018

Lilia MANOLE: Mă zbucium, în bocet și sacru

MĂ ZBUCIUM ÎN BOCET ȘI SACRU

 

Mă zbucium, în bocet și sacru,
Cunosc închinarea la cele sfinte.
Odată cu anii crescu simulacru
Alfabetul latin și limba sorginte.

 

Au trecut epoci, dar limba română
Se stinge în cetini, de nedreptate,
Cu Limba română, pe toate stăpână,
S-au pricopsit în țară relele toate.

 

Și, din păcate, cât plâns ni s-a tras,
După aceste mari nedreptăți sociale,
Barbarii se cred și astăzi c-un pas
Înaintea frunților de foc, substanțiale.

 

Alfabet și vorbire, Limba Română-
Această supremă virtute cerească,
A fost neîmplinită, și strânsă de mână,
Și dată dușmanilor, să ne-o urască.

 

De ce s-au păstrat rușii în țară,
Și limba slavonilor s-a împăienjenit?
Mergeți la școli, precum apa la moară,
Și habar nu aveți, ce a fost de zidit.

 

Iar eu printre jertfele anilor ultimi
Ai secolului precedent am dispărut,
Din ordinea lucrurilor absolute-
Mi-ați smuls Limba Română din piept
Și-ați insistat să mi-o uit…

 

Și mi-ați furat din drepturi de tânăr
Cel mai sacru cuvânt, ca și azi,
Nu o să insist, cum mers-ați pe venă,
Schimbând ca la mafie, al vostru macaz!

 

Unde îmi e negreșit luminarea,
Ce mi-am strunit-o să-mi fie ușor,
Când îmi voi crește copiii ca floarea,
Să am bucurie de fiică, fecior?!

 

Voi, ca lingăi și trădători de Limbă,
Ați poruncit să-mi se ia învățătura,
Și zeci de ani mi-ați denigrat insigna,
Ce conținea în ea o nouă cotitură.

 

Zadarnic s-au muncit Mătcaș, Vieru,
Lari, Dabija, Hadârcă, Matei Valeriu,
Din Vechi Cazanii, să se audă cartea
Cea dulce și mai mare decât moartea.

 

Icoana veșnică mi-ați scos din mine,
Și n-ați avut un pic de milă nici atunci
Când ați închis în cartea cea sublimă
Credința mea, vărsată-n șir de rugi.

 

Cum ați putut, spre ce vi era gândul?-
Inconvenabil sfinților și celor trădați,
Care au meritat să ia consimțământul
Acestei Limbi Române, până spre Carpați.

 

Ați vânturat atâta roadă și Lumină,
Iar Cerul lui Alexe Mateevici l-ați închis,
Și nu v-a durut jalea acestei Limbi Române,
Că s-a văzut- nevoii de-a fi un om subscris…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

30 august, 2018

 

Mariana Zorița PURICE: Of Doamne

Of Doamne

 

Of Doamne
Tu iartă o neroadă
Ce vrea să pună-n versuri,
Toată iubirea și nostalgia ei,
Ce-n orizonturi se revarsă,
Ce leagă un asfințit
De înc-un răsărit,
Ce scutură în toamnă
Buchet de amintiri !
Of Doamne…
Tu nu lăsa iubirea
Să se prefacă-n scrum,
Tu las-un înger… Doamne
La ușa mea în noapte,
Să mă vegheze-n somn,
Când îmi visez iubirea
Pierdută…nu demult !
Of Doamne…
În gând mă rog eu ție,
Nu-mi spulbera speranța,
Din vis nu mă trezii
Să-mi văd singurătatea,
Mai lasă-mi înc-o zi ,
Mai lasă-mi nostalgia
Și-o clipă…a iubi !

——————————-

Mariana Zorița PURICE

30 august, 2018

Maria HOTEA: Poeme

Ce înseamnă să fii om

 

Mă aplec asupra gândurilor mele,
Iar vocea sufletului mi- o ascult
Şi-n fiecare vorba e – o lacrimă să spele,
Tristeţea ce-am simţit-o în suflet de demult.

 

În vorba ce- am rostit- o e- o lecţie din viaţă,
Ce pentru mine a fost un sacru legământ
Încrezătoare-n mine nu mi-am pierd speranţa,
Dar cu inteligenţă am spus orice cuvânt.

 

Şi-n fiecare sfat simţeam doar simplitatea,
Respectu-i pentru omul ce mi l-a dăruit
În viaţă am cunoscut ce-nseamnă bunătatea,
Căutăndu- i puritatea când nu e de găsit .

 

În vorbe- i adevărul ce trebuie să- l ştiu ,
Căci îmi sunt harul vieţii în sufletu- mi plăpând
Din ele învăţ să pot un om corect să fiu,
Să înving mereu minciuna ce alți o ascund

 

Vreau să învăţ să ştiu ce înseamnă să fii om,
Ce este omenia când lacrimile dor
Să aflu frumuseţea când trec pe lângă- un pom,
El ştiind doar să rodească dând fructe tuturor!

 

Să pot aprofunda cu judecata- mi simplă,
În timp doar învăţând şi nefăcând risipă
Iar dacă uneori câte- un necaz se- întâmplă,
Ascult numai de gându- mi ce- n clipă se- nfiripă !

 

Iubirea – caldă simfonie

 

Privesc cum soarele se îndreaptă spre apus,
Dar pentru mine este mereu acolo sus
Se ascunde printre nori cu dorurile mele,
Când cerul se îmbracă- n mantia- i cu stele.

 

El, soarele se întrece în străluciri cu ele,
La răsărit zâmbind iar la apus cu jale
Când luna strălucind din nori răsare ,
Din mersu- i pe cer el se scufundă- n mare!

 

Aş vrea de s- ar putea ca- n razele de soare,
Să fiu pentru o clipă cu gândul visătoare
Iar sufletului meu cel simt că- mi e stingher,
Să- i dăruiesc credinţă să pot prin ea să sper.

 

Cu gândul călătoare văd chipu- ţi minunat,
La fel ca şi o floare simt cum m- ai fermecat
Prin raze de lumină zăresc un zâmbet cald,
Cu drag l- aşez în suflet ca- n el eu să mă scald.

 

În a cerului grădină pe un nor pufos , gingaş,
Frânturi din al meu suflet eu ţie vreau să- ţi las
Şi- o caldă simfonie a unui blând descântec,
Cu sufetul ascult- o şi înălţăte- ntr- un cântec.

 

Ea, calda simfonie o cale îţi arată ,
Spre magica iubire ce este minunată
În suflet îţi aşează blândeţe şi- alintare,
Iar vieţii – i dă culoare atunci când ea apare.

 

iubirea-i curcubeu în suflet şi pe cer ,
E vers şi- n poezie păstrează doar mister
În ea e paradisul ce sufletul înalţă,
E tot ceea ce- nseamnă alintul în viaţă!

——————————-

Maria HOTEA

30 august, 2018

Continue reading „Maria HOTEA: Poeme”

Lilia MANOLE: Lumina ce ninge frumos

LUMINA CE NINGE FRUMOS

 

Sclipesc pe cer steluțe nevăzute
Și Luna plină nu-și ia revedere-
Admit, că o vară la cele durute
E, totuși, și o formă de-nviere.

 

Stau Lunii să-i declar sclipirea,
Ea, însă, ca un soare mă privește
Nemuritor și sincer, precum e iubirea,
Ce nimic pe lume n-o oprește.

 

Și se sfarmă în văzduh albastru
Crainicele cânturi matinale
De atâta dor profund, sihastru
Îmi imaginez și arii orchestrale.

 

Mesagerul sfânt frate cu Luna,
Umerii mei albi, dați lui Hristos,
Se unesc pe-o clipă, precum una
Este acea lumină, ce ninge frumos…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

30 august, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Poezia e pasăre-ngropată în os…

Poezia e pasăre-ngropată în os…

 

Ceva din cântecul acela duios
îmi pune cuvântul la tâmplă în semn de armă –
poezia e o pasăre îngropată în os
şi tot ce ating cu carnea ei… mi se sfărmă!

 

Simt o muzică albă în paşi…
Ţin cuvântul
la tâmplă în semn de armă,
cine-mi ascunde anii rămaşi!?
Sufletul cui mi se ascunde în palmă?

 

Simţ propria-mi lacrimă îngropată în os
şi sângele plâns muţind deodată,
cineva mă chinuie în chip dureros,
cum numai cuvântul mă chinuia câteodată…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

30 august, 2018

Corneliu NEAGU: Nagoda din vis

NAGODA DIN VIS

 

Venea dinspre luncă o veste bizară,
trecând peste apa crescută din râu –
un duh nevăzut apărea înspre seară
s-aducă licornul din lanul de grâu.
Păștea în răstavul lăsat între holde
miresme din dorul cernut peste flori
din trupul nagodei cu pletele blonde
ieșită din crângul cuprins de fiori.

 

Trecea despletită, plutind peste ape,
în noaptea aceea, scăldată-n zefir,
cu calul licorn, adus să se-adape
din boabe de rouă, cu sfânt elixir.
Lăsa deoparte veșmântul subțire,
să intre în apa albastră din râu,
măceșii, cu florile scoase din fire,
cădeau în extaz lângă lanul de grâu.

 

De când am văzut-o atunci dezbrăcată,
un dor fără margini îmi stă peste gând,
să-mi spună s-o caut, s-o văd înc-odată,
în brațe mele s-o strâng tremurând.

———————————————–

Corneliu NEAGU

30 august, 2018