Alecsandri mi-a dat parfum de slove,
Grădini de vis cu rime înflorate,
Un Căpitan de plai, multe Chiriţe
Pe Toma Alimoş, integritate.

,,Flămând şi gol, făr’ adăpost” şi stare
Cojbuc, prin vers m-a ţintuit de glie,
M-a învăţat cum să-mi iubesc pământul
Pe care-l moştenim de-o veşnicie.

Baudelaire m-a învăţat ce e morbidul,
Cum doarme-n fiecare dintre semeni,
Pe ,,Lethe” mi-a lăsat-o ca o pildă
De dragoste-ngheţată între oameni.

Bacovia, cu-al lui „amor de plumb”,
Mergând singur prin ploaie meditând,
Şi stand pe scânduri ude, așteptând
Chiar şi decembre-le din când în când,
Tot auzind materia plângând,
Iar plumburiul țâșnind din pământ,
Mi-a explicat că până și tristețea
Reverberează-n suflet şi-n cuvânt.

Esenin, doar „crâng părăginit de loc”
Ce la femei și vodcă da năvală,
Cu stihu-i plin de sănii și zăpadă
Mi-a poleit destinul cu sfială.

Cu Eminescu m-am născut în suflet,
„Glossa” m-a strecurat printre ciulini ,
Scrisorile mi-au dat filozofia,
Călin și codrul, m-au scuturat de spini.
„Luceafărul” mi-a străbătut neantul,
La stele am ajuns pân’ să răsară ,
La malul mării îl aștept continuu
Să ne-ngropăm în valuri într-o doară.

Nichita mi-e profesor la română,
Prin el cuvântul are noi valențe,
Cel trist devine mare bucurie,
Cel vesel mă întoarce în tristețe
Și-apoi mă retrimite-n depărtare
Spre zări nedefinite și nescrise,
Mă poartă-n infinit pe o cărare
Plină de ştersături în manuscrise.

Mi-e dor de toți, de Blaga, Minulescu,
De pana lor din care versul curge
Mi-e dor de-aceste suflete nestinse,
De geniul lor cu haruri demiurge.

––––––––––

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

17 ianuarie 2019