ȘI-A MAI TRECUT UN AN …
Și… a mai trecut un an…
S-a mai scurs un strop de viață…
N-a zăbovit, nici minutarul pe cadran,
Nici ultima frunză smulsă din platan,
Pe geamul gol, doar flori de gheață…
Și-a mai trecut un an…
Speranțele-s uscate, ca de lemn…
Ascunse dup-al vremii paravan,
Îngropate-ntr-al zăpezilor morman…
Mi-or răsări ghiocei ca un îndemn ?
Și-a mai trecut un an…
De-o fi noroc și-alții vor mai trece…
Smulgând bucăți de suflet, uragan,
Între trăiri anoste și iubiri, vulcan,
Lăsându-ne pe spuza lumii, rece…
Și-a mai trecut un an…
Prin geamul aburit privesc afară…
Sperând ca poate voi găsi liman,
Sufletului meu, de căutări sărman,
Un loc călduț în noaptea glaciară…
Și… a mai trecut un an…
Peste trecut am aruncat o punte,
Fragilă, ca bibelou de porțelan…
Mi-oi face din toți anii-un talisman,
O coroană, să mi-o pun pe frunte…
O ULTIMĂ SCRISOARE…
Dragii mei dragi, copii ce mi-ați plecat…
Vă scriu acum, cât mai văd și cât mai pot…
Că, de când v-ați dus, în sat râul a secat
Copacii din livadă, din rădăcină s-au uscat,
Nici minte nu mi-a mai rămas, ca să socot,
De am sau poate nu, pe lume vreun nepot…
Tare-aș vrea să știu, dacă vouă vă e bine,
De traiul vă e bun sau, multe griji de-aveți…
Acolo unde-ați poposit, pe plaiurile străine,
Oare se poartă alții, cu voi cum se cuvine ?
Nu vă supărați, de mai întreb și dau poveți,
Departe de mine, cât înc-o să-mi ședeți ?
Că, plecat-a sus și-al vostru biet tăicuță…
Așteptând cu-amar, pe scăunaș în tindă…
Cu ochii adumbriți, privind spre potecuță,
Poștașul de-o să-i lase, vestea pe măsuță,
Că veți venii, apucând la curaj să prindă
Ca brațu-i gol, din nou să vă cuprindă…
Răbdare am făcut și tot am zis s-aștept,
Dar, zi cu zi crește și mai mult mâhnirea…
Un junghi m-apucă, mă sfredelește-n piept,
Simțind destinul cum, cu mine-i prea nedrept,
Voind să vă mai văd, pan’ s-o stinge privirea
Și-apoi, poate să-mi vină, în tihnă mântuirea…
Copii, azi vă trimit, poate-o ultimă scrisoare…
De timpul vostru prețios, nu voi să fac risipă…
Povara mi-este grea, bătrânețea-i închisoare
Și, nu știu de-avea-voi și mâine-o zi cu soare
Sau, poate negrul întuneric, cu fâlfâiri de-aripă,
Sufletul o să mi-l fure și ultima mea clipă…
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →
Tabloul tăcerii
