Viorel Birtu PÎRĂIANU: O rază în noapte

O rază în noapte

 

razele s-au ascuns în amurg
mi-e teamă și fug
ce negru și frig e afară
se închid pleoape dintr-o viață
se deschid amintirile în ceață
clepsidra se scurge, nisipul e astăzi impur
umbre trec și se pierd
pe vârfuri, doar corbii mai cântă
mă acopăr cu somnul
să sting în suflet ecoul din cer
sfărâmând în palme secunde
o lacrimă curge
semne, tăceri, peste noapte
mi-e chipul năruit în pământul sihastru
căutând zborul către tâmpla vieții
sădind în noapte flori printre nori
mi-e dor să dansez printre stele
cu patimă, cu sălbăticie
peste lacrimi ce curg
să ard în atingerea Ta
să fiu o rază ce zboară în noapte
în joaca nebună de vorbe
scrise pe o piatră

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

1 ianuarie, 2019

Lasă un răspuns