Marin BEȘCUCĂ: Psalmii-n izvoară

PSALMII-N IZVOARĂ

… dar, Doamne !
sunt în corzi, tocmai eu,
robul Tău !
dacă cel mai păcătos …
și mă tem, nu care-cum să mă lunec,
ori, sufletul, știu prea-bine,
nu mi-i al meu,
iar împrumutul ăsta, dinspre Tine,
știu cât mă obligă …
desfășor firul de mărțișor
dar și eu și și Mărțișor, știm cum totul se vine
de Acolo … din Marele Ghem !
Doamne,
Cărarea Împărăției Tale este și ne este, nobila chemare,
cum din chemare am simțit și Misia din Poem,
Doamne !
știu că nu e de colea să faci un rău
și, Doamne, cât rău am săvârșit,
că nu-mi știu pasul liniștit,
îndreaptă sufletul meu, Doamne,
dă-mi de plată !
lasă-mă să Ți mă răscumpăr Ție,
atâta vreme câtă TU m-ai fi crezând,
Doamne …
hotarele vrăjmășiei sunt la fiecare pas
și țara și poporul sunt în foc,
în foc și eu !
dar aștept nu vrajba, Doamne,
ia-i TU-n seama Ta pe aceia !
mereu mi-am vrut să-mi fiu corect
și corect față de mine, în primul rând,
dar am făcut atât cât se poate face, Doamne,
am mai și forțat nota, dar n-am izbutit peste cât dat,
mi-a povestit Mneru filozofia lui de ici și până colea
și chiar am înțeles-o Doamne,
dar nu s-a fost natura mea !
acum dau cazna …
știu și că nu-n fiece timp e timp de judecată,
dar mai știu și câtă luptă-n mine,
câtă atât să nu-mi fie liniștea liniștită,
somnul mereu mă strângen chingi
și dau cota mea de neodihnă,
doar TU, Doamne știi câtă se trebuie,
altfel gândul mi-a fi strâmb,
fapta din strâmbătate,
judecarea lucrurilor, cum dară ?
știu că m-ai îndreptat pas cu pas,
încerc nu laudă lumii,
Acolo Lauda e doar pentru Tine, Doamne,
dar se întâmplă de unele-ți încurcă răbdarea,
Doamne,
sunt un biet om, mereu calc acolo,
dar mi-ai dat puterea de înțeles Șoapte Tale
de Acolo și Îndemnul,
de fiecare dată când s-a fost l-am prins că-i mie,
și fac eforturi disperate să stau departe de îndoială,
știu că mi-am vrut prăpastia,
dar n-am avut judecare în clar,
acum știu că nu mi-i dreptul meu Acela,
dar Doamne,
cât de omenesc e-n îndoială,
câtă ispită în răspântii …
și toți se vor îngeri !
dar sunt gropile lor, Doamne,
TU le-ai și ne-ai arătat mereu linia dreaptă,
dar știu întru mereu,
fiecare nu sufletul,
cât după faptă !

————————

Marin BEȘCUCĂ

24 octombrie, 2018

Lasă un răspuns