Mariana POPAN: Gândurile cerului

Gândurile cerului

 

Se cern fulgii peste codri,
Cristalini, ei curg.
Gând la gând şi-adună-n taină,
Cu paşi paşnici, în amurg…

Peste tâmplele din munte
S-au lăsat încondeiate
Flori de gheaţă printre clipe,
Seara până-n miez de noapte.

Dumnezeu, mereu ne-ascultă
Fiecare rugăciune;
Noi am vrut din cer mulţi fulgi;
Dumnezeu i-a dat în lume.

Lumea-i plină de zăpadă-
Deci, să mulţumim sfios!
Chiar de-i greu, la fel, odată,
Ne era… Era frumos…

Pe la geamuri, erau flori
Argintate, din cristal;
AstăZi, termopanele
Ne-au lăsat fără pocal.

Să lăsăm deci. legea firii,
Cum ziceam buna, cândva,
Că-i nescrisă, dar e sfântă:
De fapt, ea e rugăciunea.

Copilaşi, încă puteţi,
De această lege
S-ascultaţi, să învăţaţi
Să vă fie veghe!

Noi, cei mari, ar trebui
S-ascultăm mereu
Rugăciunile din seară-
Fulgi de la Dumnezeu!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

21 ianuarie 2019

Elena NEAGU: Cât îmi ești de răstignit

Cât îmi ești de răstignit

 

Cât îmi ești tu de departe
și cât rug ne arde-n van,
doar o gară ne desparte
și un viscol , să te am…
Câte frunze troienite,
dintr-o toamnă ce-am visat,
câte trenuri fără gări
și peroane-nzăpezite,
între noi e doar oftat
să nu rătăcim cărări.
Cât îmi ești de răstignit,
pe crucea ce doare-n noi,
cât de Ană m-ai zidit,
mă pot plânge doar în ploi…
Câtă iarnă o mai fi,
câte lacrimi s-or mai strânge,
păduri tot ne-or înverzi
și-or doini la noi în sânge…
Cât îmi ești tu de departe
și cât dor se zbate-n van,
doar o gară ne desparte
și un viscol… să te am…

————————-

Elena NEAGU

20 ianuarie 2019

 

Victor COBZAC: Mama, chip de icoană

MAMA, CHIP DE PE ICOANĂ

 

Mama, cât e de frumoasă,
Stele dorm la dânsa-n păr,
Chip furat de pe-o icoană,
Uns… cu Soarele… din cer.

Când mă urc la ea în braţe,
De ea strâns când mă lipesc,
Mă simt fluturaş pe-o floare,
De care… mă îndrăgostesc.

Mama-i caldă, ea miroase,
Parcă-ar fi codru de pâine,
Care-a fost ținut… în miere,
Doar și numai, pentru mine.

Dimineaţa când mă scoală,
Parcă-ar răsări… o stea,
Simt al ei sărut pe frunte,
Dulce… ca şi… Mama mea.

O sărut şi eu… cu drag,
Îndelung… să ţină minte
Şi-i promit… să fiu ca ea,
Printre lacrimi şi cuvinte.

Și-aşa-i… în fiecare zi…
Suntem puși… la încercare,
De Mama mea, copilul ei,
Ce crunt o despărţire doare.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

21 ianuarie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Unei iubiri altfel…

Unei iubiri altfel…

 

Unei iubiri altfel,
Din altă Lume fără domni,
Fără conți și domnișoare,
Sau baroni împăunați
Mă înclin ei la picioare…
Sunt sortit să îi închin
Toată slovă mea înceată,
Toată grijă ce-mi rămâne
De la răsărit de zori
La un Soare ce-mi apune!

E Iubirea din Pământul
Frământat de ura albă
Cu zăpezile din sloi,
Cu stricata nopții ură
Și cu ura de prin Noi…
Unei altfel de Iubiri
Ce se naște fără veste
Dintr-un spirit de poveste,
În copaci cu ramuri rupte,
În frunziș cu vânturi reci,
Între neguri și poteci,
În ierbar cu ochi de rouă…
Ești o altfel de Iubire
Nenăscută pentru lume,
Neiubită cum se spune
De luceferi sau de ape
Din oceane disperate
Sau furtuni într-un pahar…
Te iubesc și n-am habar…
Că m-aș face creangă nouă
Să mai scrii o slovă, două,
Sau o mare de argint
Să îmi picuri tu, Cuvânt,
Și cu stele peste geam
Cu frunzișul nou din ram
Un veșmânt frumos ti-aș face
Ca să mă iubești cu Pace….
Ești TU OM din altă Lume,
Eu sunt conte sau un june,
Nobil om cu versul lin
Cu iubire și pelin …
Vinul din paharul plin…
Eu sunt om din astă lume!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

21 ianuarie 2019

Elena VOLCINSCHI: Păsări în colivii

PĂSĂRI ÎN COLIVII

                                                     (După poemul poetei Nina Cassian)

 

S’-atât de multe păsări închise-n colivii…
Viața în cuib de fier le-a fost dat să-și trăiască
Frustrate sunt și zorile de-atâtea triluri-mii
E-o lege durut scrisă de mintea omenească…

Au aripi pentru zbor, dar nu au libertate
Un trai al cărui cânt sfârșește în durere,
Soarta le-e legată de aripi-încătușate
Și astfel prea devreme viața lor se piere!…

”Eu tuturora le-aș deschide porți
Cât mă-ngrozesc tenebrele strânsoare…
Și le-aș mâna-n spre a libertății sorți
Ca zborul nesfârșit ele să-și afle sub soare”.

Ar da de știre-n zare ,,Vine iar primăvara,
Hai, gospodare hai, pământul iar te-așteaptă”…
Sub cântul lor ar fi mai minunată vara
Și oamenii mai buni și lumea ar fi mai dreaptă.

Dar lumea-i prea umbrită de păcate
”De ce v-au amputat prin legi nescrise… zborul?
Oare nu pot gândi, că-n cerurile toate
Și-n lumea libertății, stăpân e Zburătorul?

Destinul și menirea și vouă v-au fost date,
De Cel care dă vieți: de însuși Creatorul”?

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

                                   (Din volumul ,,Nostalgii din dalbul iernii”, 2019)

 

Silvia URLIH: Mai caută-mă o secundă

MAI CAUTĂ-MĂ O SECUNDĂ

 

Mai caută-mă o secundă,
căci
eu în clipă m-am ascuns,
tu
toamna mea cu frunze-albastre
și cu înghețuri
argintii…
nu mă predau iernii ce-aștaptă
să-i dau în grabă
un răspuns,
mai stau
pe banca vieții mele,
mai stau
cu strugurii din vii.

Mai caută-mă o secundă,
tu,
cel ce anii mi-i tot strângi,
clipa în care sunt pitită
mai are mult
de numărat,
eu
tot alerg spre tinerețe,
tu
spre iernire mă alungi,
eu
număr anii ce-or veni,
tu-mi spui
c-aproape s-a gătat.

Tu,
toamna mea ce-n mine crești
și-ți simt albastru
în genunchi,
mai caută-mă printre valuri,
căci
valul mării mă tot urcă,
mai caută-mă și-n pădure,
căcit
toamnele
le-am strâns mănunchi,
mi le-am înmănuncheat copac,
copacul meu
ce-ncet se culcă.

—————————

Silvia URLIH

20 ianuarie, 2019

Lilia MANOLE: Prea târziu

PREA TÂRZIU

                                           Motto:

                                                                  ,,Am studiat valențele lumii: ceea ce se leagă

                                                                    și ceea ce nu se leagă”. –Ion Vatamanu

 

Uneori e prea târziu
Să găsim în lacrimi
omătul și fierbințeala
zilei de ieri;
E prea târziu
a trece prin tunel
și să nu vrei să ajungi
până la capat;
E prea târziu
sa crezi
într- o erată dintr- o carte;
E prea târziu
să îți dorești bomboane
cu țucate;
E prea târziu
să – ți cumperi
un calendar
Și e prea târziu
să faci focul
Într- un gust
nemărginit, dar
atât de amar…
E prea târziu
să ierți căror ți- au greșit-
Nu există în
„Iartă- mă” Dumnezeu
să te ia prăfuit
ca pe o povară
să te ia în sân
și sa te cunune
cu moartea Lui
tu să-i zici
„Mai trăim…”

Și, totuși,
nu e iadul acesta,
Vă asigur…
Pe Golgota
Omul, când urcă, e singur-

În imperiul nădejdii sale,
se ramifică zboruri,
dar el atârnă de lespezi,
căutând numai fioruri…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

20 ianuarie 2019

Simina PĂUN-MOISE: De dragoste

De dragoste

 

Vreau de azi, să-ți fac din mine,
Pat si casă cu cerdac!
Vreau să pot să-ți fiu de toate,
Vreau să fiu, ce-ncerc să fac!

Să îți mângâi tainic dorul,
Să-ți sărut visul uşor,
Să te simt atât de-aproape
Doar o clipă….şi-apoi, mor.

De n-oi reuşi chiar patul,
Lasă-mă să-ți fiu hamac.
Să ai unde-ți pune capul,
Obosit, când vii-n cerdac.

De n-oi reuşi să-ti fiu o casa
Cu acoperiş de stuf,
Lasă-mă să-ți fiu o boltă
Peste chinu-ți nepătruns!

Să te odihnesc în taină,
Cum făcea măicuța ta,
Când te înfăşa-ntr-o haină
Şi-ţi cânta dragostea sa.

Când odihna ți-o fi tihnă,
Când începi să te aşezi,
Lasă-mă să-ți fiu eu mâna
Ce se-nchină, doar atât cât…
Mă iubeşti…….!?

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

20 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Inutil

Inutil

 

Străbaţi pustiul care-a mai rămas
trăgând cu greu de fiecare pas
de care-atârnă urmele ce-ţi cer
să nu le laşi în al uitării ger.

Ştii că atunci când clipele dispar
tot ce-ai făcut e-un mare în zadar
ce te va spulbera în nicăieri
nerămând în urmă-ţi niciun ieri.

Te uiţi în jur şi vezi numai deşert
lipsit de viaţă, mare şi inert,
nu-ţi mai apar, măcar din când în când,
fete morgane-n zări pustii dansând.

Şi, Doamne, cum să nu fii trist când ştii
c-ai vrut să fii şi nu o să mai fii,
că tot ce-ai adunat trudind febril
poartă pecetea cruntă: Inutil !…

————————————–

Anatol COVALI

București

20 ianuarie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Acel care sunt

Doamne, cât de puțin
seamănă acel care sunt
cu cel ce a fi mă doream…
Mă întreb în care răscruci
am tot pierdut din mine câte-un colț,
pe ce cărări pietroase m-am tot fărâmițat
și-n care crânguri
printre falange visele s-au scurs?

Măcar genunchi pe care să se plece
ori mâini întinse-a rugi ori răzvrătiri
străinu-mi suflet de ar mai avea…
Până și gura
o peșteră zidit-a devenit, iar ochii
doi stinși tăciuni sub a trecutului cenușă…

Cum te voi regăsi cândva și cum
putea-vei să mă recunoști,
un ciob
din amfora care eram odată?

Poate șoptindu-Ți cu sfială:
,,Tată…”

 

Trezește-mă cu salve

Plâng…
fierbinți,
pe soclul propriei umbre
lacrimile mi se transformă în aburi
ori poate numai în vise
care la rându-le plâng…

Ocean de durere
la picioare-mi se-ntinde…
La tine gândind,
far,
stau de veghe așteptându-te,
corabie în larg…
Cu salve de șoapte
trezește-mă pentru a aprinde
în candela pustie a sufletului
lumina speranței.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”