Anatol COVALI: Sunt

Sunt

 

Sunt ce-a dorit destinu-mi trist:
puţin extaz, multã durere,
zbor mândru şi îngenunchere,
fire de-aed şi de artist.

Prea rar trãiesc, mai mult exist,
în loc de vânt sunt adiere,
vâslesc cântând, trag la galere
şi-n loc sã mã implic, asist.

Sunt visãtor, dar realist
fac şi ce vreau şi ce se cere,
risc, dar o fac cu prevedere
şi când dau de eşec rezist.

Renunţ, însã când vreau insist,
în plin vacarm devin tãcere,
am miere-n suflet, dar şi fiere
şi sper când nu sunt pesimist.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Fantastică iubire

Fantastică iubire

 

E fantastică iubirea.
Mii de stele-n jur plutesc,
Dăruind nemărginirea
Cu tot raiul îngeresc.
Stând la colțul unui vis,
Tânăra, încă așteptă
Orhideea în paradis,
Magic să mai înflorească.
Dorind pură, sărutarea
Când luceafărul zâmbește,
Ia vieții mărgăritare
Și-n șireaguri le unește,
Așteptând Domnul iubirii
Să apară pe-nserat,
Căci miraj, pun trandafirii
Pe albul imaculat.
Ea pășește peste iarnă
Strângând dragostea la sân,
Dorind dulcea primăvară
Cu parfumul de salcâm.
E fantastică iubirea
Înflorită-n orhidee,
Dar mai dulce e aceea,
Într-un suflet de femeie.

———————————-

Ioana CONDURARU

24 ianuarie 2019

Foto: sursă internet

Emilia-Paula ZAGAVEI: Nu știm

NU ȘTIM

Suntem sterili la fericire,
Fugim într-una de iubire,
Ne-ascundem în văile vieții
Să treacă neliniștea nopții.

Nu știm iubirea să o dăruim,
Tot ce-i frumos adesea huiduim.
Spulberăm vise line și cuminți
Și-umblăm apoi după iertări fierbinți.

Dacă din întâmplare uneori
Primim în dar o zi de fericire,
Ne temem să nu rătăcim în zori
Bruma ce scaldă viața în iubire.

N-am învățat al vieții alfabet,
Ne-mpotmolim în etica iubirii
Și frazele nu mai au subiect,
Iar verbele-s absentele întâlnirii.

Metaforele azi sunt suspendate
Pe stâlpii vechilor iluzii moarte,
Doar epitetele se prind în horă
Și ne îndeamnă să iubim o oră.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

24 ianuarie 2019

ZAMFIR ANGHEL DAN: Țara lui Eminescu

ȚARA LUI EMINESCU

 

Când vii dinspre răsărit
îţi închipui că ţara aceasta
este o imensă câmpie
din al cărui grânar
ai putea hrăni lumea.

Peste un timp
privirea îţi urcă
pe dealuri domoale
pătate în culori nuanţate
unde calmul anotimpurilor
veghează veşnicia
de la începuturi.

In zare cresc munţii
pe sus pătaţi de zăpadă
mai jos
albiţi de pietre semeţe
toţi acoperiţi cu păduri neatinse
sau păşuni învelite
cu ierburi multicolore.

Dacă urci printre ape
găseşti izvorul înălţimilor
și poti să privești tara mea, țara lui Eminescu,
întinsă ca o culoare rotunda
peste imensitatea cerului
sub care stă neclintită.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

Elena VOLCINSCHI: Un vis cu mama

UN VIS CU MAMA

                                              (În memoria mamei mele, Cleofila Volcinschi)

 

Mi-e dor de tine mamă, de vocea-ți din cuvânt
Și de a ta mireasmă, scăldată-n stropi de ploaie,
De părul tău frumos, ce-n despletiri de vânt,
Pe umeri s-aprindea, în rotunjiri-văpaie…

Iar chipul ți-l revăd, sub aură brodată
Când eu, îți trimiteam însemnele soliei,
Cu bunătatea-ți caldă, mă așteptai în poarta
Casei dragi ce- am lăsat, la poalele câmpiei.

Mă mistuie al tău dor, din seară până-n zori,
Mai simt,umbra durerii din negură cum crește,
Mirosul de rășină ce urcă pân’ la nori,
Îmi lasă numai visul golit, de a ta veste.

Adorm; și-n vis îmi dezbrac, hainele ude,
De boabele de lacrimi, ce-alunecă din mine
Și parcă tu le ștergi cu palme tremurânde,
Sunt iar cu tine, mamă; cu tine sunt, cu tine…

Și cresc în cerul tău, copacul ce dă-n floare
Iar mugurele blând, în fruct roșit cu miere.
Tu, mă-nfășori cu drag în sfânta alinare,
Eu, cu-ndoiți genunchi sap gropi de înviere…

Și-ngenunchez ca iarba, răpusă de-aprig vânt
Sub ochii ce-ți scânteie, făclie de rășină,
Îngână-n mine glasul, celui mai drag cuvânt,
MAMĂ… și trupu-mi de jale se înclină.

Sunt iar cu tine mamă; e-atâta fericire
Cu bucurie în suflet, te simt ca altădată!
Aș vrea, să-mi leg visarea cu lanțuri de iubire,
Nici veșnicia vremii, să nu ne mai despartă…

Trezită sunt din vis, de lacrimi nou rodite,
Îți plâng iar amintirea, pe sânii albi de zori,
Rămasă la hotarul însemnelor-preasfinte,
Măcar în vis, măicuță, să-mi vii de multe ori!
……………………………………………
Vin alte ploi și iară se primenesc în vânt,
Și un ochi deschis de zare, mai veghează
La forma ta de aer, de apă și pământ,
Din sânul nemuririi, unde stai veșnic, trează.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

25 ianuarie

                                   (Din volumul ,,Când zorii țin în palme roua”, 2012)

 

Ioan POPOIU: Eschaton

ESCHATON

 

Clipă atroce
pretutindeni
deșert
nicio
oaza
în pustiul
ce ne înconjură
nimicul întunericul
spaima
intr-un
dans macabru
nu mai vine
nimeni
să ne salveze
Mesia
a fost ucis
undeva pe drum
s-a lăsat noaptea
singurătatea
cade
ca o ghilotină
finis mundi

——————————-

Ioan POPOIU

26 ianuarie 2019

Mariana GRIGORE: Poesis

Mi-ai dat aripi?

Și ce sa fac cu vântul dintre răsărit și noapte?
îmi viscolește nordul din pântecul teiubescului
pe care l-ai alungat în tornada dicționarului cu exces de cuvinte

sintagmelor mele le curge olografia printre apeluri telefonice în așteptare
iar ochii luminează o degringoladă de tonuri
ce-și așteaptă necuminți dreptul la țipăt

 

Tu, plictisit în apatia unui monolog banal
te joci cu sunetul muzicii aruncat pe fereastră
prefăcându-te că ziua și-a desăvârșit emblematica rutină
într-o investire de fericire mai mult ca perfectă

 

Eu, mă tot desfăt privind aerul încărcat de contradicții
când, pe pervazul straniu al șoaptelor mute,
s-au așezat ca o anticipare
doi porumbei calomniați de ger,
cu ochii străpunși de albul dintre ungherul meu
și linia ta paralela.

 

Ce noi imperfect ne trece vremea…

 

***

Te-am învățat pe de rost
când degetele înnodau atingeri
încleștând fecund
timiditatea unei forme de așteptare

te simțeam obraznic arcuind clipa
pe coapsa ațâțată
de o nouă chemare
și mă priveai printre absențe
descheiate la nasturii căldurii
devoratoare de flăcări

roșul sângelui curgea
prin venele neîmblânzite ale pulsului
dar Tu
tot priveai
și înfometai porii simandicoși
ai gustului
cu mierea buzelor
dezlegate de la sărut

 

Eu,
neprihana statornicului început
m-am întins părere
așteptând senzația de frig
dintr-o sălbatică vipie
în care tu și eu,
am murit iadul în renașteri
ce ne consumă încă o viață
felia de dumnezeire

 

***

Poate că visul
e o sinceritate albastră
care ne povestește despre
A-ul tău răscolit de bărbat
și E-ul meu
șlefuit de imperfecțiunea
de femeie…

nu știu de ce plânge raiul
după coaja de măr din sîmburele
verde!

Continue reading „Mariana GRIGORE: Poesis”

Germain Droogenbroodt: Ziua Poeziei

Fotografie Germain Droogenbroodt

 

Ziua poeziei *

Atât de gri
dimineața aceasta cu frig hibernal
atinsă de monotonia mașinilor
succedându-se

în fundal.
Văduvită de soare e marea
dezolant mohorâtă.
Dimineață fără de har

de Ziua Poeziei.

Germain Droogenbroodt
Ithaca, 26.2017

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg


***


* pe 26. ianuarie se sărbătorește în Flandra și Olanda Ziua Poeziei
Zo grijs
Gedichtendag // Zo grijs / deze kille, winterse morgen // in zichtbereik de monotonie /
van voorbijrijdende auto’s // daarachter / van de zon verstoken de zee / troosteloos en grauw /
zoals deze inspiratieloze ochtend // gedichtendag.

Dunia PĂLĂNGEANU: De vorbă cu îngerul meu păzitor

De vorbă cu îngerul meu păzitor

 

Iată,
mă judeci şi mă întrebi
ce-am făcut cu viaţa mea
iar eu
mă ascund în foşnetul hârtiei
scutur repede veninul cuvintelor
îmi zugrăvesc aripile cu alb
ca să semăn cu tine
ca să-ţi fiu pe plac
uitând
că de mâine
singurătatea
ca o balerină obosită şi tristă
se va răsuci în odaie
şi-n sufletul meu
adulmecându-mi neîmplinirile
răscolindu-mi asteptările.
Tu ,
mă vei învăţa un semn magic
să te pot chema
în dimineţile
când vei lipsi
numai cu o simplă
mişcare a pleoapelor.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

25 ianuarie 2019

Maria CĂLINESCU: Ţara noastră e bogată

Poporul nostru nu-i sărac,
Cum, în lume, o spun unii.
Ţara noastă e ca un sac
L-au umplut cu greu străbunii.

Ei au muncit şi-agonisit,
Muşcând flămânzi din pită,
Ei timpul, nu l-au irosit,
Şi-au dorit ţara unită.

Hotar păstrat-au întregit,
Un zid al biruienţei noastre,
Nu un tărâm de toţi râvnit
Împărţit de hiene-albastre,

Roşii, galbene sau verzi
Sau alte specii, se-nmulţesc
Precun ciuperci în livezi
Mereu, nimic, nu-i mulţumesc.

Rup de la gura celor mulţi,
Fără jenă sau sfială,
Pozeaz-apoi în a fi culţi,
În straie ca de poleială.

Şi vor aplauze, lozinci
În discursuri excelează
Dar de ţăranul cu opinci
Uită şi se-ndepărtează.

Toţi au gusturi rafinate,
Se-ngrijesc de-al lor odor,
Îi dau funcţii cât mai-nalte,
Chiar de-i piesă în decor.

Ţara noastră e bogată!
Alta ca ea nu mai este,
De n-ar fi de toţi furată,
E-o comoară ca-n poveste.

Va veni însă şi vremea,
Când toate s-or îndrepta,
Şi s-o prăbuşi-nălţimea,
Putregai s-o ‘ndepărta.

La cârmă fi-va “opinca”,
Ce-i cu mintea sănătoasă,
Greu le-o înghiţi porunca
Dreaptă, dură şi spinoasă.

———————————

Maria CĂLINESCU

25 ianuarie, 2019