Dan-Obogeanu Gheorghe: Tomnatică

Tomnatică

Suflă vântul pe cărare
Peste frunza din poteci,
Şi apare blândul soare
Risipind brumele reci.

Pe la tâmplă, bruma albă,
Stă şi nu mai vrea sa plece,
Toamna asta prinsă-n salbă
Cu iubiri ea se petrece

Cu nopţi albe de visare
Printre anii grei şi mulţi,
Cu flori multe pe cărare
În frunziş de pomi pierduţi…

Peste veacul rupt din ramă
Se aştern atâtea şoapte,
Frunza care sta pe coamă
S-a pierdut în neagra noapte.

E săltata de-o privire
Prea grabită-ntre doi ochi,
Şi privind-o cu uimire
Se ascunde de deochi…

Stă pe vremea ei de lume
Într-o toamna ce s-a stins,
Cerul vrea doar al ei nume…
Plânge-n dor de necuprins!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

21 septembrie, 2018

Árpád TÓTH: Stau în curtea mea frumoasă

Stau în curtea mea frumoasă

Stau în curtea mea frumoasă

Și mă întreb de multe ori,

Când orice floare e voioasă,

De ce se ceartă două surori?

Gingășia unei doamne

O simți din mierea buzelor ei,

Când culorile unei toamne,

Se îmbrățișează pe alei.

Pe Divin să-l vezi în toate

Și pe Shakti în femeie,

Inima ta prin bunătate,

E floarea de sub curcubeie!

———————-

Árpád TÓTH

22 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Tunetul

TUNETUL

Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară ,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.

Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.

Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări ieșind din flintă
în adâncul sufletului nins
cu zăpezi fugite de la nuntă.

Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!

———————————————–

Corneliu NEAGU

21 septembrie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Războiul de ţesut al toamnei

Războiul de ţesut al toamnei

Chiar dacă florile pălesc
Şi-alţi boboci nu înfloresc,
Adieri de toamnă timpurie
Ne-aduc iarăşi mărturie
Că-n războiul de ţesut
Se nevedeşte-un aşternut,
Lucrat cu mare hărnicie,
Cunună mândră să ne fie.

Copaci sporovăind în şoapte,
Robotesc finuţ din zi în noapte,
Scuturându-şi frunzele de zor
Pentru cel mai colorat covor,
Care ne-mbie cu tot şarmul lui
Oferind cu dragoste oricui
Lumină, tonuri şi-ncântare
Atunci când mergem la plimbare.

C-un pas pe verde-palid spre cafeniu
Şi-altul pe galbenul zglobiu,
Apoi, încet pe roşu stacojiu…
Observăm că nu este prea târziu
Să ne bucurăm de-acest anotimp,
Verigă trainică din grăbitul timp,
Ce-adună tainic în hambare
Pentru tot anul, bunăstare.

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

21 septembrie, 2018

(Imagine internet)

Mariana Zorița TURDA: Mi-e sufletul o toamnă

Mi-e sufletul o toamnă

Mi-e sufletul o toamnă,
O toamnă vie pictat pe buze-n roșu
De iubire și-n verde de speranță,
Mi-e sufletul o toamnă arămie,
Cu ochi de căprioare și vise-o mie !
Mi-e sufletul o toamnă
Privită în oglinda râului ce curge,
Ducând cu el sclipirile culorilor de jad și ametist
Cu glas tremurător și viu,
Mi-e sufletul o toamnă,
Cu frunze pribegite…
Ce ne dansează-n horă
Ca visele sub gene!
Mi-e sufletul o toamnă,
Cu nopțile mai lungi,
Călătorind prin gânduri
Ca vântul printre lunci!
Mi-e sufletul o toamnă,
Cu zbucium de culori ,
Cu păsări care pleaca,
Cu florile ce mor !

Mi-e sufletul o toamnă!

——————————-

Mariana Zorița TURDA

20 septembrie, 2018

Foto internet

Anatol COVALI: Ce repede uităm!

Ce repede uităm !

Ce repede uităm ! Dăm toată vina
pe cei care-au stins ultimii lumina,
dar nu ne amintim că sumbra noapte
a început în patruzeci şi şapte.

De la sfârşitul anului acela
a început cumplita şi tembela
domnie-n care n-au domnit desculţii,
ci trădătorii josnici şi inculţii.

Analfabeţii, leneşii, tâmpiţii
şi impostorii măcinaţi de-ambiţii,
toţi cei cu mintea doar cât un grăunte
au fost de-odată propulsaţi în frunte.

Inteligenţa ţării, crema, floarea
a cunoscut canalul şi-nchisoarea,
a fost ucisă fără nicio milă
de dictatura cea mai imbecilă.

Călăii ţării au distrus cu ură
tot ce-a-nsemnat credinţă şi cultură,
n-au cunoscut ce-i dragostea de frate,
şi-au bătut joc de sfânta libertate.

Mai sunt şi astăzi printre noi de-aceia
care făceau ce le spuneea “ Scânteia.”
Se-ascund sau ies triumfători în faţă
cu-aceeaşi ură şi cu-aceeaşi greaţă.

Ştiind c-avem memoria prea scurtă
superiori şi cruzi ne bat pe burtă
şi râd de noi din vile şi palate
trufaşi şi mulţumiţi că au de toate !

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Corneliu NEAGU: Toamna violetă

TOAMNĂ VIOLETĂ

Refrene din cântări de altădată
revin din nou în parcul regăsit,
decorul toamnei pare adormit
lângă o margine de timp uitată.

Fanfara se aude mai aproape,
m-aşez pe bancă şi ascult tăcut
un vals care ajunge din trecut
pe lacrima ivită între pleoape.

Privesc în zare dalba-ţi siluetă
plutind inert pe umbra unui vis,
venit cu valsul care-a fost rescris
pe-o pagină de toamnă violetă.

Se lasă liniştea în parc deodată,
soldaţii gărzii urcă pe crenel,
rămasă-afară noaptea sub drapel
o amintire plânge-ngenunchiată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

20 septembrie, 2018

Florentina SAVU: Tu Doamne

TU DOAMNE

Tu Doamne, unde te-ai ascuns?
De ce ne pedepsești de-a valma?
Nu vezi c-am sufletul distrus?
Cum poți de el să nu ții seama?

E-o părticică chiar din Tine,
Din harul Tău dumnezeiesc,
Fii Doamne, te rog lângă mine,
N-aș vrea ca să mă prăbușesc!

Spre cerul tău privesc cu dor
Și îngerul mi-l chem adesea
Să-mi fie vieții-apărător
Și greutății mele cheia,

Să-mi stea aproape-n orice clipă,
Să-i protejeze pe cei dragi,
Să-i ia cu milă sub aripă
Și miere să le dea, și fragi…

Tu Doamne, doar să îi dai voie
Să vină atunci când îl chem,
Să nu ne mai lași în nevoie
Și-amarul din cupe să-l bem,

Suntem ai Tăi oricum, pe veci
Dar nu acuma, te rog Doamne
Prin viață să ne mai petreci
Dar nu răbdând de frig și foame!

Fii bun cu noi cum ai mai fost,
Nu te ascunde-n cerul Tău,
Mai vino și lângă cel prost,
Calic, sărman, suferind rău,

De la bogați de ai mai lua
Câte puțin și pentru noi,
Poate că astfel am scăpa
De griji prea multe și nevoi.

Nu suntem tot oameni cu toți?
De ce atâta nedreptate?
De ce îngădui Doamne hoți
Ca să se plimbe-n libertate?

De ce noi să plătim cu viața
Sfidarea lor și lăcomia?
De ce să ne fure speranța,
De ce a lor e bogăția?

De ce să-i slugărim întruna
Și cu dispreț să ne privească
Când moartea tuturor e una?
Pământul n-or să-mpărățească!

Egali vom fi în veșnicie,
Scheleți vor fi și ei, și noi,
De unde și-or mai lua tărie
Când fi-vor doar niște moroi?

Dă Doamne ploaie pe pământ
Să îi inunde pe bogați,
Să le mai taie din avânt,
Să nu mai fie-nfumurați,

Să se comporte mai firesc,
Să aibă milă și decență,
Oricum, cât lumea nu trăiesc,
Mai dă-le câte-o penitență!

Hai Doamne, vino mai aproape
Și cu toiagu-Ți fă cărare
Peste pământ și peste ape
Și îi trezește din grandoare,

Să-și vadă locul orișicine,
Să nu-și mai zică zeu, stăpân,
Să nu mai fie fitecine
Pentru un alt semen păgân,

Să înflorească-acest pământ
Și toată lumea să zâmbească,
Să aibă forță și avânt
Și-n belșug viața să-și trăiască!

———————————–

Florentina SAVU

20 septembrie, 2018

Maria LEU: În curând

În curând

În curând ploaia va plânge peste trupurile noastre,
Vântul va șuirea peste crengile copacilor,
În curând, va fi toamna, în curând.

Nu vom mai ține minte nimic
Și nu ne vom mai interesa nici de părinți, nici de copii,
Nu vom mai ține minte că ne-am iubit.
Nu ne va mai apăsa durerea dragostei,
Nici lipsa ei.
Vom fi siguri, singuri fără nici un gând, fără nici o amintire.
Nu vom mai simți bătăile inimii,
Nu ne vom mai simți nici pe noi înșine.
În curând ploaia va plânge peste trupurile noastre
Înainte de a învăța că dragostea e singura fericire pe pământ.
În curând vom rămâne mai singuri decât am fost,
Și ne vom uita…
Cu toate că am jurat că ne vom ține minte.

În curând vântul va șterge urmele noastre.
În curând nimeni nu-și va mai aduce aminte de noi.
În curând va fi toamnă, în curând.

———————

Maria LEU

20 septembrie, 2018

Olguța TRIFAN: Rondelul gândului călător

Rondelul gândului călător

Când gând spre tine-mi pleacă, pășind pe drum de stele,
În argintiul nopții să-ți afle întomnarea,
Timpul aș vrea să treacă și clipe reci să spele,
Tu stând în pragul porții, să-ți soarbă nerăbdarea,

Iar gânduri să petreacă, uitând de vremuri grele,
Ce-au fost din voia sorții, dar excluzând damnarea,
Când gând spre tine-mi pleacă, pășind pe drum de stele,
În argintiul nopții să-ți afle întomnarea.

Ochii ușor ți-apleacă și genele perdele,
Tumultul de emoții
Să stingă depărtarea.
Dând sens, dar și proporții, alungă resemnarea,
Iubirea să se-ntreacă cu joc vajnic de iele,

Când gând spre tine-mi pleacă, pășind pe drum de stele.

—————————–

Olguța TRIFAN

20 septembrie, 2018