ȚIPĂTUL IERBII
În țipătul ierbii,
mamă,
e limpede soarele
și – tulburătoarea ademenire
a verii.
În țipătul ierbii,
scot puii cloștele
și caută spre tine
mâinile
uscate
calde neasemănate între ele.
Cu țipătul ierbii,
s-a așternut în dreptul
cărării iasmei casei părintești
o creangă de prun.
Ce suiș, mamă,
de la rădăcină,
mai mult te-ar opri?
Și țipătul ierbii
sângeră a soare,
tăiat și aruncat pe vânt.
În țipătul ierbii,
de câte ori
tălpile mele, umplând țărâna cu vise,
s-au despărțit una de alta?
În țipătul ierbii,
și vara e o iarnă,
și cântul e un strigăt,
și ploaia e un cleștar…
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
14 februarie 2019