Speră cu toți într-un trai mai dulce, mai uman, mai frumos,
De ce trăiesc unii ca-n rai iar alții se-afundă mai jos?
De ce alții, cocoțați de popor, mint, și înșeală, și fură,
Secând întruna al țării izvor și-n nimic nu mai știu de măsură?
Alții devenit-au slugi peste țări, peste mări, plini de tristețe și trudă,
Nu mai au speranțe în zări că țara pentru ei e prea surdă…
Ăst guvern nu aude, nu vede suspine, căderi și amar,
A ajuns la putere și crede că-i superdotat și cu har,
Se crede Mesia pe lume și uită de cine-i plătit,
Dacă zici ceva de el, face spume și cu forța mereu ești oprit!
Analfabeți, cu grămada în țară, aceasta este deja în genunchi,
Toți își caută echilibrul pe-afară, părăsindu-și case, părinți și chiar prunci…
E totul cu dosul în sus peste tot, valorile prioritate nu au,
Important e să fii cât mai prost și orb să devii când pielea ți-o iau,
Să nu crâcnești niciodată ori să te vaiți că nu ai,
Nici să te plângi vreodată că-n sărăcie și boli îți duci trai,
Să nu le declari că vrei să trăiești, că și tu ai dreptul la viață,
Că vrei în bine zilnic să crești și să nu ți se mai fure speranță,
Să nu te plângi că muncești pe afară și c-aici îți suferă părinți ori copii,
Că simți că nu-ți mai afli în țară niciun rost și-ai zorii pustii,
Îți vor spune ironici că tu ai decis să iei drumuri amare, străine,
Te-or privi cu greață, ca pe un învins și legi nu vor da decât pentru sine,
Așa a fost de când lumea e lume, cei mari să devină stăpâni,
Să uite de unde venit-au anume și să fie mereu mai haini,
Să fie mai lacomi, mai avari, mai calici, să nu mai aibă suflet în ei,
Să folosească pumnii și bici, să se creadă eterni și chiar zei!
Dau legi pentru binele lor, își pun la adăpost averi și hoții,
Dau pomeni doar atuncea când vor scaune să-și mențină târzii…
Și seara se lasă cu smoală peste clocote și fierberi din zile întregi,
Chipul țării capătă tendință de boală în timp ce intrușii sunt regi!
———————————–
Florentina SAVU
11 noiembrie, 2018
