Poporul nostru nu-i sărac,
Cum, în lume, o spun unii.
Ţara noastă e ca un sac
L-au umplut cu greu străbunii.
Ei au muncit şi-agonisit,
Muşcând flămânzi din pită,
Ei timpul, nu l-au irosit,
Şi-au dorit ţara unită.
Hotar păstrat-au întregit,
Un zid al biruienţei noastre,
Nu un tărâm de toţi râvnit
Împărţit de hiene-albastre,
Roşii, galbene sau verzi
Sau alte specii, se-nmulţesc
Precun ciuperci în livezi
Mereu, nimic, nu-i mulţumesc.
Rup de la gura celor mulţi,
Fără jenă sau sfială,
Pozeaz-apoi în a fi culţi,
În straie ca de poleială.
Şi vor aplauze, lozinci
În discursuri excelează
Dar de ţăranul cu opinci
Uită şi se-ndepărtează.
Toţi au gusturi rafinate,
Se-ngrijesc de-al lor odor,
Îi dau funcţii cât mai-nalte,
Chiar de-i piesă în decor.
Ţara noastră e bogată!
Alta ca ea nu mai este,
De n-ar fi de toţi furată,
E-o comoară ca-n poveste.
Va veni însă şi vremea,
Când toate s-or îndrepta,
Şi s-o prăbuşi-nălţimea,
Putregai s-o ‘ndepărta.
La cârmă fi-va “opinca”,
Ce-i cu mintea sănătoasă,
Greu le-o înghiţi porunca
Dreaptă, dură şi spinoasă.
———————————
Maria CĂLINESCU
25 ianuarie, 2019