Ninge în cer
m-am întors pe țărm într-o iarnă
dintr-o lume uitată, bolnavă
ningea în cer cu fulgi târzii
cerurile atârnau uscate și reci, pe pereți
ploua în jur și era frig în lume
ningea a iarnă prin geamurile sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă
era târziu în noapte și noaptea era grea
înghețau frunze pe ramuri târzii
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi
un veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scrijelesc dureri pe ziduri lumii
plecam, mă întorceam tăcut în noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
se ridica mereu un semn de întrebare
pasul greu își punea amprenta în palma vieții
priveam în jur, plecam apoi pe jos
pe scoarța lumii mai scriam povestea unui om
damnat în a sa tristă soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă , priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii
Pași în noapte
în țara în care-s apele pustii
era un loc
pierdut în noapte printre stânci
acolo, în văile adânci
ape se scurgeau zgomotos
un fulger a trecut
și-a ars cuvântul într-o frază
mai tremura o undă supărată
se mai repede furios în mal, un val
în zori, adie roua zărilor uitate
șoptea în taină o melodie, poate
era fior
era un vânt amăgitor
venea un val
iar la final moment fatal
era doar un sfârșit banal
un destin a închipuirilor amare
priveam,
îmi era chipul ascuns între gânduri
ochii mei au văzut și au plâns
curgeau raze târzii peste pleoape
lumina trecea mai departe
eu căutam disperat o stea între ape
astăzi știu, a trecut și atât
pe aripi pluteau alte gânduri
din locul acela rătăcit în pustiu
pierdut departe, în noapte
erau negre stânci
eu mă scurgeam în alte zări
un fluture în noapte
peste valuri, peste stânci
un visător, atât…
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
3 ianuarie, 2019