Să nu mă uiți
chiar dacă,
o primăvară-ți va zămbi
şi dulce cânt
pe înserat īți va şopti.
Alt răsărit
īți v-a părea mai voalat,
raza lucitoare te-a atrage.
Tu să nu uiți că toamna,
lujeri albi a semănat
şi noaptea nu mai este lucitoare.
Plecări de-o clipă,
trecătorul dor,
mărăcinul nu-i crin înfloritor
să īl culegi.
Din pocalul vieții
nu am gustat doar mir.
Pocalul tinereții,
aduse și venin,
dar am durat în vreme
o sfântă ,, Manăstire”
scriind pe cer catrene,
din veşnica iubire.
Acum se-nalță-amurgul
peste a vieții soartă,
nu spera un mâine,
a ce n-a fost odată.
Să nu mă uiți pe cale,
cuprinde-mă de mână
şi vei simți cum doare,
zvâcnirea din secundă.
———————————-
Ioana CONDURARU
11 martie 2019