Mi-e dor de tine mamă, de vocea-ți din cuvânt
Și de a ta mireasmă, scăldată-n stropi de ploaie,
De părul tău frumos, ce-n despletiri de vânt,
Pe umeri s-aprindea, în rotunjiri-văpaie…

Iar chipul ți-l revăd, sub aură brodată
Când eu, îți trimiteam însemnele soliei,
Cu bunătatea-ți caldă, mă așteptai în poarta
Casei dragi ce- am lăsat, la poalele câmpiei.

Mă mistuie al tău dor, din seară până-n zori,
Mai simt,umbra durerii din negură cum crește,
Mirosul de rășină ce urcă pân’ la nori,
Îmi lasă numai visul golit, de a ta veste.

Adorm; și-n vis îmi dezbrac, hainele ude,
De boabele de lacrimi, ce-alunecă din mine
Și parcă tu le ștergi cu palme tremurânde,
Sunt iar cu tine, mamă; cu tine sunt, cu tine…

Și cresc în cerul tău, copacul ce dă-n floare
Iar mugurele blând, în fruct roșit cu miere.
Tu, mă-nfășori cu drag în sfânta alinare,
Eu, cu-ndoiți genunchi sap gropi de înviere…

Și-ngenunchez ca iarba, răpusă de-aprig vânt
Sub ochii ce-ți scânteie, făclie de rășină,
Îngână-n mine glasul, celui mai drag cuvânt,
MAMĂ… și trupu-mi de jale se înclină.

Sunt iar cu tine mamă; e-atâta fericire
Cu bucurie în suflet, te simt ca altădată!
Aș vrea, să-mi leg visarea cu lanțuri de iubire,
Nici veșnicia vremii, să nu ne mai despartă…

Trezită sunt din vis, de lacrimi nou rodite,
Îți plâng iar amintirea, pe sânii albi de zori,
Rămasă la hotarul însemnelor-preasfinte,
Măcar în vis, măicuță, să-mi vii de multe ori!
……………………………………………
Vin alte ploi și iară se primenesc în vânt,
Și un ochi deschis de zare, mai veghează
La forma ta de aer, de apă și pământ,
Din sânul nemuririi, unde stai veșnic, trează.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

25 ianuarie

                                   (Din volumul ,,Când zorii țin în palme roua”, 2012)