Cristian Gabriel VULPOIU: La răspântii de nisip (poeme)

GHIRLANDA DE VISE

Între cerul ce spânzură pe ape,
și o icoană ce plânge șoapta
focului ce abia mai pâlpâie-n neant
am văzut o ghirlandă de vise
și un rug cu dorințe promise
lângă un car cu himere proscrise
ce înviau după ceruri deschise
azi pictorul pictează dimineața
în culori amare
nici curcubeul nu mai iese din mare
când timpul s-a oprit,
și soarele dispare
am atins în zori o ghirlandă de vise
mărețe, naive, triste sau stinse
par că din oracole fusese desprinse
am scris o ghirlandă cu vise
pe o picătură de rouă
ce a curs dintr-un nor sculptat în neguri
sub o frumoasă lună nouă
stele noaptea cad în faguri
în timp ce ceasul rupe noaptea-n două
și-n duminica bacantă
mă sfâșie bucată cu bucată
în lumină-mi caut cromozomii
la Abac mi-s toți atomii …
cred în vise
căci și eu sunt un vis
și tu,
o margine de paradis
îți promit că te duc spre
lumile promise
îți împletesc o ghirlandă de vise !

LA RĂSPÂNTII DE NISIP

Clepsidra mea,
te păstrez în emisfera-mi de cristal
de sub un soare ascuns
pe după cerul de jad
sculptat în perdele de stea
peste un infinit alegoric
istorii răstignite-n veac
mi-aduce toamna înapoi
friguri dintr-o iarnă fără leac
ce-mi inspiră
furtuni ce-mi risipesc
cele mai calde ploi
mă risipesc la răspântii
de nisip
din crunte iluzii îmi fac mantii
iar sub tălpile-mi goale
se prefigurează șoaptele
eternității lui Oedip …
soarele mă topește
abia de mă-nfirip
mă contopesc sunt vântul
sunt crunte răspântii de nisip !!

SUNT O FRUNZĂ

Sunt o frunză,
desprinsă din ramura unui vis
plutesc pe un colț de nor
până la marele abis
până la cerul meu
cel de un noian utopic nins
nu mai curge nici o lacrimă
să-mi fac cu ele val
să-mi spele neființa
într-un preaplin de necuvinte ritual
cu toamna în Serai mă sfătuiesc
deschid un portal spre verbul ”a fi”
mă așez cuminte pe asfalt
oare mai sunt ?
utopie sau neființă ?
din păgâna libertate-mi fac velință
mai merit eu căință ? Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: La răspântii de nisip (poeme)” →

Maria HOTEA: Iubirea din Cuvânt (poeme)

Iubirea din Cuvântul Divin

Când ochii-mi privesc în rugă spre cer,
Un veșnic mister se ascunde-n eter
În neguri de cețuri ei caută seninul,
Iar sufletu-mi trist simte suspinul.

Inima în piept îmi cântă precum o vioară,
Dar cântul ei e un plânset ce mă înfioară
Că-mi ninge peste gânduri cu dalbe flori,
Când visele dispar în revărsat de zori.

Lacrimi fierbinți stau ascunse sub gene,
Din dor se preling încet pe obraji alene
Le mângâie lin însă o rază caldă de soare,
Ce îndrăzneață din perdeaua de nori apare.

Trezită din vise zăresc în depărtare seninul,
Ce-mi alungă din suflet tristețea și chinul
Privesc bobițe de rouă ce-n soare lucesc,
Iar gându-mi șoptește în taină să iubesc.

Un cântec sublim inima prinde să-l cânte,
Cu zâmbetul pe buze clipele-mi sunt fericite
Misterul ce-l credeam ascuns îl dezleg,
Iubirea din Cuvântul Divin învăț s-o înțeleg!

13/11/2018

Chipul tău

Atâta frumusețe emană chipul tău,
Cu puritatea lui mă farmecă mereu
În ochii tăi privind văd numai strălucire,
Alint în suflet simt și marea ta iubire. Continue reading „Maria HOTEA: Iubirea din Cuvânt (poeme)” →

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme

VISUL, GÂNDUL ȘI CUVÂNTUL

Sosit-au prin căi rătăcitoare,
Vântul, Gândul și Cuvântul…
Adunați de-o ghicitoare
Și de-o slută vrăjitoare,
Să le dea în dar descântul,

Că ar vrea că să orbească,
Prietenul, odată, Visul…
Ce nu vrea să îi privească,
Nici măcar să le vorbească,
Despre cum e Paradisul !

Visul, slobod fluture ce zboară,
Nu îl vrea pe Gând de strajă…
Urcă-n neanturi și coboară,
Căutând câte-o comoară,
Nu se teme de vreo mreajă !

Gândul face pe-nțeleptul,
Scormonește prin iluzii…
Crede ca el are doar dreptul,
La decizii si-n conceptul,
Dar, se-mpiedică-n confuzii !

Cuvântul, caută vreun rost,
Poartă vorbe, călătorul…
Ce vrea, spune fără cost,
Că se-ascunde l-adăpost,
Împușcând ca vânătorul !

Și-așa Gândul și Cuvântul,
Cu Visul au întrerupt…
Că-i zănatec și cu-avântul,
De coamă prinde pe Vântul,
Zburând peste Gândul rupt !

De-asta acum se răzvrătesc…
Vor să-l vadă în prigoană…
Doar de rău îl tot vorbesc,
Ca o cobe tot cobesc,
C-o să cadă-n vreo bulboană !

Visul știe, doar nu-i prost,
Nimeni nu-i pune zăvorul…
E al minții anagnost,
Căci, acolo-i l-adăpost
Și în inimă-i izvorul !

TRIMIT RĂDĂCINILE-MI SPRE CER

Vreau să evadez din balansoarul ce s-a lipit de trupul meu,
Scârţâie podeaua de rădăcinile ce i se-nfing tot mai adânc…
Timpu-a-ncremenit, cu clipele-i zăcute, ca-n prăfuit muzeu
De-antichităţi, sub lumina difuză a-mpăienjenitului polieleu…
Simţind că vremea mi-a trecut, trezindu-mă bătrân din ţânc,
Rup inerţia, dorind ca viaţa ce mi-a mai rămas să o mănânc…

În sfârşit să evadez, să mă eliberez tăind cordonu-ombilical,
Legată ce mă ţine de placenta mea, strâns, ca-ntr-o găoace…
În Ţara lui Oriunde o fi, în vreun ţinut mai blând, mai tropical,
Peste graniţele sufleteşti zburând, pe coama sălbaticului cal,
Să alerg pe unde-oi vrea, când pe aici şi când pe dincoace,
Rădăcini spre ceruri trimiţând, rodindu-mi fructele, noroace….

Nu vreau să-ncremenesc sau să mă pierd prin vise îngrădite,
Uitându-mă pe colbuita ferastruica doar, la ce-i după zăbrele…
Nici tainicele-mi gânduri să le văd, de bălăriile minţii năpădite,
Sau cu-asfaltul vieţii-acoperite, ori în cimentu-i uitate şi zidite,
Sau… bântuind fără vreo ţintă, prin pustiu ori grote, singurele,
Gonite de dorinţele-mi neîmplinite, cerându-le tributuri grele…

Prea lâncezii în balansoarul meu, mi-e dor de ploaie şi ţărână…
Aud cum ceasul sună a trezire şi cred că nu-i chiar prea târziu…
Lanţuri voi rupe de trecut, din cale porţi le-oi scoate din ţâţână,
S-ajung să pot sorbi licoarea dulce-a vieţii, din sfânta ei fântână…
Puterile îmi strâng, m-avânt din balansoar spre cerul străveziu,
La soarele ce-mi surâdea printre zăbrele, când galben când roziu…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

12 noiembrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme” →

Laura Cristina CRISTEA: Gânduri galopante

Gânduri galopante

Trecutul inutil împodobit
se îmbrățişează cu prezentul
pe care-l parodiază
într-un fel iluzoriu
în dezlănțuirea destinului
ce se va risipi într-un lux de sentimente
favorabile sau opuse
o ambiguitate abisală
o îndoială incurabilă
rezumat al unor îndelungi
echinoxii de meditație
unde vor galopa gândurile mele

Exacerbez speranțe solitare
pe care obişnuința le surghiuneşte în vise
să înhațe timpul ce se insinuează
într-o instanță de poezie
într-o sinucidere pe care gândul
o mutilează imediat
unde vor zbura gândurile mele

Poezia această trădare de cuvinte
care stau la pândă ca o proxenetă
a frumuseții , a euforiei , a rimei fericite
germenele farmecului
rime pure cu infinitul
în care încap gânduri şi conștiința
unde vor galopa gândurile mele

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

12 noiembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Acordul

ACORDUL

Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare
sub înveliș de umbre pe timp nedefinit
îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare
care-mi aduc în cuget un dezacord rănit.

Chiar clipele bătute în ceasul cu pendulă
rămân nedefinite pe micul secundar
când orele barbare pe-o margine credulă
încearcă să dezlege înscrisul legendar.

De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,
prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,
nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute
pe opisul legendei cu pagini nefirești.

Dar noi voiam desigur să fi avut acordul
măcar într-o poveste marcată pe contur
cu vrăjile rescrise pe țărmul din fiordul
unde lăsam regrete pierdute prematur.

Poate credeam că ele, întoarse pe tăcute,
ne lasă-n amintire un simplu dezacord
cu marginile rupte pe nefirești redute
rămase să ne-aștepte pe țărmul din fiord.

Dar nu-i așa, iubito, acordul existase –
în clipele eterne noi doi l-am conceput,
păcat că peste vreme vocalele contrase
readuceau povestea din nou la început.

———————————————–

Corneliu NEAGU

12 noiembrie, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Hotar între „a avea”

Hotar între „a avea”

Ai liniște, venin al indiferenței ?
Ai rost, pendul al deznădejei?
Ai seamăn, smoală a dezbinării?
Ai frați, mlaștină a somnului?

Ai carte, poticnire a vremii?
Ai rod, dualitate a ostatecului?
Ai cale, rânjet al autismului?
Ai visuri, pustiu al tăciunii?

Ai pământ, sclavie a bârfei?
Ai pomi, zăvor al lăcomiei?
Ai cinste, tropăit al minciunii?
Ai rugă, tăiș al vicleniei?

————————————

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău, Basarabia/Republica Moldova

12 noiembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

De unde

De unde această
curgătoare lumină
ce îmi transformã în vitralii
pleoapele
și șoaptele acestea sculptate
în ușiorii de cireș
ai sufletului?
De unde
izvoarele susurânde de dor
clipocind stele
și de unde eu
înspre tine târâindu-mi setoasă
umbra?

SOS

Ocean niciodată
pe deplin explorat
cuvintele…
Naufragiat
pe țărmul lui
pescuind,
eu…
La linia orizontului,
corabie plutind,
numele tău…
Voi pune foc rugului
de uscate speranțe
voi înălța steagul fluturând
al dorințelor
și voi trage ultimele
salve de tun
ale inimii…

Vei ancora oare deseară
la malul stâncos
al sufletului meu?

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Dan-Obogeanu Gheorghe: Nesăbuință

Nesăbuință

Să te cuprind în brațe, nu pot,
Fiindcă îmi ești Cer
Și brațe n-am…
M-aș face orizont,
Lactee
Sau Infinit cu ochi de Lună!

Să te sărut, nu pot,
Fiindcă ești vifor
Și m-aș preface în nor
Alb sau fumuriu
Și m-aș pune în calea ta…
Sau munte m-aș face
Să mă lovești peste obraz
Cu sărutul nedorințelor,
Netrăirilor,
Nedormirilor…

Să te iubesc, nu pot,
Fiindcă nu sunt un înger
Și nici Iuda…
Între doi sori
Iubirile orbesc
Și e prea multă Lumină…
Și prea mult întuneric
Zace în miezul poveștilor
Nespuse din teama
De a fi prea mult iubiți!

Să tac…
Să taci…
Să tacem ca două morminte!
Să ne iubească florile
Pe haina unei căsnicii
Neroditoare în vârf de munte,
În nori,
În sori,
În tăceri
În netrăitele cuvinte…
Și ce pot iar să-ți spun
Când tăcerile vorbesc în noi?!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

11 noiembrie, 2018

Ilarion BOCA: Reper – In memoriam lui Adrian Păunescu

REPER

In memoriam lui Adrian Păunescu

Omule din veșnicie
Ce-ai plecat plângând de-acasă,
Iată țara, țara doinei,
Când vândută, când mireasă.

Când la sorți jucată tragic
Și din Est și din Apus,
Cum s-a tras, ce tragedie,
Ieri camașa lui Iisus.

Omule cu lacrimi bune
Cum sunt perlele de mare
Ești vândut la târgul silei
Și nu-n ultimă strigare.

Mă gândesc ades la tine
Mă gândesc mereu la țară
Și un dor scăldat în lacrimi
Peste mine se coboară.

Omule cu gânduri bune,
Omule comoară sfântă,
Iată țara ca o floare !
Iată floarea vieții frântă!…

Și prin tot ce-a fost odată
Vis frumos și măreție,
Vântul plânge o colindă
Cu lumini din veșnicie.

Cât mi-e dor de-a tale gânduri,
Patriarh plecat departe
Să ne-nveți ce-nseamnă visul
Și un zbor fără de moarte.

————————-

Ilarion BOCA

11 noiembrie, 2018

Anca-Maria DAVID: Cu viața prinsă de cer

Cu viața prinsă de cer

Cu ochii plecați în pământ,
Sap cu privirea o groapă
Și nu mi-e frică de vânt,
De cuvintele spuse în șoaptă.

Cu viața prinsă de cer,
Mă închin la icoană în noapte
Și nu mi-e frică să zbor,
Alungând umbrele-n moarte.

Cu privirea înfiptă-n stele,
Nu mi-e frică de vise,
Plutesc și valsez printre ele,
În liniștea clipelor sfinte.

Cu viața prinsă de cer

———————————-

Anca-Maria DAVID

11 noiembrie, 2018