în ziua
în ziua în care am cunoscut iadul
am început să trăiesc.
cuprinsă în dorul iubirii nebune,
spre tine, cu torțe de lacrimi aprinse
alerg, mă-ntrec cu luna nebună
şi nădăjduiesc.
lacrimi de vecernie ne bântuie timpul
şi lupte acerbe vom duce cu noi.
vom crede că viața-n smerenie dusă,
cu timpul, ne scapa de-ai noştri strigoi.
ies fumuri din coşuri papale,
tribut dat plecării al celui ce-a fost.
se-aprind candelabre, se strigă a jale…
cine-i mai bun? cel ce-a venit sau cel ce
a fost?
îmi cade o torță-n țărână…
se stinge sub talpa-mi pe jar sfârâind.
mi-e viața cu o torță de azi mai puțină,
iar moartea, cu ochii luminii mă urmăreşte zâmbind.
se aprind lumânări în mijlocul serii
şi popii îmi cântă frumos recviem.
mă-nclin cu tristeţe la marginea vieții,
aprind o țigară şi printre genele morții,
iubire, te chem.
———————————–
Simina PĂUN-MOISE
30 ianuarie, 2019