Amestec tăcerea-ntr-un pahar cu stele
și amara-i miere lipește noaptea
ca pe-un timbru pe inimă,
o amintire-n amurgul din mine aprinde
polen de îngeri visători prin ramurile
sufletului îngenunchiat pe-un mal,
un exilat cutreierând prin ninsoarea mâhnirii.
În apele trupului se risipesc ecouri
din tristețea fierbând în căușul unui bun-rămas,
îmi sângerează privirea-n mărăcinii timpului
m-adun din fum șerpuind pe-obraz de toamnă
și pe tipsia nopții, prin sertarele inimii,
un vânt spulberă doar spinii dintr-un trandafir uscat.
Sâmburii se sparg din clipa coaptă de iubire
și mă desface gândul în vorbe
țintuite-n bezna dintr-un cufăr încuiat,
învârt cerul în lacăt să deschid zborul,
să prind din urmă sărutul timpului risipit
și-mprăștii peste umerii auzului
cuvinte pierdute-ntr-o scrisoare nescrisă.
—————————–
Alice PUIU
Octombrie, 2018
*Constantin Korovin – „La fereastră ”