Florin-Cezar CĂLIN: Nu sunt clovnul vieții mele…

Nu sunt clovnul vieții mele…

 

Sunt doar un clovn, ce-a rătăcit prin viață,
(un suflet blând … de-a dreptul amuzant).
Ce-a alergat, prin ea, ca o paiață!,
Cu circul său cam vechi și … ambulant.

De mine-a râs într-una omenirea,
(deși n-am fost de râsul nimănui).
Un suflet blând, sfidând nenorocirea,
… ce este la-ndemâna ori și cui.

Pe străzi pustii ființa mea petrece,
Deschide nostalgii de vise moarte.
… cu fericirea … dânsul se întrece,
În vise dar și-n șoapte disperate.

Alerg sau stau pe loc … nici eu nu știu,
E important că încă mai exist!.
… căci mi-am cedat destinul fistichiu,
Acelui dor ce își asumă risc.

Rătăcitor, pierdut prin lumea mare,
Ostaticul din visul ne-mplinit!.
Îmi fac eu stategia cu răbdare,
… în siguranță … că n-am fost mințit.

Revăd în tine dragostea dintâi,
(răspunsul la dorința limitată).
… de-a fi eu saltimbancul ori și cui,
Dar … clovnul vieții mele … niciodată.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

30 ianuarie 2019

Simina PĂUN-MOISE: în ziua

în ziua

 

în ziua în care am cunoscut iadul
am început să trăiesc.
cuprinsă în dorul iubirii nebune,
spre tine, cu torțe de lacrimi aprinse
alerg, mă-ntrec cu luna nebună
şi nădăjduiesc.

lacrimi de vecernie ne bântuie timpul
şi lupte acerbe vom duce cu noi.
vom crede că viața-n smerenie dusă,
cu timpul, ne scapa de-ai noştri strigoi.

ies fumuri din coşuri papale,
tribut dat plecării al celui ce-a fost.
se-aprind candelabre, se strigă a jale…
cine-i mai bun? cel ce-a venit sau cel ce
a fost?

îmi cade o torță-n țărână…
se stinge sub talpa-mi pe jar sfârâind.
mi-e viața cu o torță de azi mai puțină,
iar moartea, cu ochii luminii mă urmăreşte zâmbind.

se aprind lumânări în mijlocul serii
şi popii îmi cântă frumos recviem.
mă-nclin cu tristeţe la marginea vieții,
aprind o țigară şi printre genele morții,
iubire, te chem.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

30 ianuarie, 2019

Corneliu NEAGU: Nagoda răzvrătită

NAGODA RĂZVRĂTITĂ

În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.
Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt?
iar eu o amintire, ca şi bătrânul Noe
ce-și căuta odată o palmă de pământ ?

O, nicidecum, iubito, miraje retrezite,
pe culmile gândirii, se pot ivi oricând,
dar știu, dintodeauna, că fostele iubite
în triste carnavale nu s-or opri nicicând.
Iar tu rămâi aceeași în sfânta amintire,
ce-mi bântuie uitarea pe timp nedefinit,
nagoda răzvrătită – iubită în neștire
pe malul unei oaze, la margini de zenit.

Dar ai plecat iubito, cu aripa mai frântă,
mușcată de păcatul căzut din palmieri,
iar eu acum, în suflet, adun magie sfântă
din amintiri si doruri venind de nicăieri.

————————————

Corneliu NEAGU

30 ianuarie, 2019

Monica Luminița CHIRIAC: Doar un surâs …

Doar un surâs …

 

Doar un surâs, atât, a mai rămas din noi,
Dar, un surâs stingher, pierdut de conținut,
Căci, tot ce-am fost odată, s-a pierdut,
Și fum e tot ce ne-am promis demult.

Dar, pentru unii, e mult prea mult și-atât,
Iubirii noastre, nimic nu i-a fost deajuns,
Dragostea noastră a apus demult
Și totul azi e „preschimbat în scrum”.

Dintr-un surâs, iubirea noastră s-a născut,
Dintr-un surâs, pierdut în ochii mei căprui,
Doar cu-n surâs, scânteia s-a aprins atunci,
De un surâs a fost atunci nevoie, doar atât …

———————————

Monica Luminița CHIRIAC

30 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Nu știu poet mai mare

NU ȘTIU POET MAI MARE

(versuri dedicate Poetului Grigore VIERU)

 

Aș vrea să-i semăn lui:
Talent… fără hotare,
Nu-i chip mai luminos
Și nici Poet… mai mare.

Nu știu Poet mai sacru,
Nici mai român, de unde
Mai iubitor… de frate,
C-un vers ce te pătrunde.

Nu știu Poet mai drag,
Primit, unde s-ar duce,
Cu uși la cer deschise,
Ca mierea scrisul dulce.

Nu știu Poet mai sincer,
Cu sine-n primul rând,
Divin, ca glasul Mamei
Și ca un miel, de blând.

Nu știu Poet mai nalt,
Prin felul cum gândește,
Și-un loc pe unde calcă,
Sfințit dumnezeiește.

Nu știu născut să moară
Și… să rămână… viu,
Să-l plângă mic și mare,
Un alt Poet… nu știu!!!

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

22 ianuarie 2019

 

Marin BEȘCUCĂ: Iarna…

așa,
într-o doară:

… !! …
iarna mi se așezase-n cerdac !
ședea picior peste picior, sorbind,
din horn !
urme de trabuc …
fumul își râdea în barbă
văzând-o cât e de snoabă …
Domnul Nixon Cel Negru,
începu să-i latre o snoavă
și treceau urme de copite de mistreți,
de-a valma !
peste chida albă la față,
de spaimă !
și palma,
simțeam cum mă strânge-n destin,
soarta mi se scrisese-n pelin,
cineva-mi tot bătea cuie în crucea pieptului,
mă lăsasem de mult de tabac !
dar tușesc incognito,
saltimbanc !
sindrom mefistofelic,
din vitro …
sufletul îmi scuipa crucea în cuie,
tămâie,
aduceau cocoșii,
deodată cu zorii,
puturoșii !
dormeau pe cămașa muierii …
și era o nebunie de Sărut în festin,
dar se trebuia viu !
somnul nu e rupt din destin …
și zorii plecau mai departe,
iz de Sărut să-l împarte
și niciodată noaptea nu e mai noapte
de dragostea nu este … pe genunchi,
ori, fie, pe coate …
coaste ,
rupte-n coadă de topor,
și-un icnit,
simplu-color …
și am subt cearcăn răni,
înnegrite,-n colți de crivăț,
băț !
ce căuta aurul, singur, prin grădină,
la schimb !
cu 5000.000 de unități de streptomicină …
știu-știu,
mi-ai construit o casă din gheață,
săpată-n cuvinte !
dar inima mea își are Sărutul în puls,
îmi stă o lacrimă-n margine de plâns,
sângele iubirii mi-i cald,
vină-te-n poemul ăsta,
de scald …
și ce-am să mi te scald !

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

31 ianuarie 2019

(Frânturi din volumul ,,Monstrul de pe Dilimandjaro”)

Gheorghe ȘERBĂNESCU: Cu șapca bolșevică și pipă

Se anunţă “ninsori”
o voce repetitivă
pe toate canalele
să ne punem fermoarul la gură
nod în gât
să strângem bine în noi
gustul de cuşmă al moliilor
câtă apăsare
ne roiește în piept
precum nişte dumicaţi
porniți agale spre şira spinării
urzeala din care suntem făcuţi
ne ascunde oare de lumină
ne tot rotim
mâinile tot caută după viaţă
ne rotim în cădere
necuprinşi
după dragoste
ne suflăm în trupuri
ca-n palme
forfota gâjâită a manipulării
se anunţă ninsori
către speranță
mai facem câte un om de zăpadă
la marginea mării
cu șapcă bolșevică și pipă
tânjind după un ţărm
pe care să ne așezăm coatele
priviri spre turla bisericii
din care fulguie semințe seci
cu ghearele scoase
drept miez.
–––––––––––
Gheorghe ȘERBĂNESCU
30 ianuarie 2019

Corina JUNGHIATU: Poesis

Cununie astrală

 

Miez de ou,
absolutul la apus
garoafă roșie însuflețind
îngeri de lumină
din pulberea de stele,
ca picurii de cristal
pe cerul de cobalt.
Chip de măr incandescent,
copt în cuptoarele
de spumă paradisiacă
a norilor de mătase
hrănind foamea de viață
din pântecul universului.
Soare, coral înflorit,
îndrăgostit de luna,
gravitând dimpreună
în cerc de verighetă

 

Progres – regres?

 

Un cui în matca vieții, e progresul
Iar omul insignifiant segment
Dar scump se va plăti excesul
Lăsa-mă-va pământul repetent

 

O întrebare îmi tot sapă-n gând
De ce-i petrolul lumii în butoaie?
De ce e omul ăsta prea flămând?
De ce ne mor copiii în războaie?

 

Eternul foc al febrei de argint
Și-al lucrurilor efemere ce robesc
Iar în final o placă de granit
E tot ce-avem nevoie din lumesc

 

De s-ar vărsa harul în gloate
S-ar stăvili și goana desfrânată
Emoții și simțiri cristalizate
Le-am daltui pe inima de piatră

 

Ne-am bucura atunci de tot ce-i viu
Ne-am împăca cu tot absentul
Din jugul trudei și al gândului pustiu
Să prețuim Pământul și Prezentul

 

Ce sunt eu fără voi?

 

Ce ar fi bucuria fără tristețe?
Ce ar fi zborul fără prăpăstii?
Ce ar fi lacrima fără obraz?
Ce ar fi cântul fără vers?
Ce ar fi tinerețea fără entuziasm?
Ce ar fi amintirea fără regret?
Ce ar fi Sfântul fără decăzut?
Ce ar fi speranța fără deznădejdii?
Ce ar fi solemnitatea fără dezlănțuire?
Ce ar fi timpul fără prezent?
Ce ar fi artistul fără aplauze?
Ce ar fi iubirea fără oameni?
Ce sunt eu fără voi?

 

Dacă din trunchi se naște o icoană

 

Copacule, simțindu-ți speranța
Explică-mi tu ce este viața
Arta ta de a trăi în libertate
N-am regăsit-o în tratate

 

Cum verdele sălășluiește în pom
N-o să mă învețe nici un om
În lumea mea, printre popoare
Doar pentru o virgulă se moare

 

Convenții, doctrine și filozofii
În școli ne învață meșteșugul urii
Dintr-un război se face artă
Nici o greșeală nu se iartă

 

Copilă, în al vieții noastre ciclu
Avem doar singurul principiu
Pădurea are legea ei firească
Copacul e lăsat ca să rodească

 

N-avem condiții, nici doctrine
Iar rodul ține, doar de mine
Orice copac are un drept la rană
Dacă din trunchi se naște o icoană

 

Cu mâinile legate

 

Ce bucurie ar fi pentru un orb
Doar un fascicol de lumină
Prin ape negre, ca de corb
Înoată orbul făr’ de vină

Continue reading „Corina JUNGHIATU: Poesis”

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Într-un târziu

Într-un târziu

 

Abia cînd întunericul mușca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeți
și am plecat cu ele să le împrumut.

Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aștepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna își scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
și se ascundea sub norii lăptoși.

Venea dimineața
vedeam cum se deschid toate visele și dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activității
odihniți și atenți la detalii.

Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască țestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârșit.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

29 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Inimă

Inimă

 

Inimă, ce cauți farmec
În a lumei clipe seci!
Doar izvorul este darnic
Mângâind flori pe poteci.

Din adânc el izvorăște,
Apă proapătă și clară,
Sufletul îl răcorește
Și iubirea o-nfioară.

Inimă ce cauți leac
La o poartă părăsită?
Mergi, suspină la copac,
Nu vei fi nicicând pârâtă,

Că ți-i lacrima amară
Ca pelinul de pe lunci!
Ia mai bine-o călimară,
Iar în nopțile adânci,

Scrie vers de lăcrămioară,
Viața cu săruturi dulci
Și te-mbată cu iluzii,
Să poți dorul să-l alungi!

Eu te-mbrac în armonie
Și cu farmecul din astre.
Inimă, dă-mi doară mie,
Farmec nopților albastre.

———————————-

Ioana CONDURARU

29 ianuarie 2019